Războiul cibernetic

Indiscutabil, în ultimele două decenii războiul cibernetic a devenit una din formele cele mai uzuale ale noului război neconvențional planetar. Majoritatea statelor lumii au realizat că conflictele armate convenționale, clasice, nu mai sunt eficiente, antrenează riscuri și distrugeri reciproce mult prea ample, nu există un câștigător clar și univoc și presupune consumarea unor resurse umane și materiale mult prea mari, care riscă să epuizeze orice națiune sau stat fie el chiar foarte puternic.

În consecință, conflictele contemporane sunt de fapt războaie nedeclarate, în care un rol primordial îl joacă latura tehnologică, informațională, logistică, financiară și economică și nu cea militară în sensul cunoscut al termenului. Practic, confruntările internaționale actuale sunt acțiuni camuflate și bine concertate ale diverselor servicii secrete contra funcționării infrastructurii și centrelor de comunicație ale adversarilor, de distrugere a serverelor și a bazelor de date sau de culegere de informații secrete din centrele de comandă ale acestora.

Cu certitudine, de la sfârșitul secolului XX, informația reprezintă o avuție strategică a oricărui stat, generatoare de putere politică, economică și militară. În mod simetric, informațiile stocate și utilizate în scopuri politice, economice și militare reprezintă și o mare vulnerabilitate și devin ținte preferate ale atacurilor cibernetice ale inamicilor, fie ele state, firme, organizații sau medii de informare.

Războiul cibernetic nu mai este apanajul exclusiv al marilor puteri sau al celor regionale, chiar și statele mici și mijlocii au capacitatea tehnică și logistică de a desfășura atacuri cibernetice, culegere de informații, respectivi acțiuni ample de dezinformare și intoxicare a opiniei publice, atât interne cât și externe. Internetul, rețelele de socializare, canalele de comunicare ultrarapide, telefonia digitală, platformele mass media oferă infinite posibilități de manipulare și control a opiniei publice.

Termenul “război cibernetic” datează din 1993, când a fost menționat pentru prima oară public în studiul “Războiul cibernetic bate la ușă“ de John Arquila și David Ronfeldt în jurnalul Comparative Strategy. De atunci, multe state precum SUA, Regatul Unit, Rusia, China, Israel, Iran, Coreea de Nord au capacități active ofensive și defensive pentru executarea sau contracararea operațiunilor de război cibernetic. Oricum această nouă modalitate operațională se încadrează perfect în conceptul clasic al războiului, formulat de Clausewitz: ”Războiul constituie continuare cu alte mijloace a păcii“.

Mai nou se vorbește despre “războiul cinetic“, adică un război cibernetic combinat cu operațiuni diversioniste ale forțelor speciale, menite să distrugă facilități strategice ale inamicului, așa cum s-a întâmplat de pildă în presupusul atac al Israelului asupra unei centrale nucleare iraniene din 5 mai 2019, soldată cu deteriorarea gravă a acesteia.

Reputatul analist Ron Deibert de la Canada’s Citizen Lab a avertizat asupra militarizării excesive a spațiului cibernetic, amintind avaria gravă a sistemului energetic al Ucrainei din 2015 care a afectat timp de câteva zile peste 230.000 de consumatori, sau paralizarea serverului central al NHS, sistemul de asigurări medicale de stat din Marea Britanie, care a produs multe victime. Majoritatea analiștilor politici și militari consideră că războiul cibernetic este preferabil celui convențional. Renumitul profesor Lucas Kello de la Universitatea din Oxford folosește termenul “nepace“ sau “zona gri“. Conflictul cibernetic nu are anvergura războiului clasic, nu presupune atâtea pierderi și un efort atât de amplu. De exemplu, atacul cibernetic al SUA împotriva câtorva instalații militare navale iraniene din iunie 2019, ca reacție la doborârea unei drone americane în Strâmtoarea Hormuz se încadrează perfect în conceptul de “zona gri“.

