Ascultând clopotele de la Omiš

Când am auzit prima oară dangătul clopotelor din Omiš mi-am amintit de o întâmplare petrecută cu mulţi ani în urmă. Cineva l-a întrebat pe fiul meu, care pe atunci avea vreo cinci-şase ani, ce voia să se facă atunci când va fi mare. „Clopotar” a răspuns acesta uimindu-ne pe toţi, deopotrivă. „De ce tocmai clopotar?” „Pentru că-mi place foarte mult cum sună clopotele” a fost explicaţia băieţelului care peste ani avea să absolve muzicologia.

Dangătul clopotelor din Omiš, reverberate de stâncile la poalele cărora este pitit orăşelul, m-a fermecat din seara în care am sosit şi până în dimineaţa plecării către casă.

Clopotele băteau în zori, la amiază şi seara, iar în zilele de duminică de mai multe ori, chiar şi târziu în noapte. Începea clopotul uneia dintre biserici (după o ordine pe care nu am putut s-o descifrez) şi i se alăturau, pe rând, clopotele celorlalte, într-un canon încântător.

Orăşelul Omiš strbătut de râul Cetina

În fiecare zi pe care am petrecut-o în pitorescul orăşel croat – aşezat pe o palmă de loc, străbătută de râul Cetina şi încadrată între stâncile maiestuoase şi ţărmul nisipos al Mării Mediterane – ciuleam urechile pentru a intui dangătul clopotelor, încă înainte de a începe. Doream să savurez în întregime sunetul amplu care umplea atât spaţiul din preajmă, cât şi sufletul meu. Chiar dacă era bruiat de zgomotul maşinilor, de larma copiilor sau de vuietul sirenei unui vapor care pornea în drumeţie în susul râului Cetina, dangătul clopotelor îşi păstra profunzimea şi frumuseţea. L-am înregistrat pe telefon, deşi eram conştientă că fişierul audio nu este decât o palidă imitaţie, dar voiam să-l păstrez măcar drept suvenir.

înregistrarea dangătului clopotelor din Omiš

Asemeni fiului meu, şi eu am fost fascinată de clopote încă din copilărie. Ascultam cu nesaţ dangătul clopotelor din turnul Bisericii Sfântu Mihail din centrul Clujului şi scrutam înălţimile ca să le zăresc mişcarea ritmică. Odată, la ţară fiind, am auzit bătând clopotul în dungă, pentru a vesti sătenilor că se aprinsese o casă. De îndată, lumea porni cu găleţile de apă pentru a stinge incendiul. Am privit cutremurată imensul clopot amuţit care zăcea în curtea Kremlinului, unde căzuse cu prilejul unui incendiu şi se sfărâmase.

De fapt, clopotele ritmează existenţa oamenilor de aproape un mileniu şi jumătate, dacă ne gândim că cel care a ordonat ca clopotele să bată de patru ori pe zi şi de trei ori noaptea, pentru a chema credincioşii la liturghie, a fost Papa Sabinianus (604-606 e.n.). Utilizarea clopotelor în biserica răsăriteană s-a răspândit începând din 871, când dogele veneţian Orso Ipato i-a dăruit împăratului Vasile I Macedoneanul (867-871) 12 clopote de bronz, care au fost aşezate într-un turn special al catedralei patriarhale Sfânta Sofia din Constantinopol.

În zilele săptămânii clopotele răsună în zori şi seara, chemând enoriaşii la utrenie şi vecernie (înainte de a merge la muncă şi la întoarcere). În zilele de sărbătoare bat mai des, la diverse ore şi chiar la miezul nopţii, însă amuţesc în Vinerea şi Sâmbăta Mare, fiind înlocuite cu toaca. Clopotele răsună din nou doar în noaptea Învierii.

De ce bat clopotele la amiază în bisericile catolice?

La noi în Transilvania, în Ungaria, dar şi în alte părţi ale Europei şi lumii catolice, clopotele bat la ora 12.00. Legenda spune că acest obicei ar fi fost instituit de către Iancu de Hunedoara după victoria de la Belgrad. În realitate lucrurile au stat altfel. În 29 iunie 1456 Papa Calixt al III-lea a chemat domnitorii creştini la o cruciadă împotriva turcilor, care cuceriseră teritorii imense, şi a dat ordin ca clopotele bisericilor să bată zilnic între orele trei după amiază şi apusul soarelui, chemând credincioşii să se roage pentru victorie. Renumita bătălie de la Belgrad a avut loc în 22 iulie 1456, zi în care a ajuns la Buda, capitala Ungariei, bula papală privitoare la tragerea clopotelor (deşi fusese scrisă cu câtva timp înainte). Această coincidenţă a fost sursa legendei, chiar dacă în acest document papal nu se prevedea ca clopotele să fie trase la amiază. Modificarea orei avea să fie făcută într-o bulă emisă de Papa Alexandru al VI-lea, în anul 1500, când poporul era chemat din nou la rugăciune pentru victoria împotriva turcilor.

Cum bat clopotele?

Fiecare clopot este acordat din fabricaţie pe un anumit sunet, dat de grosimea peretelui clopotului. În realitate, clopotul emite un grup de sunete (un acord) care are un efect amplu şi înălţător. Sunetului este produs prin lovirea din interior, cu aşa-numita limbă a clopotului, sau din exterior, cu un ciocănel sau un lemn. Această din urmă modalitate este specifică mai ales templelor budiste.

Pe vremuri clopotele erau trase de clopotar, dar în ultima vreme ele sunt puse în mişcare de mecanisme ghidate prin computer. Totuşi, mai există şi azi clopotari, chiar şi tineri.

Clopotul nu joacă un rol doar în viaţa religioasă, vestind începutul şi sfârşitul slujbelor sau însoţind diferitele momente ale acestora, ci participă sonor şi la viaţa socială. Răsună la cununii (de aici expresia îi trage clopotele) şi la înmormântări (pentru cine trag clopotele?), iar când e tras în dungă avertizează asupra unor stihii sau nenorociri, ba chiar are capacitatea de a risipi norii de grindină.

Clopotele din Omiš

La Omiš nu am auzit clopotele bătând în dungă. Vremea blândă şi senină a începutului de toamnă şi răstimpul de pace în care trăim nu provocau nicio ameninţare asupra oraşului, dar nu mă îndoiesc că în urmă cu secole, sau poate doar cu decenii, dangătele clopotelor transmiteau de multe ori vestea primejdiei, avertizându-i pe localnici.

Aşezarea, înfiinţată în antichitate, şi-a căpătat faima (nu tocmai bună) în Evul Mediu, datorită piraţilor adăpostiţi în defileul râului Cetina. Piraţii coborau pe râu cu ambarcaţiunile lor, ieşeau în larg, atacau corăbiile cu mărfuri scumpe şi apoi reveneau rapid prin gura râului. Muntenii locului au convieţuit cu piraţii graţie unui acord mutual prin care – în schimbul găzduirii şi aprovizionării – li se asigura protecţia faţă de invazia inamică. Piraţii ajutaţi de localnici au reuşit să reziste în aceste locuri, în ciuda faptului că în alianţele menite să-i anihileze se regăseau Papa, Veneţia și Ragusa (Dubrovnik), ale căror interese comerciale erau afectate de activitatea corsarilor. Totuşi, la mijlocul veacului al XV-lea, puterea piraţilor s-a diminuat, Omiš a fost cucerit de veneţieni, dar niciodată nu a căzut în mâna turcilor. Apoi a avut soarta celorlalte oraşe de pe coasta dalmată: stăpânirea austriacă, austro-ungară şi înglobarea în Iugoslavia, în prezent făcând parte din statul croat.

Ambarcaţiuni pe râul Cetina

Deşi populaţia lui nu a fost niciodată numeroasă (nici în prezent nu depăşeşte şase mii de locuitori) orăşelul adăposteşte opt lăcaşuri de cult, ridicate de-a lungul unui mileniu (secolele VIII-XIX-lea). Noi nu am reuşit să descoperim decât şase, dintre care doar patru au clopote.

Două dintre ele se află în oraşul vechi, ascuns privirii trecătorului neavizat, dar care se dezvăluie de îndată ce porneşti pe una dintre străduţele dintre clădirile de secol XIX şi XX, care mărginesc artera principală.

Cândva, clădirile din piatră construite în pantă, sub stâncile străjuitoare şi protectoare ale localităţii, erau apărate de ziduri din care în prezent nu se mai păstrează decât un turn.

Turnul Mirabella, vestigiu al vechii cetăţi

Astăzi, pe străduţele întortocheate, cu caldarâmul şlefuit de paşii fără număr ai omişienilor de odinioară, sunt înşirate restaurante cu specific local, magazine de suveniruri şi abia îţi poţi tăia drum printre turiştii gălăgioşi. Totuşi, imaginea zidurilor austere ale bisericilor de piatră şi dangătul clopotelor conferă o notă de sobrietate acestui spaţiu care, la prima vedere, are aspectul unui bazar. Atunci când încep să bată clopotele bisericii parohiale Sfântul Mihail (construită în 1606, pe ruinele unui lăcaş de cult medieval), larma turiştilor amuţeşte pentru un moment, ca o sincopă. Nu am surprins bătaia clopotelor Bisericii Sfântul Rokus, dar i-am văzut clopotniţa. Poate nu mai bate de o bună bucată de vreme…

Biserica Sf. Rokus
Clopotniţa Bisericii Sf. Mihail
Biserica Sf. Mihail, privită… oblic

Celelalte două biserici parohiale, ale căror clopote răsună zi de zi, sunt cele ale mănăstirii franciscane cu hramul Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel, aşezată la capătul sud-estic al oraşului, pe malul mării, şi biserica Sfântul Petru, aflată la capătul nord-vestic, pe malul râului Cetina. Este cea mai mare şi mai nouă biserică, având acelaşi hram cu o alta, datând din secolul X.

Vechea biserică Sf. Petru (sec. X) pare o miniatură
Biserica Sf. Petru cea nouă cu turnul clopotelor
Biserica mănăstirii franciscane Fecioara Maria de pe Muntele Carmel

Dangătele clopotelor lor par a se întrece (uneori una fură startul, alteori alta) dar până la urmă se reconciliază într-un tandem armonios care apoi se stinge treptat, ultimele sunete solo fiind ale clopotului care fusese „păcălit” la început.

Am petrecut zile minunate la Omiš, răsfăţându-ne pe plaja însorită, acoperită de nisipul fin, format din aluviunile depuse aici, din timpuri străvechi, de râul Cetina, ne-am plimbat de-a lungul râului înţesat de ambarcaţiuni turistice şi private, am păşit pe pietrele de caldarâm ale vechiului oraş, am poposit să mâncăm peşte, am cumpărat dulceaţă de smochine şi suveniruri de ceramică, la fel ca orice turist trecător prin Omiš, dar amintirea mea cea mai pregnantă a rămas dangătul clopotelor care îmi pătrundea în suflet, intrând parcă în rezonanţă cu bătăile inimii şi avertizându-mă cu cuvintele lui John Donne: Nu trimite pe nimeni, niciodată, să întrebe pentru cine bat clopotele – pentru tine bat.

(Fotografii Adrian Ghiţă)

Referințe

http://lexikon.katolikus.hu/H/harangoz%C3%A1s.html

https://ujhartyan.hu/dynamic/hagyomanyorzes/harangozasrol.pdf

https://hu.wikipedia.org/wiki/Harang

http://www.omisinfo.com/about-us.htm

https://adevarul.ro/moldova/actualitate/la-24-ani-denis-latasev-mai-bun-clopotar-moldovei-1_50bd44077c42d5a663c97ca7/index.html

https://agrointel.ro/115477/tragere-clopotele-grindina/

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

14 Comments

  • BORIS MEHR commented on October 30, 2021 Reply

    FRUMOS ARTICOL, MEMORABIL

  • Andrea Ghiţă commented on October 30, 2021 Reply

    Se pare că clopotelele (clopoţelele) erau utilizate în serviciul divin şi pe vremea Templului din Ierusalim. Ele erau de dimensiuni mici şi agăţate de odăjdiile Marelui Preot. Un astfel de clopot a fost descoperit lângă Zidul Plângerii din Ierusalim în anul 2011. https://mfa.gov.il/mfa/israelexperience/history/pages/gold_bell_excavations_jerusalem_24-jul-2011.aspx

  • Marica Lewin commented on October 30, 2021 Reply

    Andrea, “ Clopotele de la Omiš”, ne poartâ prin istoria frămîntată a coastei Dalmației, împletitâ cu cea a Transilvaniei prin Iancu de Hunedoara și lupta seculată împotriva turcilor.
    Andrea, ne arați ce rol important au jucat clopotele in tradiția creștin catolica și catolica, intr- o perioadă cînd știința de carte era puțin răspândită.
    Mulțumesc pentru că ai împărtășit cu noi sensațiile și simțirea ta , vraja unei lumi a clopotelor și a mării albastre.

  • Judit Incze commented on October 23, 2021 Reply

    Coasta dalmatiana a Croatiei e nemaipomenit de frumoasa…Noi am fost de doua ori. ca studenti in Zadar , cu trezeci de ani mai tirziu in Primosten si imprejurimi. Am admirat pozele deosebit de artistice si am ascultat si clopotele de biserica!

  • Marina Zaharopol commented on October 23, 2021 Reply

    Eseul surprinde farmecul incomparabil al sunetelor clopotelor de biserică (cine nu a fost pătruns de ele?), al vibraţiilor şi tonalităţilor care reverberează în sufletul nostru când le auzim colorând emoţional o excursie interesantă şi din multe alte puncte de vedere.

  • tiberiu ezri commented on October 22, 2021 Reply

    Clopotele din Omiš suna atat de muzical, parca ar fi uvertura unei opere.

  • Eva Grosz commented on October 21, 2021 Reply

    “Nu trimite pe nimeni, niciodată, să întrebe pentru cine bat clopotele – pentru tine bat.”
    Pentru cine sună clopotele….pentru mine a rămas memoria filmului după cartea lui Hemingway. Și clopotele din Cocoșatul de la Notre Dame .
    Și eu eram impresionată de clopote .

    • Andrea Ghiţă commented on October 21, 2021 Reply

      Şi mie mi-a plăcut foarte mult filmul din 1943 cu Gary Cooper şi Ingrid Bergman.
      https://www.youtube.com/watch?v=ZKB-Suz_2DQ

      • Marica Lewin commented on October 30, 2021 Reply

        Nu am văzut filmul cu Ingrid-Alexandra Bergman și Gary Cooper, dar romanul lui Hemingway m- a tulburat adînc, o poveste de dragoste intr- o Spanie zbuciumată

    • Marica Lewin commented on October 30, 2021 Reply

      Quasimodo, clopotarul de la Notre Dame de Paris, îndrăgostit de frumoasa Esmeralda, a devenit emblematic pentru Evul Mediu târziu francez.
      Oare vom mai auzi vreodată Clopotele trase la vestita Catedrală?

  • Veronica Rozenberg commented on October 21, 2021 Reply

    Andrea, nimic nou in a regasi, ca de fiecare data, talentul tau literar, de aceasta data dezvaluind impresiile atat de speciale legate de sunetul clopotelor apartinand bisericilor diverse din orasul, pe care sper sa-l vad si eu odata itnr-o viitoare excursie in Croatia. Imi aminteste si de o parte din hopefully familie si de peripetiile lui Gyuri Kun, dar poate mai mult decat orice de versurile de mai jos:

    Le ciel est, par-dessus le toit,
    Si bleu, si calme !
    Un arbre, par-dessus le toit,
    Berce sa palme.

    La cloche, dans le ciel qu’on voit,
    Doucement tinte.
    Un oiseau sur l’arbre qu’on voit
    Chante sa plainte.

    Mon Dieu, mon Dieu, la vie est là,
    Simple et tranquille.
    Cette paisible rumeur-là
    Vient de la ville.

    – Qu’as-tu fait, ô toi que voilà
    Pleurant sans cesse,
    Dis, qu’as-tu fait, toi que voilà,
    De ta jeunesse ?

    Paul Verlaine, Sagesse (1881)

  • Hava Oren commented on October 21, 2021 Reply

    Un articol minunat de frumos, aproape ca o călătorie în Croația.
    Și eu găsesc un farmec deosebit în sunteul clopotelor, mai ales că în zona unde locuiesc, el este o raritate, ascult clopotele mai ales în timpul călătoriilor în Europa.
    În Olanda am descoperit însă ceva și mai frumos: clopotele muzicale (carillon). În orașul natal al soțului meu, în turnul bisericii se afla o adevărată colecție de clopote de toate mărimile și în zi de târg, la fiecare oră fixă, clopotele cântau o melodie. M-aș întoarce în Olanda numai de dragul lor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *