Scriitoarea australiană Diane Armstrong este evreică originară din Polonia. Nu mi-a fost ușor să-i găsesc originea și numele anterior, fiindcă ea nu are un articol pe Wikipedia. Și totuși am găsit câte ceva, o viață care a început în 1939, în Polonia, la Cracovia. O viață în care după ocuparea Poloniei de către naziști, teama de exterminare era permanentă. În 1942, tatăl ei, Hirsch Baldinger, și-a mutat familia în satul Piszczac din estul Poloniei, de lângă granița cu URSS. S-au dat drept creștini. Tatăl și-a schimbat numele în Henek, iar pe fetiță a numit-o Danusia Boguslawski. Vecinii bănuiau că erau evrei și o întrebau pe fetița de trei ani: “Cum te numeai înainte? ” Dar ea o ținea morțiș că o chema Danusia. și totuși, cu sprijinul preotului local (căruia îi plăcea să joace șah cu tatăl Dianei), au reușit să supraviețuiască războiului.

https://www.australia-explained.com.au/people/diane-armstrong/

https://www.smh.com.au/entertainment/books/living-to-tell-the-tale-20111008-1lek1.html

Diane și-a publicat majoritatea cărților în anii 2000, când trecuse de 60 de ani. Cartea Mosaic descrie cinci generații ale familiei Baldinger, începând din Cracovia în 1890. Cartea The Voyage of Their Life: The Story of the SS Derna and its Passengers descrie drumul lor cu vaporul spre Australia, în 1948, care a durat trei luni. Cartea Nocturne, distinsă cu multe premii, povestește despre revolta ghetoului din Varșovia și rezistența poloneză. Dar a publicat și multe alte cărți.

Cartea The Collaborator (Colaboratorul) a apărut în 2019. Este un roman de mare succes, care îmbină date istorice reale despre cazul Rudolf / Rezső / Israel Kasztner, cu elemente imaginare. Despre cazul Kasztner s-a scris mult. și eu am publicat în Baabel, un articol intitulat “Nepoata lui Kasztner”. https://baabel.ro/2021/03/nepoata-lui-kasztner/

Acțiunea cărții se concentrează asupra peripețiilor eroinei principale, Annika, (un personaj imaginar) și a eforturilor ei de a afla care a fost soarta celui care în vremea Holocaustului a salvat-o pe bunica ei și pe alți evrei unguri care trăiau acum la Sidney, ca și ea. La fel ca mulți alți supraviețuitori, nici bunica ei Marika nu voia să vorbească despre acea perioadă, ceea ce a motivat-o și mai mult pe Annika să afle informații despre istoria Holocaustului evreimii maghiare. Annika cutreieră Budapesta, Tel Avivul și Ierusalimul în căutarea adevărului despre Miklos Nagy – Kasztner, salvatorul bunicii ei. Autoarea descrie în amănunțime activitatea lui Nagy în Comitetul de Salvare a evreimii maghiare, care reușește să salveze și evrei din țările vecine, unde deportările începuseră deja. Nagy a negociat sub amenințarea permanentă a deportării cu mega-călăul nazist Eichmann și cu sume mari de bani a reușit să salveze peste 1600 de evrei. Trenul supranumit “Trenul lui Kasztner” i-a dus spre libertate, spre Elveția neutră.

În următoarele capitole îl urmărim pe Nagy confruntând opinia publică ambivalentă: era salvator al evreilor sau colaborator cu naziștii? Popularitatea lui scade mult în timpul unui proces în care Nagy însuși era acuzatorul împotriva defăimătorului care susținea că el nu este erou de război, ci colaborator. Judecătorul și avocatul acuzatului au mers mână în mână, mai ales din interese politice, pentru a-l compromite pe Nagy, susținând că acesta “și-a vândut sufletul diavolului”. Nici martorii pe care i-a adus Nagy nu l-au sprijinit cu adevărat, deși el îi salvase de la deportare la Auschwitz. Ceea ce îi preocupa mai mult pe acești martori era suferința lor trecătoare la Bergen Belsen, unde au fost opriți pe drum spre Elveția. Referitor la această deziluzie a lui Nagy, autoarea citează proverbul “No good deed goes unpunished “– “Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Când era la un pas de a fi achitat de Curtea Supremă, un extremist de dreapta l-a împușcat pe Nagy – în realitate Kasztner – care a murit la spital.

Annika s-a întors la Sidney cu mintea clară, dar întristată de soarta tragică a lui Nagy. Mai mult, știa că ea însăși era nepoata lui Nagy, care fusese marea și unica iubire a bunicii ei, Marika.

De-a lungul cărții, autoarea revine repetat la caracterul ambivalent al lui Nagy – Kasztner. Oare evreii unguri știau ce-i așteaptă, sau Kasztner le-a ascuns informații importante? De ce l-a apărat Kasztner pe nazistul Becher după război? Aceste întrebări critice nu și-au găsit răspunsuri clare nici până astăzi.

Autoarea merită toate laudele pentru îmbinarea perfectă, cursivă și plăcută de citit, a realităților istorice și a personajelor și întâmplărilor fictive. Totuși, cartea adâncește și mai mult controversele în jurul faptelor și personalității lui Kasztner. În ultimul capitol autoarea își exprimă confuzia asupra personalității lui Kasztner: a fost un erou, un colaborator sau amândouă? Această frază mă convinge că autoarea nu a ales un titlu potrivit cărții; poate un titlu mai reușit ar fi fost Erou, colaborator sau amândouă?

Și totuși recomand călduros cititorilor această carte. Ficțiunea este importantă

în această poveste, fiindcă este singurul mijloc prin care autoarea poate pătrunde in sufletul  și gândurile lui Kasztner și de asemenea de a imagina conversațiile care au avut loc între Kasztner si Eichmann.

Iar concluzia mea despre Kasztner rămâne cea pe care am exprimat-o în articolul anterior publicat în Baabel: Kasztner a fost un salvator.

Tiberiu Ezri