Clubul Media Corbul Alb s-a identificat cu Csaba Szabó, idealistul care a reușit să coaguleze în jurul conceptului de conviețuire româno-maghiară oameni dedicați demersului de a topi neîncrederea. Corbii albi aveau menirea de a deschide o poartă prin care românii să se apropie de maghiari tocmai prin elementul esențial al oricărei relații: cunoașterea celuilalt. Dispariția prematură a celui care se declara autoironizându-se „salvator al minorităților” sau „dirijor al relațiilor” ne cheamă la o altfel de întâlnire cu Csaba Szabó, una în care nu vorbim doar despre jurnalistul, ong-istul, exploratorul și salvatorul de cărți, ci despre acțiunile sale întreprinse pentru o cauză generală: binele comun.  

Csaba Szabó a iubit încă din copilărie ruinele. Simțea și știa că în spatele acelor carcase părăsite există povești extraordinare ce merită descoperite, altfel, imaginea este una dezolantă și amenințătoare. Așa vedea și relațiile dintre români și maghiari: necunoașterea de către români a culturii maghiare părea să nască stereotipuri disfuncționale. La fel, încerca să găsească soluții pentru ca tinerii din Secuime să învețe mai bine limba română, ca posibilitate de a-și deschide orizontul social. Pe ruinele necunoașterii și ale urii, Csaba a deschis un drum virtual, portalul Corbii albi, ai cărui cititori sunt 80% români, mulți dintre ei din zone ale țării în care nu au avut tangență cu maghiari. Articole, știri, reportaje și evenimente sociale au fost elementele prin care Csaba Szabó și-a făcut cunoscută munca de explorator al culturilor lumii, puse în slujba înțelegerii reciproce. Setea de cunoaștere l-a făcut să exploreze nu doar lumea literaturii, cu profunzimea ei infinită, ci și universul palpabil, lumea experiențelor concrete pe care le gusta ori de câte ori avea ocazia de a evada din Cluj.

Marele lui merit a fost acela de a deschide prin intermediul literaturii porți între comunități, care altfel comunicau dificil și sacadat.  Întâlnirile prin care autori maghiari erau prezentați în limba română au reușit să creeze dincolo de propagarea unor informații elevate, punți între grupuri culturale diferite, care altfel nu s-ar fi întâlnit, ci ar fi trăit separat fiecare în bula lui, urmărind cu neîncredere și suspiciune mișcările celuilalt. A creat o bibliotecă româno-maghiară, care conține toate operele literare maghiare traduse în română și cărți românești traduse în maghiară. Biblioteca se constituie într-o platformă operată după un model nou, prin trimiteri poștale de cărți. De asemenea, a inițiat promovarea literaturii ucrainene în limbile maghiară și română și a inițiat o acțiune de salvare a cărților eliminate din bibliotecile particulare.

Csaba Szabó a dorit să fie toată viața de folos maghiarimii din România și de pretutindeni, mergând peste tot cu o sete de cunoaștere extraordinară, prezentând istorii personale obișnuite, dar și atipice, într-o manieră implicată și dedicată, așa cum puțini jurnaliști o mai fac. El nu era doar un stativ pentru microfon, ci un actor al poveștii pe care o relata, astfel că reportajele sale sunt și vor rămâne documente pe care lumea le va gusta mereu.

Chemarea sa a fost aceea de a trăi într-o tensiune constantă, de a încropi în continuu planuri în marea lor majoritate dedicate comunității în care trăia, cu încercări susținute de a se constitui într-o interfață între culturi cu puțină tangență între ele. A reușit să realizeze majoritatea planurilor sale. Recent a organizat o conferință virtuală pentru comemorarea poetului Géza Szőcs, cu participare internațională.

Activitatea lui Csaba s-a extins și în afara granițelor țării, luând legătura deopotrivă cu românii din Republica Moldova și teritoriul locuit de găgăuzi, dar și cu etnia maghiară din emigrație. Dorim să evocăm și câteva momente ale vizitelor sale efectuate în Statele Unite.

Csaba Szabó a ținut o expunere excelentă la Clubul Maghiar de la Washington. În stilul său inimitabil, plin de elan, și-a captivat auditoriul, căruia a reușit să-i transmită entuziasmul său de ziarist. A prezentat în mod convingător semnificația activității și existenței de jurnalist transilvănean, cu preocupări dedicate minorității rămase în zone izolate, unde păstrarea limbii și a culturii devine dificilă și problematică, fiind lipsită de mijloacele necesare. Considera că vocația sa de ziarist era să atragă atenția asupra unor probleme nerezolvate, să sensibilizeze comunitățile deseori neinformate, să propună soluții, fără însă a le rezolva, întrucât comunitățile trebuie să-și soluționeze probleme ele însele.

În prelegerea sa ținută la Washington, pe 21 octombrie 2017, a relevat atât pofta de viață și muncă a ardelenilor, cât și „exportul” lor de seninătate. Nutrea convingerea că multe se pot realiza prin mobilizarea resurselor proprii, fără a aștepta, solicita ori primi ajutor din afară. Astfel, activitățile Clubului Media Corb Alb, includeau editarea de scrieri jurnalistice la preț de cost și acordarea de burse studențești. Csaba a dat un răspuns afirmativ la întrebarea dacă este posibil să conducem în mod eficient o instituție utilă fără a ne lamenta.

Cu mijloace financiare modeste, locuind la hosteluri, călătorind zile întregi cu celebrele autobuze ale ogarului cenușiu (Greyhound), Csaba a reușit să viziteze locurile visate încă din copliărie. A ajuns printre altele pe malul fluviului Mississippi, pe plaiurile natale ale lui Tom Sawyer, dar a vizitat și Insula Ellis, unde sosise marea majoritatea a imigranților europeni.

A fost nevoie de un ziarist clujean să se marcheze locul de naștere a cunoscutului scriitor ardelean János Kemény. A amplasat o placă memorială la Pittsburgh, pe peretele exterior al unei case particulare. La festivitatea de amplasare Csaba Szabó a menționat că Lajos Kossuth avusese deja o frumoasă și elegantă placă de bronz la Pittsburgh, iar de acum și János Kemény va avea una mai modestă, dar la fel de valoroasă sub raport spiritual.

Din itinerariul său american nu putea lipsi Corbul Negru. În calitatea sa de „Corb Alb”, a făcut un pelerinaj la mormântul lui Edgar Allan Poe din Baltimore.

Csaba se autocaracteriza ca fiind „un exemplar mereu agitat, mereu alergând să rezolve ceva”. Era un burete care absorbea informația cu sete și determinare. Poate că graba lui de a face multe, a lăsat aici lucruri nerezolvate, dar energia lui a coalizat numeroase alte energii care pot continua ceea ce el a început cu atâta determinare și dedicare. Acțiunile lui nu au fost de folos doar maghiarimii, ci nouă tuturor celor care am descoperit că susținerea reciprocă, deschiderea, comunicarea și implicarea duc la rezolvarea multor probleme.

Contribuția lui la echilibrul social poate fi doar o picătură într-un ocean, dar Csaba Szabó nu dorea să făurească lucruri mărețe. Nu suferea de megalomanie și nici nu spera să schimbe fundamental lumea. Ideea de corb alb, o raritate dusă până la iluzie era prin ea însăși înfățișată ca o  miză mică, dar puterea de a influența destine a întâmplărilor mărunte din viața noastră apare ca o deviză pe care Csaba a încercat să o contureze și să-i dea o formă reală. Legăturile dintre două culturi nu se măsoară doar prin tabele și statistici, acestea trebuie realizate în nuanțe pozitive prin apropiere și cunoaștere. Chiar dacă zborul Corbului Alb s-a frânt prea devreme, ideile și gândurile pe care Csaba le-a trasat asupra conviețuirii româno-maghiare continuă să germineze, căci relația interetnică pe care o vedea el nu era o relație ideală, altfel imposibil de formalizat, ci una a apropierii și a conexiunilor care să stimuleze ce e mai bun în noi. Plecarea prematură a lui Csaba Szabó lasă un gol greu de umplut. După o viață agitată și tulburată, odihnească-se în pace!

Ancuța-Lăcrimioara Chiș,  Daniel Lőwy