La 21 de ani s-a înscris pe o listă de aliyah, dar la scurt timp s-a răzgândit și în 1945 a devenit student la Facultatea de Medicină recent înființată la Timișoara. Fiind o instituție nouă, nu exista încă examen de admitere. În primul an de studiu s-au înscris 600 de studenți, în cel de-al doilea au rămas din ei vreo 200, iar în final, la Pediatrie, au absolvit 18.

Pentru intenția sa de a emigra în Palestina a fost etichetat sionist și dat afară din partid. Fiind nevoit să declare la rubrica „Apartenența politcă” – exclus din partid, timp de două decenii și jumătate i s-a refuzat în mod sistematic eliberarea unui pașaport de călătorie până și pentru țările (foste) socialiste. S-a întâmplat atunci că a salvat viața unui copil aflat în stare critică. Foarte recunoscător, tatăl copilului, tovarăș cu ochi albaștri, a scos pur și simplu din dosarul doctorului acea pagină compromițătoare, astfel că se putea declara fără partid și nu i se mai puneau piedici la călătorie.

Se împlinesc trei ani de la trecerea în eternitate a doctorului pediatru Carol Lőwy. După un scurt stagiu la Călățele, timp de cinci decenii a fost medic la Cluj. Devenise un adevărat membru al multor familii clujene, vindecând la început generația bunicilor, apoi a copiilor și, în final, a nepoților. De aceea dobândise porecla simpatică de „nenea doctor” (Doktor bácsi).

Era invitat la toate premierele de teatru, la vernisaje de expoziții și lansări de carte, unde spectatorii/participanții, prieteni, colegi și mai ales numeroși foști pacienți îl primeau cu bucurie și afecțiune. Îmi relata cu satisfacție că cei care nu au venit să-l salute erau atât de puțini, încât practic nici nu contau.

De multe ori discuția cu foști pacienți, pe care nu-i mai întâlnise de mulți ani, se desfășura cam în felul următor:

– Să știți, domnule doctor, că micul pacient al dumneavoastră, Sanyi, a împlinit douăzeci și patru de ani și a absolvit Institutul Politehnic.

– Unde locuiți Dumneavoastră? – întreba doctorul.

– Pe strada Nicolae Iorga.

– Îmi amintesc, într-o casă la capătul unei grădini cu trandafiri, iar bunicii locuiau într-o casă vecină, ceva mai mică – evoca doctorul.

– Exact, Doctor bácsi! 

Avea memorie vizuală extraordinară. De multe ori făcea gardă de noapte la serviciul de salvare. Pe vremea când încă nu exista navigator, iar majoritatea străzilor de la periferia Clujului erau insuficient sau deloc iluminate, știa pe ce parte a fiecărei străzi se găseau numerele cu soţ (respectiv fără soţ) care practic nu puteau fi citite.

Diagnostician de excepție, identifica boala copilului dintr-o privire. Cu trecerea anilor i-a slăbit tot mai tare auzul, drept pentru care cred că folosea stetoscopul doar în scop decorativ. Noroc că nu avea nevoie de el pentu a pune dignosticul corect. Astăzi se consideră că numai analizele sunt eficiente în diagnosticare, instrumentele furnizând informație obiectivă. Ca cercetător în chimie am lucrat în laborator timp de patru decenii și am constatat că este foarte greu să obții un rezultat corect dacă nu ai măcar o ipoteză privitoare la ceea ce cauți.

Doctorul Carol Lőwy a vindecat copii, salvând mii de vieți, iar în timpul său liber scria. A publicat opt volume. Primordial se considera eseist, dar a scris şi numeroase studii de popularizare a medicinii, beletristică, critică de teatru, jurnal de călătorie, amintiri de familie și studii introductive la două volume de artă. Era contributor frecvent la săptămânalul Viața Medicală, unde apărea ca „medic pediatru pensionar”. Avea peste 80 de ani când i s-a solicitat un studiu despre filosoful Moses Mendelssohn. A fost cea dintâi lucrare cu adevărat științifică pe care a publicat-o în revista editată de regretatul profesor Péter Egyed.

La trecerea sa în neființă am primit numeroase mesaje de pe mai multe continente. Cea mai lapidară și, în același timp, cea mai impresionantă scrisoare mi-a parvenit din Canada, de la un domn necunoscut mie: „Domnul doctor a salvat viața celor doi fii ai mei. Fie-i memoria binecuvântată!” 

Daniel Lőwy