Războiul cibernetic are loc pe cele trei planuri ale spațiului cibernetic: hard, soft și cel uman. Cele de pe planul hard sunt majoritatea de factură militară, menită să distrugă centrele de comandă și comunicație ale inamicului, respectiv funcționarea normală a obiectivelor strategice ale acestuia. Cele soft se referă în special la spionaj, culegere de informații, manipulare și propagandă. Dincolo de serviciile de informații profesioniste, există o armată de lideri de opinie, universitari, ziariști, realizatori de televiziune și platforme multimedia, de troli și influenceri care iau parte în mod organizat, susținuți de stat sau de concerne internaționale, adesea de organizații globaliste sau oculte care manipulează și orientează în sensul dorit opinia publică națională și globală. Campaniile electorale, culturale și mai ales promoțiile diverselor produse produc efecte sociologice profunde și de anvergură.

Însuși modul de viață, de consum, preferințele și prioritățile individuale ale cetățenilor pot fi canalizate și exploatate în direcția dorită de “stăpânirea” de la orice nivel. Celebrele fake news și breaking news sunt modalități de imbecilizare și uniformizare a consumatorilor, a cetățenilor și de control al comportamentului și al reacțiilor acestora. Bombardarea informatică a populației, potopul de știri și informații, de adevăruri la pachet, renumitul streaming, fără prioritizare, categorizare și explicații duce la o poluare a conștiințelor individuale, o atrofiere a gândirii individuale, independente, generând lene intelectuală și reacții de consum aproape pavloviene.

Una din fețele cele mai active ale războiului cibernetic este spionajul digital. Recentul scandal Pegasus era legat de un program soft de spionaj dezvoltat de firma israeliană NSO, menit să monitorizeze telefoanele mobile ale persoanelor țintă din orice colț al lumii. Acest soft „invizibil” a funcționat din 2016 în peste 50 de țări. NSO a livrat acest software deosebit de performant serviciilor secrete din diferite state în scopul urmăririi teroriștilor și a bandelor criminale internaționale. După izbucnirea scandalului instrumentat de organizația Amnesty International și câteva redacții celebre: Washington Post, Guardian, Süddeutsche Zeitung, a rezultat că doar în Ungaria au fost urmărite peste 300 de persoane, aparținând atât opoziției cât și guvernării Fidesz. Oare câte state occidentale sau democratice au folosit softul în supravegherea ilegală a cetățenilor?

Alte scandaluri notorii de spionaj au fost deconspirate parțial de Edward Snowden, fost angajat al NSA, fugit în Rusia, sau de celebrele Wikileaks făcute public de suedezul Julian Assange. Cele mai cunoscute sunt: spionajul digital efectuat de SUA asupra întregii planete cu ajutorul sistemului de ascultare electronică Echelon, ascultarea telefonului mobil al cancelarului german Angela Merkel de către NSA, penetrările chineze în serverele Pentagonului și ale unor mari firme americane) A.P.Moeller-Maersk, Merck, Fed Ex), imixtiunea rusească în campania electorală prezidențială americană din 2016, scurgerea de informații din canalele criptate de comunicație diplomatică a Uniunii Europene între 2018-2020.

O altă fațetă a războiului cibernetic este sabotajul. Întreruperea sau anihilarea activității unor firme sau unități de importanță strategică pentru economia unei țări, nu neapărat de către țări inamice, doar concurente, reprezintă din nefericire o practică des întâlnită mai ales în ultimul deceniu. Țintele preferate sunt sistemele energetice, rețelele de înaltă tensiune, de gaz, de alimentare cu combustibili, cablurile optice de comunicații, internetul. Însuși producerea de pene de curent de câteva ore, întreruperea temporară a legăturilor telefonice fixe sau mobile, suspendarea temporară a serviciilor bancare, bruierea controlului traficului aerian sau feroviar produc pagube uriașe statului atacat. Au devenit notorii penele de curent majore din SUA din aprilie 2009 provocate de hackeri din Rusia și China. Și rețeaua electrică rusă a suferit avarii grave în iunie 2019 din cauza atacului hackerilor americani. Aceste sabotaje se fac anonim, cu programe spion foarte greu detectabile, ce se șterg automat înainte de a fi detectate. Sabotajul digital este una din formele cele mai economice de atac asupra unui alt stat, firme, etc. Primul sabotaj de proporții care a suscitat atenția opiniei publice internaționale a fost celebrul virus Stuxnet în iulie 2010. Se presupune că are origine israeliano-americană și a avut un rol major în întârzierea și defectarea parțială a programului nuclear iranian. Aceste sabotaje au fost utilizate pe scară largă de entități secrete din Rusia, China și Coreea de Nord contra obiective militare și civile din SUA, Franța, Marea Britanie, respectiv împotriva site-urilor unor bănci și burse internaționale.

În acest context merită amintit virusul Not Petya, de proveniență rusească. care a paralizat guvernul estonian în 2007 și guvernul georgian în 2008. La fel, virusul de origine nord coreeană Wanna Cry a atacat în mod spectaculos casele de asigurări medicale din Marea Britanie, universități din China și bănci din SUA. Iar virusul de origine iraniană Triton a dus la închiderea unei mari rafinării din Arabia Saudită și a afectat instituții de stat din Turcia. 

O altă latură a războiului cibernetic o constituie așa-numitul denial of service attack (DoS), prin care atacatorul se interpune digital între client sau consumator și serverul care îl deservește. Această metodă este folosită mai ales de hackeri aparținând grupărilor interlope internaționale, care atacă conturi personale, ale unor mari firme, serverele băncilor, caselor de pensii, fondurilor financiare și ale societăților de asigurare. Miliarde de dolari și EUR au fost sifonați în acest mod în ultimele decenii.

Printre multiplele laturi ale războiului cibernetic trebuie amintită și propaganda transmisă de televiziuni cu acoperire mondială precum RT (Russia Today), CNN, CCTV (televiziunea de stat chineză), DW (Deutsche Welle). În mod aparent echilibrat, echidistant, cu mult profesionalism, aceste stații de televiziune transmit rafinat și subliminal ideile, ideologia și interpretările guvernărilor care le subvenționează pe de o parte, respectiv denigrează și subminează statele inamice, adversare sau concurente pe de altă parte. Mai nou, internetul este cel mai eficient și focusat mijloc de accedere în intimitatea cetățeanului de rând, respectiv influențarea, controlul și uniformizarea lui prin mesaje simple, percutante, fake news, reclame dirijate instrumentate de către o armată de trolleri și influenceri aflați în slujba marilor companii multinaționale sau ale statelor respective.

În 2018, Sir Nicholas Carter, șeful de stat major britanic, spunea că „propaganda reprezintă o formă de război care încearcă să delegitimeze sistemul politic și social pe care se bazează puterea noastră militară”.

Un alt militar de rang înalt din SUA, generalul Keith B. Alexander, primul comandant al noii arme numite Cyber Command consideră că „există un hiatus între dezvoltarea uluitoare a rețelei de calculatoare a armatei și capacitatea ei de a conduce operațiuni militare, respectiv între legile și regulamentele care guvernează ierarhia militară și conexiunea lui cu factorul de decizie politică. Cyber Command este cel mai nou combatant global și activitatea lui se concentrează exclusiv asupra spațiului cibernetic“. În acest context aș dori să reamintesc existența renumitei unități israeliene 8200, cu însărcinări similare, dar și cu activitate de spionaj electronic. În 2009, sub influența noilor amenințări, Marea Britanie a creat Cyber Security Operations Centre iar Franța Agenția de Securitate Informațională.

Din 2010, NATO organizează anual prin intermediul noului său organism coordonator, Cyber Defense Centre of Excellence (CCDCE) simulări majore de atacuri cibernetice îndreptate împotriva centrelor sale strategice și modalități de prevenire și contracarare a lor.

În concluzie, războiul cibernetic se află în toi și reprezintă una din marile și primejdioasele provocări cărora trebuie să le facă față toate statele lumii. Parțial, războaiele convenționale, clasice s-au schimbat în războaie neconvenționale, cel mai semnificativ fiind cel cibernetic.

George Vigdor

Surse: Cyberwarfare – Wikipedia

What is cyberwar? The complete Wired Guide

Cyberwar – Cyberattack and cyberdefense – Britannica 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on October 21, 2021 Reply

    Din păcate, orice descoperire epocală poate fi utilizată şi de forţele ostile.

  • Hava Oren commented on October 21, 2021 Reply

    Din păcate nu e o situație ipotetică, ci una foarte reală, cu care ne confrunăm zilnic, ca de exeplu atacul cibernetic din zilele trecute asupra spitalului din Hedera, când toate datele au dispărut din computere și spitalul a fost practic paralizat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *