Albă ca Zăpada și cei șapte pitici a fost primul și cel mai cunoscut film de animație lansat de Walt Disney.  Premiera a avut loc în 1937, când Germania nazistă se afla în culmea puterii.  Filmul se bazează pe un basm german al Fraților Grimm, și totuși el nu a rulat în Germania.  La început motivul nici măcar nu era unul ideologic, era urmarea unei simple neînțelegeri financiare între Studiourile Walt Disney și compania de distribuție germană.  Bineînțeles că în anii următori ostilitatea dintre cele două țări s-a intensificat și Germania a boicotat tot ce venea din SUA. 

Totuși filmul era cunoscut în Germania, cel puțin într-un cerc restrâns.  Se spune că Goebbels era un mare admirator al filmului și chiar dorea să înființeze în Germania un studio de filme animate, pe care să-l folosească apoi în scop de propagandă.  Însuși Hitler îl admira pe Walt Disney și în special Albă ca Zăpada – printre lucrurile lui au fost găsite două afișe al filmului.  Totuși Hitler nu cunoștea limbi străine, cum a reușit să-l înțeleagă?  Cu toate că filmul nu a fost difuzat în Germania, a existat o versiune sincronizată în limba germană.  Ea a apărut în 1938 cu titlul Schneewittchen und die sieben Zwerge.

Walt Disney Snow White

Versiunea germană a fost produsă la Amsterdam, împreună cu cea olandeză.  Acest lucru era și de așteptat, pentru că Olanda devenise destinația preferată a evreilor fugiți din Germania.  Pe de o parte e aproape – prea aproape, cum avea să se dovedească în curând; pe de altă parte limba este asemănătoare și relativ ușor de învățat pentru vorbitorii de germană (același motiv care i-a făcut pe muncitorii români să prefere Italia și Spania).  Dar a existat un motiv în plus.  Spre deosebire de alte țări, precum Austria sau Franța, Olanda permitea artiștilor exilați din Germania să-și practice liber profesia.  Așa se face că în anii 1930 la Amsterdam s-au adunat o sumedenie de artiști evrei: actori, cântăreți, artiști de revistă și de cabaret, regizori…  Unii au ajuns chiar să conducă teatre locale.  Cel mai important dintre ei a fost poate Kurt Gerron (1897-1944).

Kurt Gerron

Născut în familia unui negustor evreu înstărit din Berlin, el a început să studieze medicina, dar după ce a participat la Primul Război Mondial a decis să se dedice artei.  A avut o carieră teatrală și cinematografică răsunătoare: a interpretat vestitul cântec Mackie Șiș în premiera Operei de trei parale a lui B. Brecht și Kurt Weil, a apărut alături de Marlene Dietrich în filmul Îngerul albastru.  A fost și un mare regizor de film.  Fiind contractat de Studiourile Walt Disney să producă sincronizarea olandeză și pe cea germană a Albei ca Zăpada, era normal să-și caute colaboratorii printre actorii germani exilați în Olanda. 

Din păcate numele participanților nu apar pe generic.  Totuși o parte din vocile filmului Schneewittchen au fost identificate.  Kurt Gerron a interpretat el însuși doi pitici, Bashful și Sleepy, cât și oglinda magică. După invazia germană a Olandei a fost deportat întâi la Theresienstadt și de acolo la Auschwitz. 

Otto Wallburg (1889-1944) a fost un actor cunoscut, care a apărut atât în filme mute, cât și mai târziu în cele sonore.  A interpretat rolul căpeteniei piticilor, Doc.  În timpul ocupației naziste el a încercat să se ascundă, dar a fost prins și deportat.  A pierit la Auschwitz. 

Otto Walburg

Dora Gerson (1899-1943) a fost cântăreață, dar a jucat și în filme mute.  A interpretat rolul reginei și se pare că și pe cel al vrăjitoarei.  Împreună cu familia ei a fugit întâi în Olanda, iar în 1942 a încercat să fugă în Elveția, dar din păcate a fost prinsă și a sfârșit la fel cu ceilalți.

Kurt Lilien (1882-1943) era cunoscut ca actor de cinema.  A interpretat vocile a doi pitici, Sneezy și Sleepy.  El și-a sfârșit zilele în lagărul Sobibor. 

Siegfried Arno (1895-1975), cel care i-a dat vocea piticului Happy, a fost singurul dintre actorii evrei care au reușit să scape la timp.  În 1939 a plecat la Hollywood, unde, sub numele de Sig Arno, a apărut în vreo 50 de filme, interpretând mai ales roluri comice. 

Alte voci din film, ca de exemplu prințul și vânătorul, nu au fost identificate.  Probabil că erau și ele ale unor actori evrei care au pierit în Holocaust.

Se pare că Hitler nu avea idee că vocile din filmul care îi făcea atâta plăcere aparțineau unor evrei pe care i-a trimis la moarte.  Și chiar dacă ar fi aflat, oare i-ar fi păsat??

Singura care, nefiind evreică, nu a avut de suferit în mod direct de pe urma Holocaustului, a fost Hortense Raky (1918-2006).  Cântăreața și actrița de origine austriacă a interpretat-o pe Albă ca Zăpada.  (După unele păreri Hortense Raky ar fi făcut numai părțile vorbite, cântecele fiind interpretate de Dora Gerson, dar este foarte greu de stabilit exact.)

Aceeași echipă a înregistrat și sincronizarea în limba olandeză.  Aici cântecele Albei ca Zăpada au fost interpretate de Frieda Roos-Van Hessen, soprană de la opera din Amsterdam, evreică și ea. 

Frieda Roos-Van Hessen s-a născut la Amsterdam în 1915 și a trăit peste 100 de ani, poate că mai trăiește și azi.  În tinerețe a fost una dintre cele mai mari cântărețe de operă din Olanda.  Rolul Albei ca Zăpada l-a înregistrat la numai 19 ani.  A supraviețuit ocupației naziste a Olandei fiind ascunsă, dar întreaga ei familie a pierit.  După război s-a stabilit în SUA.  În vremurile noastre, în care antisemitismul își ridică din nou capul și unii neagă existența Holocaustului, Frieda și-a luat ca scop în viață să depună mărturie despre cele prin care a trecut și să contribuie la educarea tinerei generații, pentru ca aceste lucruri să nu se mai repete.  A apărut în numeroase interviuri și a scris și o carte, Viața în umbra zvasticii

***

Filmul Albă ca Zăpada și cei șapte pitici în sincronizare germană a fost prezentat în premieră în Elveția, în 1938, înainte de Crăciun.  Abia cu zece ani mai târziu a avut loc premiera din Austria și în 1950 cea din Germania.

Cu timpul au fost produse încă două versiuni ale sincronizării germane, una în 1966 și una în 1994, cu ocazia apariției filmului pe casete video.  În zilele noastre majoritatea sincronizărilor germane aparțin versiunii din 1994, cea din 1966 se mai găsește uneori, dar versiunea originală, cea din timpul Holocaustului a devenit o raritate.  Pe internet se mai găsesc doar câteva fragmente. 

Povestiri despre victimele Holocaustului din păcate nu sunt o raritate, dar de câte ori avem ocazia să auzim vocile lor reale?  Iată-l pe Kurt Gerron în rolul oglinzii magice și pe Dora Gerson în rolul reginei și al vrăjitoarei.  Cuvintele vrăjitoarei despre somnul de veci răsună cu o ironie tragică – aceasta a fost soarta lor, aproape a tuturor.

https://www.youtube.com/watch?v=LL-pSj4lrkY

Pentru a încheia pe o notă mai veselă, iată încă un fragment din prima sincronizare germană: cântecul Wer bei der Arbeit pfeifft (Cine fluieră la lucru).  Adevărul este că am încercat să-l compar cu versiunile mai moderne, dar urechea mea nespecializată nu a prins deosebirile.

Bibliografie:

https://filmic-light.blogspot.com/2017/11/1938-german-dub-of-snow-white.html?m=1

http://www.trickfilmstimmen.de/features/snowwhite.htm

http://www.trickfilmstimmen.de/analyse/analyse5.htm

Hava Oren