Pe drumul de întoarcere din vacanţa petrecută în Croaţia, am făcut un scurt popas la Split – capitala Dalmaţiei, care oferă multe obiective interesante pentru vizitatori – cu un scop precis: să vizităm sinagoga veche de peste cinci secole.

Am introdus adresa descărcată de pe Internet (informaţiile esenţiale şi succinte se află pe pagina de internet a comunităţii evreieşti din oraş https://www.zost.hr/ ) şi am pornit pe traseul indicat de atotștiutorul program Here pentru pietoni, care (eram siguri) ne va călăuzi la destinaţie: Židovski prolaz (Pasajul evreiesc) nr. 1. Totul a mers strună, până când am pătruns în oraşul vechi (construit de localnici în incinta Palatului lui Diocleţian, după invazia avară – sec VIII).  

Programul „s-a zăpăcit”, iar noi umblam buimaci pe străduţele înguste, pavate cu pietre tocite până la luciu şi flancate de clădiri de piatră, vechi de secole, acum înţesate de turişti. De câte ori nimeream în vreo piaţetă, ne opream încrezători în abilitatea programului de a stabili coordonatele noastre şi a ne orienta către destinaţie, dar de fiecare dată direcţia indicată se dovedea eronată.

Am întâlnit un grup de turişti şi ghidul lor (o femeie între două vârste care vorbea ruseşte) ne-a dat următoarele indicaţii: „Vă duceţi drept înainte, până la magazinul cu suveniruri „Game of Thrones” şi vă întoarceţi la stânga. Veţi vedea o clădire cu obloane albe. La etajul întâi e sinagoga. Dar nu cred că e cineva pe acolo”.

Citisem pe Internet că sinagoga e deschisă pentru public între orele 10.00 – 14.00 (era deja ora 12.00) şi eram încrezătoare că vom găsi pe cineva acolo. Am pornit voiniceşte pe strada indicată, am găsit vestitul magazin de suveniruri (croaţii sunt foarte mândri că acest serial de mare succes a fost filmat la ei în ţară şi profită din plin de notorietatea lui), ne-am întors spre stânga şi am văzut câteva clădiri cu obloane albe, dar nu şi sinagoga. Oricum, strada cu pricina nu se numea Židovski prolaz (Pasajul Evreiesc).

Cea care ne-a scos din încurcătură a fost tânăra vânzătoare a unui butic de obiecte brodate, care ne-a indicat un gang prin care am ajuns la destinaţie: pe prima casă din minusculul pasaj evreiesc era amplasată o tablă discretă care informa trecătorul atent că în acel edificiu (cu mai multe caturi şi obloane albe) se află sinagoga şi sediul comunităţii evreieşti.

Grilajul deschis ne invita să urcăm scările înguste şi să sunăm la uşă. În scurt timp ne-a deschis un bărbat înalt, bine făcut, cam de vârsta noastră. Ne-a privit cu o oarecare suspiciune şi ne-a întrebat pe un ton sever: „De unde sunteţi?” „Din România” – am răspuns noi, zâmbind larg, pentru a-l îmbuna.

Ne-a poftit înăuntru în spaţiul intim al sinagogii, povestindu-ne pe scurt istoria ei. Sinagoga – o încăpere nu prea mare (cam cât o sală de clasă) – m-a impresionat tocmai prin simplitatea sa nobilă. Incinta cu arcade şi tavan vopsit într-un albastru luminos vădea că fusese construită în timpul administrației veneţiene a oraşului.

Gazda ne-a relatat că acest lăcaş de cult, construit în 1510 (în locul altuia mistuit de incendiu), se afla la intrarea în ghetou şi respecta regulamentul veneţian care impunea ca sinagogile să ocupe doar caturile superioare ale clădirilor, astfel încât larma evreilor care se rugau să nu deranjeze locuitorii creştini ai oraşelor. 

Forma actuală a incintei – care păstrează caracteristicile veneţiene – datează (doar!) din secolul al XVIII-lea. Dimensiunea sălii şi cele câteva rânduri de bănci indică faptul că populaţia evreiască din oraşul Split nu a fost niciodată prea numeroasă (nu a depăşit 300 de membri), însă superbele obiecte de cult expuse în vitrină mărturisesc despre prosperitatea acestei comunităţi.

Din păcate sunt doar câteva, salvate în urma vandalizării care a avut loc în 10 iunie 1942. Oraşul se afla sub ocupaţie italiană şi câţiva membri ai „cămăşilor negre” din Batalionul Toscan au intrat peste evreii care erau la serviciul divin, i-au maltratat pe membrii comunităţii, au devastat Aron Kodeshul, au ars sulurile Torei şi cărţile de rugăciune şi au furat obiecte de cult de o valoare inestimabilă

Existenţa milenară a evreilor din Split a cunoscut perioade mai calme şi mai zbuciumate sau chiar tragice, în funcţie de administraţiile care s-au succedat: romană, bizantină, ungară, veneţiană, franceză, austro-ungară, iugoslavă, italiană, germană şi croată (fasciste), din nou iugoslavă şi în prezent croată.

Evreii s-au aşezat în Dalmaţia încă din antichitate, lucru dovedit de simbolurile evreieşti de pe obiectele antice descoperite aici, dar şi pe vestigiile zidului. Se pare că evreii ar fi participat la construcţia palatului (sec. III e.n.). În subsolurile acestuia exista o sinagogă foarte veche, menţionată şi în documente din veacurile XIII-XIV. [1]

În veacul al XV-lea şi începutul celui de al XVI-lea, comunitatea evreilor romanioţi trăitori la Split a fost împrospătată de un aflux de evrei sefarzi expulzaţi din Spania şi Portugalia, respectiv din Italia, în timpul Inchiziţiei. Evreii sefarzi au dat personalităţi proeminente care au avut un rol determinant în dezvoltarea şi prosperitatea oraşului Split. Astfel, în 1592, Daniel Rodriguez a obţinut din partea Senatului Veneţiei dreptul de a înfiinţa Portul Liber Split, care apoi a jucat un rol esenţial în negoţul dintre Imperiul Otoman şi Europa. În această perioadă evreii din Split aveau mai multe drepturi şi chiar dacă locuiau în ghetou, cartierul lor nu era niciodată închis, ca în alte localităţi italiene.

Ca întotdeauna, după o vreme bunăstarea evreilor a adus după sine şi măsuri restrictive care în veacul al XVIII-lea s-au concretizat în interdicţii privitoare la anumite activităţi comerciale, obligativitatea închiderii ghetoului peste noapte şi în timpul Săptămânii Mari, închiderea prăvăliilor evreieşti în timpul sărbătorilor creştine, interdicţia de a angaja servitori creştini şi chiar purtarea unor semne distinctive precum husele galbene trase peste pălării.

Odată cu instaurarea administraţiei napoleoniene toate restricţiile au fost ridicate şi ghetoul desfiinţat, iar apoi, odată cu înglobarea în Imperiul Austriac, evreii s-au bucurat de şi mai multe drepturi.[2]

Potrivit ghidului nostru, cea mai prosperă perioadă a evreilor din Split şi întreaga zonă a Croaţiei a fost în timpul Imperiului Austro-Ungar, când evreii au fost emancipaţi.

Persecuţiile aveau să reapară în timpul Iugoslaviei interbelice, iar după destrămarea ei, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, peste două treimi din populaţia evreiască a statului croat independent avea să piară în lagărele de exterminare înfiinţate de regimul ustaşilor încă din 1941. Cel mai cumplit lagăr a fost cel din Jasenovac, unde au fost măcelăriţi zeci de mii de deţinuţi sărbi, evrei şi romi.

Evreii din Split au ajuns întâi sub ocupaţia Italiei fasciste şi au suferit persecuţiile acesteia, dar au scăpat cu viaţă, ba mai mult, oraşul a putut adăposti şi evrei refugiaţi din Croaţia fascistă şi alte ţări aflate sub ocupaţie germană. [3]

Splitul a fost primul oraş în care s-a organizat o mişcare antifascistă semnificativă şi s-au format grupe de partizani[4], astfel încât numeroşi evrei au luptat alături de Tito, mulţi dintre ei jertfindu-şi viaţa.

După capitularea Italiei, Splitul a intrat sub ocupaţie germană şi evreii rămaşi în oraş au fost deportaţi în lagărul de la Sajmište. O sută cincizeci de evrei din oraş şi-au pierdut viaţa, ceea ce reprezintă o pondere mare comparativ cu efectivul comunităţii.

Pe măsură ce depăna istoria evreilor din Split şi observa atât interesul nostru, cât şi faptul că nu suntem străini de subiect, ghidul devenea tot mai prietenos. Am aflat că suntem colegi de breaslă. Timp de 44 de ani, Albert Altarac a fost operator imagine şi reporter la televiziunea publică. S-a născut la Split, după război, din părinţi evrei originari din Bosnia, supravieţuitori ai Holocaustului. Poartă prenumele unchiului său, dinspre mamă, care s-a jertfit în lupta partizanilor împotriva naziştilor.

În prezent este vicepreşedintele comunităţii şi ghidul acestei sinagogi multiseculare care constituie un cămin spiritual pentru puţinii evrei trăitori azi în Split.  

Comunitatea actuală este alcătuită atât din evrei de origine sefardă, cât şi aşchenază (stabiliţi mai târziu). Sunt primiţi în comunitate toţi doritorii care pot dovedi că au rădăcini evreieşti. Activităţile sunt cu precădere culturale. Sinagoga nu este un muzeu, ci funcţionează, doar că în lipsa unui rabin permanent, serviciul divin este oficiat de cei care se pricep, inclusiv de către femei. Uneori vin grupuri de turişti împreună cu rabinul lor, iar câteodată soseşte la Split şi rabinul itinerant al Croaţiei.

Nu m-am putut răbda să nu întreb cum de în acest oraş atât de vizitat de turişti, în care există indicatoare pentru toate obiectivele importante, nu am întâlnit vreun semn care să vizeze existenţa acestei sinagogi străvechi (potrivit unor surse, cea de a doua sinagogă sefardă ca vechime din Europa)? Am primit un răspuns sibilinic: „Am rezistat între aceste ziduri timp de secole, vom rezista şi în continuare”…

Aveam să înţeleg ce voia să spună Albert Altarac abia după ce m-am documentat mai temeinic asupra situaţiei actuale din Croaţia. Guvernul de dreapta continuă politica – începută imediat după cucerirea independenţei statale (1993) – de glorificare a trecutului ustaşilor şi minimizare a crimelor comise de aceştia împotriva sârbilor, evreilor şi romilor. Este politica guvernelor croate care s-au succedat, încurajată de premierii de ieri şi de azi (inclusiv de către carismatica Kolinda Grabar-Kitaroviċ); singurul care pare să se delimiteze este actualul preşedinte social-democrat al statului, Zoran Milanoviċ, care însă nu are multe pârghii pentru a-şi impune viziunea.[5] De curând, într-un raport al Consiliului Europei, publicat în luna iunie a acestui an, se arată că Croaţia este dominată de o retorică şi de prejudecăţi anti-minorităţi, îndreptate împotriva sârbilor, romilor şi evreilor care fac obiectul revizionismului istoric.[6]

Ne-am luat rămas bun de la Albert Altarac şi am părăsit – de-acum ştiind drumul – liniştitul şi discretul pasaj evreiesc, pentru a intra în rândul numeroşilor turişti, însetaţi de istoria Splitului, aflaţi pe străduţele vechiului oraş în căutarea locurilor renumite… Doar puţinii avizaţi ajung să vadă vechea sinagogă şi să afle despre istoria milenară a evreilor care locuiesc aici.

Am lăsat în urmă clădirea de piatră a sinagogii (al cărei exterior a fost reabilitat în 2014, cu sprijinul World Monuments Fund [7]) cu dorinţa de a reveni la Split, de a vizita pe îndelete oraşul, de a căuta însemnele evreieşti antice şi de a urca pe dealul Marjan, pentru a mă reculege în cimitirul evreiesc înfiinţat în secolul al XVI-lea.

Andrea Ghiţă

(Fotografii: Adrian Ghiţă)

---

[1] (https://www.wmf.org/slideshow/ancient-rome-today-jews-split-english)

[2] https://www.jstor.org/stable/1486343

https://www.wmf.org/project/split-synagogue

https://www.zost.hr/selected.php?id=3&jezik=EN

Jewish Tour Split, Croatia

http://www.mywww.mytripjournal.com/travel-889099-tiniest-cup-wild-boar-split-albert-palace-city

[3] https://en.wikipedia.org/wiki/The_Holocaust_in_the_Independent_State_of_Croatia

[4] https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Split

[5] https://www.dw.com/ro/europa-mea-nu-mai-glorifica%C5%A3i-fasci%C5%9Ftii/a-43842442

https://www.casamariinegre.ro/studii/geopolitica/148/croatia-si-pericolul-nationalismului

https://balkaninsight.com/2018/12/26/croatia-crimes-denied-and-criminals-praised-12-13-2018/

https://balkaninsight.com/2019/01/25/holocaust-revisionism-widespread-in-croatia-warns-report-01-25-2019/

[6] https://www.agerpres.ro/politica-externa/2021/06/10/croatia-consiliul-europei-denunta-persistenta-discriminarilor-impotriva-minoritatilor-nationale–729005

[7] https://www.wmf.org/project/split-synagogue