În cadrul examenului de admitere pentru facultatea de teatru, candidații trebuie să treacă întâi și întâi o probă eliminatorie prin care își dau măsura creativității. Ei primesc, fiecare, câte trei cuvinte care denumesc un obiect, un spațiu și o acțiune. Acestea sunt diferite pentru candidați, ca și cum fiecare ar primi propriul puzzle de completat, spre încântarea și impresionarea comisiei de admitere. Folosind cuvintele drept schelet al unui eșafodaj creativ, cei ce doresc să-și aleagă drumul spre scândura scenei, ca regizori, trebuie să alcătuiască o scenetă. În anul 2004, fiul meu dădea acest examen la Cluj, în năzuința de a deveni regizor de teatru. În acel an cuvintele au fost: ou, sală de așteptare și degringoladă. Mircea a imaginat vernisajul unei expoziții cu ultimul ou de Paști făcut de Fabergé înainte de căderea Imperiului Țarist. În holul-unde lumea se aduna, așteptând deschiderea sălii exponatului principal, se ia curentul. Degringolada care se instaurează oferă prilejul unei lovituri banditești, ultimul ou Fabergé este furat și… vă las să vă imaginați continuarea. Fiul meu a trecut examenul de admitere, a devenit regizor, ba a primit chiar și bursă. Și înaintea acestui episod eram fascinată de ouăle-bijuterii concepute de Casa Fabergé din Sankt Petersburg, dar după succesul fiului meu, le-am adorat de-a dreptul. Iată exemplul clar al dozei de subiectivism care ne însoțește alegerile!

V-am povestit deja despre vizita mea la Sankt Petersburg și despre felul în care îmi pregătesc de obicei astfel de vizite îndelung așteptate. Grație informațiilor atât de accesibile în zilele noastre, aflu de pe internet că în 2013 s-a deschis în fabulosul oraș al lui Petru cel Mare un muzeu dedicat colecțiilor de bijuterii și artefacte produse de Casa Fabergé. Vizita mea la acest muzeu a fost încununarea tuturor momentelor pline de încântare pe care le-am trăit în Rusia.

În clipa în care omul primitiv și-a împodobit prima oară unealta, el a trecut un prag, afirmându-și astfel însăși condiția de om, punând în existență materială ideea de frumos, dorința de armonie prezentă în viața de zi cu zi și individualizând, deopotrivă, conform concepției sale, obiectul ce-i aparținea. Dorim organic prezența frumosului în viețile noastre, iar una din modalitățile de a ne găsi fericirea este și prin degustarea frumuseții, în multiplele ei forme. Deși necesitatea ei nu este evidentă și latura utilă a frumuseții nu este foarte clară, totuși ea nu ar putea lipsi din componenta culturală a vieților noastre. Există, așadar, în om nevoia de frumos. După cum există, în modul cel mai clar, nevoia de poveste. Povestea, în forme diferite, ne însoțește pe tot parcursul vieții, ne plac istorisirile cuprinse în cărți, acum în filme, chiar în muzică. Arta, în multiplele ei forme, ne spune povești.

Intrând în dimineața caldă de vară, la ora deschiderii, pe ușa Muzeului Fabergé, în Palatul Șuvalov de pe malul râului Fontanka, am intrat într-o poveste.

Dar, mai întâi, am intrat în sala de așteptare, unde lumea se aduna cu nerăbdare și emoție, pândind deschiderea ușii cu canaturi duble, care ne despărțea de sălile ce adăposteau comorile… ouăle, chiar ultimul ou făcut de bijutieri înainte de căderea Imperiului Țarist. Nu s-a luat curentul, nu a fost nici degringoladă și nici stick-up, dar eu surâdeam neîncetat la gândul potrivirii poveștilor.

Fabuloasele ouă de Paști Fabergé sunt găzduite între zidurile Palatului Șuvalov. Acesta este situat pe cheiul Fontanka, la numărul 21 și a fost construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, lângă Palatul Anicikov. Primii proprietari au fost contele și contesa Voronțov, de la care soția șambelanului Narîșkin, Maria Antonova Narîșkina îl cumpără în 1799. Narîșkin este un mare iubitor de artă și începe o colecție bogată de picturi, sculpturi, monede, arme și alte artefacte cu valoare artistică, palatul fiind frecventat de oameni de artă ai vremii printre care și Puşkin. În 1846, moștenitoarea palatului, Sofia Lvovna Narîșkina se căsătorește cu contele Piotr Pavlovici Șuvalov. De atunci acest palat este cunoscut sub numele de Palatul Șuvalov.

La începutul Primului Război Mondial, în 1914, contesa Elisaveta Vladimirovna Șuvalova, ultima proprietară a edificiului, îl dă spre folosință armatei ruse, ca spital militar și cartier general. Ca urmare a revoluției, la 1 august 1918 Palatul Șuvalov este naționalizat. Toate obiectele de artă au fost ascunse în interiorul palatului, în diferite ascunzători construite special. Începând cu anul 1919, ascunzătorile încep să fie descoperite și obiectele de artă sunt transferate pe rând la Ermitaj. Câteva sunt incluse în fondul muzeului actual. În deceniile de început ale secolului XX palatul a avut diverse întrebuințări, a fost parțial distrus de bombardamente în timpul Blocadei de 29 de luni din cel de-al Doilea Război Mondial și în 1950 se începe reconstrucția și renovarea lui care se va încheia în 1979. Din 1963 a funcționat în palatul Șuvalov un centru al păcii și prieteniei între popoare.

În 2006 administrația orașului Sankt Petersburg închiriază palatul pentru 49 de ani Fundației Cultural Istorice Legătura Timpurilor, înființată de antreprenorul rus Viktor Vekselberg. La acea dată fundația își anunța intenția de a găzdui în palat o colecție particulară de artă. Restaurarea edificiului a durat până în 2013, palatul recăpătându-și alura elegantă și grațioasă inițială și colecția completă a Muzeului Fabergé fiind plasată în interior.

Colecția Muzeului se bazează pe colecția de 200 de lucrări ale lui Fabergé deținută de Malcolm Forbes, magnatul de presă. Urmașii lui au scos colecția la licitație prin Casa Sotheby’s din Londra, ceea ce ar fi necesitat desfacerea colecției în mai multe loturi care s-ar fi împrăștiat în toată lumea. Cu câteva săptămâni înainte de licitația stabilită pentru aprilie 2004, Viktor Vekselberg a cumpărat întreaga colecție cu o sumă, declarată chiar de el, de peste 100 de milioane de dolari. A fost o mișcare fără precedent pe piața globală de artă. Viktor Vekselberg nu a salvat numai integritatea colecției, dar a și readus-o în Rusia, făcând-o disponibilă spre vizitare rușilor și nu doar lor!

Conform Forbes, în 2021, Viktor Vekselberg se situează pe locul 262 pe lista miliardarilor lumii, cu o avere de 12,4 miliarde de dolari. Născut în 1957 în Ucraina, din tată evreu ucrainean și mamă rusoaică, el este un magnat al aluminiului și petrolului. Înainte de dezmembrarea URSS a lucrat zece ani într-un laborator de cercetare, având un doctorat în matematici.

Să revenim la Palatul Șuvalov. Muzeul Fabergé are 12 săli, împreună cu marea scară de acces de sub cupolă. Fiecare sală găzduiește un anume tip de artefacte. Sala Roșie, dedicată lucrărilor din argint rusesc, găzduiește samovare, servicii de ceai și alte obiecte de argint, de uz domestic.

În Sala Albastră găsim ouăle Fabergé, cele nouă imperiale și încă patru comandate pentru Varvara Petrovna Bazanova de către soțul ei, magnat al construcțiilor și transporturilor feroviare (Casa Fabergé primea comenzi și de la alți câțiva clienți privați, cum ar fi Ducesa de Marlborough și familia Rothschild).

În Sala de Aur sunt expuse obiecte-fantezie, cadouri ale țarului oferite cu ocazia diferitelor evenimente.

Una din zonele principale ale activității artistice a Casei Fabergé a fost crearea de obiecte-fantezie, adesea fără utilitate practică, doar cu scop decorativ, de un bun gust și o creativitate splendide: rame de fotografii, ceasuri, tabachere, cutii pentru bijuterii, figurine – animale, plante, flori – stropitoare miniaturale din pietre semiprețioase, din care se turna nisip pentru a usca cerneala scrisorilor.

În următoarea sală, Anticamera, găsim obiecte de uz casnic – ceasuri, catarame, plumiere – precum și bijuterii create de Casa Fabergé, mai ales în email de diferite culori și nuanțe; în Sala Cavalerilor ne întâlnim cu opere de artă care evocă viața militarilor din armata imperială; Sala Gotică este dedicată icoanelor ortodoxe din secolele XVI – XX, majoritatea ferecate în rame din metal prețios cu lucrături uluitoare. Intrăm pe rând în Sala Azurie și Albă, cea care adăpostește lucrări ale furnizorilor casei imperiale ruse, unii cooperând cu celebra Casă Tiffany de peste ocean, apoi vedem Sala de expoziții, unde familia Șuvalov își prezenta colecția de artă, care conține azi tablouri ale pictorilor ruși din sec. al XIX-ea. Sala Bej oferă vizitatorilor o imagine a veselei folosite de nobilimea rusă, în diferite forme și stiluri, iar ultima sală – Sala de Teracotă are obiectele ale altor bijutieri de frunte din secolele XVI – XX, grupate pe tematici și pe culori, mai ales bijuterii și ceasuri.

Muzeul Fabergé numără aproximativ 4000 de exponate și din întreaga colecție de 50 de ouă imperiale de Paști fabricate de Casa Fabergé între 1885 și 1916, aici îl găsim pe primul – Oul Găină – cât și pe ultimul – Oul Ordinului Sf. Gheorghe.

Alte zece se găsesc la Moscova, în Kremlin și încă trei se află în colecția particulară a Casei Regale Britanice, iar șapte s-au pierdut în vâltoarea nemiloasă a istoriei.

Gustav Fabergé, născut în 1814 pe teritoriul Estoniei de azi, dintr-o familie de origine franceză, fondează în 1842, la Sankt Petersburg, Casa de Bijuterii Fabergé. Impresionată de creațiile expuse, țarina Maria Feodorovna, soția țarului Alexandru al III-lea, cumpără în 1882 o pereche de butoni. Acest gest va deschide poarta unei legături superbe între Casa Fabergé și Rusia Țaristă, creațiile bijutierului fiind însoțitori ai vizitelor țarului peste tot în Europa, dând măsura puterii Rusiei acelor vremuri. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, casa de bijuterii are peste 500 de angajați, fiind celebră nu doar pentru creativitate, ci și pentru nivelul excepțional al execuție. Fiecare ou avea un concept original de creație, simbolistica îngloba atât de multă atenție la detaliu, la ființa căreia i se adresa, avea o oarecare autosuficiență a frumuseții și o poveste intrinsecă prin surpriza conținută.

Primul ou de Paști conceput de Casa Fabergé este comandat de către țarul Alexandru al III-lea în 1885, pentru soția sa, Maria Feodorovna, și este cunoscut ca Oul Găină. Coaja lui este din email alb, iar gălbenușul este din aur și ascunde o găinușă cu penajul din aur de diferite nuanțe. În interiorul găinii se găseau alte surprize: o miniatură a coroanei imperiale și un rubin în formă de ou. Micile surprize s-au pierdut de-a lungul timpului.

Încântarea țarinei Maria Feodorovna îl determină pe țar să ia hotărârea ca în fiecare an, de Paști, să-i ofere soției sale un astfel de ou. Așadar, imediat după Paști, Casa Fabergé începea să lucreze la concepția și execuția viitorului ou, de cele mai multe ori având nevoie de întregul an pentru completarea lucrării.

În 1894 țarina a primit ultimul ou de Paști din partea țarului Alexandru al III-lea, înainte de moartea acestuia. Este Oul Renașterii, realizat din agat translucid, ornat cu o împletitură de aur cu diamante și rubine. Surpriza pe care o conținea este de asemenea pierdută.

Succesorul lui Alexandru al III-lea, fiul său, țarul Nicolae al II-lea – ultimul Romanov pe tronul imperial – continuă tradiția și o extinde, comandând câte două ouă de Paști în fiecare an, unul soției sale, țarina Alexandra Feodorovna și încă unul mamei sale, Maria Feodorovna.

Primul ou dăruit de țarul Nicolae al II-lea soției sale, în 1895, este Oul Boboc de trandafir, prezent și el în muzeu. Decorat cu aur și email roșu, el are aplicate săgeți ale lui Cupidon, din diamante. Surpriza ascunsă în acest ou este un boboc de trandafir din email galben și verde. Bobocul ascundea o miniatură de coroană din aur și un pandantiv de rubin – pierdute acum.

În 1897 Carl Fabergé creează cea mai spectaculoasă operă a sa în domeniul ouălor de Paști – Oul Încoronării, realizat din aur ornat cu email galben, având același model ca mantia pe care țarina a purtat-o la ceremonia încoronării soțului ei. Surpriza din ou este replica în miniatură a trăsurii cu care Alexandra a mers la ceremonie și este perfectă până la cel mai mic detaliu – funcționează până și mica treaptă folosită pentru a urca în trăsură.

Florile preferate ale Alexandrei Feodorovna fiind lăcrimioarele, în 1898 ea a primit Oul Fabergé de Paști din email roz ornat cu lăcrimioare din perle și diamante, în stil Art Nouveau. Răsucind una dintre perlele de pe ou apărea surpriza: trei portrete în miniatură ale țarului, țarinei și celor două fiice Olga și Tatiana.

Oul Cocoș este unul din ouăle cu ceas, făcut în 1900 și având drept surpriză un cocoș realizat din aur, cu o varietate de culori din email violet, verde, mov, alb, decorat cu diamante, rubine și perle. La apăsarea unui buton, pasărea așezată pe o mică platformă se ridică.

La aniversarea a 15 ani de domnie a țarului Nicoale al II-lea, în 1911, apare Oul Aniversar, lucrat din email alb și verde, decorat cu diamante și cristale. În cele 18 panouri miniaturale de pe suprafața lui sunt ilustrate momentele cele mai importante din cei 15 ani. Contrar instrucțiunilor țarului, acest ou nu avea nicio surpriză.

Tot în 1911, mama țarului Nicolae al II-lea, Maria Feodorovna, a primit Oul Dafin (sau Portocalul cum mai este denumit) de culoare verde, cu 325 de frunze din nefrit, cu flori de email alb opalescent, diamante, rubine și perle. Surpriza este o pasăre de aur cu pene naturale de colibri care, la pornirea unui mecanism, se ridică din vârful copacului, întoarce capul și cântă. Acest ou a fost preferatul meu. E spectaculos și migala lucrăturii este incredibilă.

Ultimul ou Fabergé din colecția Casei Imperiale Ruse este Oul Ordinului Sf. Gheorghe, făcut în 1916, când majoritatea maeștrilor bijutieri ai Casei Fabergé erau pe front și datorită lipsurilor generate de război, materialele prețioase deveniseră rare. Astfel, acest ou are un aspect mai degrabă modest, este din email alb-argintiu, opalescent. A fost făcut pentru mama țarului și sub insigna Ordinului și medalia Sf. Gheorghe sunt ascunse potretele fiului Mariei Feodorovna, țarul Nicolae al II-lea și nepotului ei, țareviciul Alexei.

Țarul a abdicat în martie 1917 și a fost împușcat de revoluționarii bolșevici, împreună cu toată familia lui, în iulie 1918, la Ekaterinburg.

În 1919, Maria Feodorovna părăsește Rusia, refugiindu-se în Danemarca, țara ei de origine.  Ultimul Ou Fabergé – Oul Ordinului Sf. Gheorghe e singurul pe care îl duce cu ea în exilul definitiv. Îl va păstra până la moartea ei, în 1928.

După revoluție, în anul 1918, casa de bijuterii a lui Peter Carl Fabergé este naționalizată, el se refugiază în Elveția, unde moare în 1920.

Istoria Casei Fabergé este legată organic de istoria ultimilor doi țari ruși. Au existat mulți bijutieri, atât în Rusia, cât și în întreaga lume, dar unicitatea absolută a lui Fabergé e dată de împletirea genială a frumuseții cu povestea. În unele povești populare, oul de aur este fermecat și poate îndeplini orice dorință. Fermecate sunt și ouăle imperiale de Paști și o dorință, cel puțin, au îndeplinit rând pe rând: dorința de frumusețe și perfecțiune.

Eu cred că frumusețea nu are sfârșit. Dar sfârșit nu are nici istorisirea mea, fiindcă mai sunt șapte ouă fabuloase rătăcite în imensa lume și nu știm când unul dintre ele va apărea și va continua să ne spună povestea.

Anca Laslo