Podurile de pe Neva

O singură dată în viață am scris câteva epigrame. Era acum câțiva ani, la Sankt Petersburg, într-o banală excursie turistică. După cum știm, totul e banal până când un cuvânt, o privire, o întrebare sau pur și simplu o percepție diferită transformă banalul în extraordinar.

Am plecat la Sankt Petersburg cu capul plin de detalii despre frumusețile neapărat de văzut. Întotdeauna, înainte de a ajunge într-un loc mult dorit, culeg informații cât mai amănunțite și, dacă pot, inedite despre tot ce ”trebuie” vizitat. Și aproape întotdeauna realitatea locului mă surprinde, dându-mi peste cap planurile scolastice. Surprizele mi le oferă de cele mai multe ori oamenii. Unul din oamenii care m-au surprins în Rusia am fost chiar eu, cu epigramele. Nu sunt genul care să scrie poezie, deși romantică sunt destul. O consum doar, cu încântare, dar nu am îndrăznit s-o produc. Însă o versificare simplă, ușor stângace, mi-a ieșit totuși. De ce le-am scris? Pentru că primeam din țară instrucțiuni de la un amic, care văzuse orașul cu ani în urmă și mă avertiza la ce să fiu atentă, să nu scap ceva din splendoare. El are obiceiul să scrie epigrame și îmi trimitea și mie câte una. A fost singura dată când m-am gândit ”oare aș putea și eu?”

Era în anii nouăzeci ai veacului trecut, când încă republicile sovietice socialiste nici nu-și desăvârșiseră împrăștierea de sub marele URSS, când lucram ca translatoare la un ONG britanic, (CCF – Christian Children’s Fund, cu sediul la Londra și cu birouri în mai multe țări foste comuniste) cu activitate în domeniul protecției copiilor abandonați. Organizația avea colaborări și cu Rusia, mai exact cu Sankt Petersburg. Una din colegele mele, Mariana, asistentă socială, trebuia să participe la o conferință internațională taman la Sankt Petersburg și se afla în plin proces de căutare a căilor de a ajunge acolo. Mariana se tot frământa, o vedeam cu harta Europei sucită și învârtită, până când într-o zi, puțin mai libere, ne așezăm pentru o jumătate de oră la o cafea. Și atunci Mariana îmi dezvăluie enigma care o frământa: nu găsea pe hartă niciun oraș cu numele Sankt Petersburg! În toate căutările ei privitoare la avioane și legături de tren, găsea numai… Leningrad! Era pe vremea când Google încă nu exista, iar Internetul era folosit numai de armata americană. Noi abia aveam niște amărâte de modeme care ne ajutau să comunicăm prin e-mail, o chestie destul de avangardistă de altfel. Sunt genul de om care nu rezistă la posibilitatea de a face o glumă, așa că i-am spus Marianei: ”Ia-ți liniștită bilete pentru Leningrad că ajungi la Sankt Petersburg!”

Douăzeci de ani mai târziu ajung și eu la Leningrad, într-o lună iulie cu nopți luminoase până spre trei dimineața. Aș vrea să vă pot face să simțiți senzația nopților albe, când crezi că amurgul nu vrea să te părăsească, dar simt că anumite trăiri nu pot fi împărtășite cu adevărat, ci trebuie verificate la fața locului. E uluitor cum te învăluie calmul nopții albe. Orașul se liniștește, dar este totuși plin de oameni care umblă pe străzi cu încântarea pe față, trăind la maximum experiența. Desigur că majoritatea nu sunt localnici. Am văzut foarte mulți turiști germani și americani și mi-am imaginat că sunt urmașii celor care au luptat în război – ”enemies and friends”. Marele Război de Apărare a Patriei, așa îl numea ghidul nostru, doamna Galina Grigorievna Buharova, așa și niciodată altfel.

Galina Grigorievna Buharova era unul din acei oameni care m-au surprins extraordinar de mult, o priveam ca pe un fel de cadou al orașului, la fel de inedită și de elegantă. Știam de la început că va fi de neuitat. Avea șaptezeci de ani, pe care nu-i arăta, și vorbea o română perfectă, cu nuanțe și expresii specifice. Nu mai vorbesc de erudiția ei, dar asta poate că intra în job description, deși nu e întâlnită chiar la toți cei care practică această profesie.

Galina Grigorievna Bucharova

Fusese ghid toată viața, de când terminase filologia, la secția de limbi romanice. Desigur că în ultimii ani nu mai avea multe grupuri de turiști români și ne spunea că se bucură să-și exerseze româna. Era o doamnă rasată, modernă, care s-ar fi potrivit în lumea de dinainte de bolșevism, lumea în care eleganța prevala. Era ghidul perfect, care oferă nu doar informații multe și exacte, ci și povești ușor picante despre personajele istorice, despre arhitecții și finanțatorii palatelor, despre obiceiuri și întâmplări. Ne-a vorbit mult despre țarul Petru cel Mare și hotărârea lui nestrămutată de a construi orașul în mlaștinile potrivnice. De mai multe ori, tot ce se construia pe timpul verii era distrus de iarna rusească nemiloasă – până când Petru cel Mare a construit întregul oraș în cer și, când a fost gata, l-a așezat ușurel pe pământ… Dacă dorința e destul de puternică, există o cale!

Galina Grigorievna ne-a povestit despre marea împărăteasă Ecaterina, cea care a imaginat și alcătuit Ermitajul, găzduit azi de fabulosul Palat de Iarnă.

În timpul Marelui Război de Apărare a Patriei, înainte de blocada de 29 de luni a Leningradului, Ermitajul a fost golit încăpere cu încăpere, după ce fiecare fusese fotografiată și se făcuse inventarul amănunțit al tuturor comorilor. Toate obiectele au fost împachetate, transportate și ascunse în Munții Ural. Când Wermacht-ul era deja prea aproape și transporturile nu mai erau sigure, obiectele de artă rămase au fost îngropate.

Galina Grigorievna prin istorie ne ghidează,

Splendoarea Petersburgului ne-o demonstrează.

Pe-aici e plin de țari și-mpărătese…

De întoarcere a-nceput să nici nu ne mai pese.

În prima seară, după ce am ajuns la hotelul de pe Nevski Prospekt și ne-am tras puțin sufletul, Galina Grigorievna ne-a dus într-un tur al orașului care s-a terminat pe malul Nevei, la spectacolul deschiderii podurilor mobile de pe fluviul în delta căruia este construit Sankt Petersburgul.

Neva este un fluviu scurt, are doar 74 de km lungime, izvorăște din lacul Ladoga și se varsă în Golful Finic. Dar este largă și adâncă, foarte potrivită pentru navigație. Lățimea medie este de 400-600 m, ajungând în zona portului chiar la peste un kilometru. Adâncimea medie este de 8-11 m, ajungând până la 24 m vizavi de strada Arsenal.

La miezul nopții, pe Neva se deschid toate podurile, făcând loc navelor mari care transportă marfă sau pasageri. Peste zi, pe Neva sunt vase mai mici, nu foarte multe, în general ambarcațiuni turistice care îi duc pe vizitatori la ”o plimbare cu vaporașul”. Înaintea deschiderii podurilor, întreg fluviul s-a umplut dintr-o dată de ambarcațiuni care așteptau să treacă. E un spectacol urmărit de pe maluri de mii de oameni. Și dacă e spectacol, atunci e nevoie de muzică. Pe maluri sunt instalate difuzoare, din care, exact la 12 noaptea, încep să se audă valsuri și marșuri. Valsul nr. 2 al lui Șostakovici părea să fie cântat special pentru mine…

Deschiderea podurilor e decalată cu 10 minute, așa încât te poți bucura mai mult timp de acest show. Nefiind prea îndepărtate unele de altele, mai multe poduri sunt vizibile deodată din anumite puncte de observație. Toate sunt decorate cu ghirlande de lumini, fiecare în altă culoare: auriu, verde, roșu, mov. De pe maluri, oamenii aclamă și țipă de încântare, se fac fotografii, fete subțirele sunt ridicate pe umerii băieților ca să vadă mai departe. Pe apă, vasele trec într-o frenezie, trăgând semnale sonore, muzica se amestecă cu țipetele și râsetele. Momentul nopții e efervescent.

Podul Palatului iulie 2018

Odată cu ridicarea podurilor, cele două maluri ale Nevei rămân izolate, dar există taxiuri de apă – vedete rapide, mici ambarcațiuni care îi transportă pe întârziați pe canalele multe și întortocheate ale orașului: Fontanka, Moika etc., care adăpostesc pe malurile lor palatele cu nume sonore și exotice de prinți ruși pe care îi cunoaștem din cărți. Mai încolo, pe marea arteră Nevski Prospekt se înșiră palatele baroce: Palatul Menșikov, Palatul Yusupov, Palatul Voronțov, Palatul Stroganov, Palatul Anicikov, casa Șeremetiev, Palatul Beloselski-Belozerski, comori ale orașului. Unul, în mod special, Palatul Shuvalov, de pe malul Fontankăi, m-a cucerit definitiv și aș dori să-l revăd. Din 2013 el adăpostește Muzeul Fabergé. Da, muzeul dedicat Casei Fabergé, a bijutierului Carl Fabergé! Dar despre acesta vreau să vă povestesc altă dată.

Se pare că taxiurile de apă sunt fabulos de scumpe, ele fiind destinate magnaților ruși, despre care știm, sau ne putem închipui, că sunt obscen de bogați. Clasa muncitoare doarme la acea oră și nu-și cheltuie banii pe taxiuri de apă. La vremea aceea, acum patru ani, un Euro costa 65 de ruble.

Vasele mari au răgazul să treacă pe Neva în fiecare noapte până la ora patru. Atunci podurile luminate feeric coboară și se închid la loc, muzica încetează, turiștii se duc la culcare, trecând pe lângă palate, statui, edificii și parcuri magnifice. În inimă și în minte păstrezi pentru totdeauna un răgaz de câteva ore din viață când ai fost și tu pe malurile Nevei la vremea deschiderii podurilor. Trei zile mai târziu părăseam Sankt Petersburgul, ducând în bagaj câteva albume cu orașul, multe păpuși Matrioșka și poveștile Galinei Grigorievna. Lăsam însă acolo pentru totdeauna un ciob din inima mea.

Incursiunea magică în Rusia s-a sfârșit.

Petersburgul cu ochii triști l-am părăsit.

Buzunare și carduri sunt golite

Dar mințile și inimioarele hrănite!

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

16 Comments

  • Livia Chereches commented on July 29, 2021 Reply

    Frumos!

    • Anca Simona Laslo commented on July 29, 2021 Reply

      Multumesc!

  • Theodor toivi commented on July 29, 2021 Reply

    Felicitari!

    • Anca Laslo commented on July 29, 2021 Reply

      Multumesc!

  • Peter Singer commented on July 29, 2021 Reply

    Comentarii la un articol romantic:

    – orasul a fost intemeiat de tarul Peter care din consideratii militare a ales locul pe harta, foarte mlastinos si impropriu din punct de vedere al climatului.. Se estimeaza ca orasul este construit peste oasele a cca 400.000 de oameni care s-au prapadit la constructie.
    – arhitectii care au conceput St. Petersburg au fost itaieni care au incercat sa construiasca cel mai frumos oras european. Au reusit in mare masura..
    – serviceul in St. Petersburg peste tot este cu totul comparabi cu Europa occidentala sau mai bun cu exceptiile inevitabile.
    – cu tot respectul pentru arhitectura si peisaj si mai importanta este istoria si cultura unica al acestui oras care a influentat multe momente unice.

  • Veronica Rozenberg commented on July 29, 2021 Reply

    O prima impresie, minunat felul in care scrieti.
    Cu atat mai mult cu cat, in vara anului 1974, inainte de a depune actele pentru emigrarea in Israel, dupa absolvirea fac de matematica (ramasese un an de specializare) am plecat cu BTT ul in Uniunea Sovietica, Moscova, Leningrad, Petrodvoretz. Eram convinsa ca nu voi mai putea ajunge acolo dupa ce plec in Israel.

    Era a doua mea vizita in strainatate, dupa Israel, unde am fost vizitatoare in 1972. Era o vreme de liberalizare din timpul lui Ceausescu, chiar daca nu oricine vrea sa-i aminteasca.
    Nu retin minunatele descrieri pe care le faceti, dar era perioada cred de inceput a Noptilor Albe, luna iunie, fara poduri care se deschideau, ceea ce practic nici nu am stiut.
    Am stat putine zile la Leningrad si ceea ce tin minte bine este Nevski Prospekt, Galeriile de pictura cu atat de multe minunatii flamande, marojnaia care se vindea pe strada si era absolut excelenta si drumurile lungi nesfarsite pe aceasta strada interminabila, daca s-ar putea asemana cu Las Ramblas, Champs Élysées si poate alte strazi pe care nu-ti vine sa le mai parasesti in marele si frumoasele orase ale lumii.

    Mi-a facut placere sa citesc si sa rememorez momente care nu se pot uita, cu atat mai mult acum, cand cine stie cand si cum vom reveni la strazile de altadata, ramane totusi Dzengoff-ul, dupa ce se vor termina reparatiile.

    • Veronica Rozenberg commented on July 29, 2021 Reply

      Cum am uitat Ermitajul, desigur !!

      • Anca Simona Laslo commented on July 29, 2021 Reply

        Va multumesc pentru cuvintele calde care ma incurajeaza!

  • BORIS MEHR commented on July 29, 2021 Reply

    am fost de două ori acolo, în 1962 și 1964, cred că nu s-a schimbat nimic din ce era frumos, un oraș magnific mustind a istorie și cultură, mulțumesc

    • Anca Simona Laslo commented on July 29, 2021 Reply

      Cu drag!

  • Fleur Horge commented on July 29, 2021 Reply

    Sankt Petersburg e unul din multele orase pe care imi doresc sa le vizitez in aceasta viata;marturisesc ,am citit inca texte care descriu cu lux de amanunte “momentul podurilor”,dar textul pe care tocmai l-am parcurs,ma face sa adaug o steluta de “musai de vazut cat de curand posibil” acestui minunat oras!Multumesc!😁🤗❤️

    • Anca Simona Laslo commented on July 29, 2021 Reply

      M-as intoarce si eu acolo in orice secunda!

  • Tiberiu Ezri commented on July 29, 2021 Reply

    Oras splendid descris fermecator. Pacat ca din experienta noastra serviciul a ramas la nivelul tovarasilor sovietici!

    • Anca Simona Laslo commented on July 29, 2021 Reply

      Multumesc! Eu am avut noroc cu serviciul.

  • Hava Oren commented on July 29, 2021 Reply

    Niciodată nu m-am procopsit să ajung și eu la Sankt Petersburg, dar cititnd articolul, am avut senzația că am fost transportată direct acolo și am simțit și eu ceva din farmecul nopților albe. Mulțumesc!

    • Anca Laslo commented on July 29, 2021 Reply

      Eu multumesc mult!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *