Disidența anticomunistă românească (II)

Continuăm serialul precedent al trecerii în revistă a principalelor momente și autori ai disidenței anticomuniste românești din perioada 1948-1989.

Am pus un accent mai pronunțat pe revoltele muncitorești din Valea Jiului din 1977 și din Brașov din 1987, pentru că am convingerea că doar contestațiile de masă, mai ales cele ale păturilor sociale de la baza societății pot aduce schimbări economico-sociale și politice profunde. Protestele intelectualilor sau ale studenților, prin puterea exemplului și a prestigiului personal, pot genera mișcările revoluționare ale maselor. Ele au mai mult valoare de știre, de noutate, dar mai ales în cazul unui regim represiv, pe termen scurt ele reprezintă doar o frecție la piciorul de lemn al regimului. Doar manifestațiile de stradă, forța marilor mulțimi sau nesupunerea civilă a unei mari părți din populație poate duce la colabarea unui regim puternic.

La căderea regimului Ceaușescu un rol important a jucat „vechea gardă” bolșevică, prosovietică și intenaționalistă, coordonată abil de Ion Iliescu, Silviu Brucan și alți foști dinozauri din partid, armată și securitate, activați de perestroika lui Gorbaciov. La căderea „geniului Carpaților” și a camarilei sale au contribuit și acțiunile clandestine ale KGB, GRU, ale altor servicii secrete occidentale, dar chiar și est europene precum cele maghiare și cehoslovace, interesate în prăbușirea ultimului bastion național comunist levantin din Europa de Est.  Last but not least, din 22 decembrie 1989, Armata și o mare parte a Securității a trecut de partea Revoluției și a noii puteri.

Greva minerilor din Valea Jiului a fost declanșată la Mina Lupeni în 1 august 1977 și extinsă apoi în toată regiunea minieră a văii denumite și „Jalea Viului”. Au participat circa 10.000 de mineri. Cu excepția grupului din jurul lui Paul Goma, acțiunea minerilor, izolată prompt și eficient de Securitate și Partid după 3 august 1977, nu a avut ecou în rândurile intelectualilor.

La început, unii mineri au propus să trimită o delegație în Capitală, dar s-a renunțat la această idee, poate și pentru că legăturile feroviare erau oprite. Unii șefi de sectoare au încercat să împiedice organizarea greviștilor, dar minerii au reacționat prompt, câteodată dur. Greviștii au luat legătura cu alte mine din Valea Jiului precum Petroșani, Petrila, Uricani, Vulcan și cu populația orașelor pentru a strânge cât mai mulți simpatizanți. În cele din urmă, manifestanții s-au adunat în curtea Minei Lupeni, unde au ținut discursuri revendicative. După diferite surse, numărul participanților variază între 10 000 și 40 000 (chiar 90 000). Cifrele mai scăzute se bazează numai pe numărul de angajați, dar greviștilor li s-au alăturat și membri de familie și alte persoane din afară (din simpatie sau numai din curiozitate).

Printre liderii greviștilor se numără muncitorii Constatntin Dobre, Gheorghe Maniliuc și inginerul Jurcă, dar acesta din urmă se retrage, lăsând conducerea în mâinile primilor doi.

Din București au fost trimiși să poarte tratative Ilie Verdeț, secretarul CC al PCR, Gheorghe Pană, președintele Consiliului Central al UGSR și ministru al muncii, și Constantin Băbălău, ministrul minelor, petrolului și geologiei. Li s-au alăturat și șefi locali, cum ar fi Clement Negruț, primarul și primul-secretar de partid din Petroșani. Primul secretar al județului Hunedoara, Ilie Rădulescu era în concediu.

Ilie Verdeț și Clement Negruț s-au deplasat la fața locului, dar greviștii au refuzat să negocieze cu ei și au cerut să discute direct cu secretarul general. Cei doi au fost sechestrați în ghereta portarului de la intrarea nr. 2 a Minei Lupeni.

Conform relatărilor lui Constantin Dobre, Maniliuc i-ar fi amenințat cu moartea pe cei doi activiști superiori de partid, pe Verdeț chiar trântindu-l de perete de câteva ori. Ilie Verdeț neagă categoric episodul sechestrării: “E o prostie… Eu nu am fost bruscat, nu am fost agresat”. Ilie Verdeț a mai făcut și alte declarații importante despre începuturile grevei: “Nu a existat comitet de grevă, care să pregătească greva. Nu au fost revendicări formulate. A fost doar acest protest în legătură cu legea pensiilor. Comitetul de grevă s-a format în timpul grevei, mai ales spre sfârșit”

Între timp, s-au infiltrat în zonă și agenții MI și ai Securității, așteptând ordinul de reprimare a revoltei. Autoritățile au întărit paza obiectivelor importante din zonă, mai ales a depozitelor de arme.

La insistența greviștilor, Verdeț îi telefonează lui Ceaușescu, care era în concediu la Neptun. Președintele României își întrerupe concediul și se deplasează întâi la Craiova, apoi la Târgu-Jiu și Deva, și preia comanda trupelor de Securitate și a funcționarilor de partid, care vor fi angajate în stingerea focarului protestatar.

Când Ceaușescu ajunge în curtea Minei Lupeni, numărul participanților la manifestație se dublează. Atmosfera este tensionată, dar sunt totuși voci în mulțime care strigă „Ceaușescu și minerii!”, dar treptat se aud lozinci tot mai ascuțite, ca „Lupeni ’29!” „Jos burghezia proletară!”.

Constantin Dobre citește în fața lui Ceaușescu revendicările minerilor, constând din 26 de puncte cu caracter tipic sindicalist, referitoare la programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare, locuințe, investiții.

La început Ceaușescu se arată refractar. Greviștii vociferează, se aud huiduieli, fluierături, se scandează chiar „Jos Ceaușescu!” Până la urmă el cedează, mai ales după ce gardul depozitului de lemne se prăbușește cu un zgomot infernal sub greutatea minerilor urcați pe el. Ceaușescu promite să îmbunătățească condițiile de muncă și de trai ale minerilor și în final este aplaudat. Un miner tânăr și entuziast (poate un om al partidului sau Securității) a propus ca Nicolae Ceaușescu să primească titlul de „miner de onoare”. După dezamorsarea situației, secretarul general, obosit și epuizat, părăsește locul în mijlocul escortei sale. Revine la Petroșani după câteva zile, la un miting după moda vremii, cu urale și aplauze. Nu s-a pomenit niciun cuvânt despre revolta din ultimele zile.

În perioada imediat următoare grevei nu au fost represalii. S-a hotărât ca până la 31 decembrie 1977 pensionarii de invaliditate care lucrează să-și păstreze atât pensia cât și salariul. Ceaușescu a ordonat să fie satisfăcute unele din promisiunile sale – ziualucru a fost redusă de la 8 la 6 ore, aprovizionarea magazinelor a fost îmbunătățită, dar revendicările referitoare la limita de vârstă de pensionare și programul de lucru nu au fost îndeplinite.

După sărbătorirea Zilei Minerilor, pe 8 august, au demarat acțiuni crunte de reprimare împotriva participanților mai activi la grevă.

În prima etapă, au fost organizate ședințe de partid și de sindicat. Greviștii au fost catalogați drept elemente anarhiste, declasate, „oameni de nimic”, „derbedei”, „impostori”, „infractori” etc. Cei care erau membri de partid au fost sancționați sau excluși din PCR.

Forțele de Securitate și Miliție din zonă au fost dublate, iar după 15 septembrie în preajma tuturor minelor din Valea Jiului au fost desfășurate unități militare (chiar blindate).

Organele Securității, Miliției și Procuraturii i-au identificat pe minerii care au participat activ la mișcarea de protest. Au fost chemați la sediul Securității unii ingineri și șefi de sectoare pentru a-i identifica pe cei cu rol important în grevă cu ajutorul fotografiilor și înregistrărilor filmate făcute pe ascuns. Cel puțin 600 de greviști au fost interogați și maltratați la sediul Securității din Petroșani. Operațiunile Securității au fost conduse de generalii Emil Macri și Nicolae Pleșiță, specialiști ai reprimării, care s-au „evidențiat” apoi la Brașov și Timișoara.

A urmat întocmirea dosarelor penale. S-au intentat procese de drept comun, cu acuzații de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice, și în cazurile mai grave de lovire și vătămare corporală. S-au întocmit 150 de dosare și în urma proceselor 50 de protestatari au fost internați la psihiatrie, iar 15 greviști au fost condamnați la închisoare între 2 și 5 ani. Pentru majoritatea condamnaților la închisoare, pedeapsa a trebuit ispășită în afara Văii Jiului, deci deportare și muncă corecțională. Cel puțin 300 de greviști au fost siliți să se mute într-o localitate desemnată de autorități, împreună cu familiile lor. Au fost concediați între 2000-4000 de mineri. După terminarea pedepsei, cei mai mulți au rămas ani de zile supravegheați și hărțuiți de Securitate.

Agenți ai Securității au fost angajați ca muncitori în mine, pentru culegere de informații, supraveghere și chiar intimidare fizică. Au fost detașați sau angajați în întreprinderile miniere din zonă foști delincvenți de drept comun. Pentru a suplimenta lipsa de forță de muncă, au fost trimiși să lucreze la exploatările miniere și militari în termeni.

Pe termen lung, organele de partid au sporit activitatea ideologică în zonă. S-au ținut lecții obligatorii de ideologie comunistă, iar la ordinele conducerii centrale, diverse instituții de psihologie din București au făcut mai multe teste și sondaje în Valea Jiului.

Noiembrie 1977 un comando trimis de Securitate o agresează cu deosebită violență pe Monica Lovinescu în fața locuinței sale de la Paris, drept avertisment pentru sprijinul acordat disidenților (în special lui Paul Goma), prin emisiunile ei de la Radio Europa Liberă. După 1989 va publica cărți relatând această experiență.

1978 – “Grupul celor 15” s-a format la București în ianuarie-martie 1978. Ei au demonstrat cu lozinci și pancarte în centrul Capitalei, la domiciliile lor și la sediul Serviciului de Pașapoarte, pentru nerespectarea dreptului de liberă circulație, un drept fundamental al omului. Înaintea demonstrațiilor au cerut sprijinul Ambasadei SUA. Postului Radio Europa Liberă difuza seară de seară despre demonstrații, arestări, urmăriri, filaje ale Securității, ascultarea telefoanelor, agresări fizice. Membrii Grupului au fost: Vasilescu Valentin, Popescu Ionel, Slave Ioana, Smarandache Gheorghe, Păuna Viorel, Păuna Constantin, Oprican Gheorghe, Lăcătuș Alexandru, Stan Petru, Stan Gogu și alții. Lucrători ai Serviciului de Pașapoarte și Securitate i-au sfătuit să renunțe la cetățenia română, cu promisiunea că vor primi pașapoartele mai repede. Unii membri au și renunțat la cetățenie. Într-un târziu, după multe persecuții, s-a permis eliberarea pașapoartelor și toți au ieșit din țară. Legătura demonstranților cu Radio Europa Libera s-a ținut și cu ajutorul lui Ginel Longhin-Anghelache, fost disident politic, stabilit la Köln, Republica Federală a Germaniei.

4-11 septembrie 1978 – Începe disidența lui Victor Frunză, autor al lucrării de sertar „Istoria stalinismului în România“. Și el va fi obligat să părăsească țara.

1979 – Înființarea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii la București, Turnu Severin și alte orașe din țară de către dr. Ionel Cană și ing. Gheorghe Brașoveanu. Inițiatorii mișcării și membrii ei sunt arestați și izolați. Subiectul n-a fost încă valorificat istoriografic și nici memorialistic.

August 1980 – Plecarea din țară a lui Ion Caraion, poet, fost deținut politic, forțată și instrumentată de Securitate.

August 1980 – Lucian Pintilie îi scrie lui Ilie Rădulescu, înalt demnitar al PCR, o scrisoare referitoare la interzicerea filmului său De ce trag clopotele, Mitică? 50 de copii ale scrisorii le răspândește printre intelectuali. (Episodul e relatat în lucrareamemorialistică Bricabrac, apărută după 1989). 

1982-1989 – Își începe disidența Doina Cornea, profesoară la Facultatea de Filologie din Cluj. A fost una din cele mai celebre și tenace disidente din România. S-au încercat felurite violențe împotriva ei, dar ea nu a cedat presiunilor, ca de exemplu izolării cu domiciliu forțat timp 7 ani. Încă din 22 decembrie 1989 Doina Cornea a fost inclusă în Consiliul Frontului Salvării Naționale, organul suprem de stat revoluționar, de unde și-a dat demisia după o lună, acuzându-l de neocomunism, ceea ce era perfect adevărat. Textele ei vor apărea în câteva cărți publicate după 1989. Alte scrisori sunt adresate periodic lui N. Ceaușescu de Ion (Oni) Brătianu, fiul ultimului președinte al PNL, Constantin I. C. Brătianu.

1982-1983 – Tânărul inginer Radu Filipescu distribuie mii de manifeste împotriva lui Ceaușescu în cutiile poștale ale blocurilor din București. Este condamnat la 10 ani de închisoare și internat la penitenciarul Aiud. Experiența lui va fi reprodusă în cartea Jogging cu Securitatea a autoarei germane Herma Kopernik-Kennel, apărută după căderea regimului.

În anii ’80 împărțirea de manifeste îmbracă forme extrem de originale: valize cu carbid care explodează, câini îmbrăcați în lozinci, manifeste lipite în cabine de telefon, manifeste aruncate de pe terasele blocurilor, lozinci scrise pe ziduri, scrisori adresate unor ziare. Pentru aceste fapte considerate penale Ion Ilie din Pitești, Florin Vlăsceanu, Ion Neacșu, Iulius Filip, Victor Totu din Târgoviște, Gheorghe Gherghina, Nicolae Ionel și Ion Drăghici din București sunt condamnați la închisoare între 6 și 10 ani.

1983 – Dumitru Iuga, tehnician la Televiziunea Română, organizează împreună cu alți șase tineri “Mișcarea pentru libertate și dreptate socială”. Sunt învinuiți de “complot împotriva orânduirii sociale”și condamnați la pedepse de până la 10 ani închisoare la Rahova, Aiud, Jilava. Experiența lor a fost relatată într-o carte semnată de însuși Dumitru Iuga.

Mai 1984 – Dorin Tudoran, ziarist și poet, cere plecarea din țară din cauza condițiilor economice, politice și de creație, amenințând cu difuzarea unei scrisori deschise la Europa Liberă. Potrivit documentelor Securității, atitudinile lui contestatare datează din 1976. dezvăluite de CNSAS. Din acest moment izolarea scriitorului este totală. Printre alte scrieri, Kakistokrația, publicată post-decembrist, dă seama de perioada respectivă.

Ianuarie 1985 – Scrisoare adresată de poetul Dan Deșliu, fost comunist ilegalist și scriitor proletcultist, Comitetului Municipal București al PCR. Cu el s-au solidarizat Mircea Dinescu și Dorin Tudoran. Protestul este îndreptat mai ales împotriva cenzurii ideologice.

Mai 1985– Într-o ședință a Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor, în ciuda opoziției președintelui în funcție, Dumitru Radu Popescu, Dan Deșliu citește un protest al lui Dorin Tudoran, aflat în greva foamei.

1980-1985 – Mihai Stănescu, grafician, membru UAP și al PCR, expune în țară și în străinătate caricaturi cu un caracter pronunțat “interpretabil”. obținând peste 20 de premii internaționale. Când i se refuză pașaportului, amenință cu greva foamei, cu proteste internaționale, cu renunțarea la calitatea de membru PCR. În februarie 1983, i se interzice difuzarea catalogului și i se scot unele caricaturi din expoziția de la sala Eforie din București. În toamna aceluiași an obține prin aceleași mijloace editarea unui album.

Iulie 1985  Sub presiunea opiniei publice internaționale, este permisă plecarea din țară a preotului Gheorghe Calciu-Dumitreasa, vechi protestatar, fost deținut politic, precum și scriitorului Dorin Tudoran. 

17 noiembrie 1985 –În arestul Securității din București este ucis inginerul și poetul Gheorghe Ursu, aflat de mai multe luni în anchetă, pentru textul unui jurnal intim scris pe parcursul a 15 ani și pentru scrisori trimise la Europa Liberă. Jurnalul lui nu va fi niciodată recuperat de la Securitate.

George Vigdor

(Va urma)

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

19 Comments

  • BORIS MEHR commented on June 21, 2021 Reply

    RECUNOSC CĂ SUNT DEZAMĂGIT DE SLABA RECEPTARE A UNEI TEME DEOSEBIT DE IMPORTANTĂ SUB ASPECT ISTORIC ȘI MORAL.CINE PARCURGE, CHIAR FUGITIV LISTA DISIDENȚILOR DIN ROMÎNIA ANILOR 45-89 POATE REȚINE NUMĂRUL DESTUL DE MARE DE OAMENI, UNII -PERSONALITĂȚI , CARE , INDIFERENT DE RISCURILE ASUMATE ȘI DE EFECTUL ADESEA IGNORAT, S-AU RIDICAT CONTRA DICTATURII ROȘII CĂREIA NOI, CEI NEUTRII NU NE-AM OPUS DE TEAMĂ.

    • Klein Ivan commented on June 21, 2021 Reply

      Eu am vizualizat articolul ( I & II ) de cca. 50 de ori pînă acum și continui de două ori pe zi ( pentru comentarii ) – bănuiesc că sînt pe primul loc printre ” devotați ” . K.I.

      • Veronica Rozenberg commented on June 22, 2021 Reply

        Nu te supara ca iti spun, dar uneori e usor de trecut de la “devotati” la “obsedati”.

        Sunt articole superbe in aceasta editie, nu e mai bine sa citesti despre Andalucia sau Insula Pastelui, unde ai putea si ajunge intr-un viitor – poate nu prea departat – .

        • BORIS MEHR commented on June 22, 2021 Reply

          PĂNĂ LA INSULA PAȘTELUI SE POATE DISCUTA ȘI DESPRE OBSEDANTUL DECENIU, AȚI TRĂIT ȘI DVS. UN TIMP ÎN ROMÎNIA, AȚI SCRIS ȘI O CARTE DESPRE TATĂL DVS., NU NE DESCURAJAȚI, GLUMESC…

          • Veronica Rozenberg commented on June 22, 2021 Reply

            Nu stiu cu ce v-as putea descuraja. Iar cartea NU ESTE DESPRE TATAL MEU,
            Cartea este despre o serie de procese din Comertul Exterior, in care tatal meu este unul dintre protagonisti.

        • Klein Ivan commented on June 22, 2021 Reply

          V.R. – 1 – Obsedații nu au șanse să fie înțeleși / acceptați . – 2 – Tocmai m-am întors din Insula Paștelui , deci aștept cu nerăbdare ca următorul Baabel să-mi determine viitorul itinerar .K.I.

          • Veronica Rozenberg commented on June 22, 2021 Reply

            🙂 🙂

  • BORIS MEHR commented on June 20, 2021 Reply

    REVENIND LA GOMA, CEL MAI LĂUDAT DIZIDENT, MĂ GÂNDESC DACĂ ACȚIUNILE SALE NU AU FOST DIRIJATE, PREA A FOST ANTISEMIT ȘI RĂZBUNĂTOR FAȚĂ DE OAMENI DE VALOARE DIN ROMÂNIA.

  • BORIS MEHR commented on June 20, 2021 Reply

    GĂSESC PE GOOGLE INFORMAȚII DESPRE GRUPUL CONDUS DE TEODOR ȘUȘMAN SENIOR ȘI JUNIOR, PARTIZANI CE NU ERAU LEGIONARI, CI PENEȚIȘTI, DIN HUEDIN, AU MURIT , PRIMUL ÎN 1951, AL DOILEA ÎN 1958. MAI SUNT DESTUI, PRECUM CAPOTĂ, Ș.A.

  • BORIS MEHR commented on June 19, 2021 Reply

    ESTE UN SUBIECT FOARTE ALUNECOS, MULȚI DINTRE CEI CARE S-AU OPUS COMUNISMULUI DUPĂ RĂZBOI AU FOST TOTODATĂ ȘI CRIMINALI, LEGIONARI, ANTONESCIENI, ETC. DE ACEEA S-A NĂSCUT ÎN ROMÂNIA O FURTUNĂ PARLAMENTARĂ PE TEMA DESPĂGUBIRILOR.

  • Veronica Rozenberg commented on June 19, 2021 Reply

    Ivan, cum ti-a venit o asemenea idee, sa-l consideri pe Pacepa disident. Asta e chiar de necrezut sa te gandesti ca ar putea fi incadrat intr-o asemenea categorie?

    In plus el a fugit in 1978, deci nu are nici o legatura cu miscaerea sa-i zicem anti ceausista de la sfarsitul anilor ’80.
    In plus, vreau sa-ti marturisesc din experienta mea proprie, ca in anul 1978 si probabil inca cativa ani ulterior, situatia in Romania (ce-i drept vazuta prin prisma mea de bucurestean), care vizitam Romania dupa emigrarea mea in Israel, cu mult superioara celei din 1975 cand am plecat si chiar celei din 1977.
    In schimb in 1985, situatia era catastrofala.

    Asta e impresia mea.

    • Klein Ivan commented on June 19, 2021 Reply

      V.R. – Impresia ta – pt. Romania 1975/1977/1978 – corespunde realității percepute de omul simplu . Acesta putea să aibă dubii dar nu certitudini cu privire la viitor neavînd poziția de vîrf a lui Pacepa deci nici informațiile necesare unui pronostic .Deci , Pacepa știa ce urmează și a ales calea avantajoasă pentru el dînd regimului o lovitură mai puternică decît toți cei amintiți în articol , dintre care unii ” au fuierat în biserică ” dar nu prea tare și au obținut pentru ei ce au vrut , alții au crezut că a venit timpul să ” fluiere ” și au cerut voie de la ” poliție ” etc.. Eu sînt susceptibil – am auzit în copilărie de bogătași care au făcut mici donații înainte de 1944 și au obținut apoi , ca ilegaliști , pensii FIAP după preluarea puterii de comuniști , iar după 1989 am citit despre faptele/caracterul unor așaziși revoluționari….biografiile fabricate sînt și vor fi la modă . K.I.

      • Veronica Rozenberg commented on June 20, 2021 Reply

        Foarte interesant, doar ca nu are vreo legatura cu subiectul, Pacepa nu a fost disident, mai curand un ticalos profitor, iar situatia economica a Romaniei nu avea cum sa fie influentata 15 ani mai tarziu de fuga lui.
        Ceausescu a aplicat dupa ’80 o politica de autarchie (autarky) care a fost cu siguranta una dintre cauzele principale ale situatiei economice dezastruoase legata de bunurile de consum si de nivelul de viata in care au trait romanii in ultimul deceniu al domniei sale.

        • Klein Ivan commented on June 20, 2021 Reply

          V.R. – L-am adăugat pe ” dizidentul ” Pacepa ( vezi ghilimelele ) pentru lovitura adusă regimului – 1- Ceaușescu a pierdut imediat credibilitatea în ochii Vestului aceasta însemnănd contracte economice avantajoase – 2 – retragerea / refacerea sistemului de spionaj extern , cu eficacitate mult redusă , a costat mai mult decît cutremurul din 1977 ( care a fost mai mult decît compensat prin ajutoare din Vest & țările socialiste – am fost în Zimnicea în vara lui 1977 , oraș menționat ca distrus , iar acolo am aflat că s-au prăbușit cîteva șandramale în piață fără victime , doar era ora 21 seara . Elveția a construit acolo o școală în 4 săptămîni . … Regimul comunist a început cu stîngul să se ocupe de economie – Miron Constantinescu , sociolog , a fost primul șef la Planificare și ce visa noaptea urma să fie înfăptuit . Ceaușescu a primit numeroase contracte avantajoase ( 1968 – 1978 ) , dar banii trebuiau returnați ….Ai reținut că din cei menționați în articol eu nu știu pe cine să consider dizident real , cît despre eficiența dizidenței … ? K.I.

  • Andrea Ghiţă commented on June 18, 2021 Reply

    George Vigdor face o trecere în revistă – bine venită – a disidenţei româneşti despre care ştiu puţin cei din afara ţării şi nici cei din ţară nu ştiu prea mult sau nici nu-şi mi amintesc. Aş mai adăuga la dizidenţii anilor 1950 pe renumitul matematician de origine clujeană Egon Balas, supravieţuitor al Holocaustului, ilegalist care a înţeles foarte curând ce înseamnă totalitarismul. Cartea sa Will to Freedom: A Perilous Journey through Fascism and Communism, prezintă atât dizidenţa sa cât şi suferinţele îndurate în închisoarea comunistă. Egon Balas a fost un matematician excelent încă din perioada când a învăţat la Liceul Evreiesc din Cluj şi s-a desăvârşit în opera sa matematică având în centru programarea matematică şi calculul operaţional.

    • Klein Ivan commented on June 18, 2021 Reply

      Sper să citesc ceva în Baabel referitor numai la E.B. – sînt convins că merită . Eu prefer tratarea în adîncime a unui subiect . ( Un actor trebuie să fie deosebit de bun ca citind dintr-o carte de telefon , să poată capta atenția publicului ) .K.I.

  • BORIS MEHR commented on June 17, 2021 Reply

    APRECIEZ În continuare articolele documentate despre disidența anticomunistă. AM O ÎNTREBARE – PREOTUL CALCIU -DUMITREASA NU ERA FOST LEGIONAR? EU AȘA ȘTIU.

    • Klein Ivan commented on June 18, 2021 Reply

      Stimate Domnule Mehr – Subiectul care vă interesează e tratat într-o manieră aproape identică în Wikipedia ( v. comentariul meu din June 17 , 2021 ) , dar cu unele nume în plus . – K.I.

  • Klein Ivan commented on June 17, 2021 Reply

    Și această parte a articolului urmează îndeaproape Wikipedia ( v. “Cronologia disidenței anticomuniste în România” – titlu mai adecvat cum susțineam într-un comentariu atașat la partea I-a . Am descoperit de ex. că Gheorghe Ursu era evreu după mamă ) . G.V. & wikipedia nu-i menționează pe cei care au luptat cu arma în mînă împotriva regimului – aceștia n-au sfîrșit obținînd pașaport pentru străinătate . Pentru eficiența acțiunii lui în dauna regimului , eu l-aș adăuga și pe generalul Pacepa . “Dizidentul” I.M.P. – pe care nu-l consider etalon moral și mă refer la un singur aspect al dezertării lui – a contribuit mult la deteriorarea relațiilor economice ale Romîniei cu Vestul ceeace a a accelerat înrăutățirea condițiilor de trai în Romania . În final , masele au fost puse în mișcare , în principal , de doi agenți – FOAMEA și FRIGUL . De existența altor agenți mă îndoiesc . În fruntea maselor mi-e greu să identific dizidenți , mai degrabă pe cei din categoria “cui prodest” . K.I.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *