Preambul: Într-un final, am decis să depun şi eu cererea pentru obţinerea indemnizației prevăzute de Legea 154/2021, pentru urmaşii persoanelor persecutate, din motive etnice, în timpul regimurilor instaurate în România cu începere din 6 septembrie 1940 şi până în 6 martie 1945. Practic este vorba de copiii persoanelor care au beneficiat sau ar fi putut beneficia de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999.

https://mmuncii.ro/j33/images/Documente/MMPS/Acte_normat_initiate/Lege_154_2021.pdf

Iniţial nu am dorit să fac acest demers. Tatăl meu s-a stins din viaţă în iunie 1999 şi nu a mai avut parte de drepturile acordate prin această ordonanţă de guvern, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 189/2000. El nu a beneficiat şi să profit eu de pe urma suferinţelor lui?!

Apoi, văzând că mai multe persoane din anturajul meu – urmaşi ai supravieţuitorilor Holocaustului sau ai refugiaţilor români din Transilvania de Nord – şi-au depus actele pentru obţinerea indemnizației, am descărcat formularele necesare şi am început să caut dovezi pentru faptul că tatăl meu, Imre Székely (n. 1922, la Bănişor, Sălaj) se încadrează în prevederile Legii 154/2021. În cererea standard sunt enumerate situaţiile pentru care se acordă îndemnizații:

– a fost deportat în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate

– a fost privat de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare

– a fost refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate

– a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată

– a fost supravieţuitor al trenului morţii

– a fost evacuat din locuinţa pe care o deţinea

În perioada mai 1944 – aprilie 1945 tata a fost deportat la Auschwitz şi Buchenwald, dar anterior fusese în detaşamentul de muncă pentru evrei al armatei maghiare. Dacă pentru detenţia din lagărele naziste aveam documente, pentru perioada din detaşamentul de muncă nu am putut obţine nicio dovadă. Atât arhivele statului ungar, cât şi arhivele armatei din Ungaria au răspuns negativ cererii mele, argumentând că toate actele s-au pierdut în învălmăşeala şi dezordinea retragerii armatei maghiare din Transilvania de Nord. Un prieten mi-a spus că ar trebui să existe o consemnare în acest sens în carnetul de muncă al tatei.

Toate actele tatii sunt rânduite în cutii şi dosare încuiate într-un compartiment al mesei sale masive de lucru, din lemn de stejar. Mi-e foarte greu să mă ating de ele, pentru că întotdeauna mă copleşesc amintirile şi mă biruie plânsul, simţind durerea acută a absenţei tatii, chiar şi acum, la 22 de ani de la plecarea lui într-o altă lume…

Într-adevăr, în carnetul său de muncă sunt consemnate atât perioada deportării, cât şi cea anterioară care figurează ca „persecuţie rasială” şi nu ca detaşament de muncă. În mod interesant, în cererea pentru beneficiarii legii care priveşte drepturile acordate urmaşilor celor care au suferit de persecuţii etnice nu figurează explicit această persecuţie! Deci slabe şanse ca eu – în calitate de urmaş – să mai beneficiez de vreo indemnizaţie pentru perioada sept. 1942 – mai 1944, însă curiozitatea jurnalistului m-a îndemnat să încerc să reconstitui acest răstimp din ceea ce aveam la dispoziţie: câteva scrisori şi cărţi poştale din anii 1942-1943, salvate din Holocaust graţie lui József Kántor, colegul tatei de la Uzina Dermata, căruia i-a încredinţat, înainte de plecare, fotografiile, scrisorile şi bicicleta.

Scrisoarea de recomandare

Printre cele câteva scrisori primite de tata de la părinţii săi (bunicii mei pieriţi la Auschwitz), pe care le mai citisem cu ani în urmă, am descoperit un petec de hârtie îngălbenită, pe care figurau câteva rânduri de recomandare, aşternute cu un scris şi o semnătură total necunoscute mie.

Iată traducerea ei:

17 octombrie 1942

Dragă Mikes Mihály,

De mult nu mai ştiam nimic despre tine, dar iată că am primit vestea îmbucurătoare că ai devenit directorul firmei la care lucrezi. Vezi că s-a adeverit ceea ce-ţi spuneam mereu: că munca susţinută şi temeinică va da roade! Pe acest principiu am ajuns şi eu în poziţia pe care am ocupat-o la uzină.

Odată cu aceste felicitări venite din adâncul sufletului îţi adresez şi o rugăminte. Persoana care-ţi va înmâna această scrisoare se numeşte Imre Székely, a învăţat meserie la Uzina Dermata şi s-a specializat la mine, în secţia de Piese de Schimb. Este un bun lăcătuş şi un băiat inteligent. Ţi-l recomand cu cea mai mare căldură. Nu din vina lui a fost nevoit să plece de la Dermata.

Te rog mult să-l angajezi în atelierul de lăcătuşerie sau în alt loc din uzina ta şi primeşte, te rog, mulţumirile mele prieteneşti. Sper că am utilizat corect cuvântul „prietenesc”, chiar dacă eu, în momentul de faţă, sunt doar un sărman evreu fără loc de muncă.

Cum o duci? Ce fac feciorii tăi (eventual nepoţii?). Eu îmi duc viaţa în linişte şi mă gândesc la vremurile trecute, la anii când eram împreună cu toţii, atât la bine, cât şi la rău, ca o familie: familia Dermata.

Sperând că-mi vei satisface rugămintea, rămân cu deosebit respect

Semnătura

Am privit cu multă atenţie semnătura şi – amintindu-mi de puţinele nume menţionate de tata în rarele lui amintiri de la fabrică – am dedus că ea aparţine inginerului József Malek.

Scrisoarea a fost întocmită la cinci săptămâni după data concedierii de la fabrica Dermata – 12 septembrie 1942 – aşa cum este ea menţionată în carnetul de muncă întocmit după război, lucru dovedit şi de faptul că este folosită denumirea nouă (comunistă) a Uzinei Dermata: Herbák János. Tata se reangajase la uzină la scurt timp după revenirea din deportare (în aug. 1945).

M-a impresionat mult scrisoarea inginerului József Malek – el însuşi şomer la data respectivă – care şi-a pus la bătaie relaţiile de la Budapesta pentru a-l ajuta pe tânărul muncitor (tata avea 20 de ani) rămas fără posibilitatea de a-şi câştiga pâinea şi a-şi ajuta familia care se baza în mare măsură pe leafa lui.

Cine a fost József Malek?

Ce pot afla despre el acum, în 2021, la 79 de ani de la cele întâmplate atunci?! Tata ar avea 99 de ani, nimeni dintre colegii săi de la Dermata nu mai trăieşte… Unde puteam să mai găsesc numele lui József Malek, binefăcătorul tatei?!

Am început prin a căuta în „baza de date” din computerul meu, mai exact în Kolozsvári lak és címjegyzék 1943 (Indexul locuitorilor şi adreselor din Cluj, 1943). Am aflat că Malek József, inginer mecanic, locuia pe str. Rákóczi (actuala Grigorescu) în casa de la numărul 6.

Am mai găsit câteva referiri la inginerul Malek într-o carte de referinţă din biblioteca mea. Cartea lui Daniel Lőwy, A Kálváriától, a tragédiáig. A kolozsvári zsidóság története [De la Calvaria, la tragedie. Istoria evreimii clujene], Ed. Koinónia, Cluj, 2005. Spre uimirea mea, numele inginerului apare în contextual relatării… tatălui meu, Imre Székely, a cărui mărturie detaliată apare într-o altă carte a lui Daniel Lőwy: Sárga Csillag Kolozsváron. Kortanúk emlékezései. [Steaua galbenă la Cluj. Amintirile martorilor epocii], Ed. Koinónia Cluj, 2017. Iată traducerile acestor fragmente.

„În toamna anului 1942 principiul numerus clausus, deja introdus în învăţământ şi în profesiile liberale, a fost extins practic la toate categoriile profesionale. Acest lucru este confirmat de mărturia lui Imre Székely care a fost obligat să părăsească uzina Dermata, unde lucra din 1936”. (D. Lőwy, A Kálváriától a Tragédiáig, p. 137)

„Împreună cu mine au mai fost concediaţi Samu Fried, funcţionar, József Berkovits, lăcătuş mecanic, Kálmán Schönberger, inginerul şef care avea să moară în detaşamentul de muncă din Ucraina. Au mai fost daţi afară inginerul József Malek, care crescuse în uzină, şi meşterul Radó (şcolarizat tot pe spezele uzinei), fost campion al României la tenis de câmp. În schimb, l-au păstrat angajat pe directorul Mór Dévényi (Deutsch) care era un specialist indispensabil în producţia de bocanci pentru armată.

După ce am fost concediat de la uzină, am încercat să mă angajez la Cluj, dar am găsit de lucru doar sporadic, cu salariul minim. Am lucrat pentru scurtă vreme la atelierele Schlezák şi Bordi, însă atât eu cât şi angajatorul meu ne temeam de controalele frecvente. În final, mi-am căutat norocul la Budapesta, dar nici acolo nu am putut rămâne prea mult timp [1]. (Sárga csillag Kolozsváron. Kortanük emlékei, p. 73).

Iată că o parte din informaţiile pe care le căutam le-am primit tocmai de la tata,  după două decenii de la plecarea sa dintre cei vii! Îmi povestise extrem de puţin despre cele îndurate în Holocaust şi nu fusese de acord să-mi dea niciun interviu, nici măcar pentru proiectul Survivors of the Shoah. Îşi ferecase durerea în tăcere sau poate că nu voia să-mi provoace mie suferinţă… Unica persoană care a reuşit să-l convingă să povestească despre acea perioadă cumplită a fost prietenul meu Daniel Lőwy.

După o altă căutare pe Internet, am găsit numele lui József Malek şi într-un articol scris de Attila Gidó şi Zsuzsa Solyom, în 2010. (https://www.ispmn.gov.ro/uploads/35%20pt%20web%20final.pdf).

Figura pe listele supravieţuitorilor evrei, întocmite cu prilejul recensământului din 1946, comandat de Congresul Mondial Evreiesc.

Din informaţiile de la poziţia 131 aflăm că Malek József s-a născut în 1904, la Cluj, şi că înscrierea în lista supravieţuitorilor s-a făcut pe baza chestionarului nr. 712. Am apelat la dr. Attila Gidó, istoric, cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, cu sediul în Cluj, unul dintre autorii articolului. Speram să ştie ceva despre chestionarul care putea conţine mai multe date referitoare la József Malek. Spre norocul meu, chestionarul completat de Malek, în 20 februarie 1946, s-a păstrat în condiţii bune. (Aceste documente-sursă au fost depozitate decenii de-a rândul, în perioada comunismului, în pivniţa fostului sediu al revistei Cultul Mozaic. Pivniţa a fost inundată în repetate rânduri şi un mare număr de chestionare completate s-au deteriorat iremediabil). În prezent chestionarele originale se păstrează în Arhiva Centrului pentru Studierea Istoriei Evreilor din România.

Chestionarul are 20 de pagini şi cuprinde informaţii relevante despre inginerul József Malek şi soarta sa în anii 1940-1944.

József Malek s-a născut în 20 decembrie 1904, la Cluj. A absolvit Facultatea Tehnică şi era inginer mecanic la Uzina Dermata. În octombrie 1940 a fost concediat (pe motive rasiale), dar a fost rechemat să lucreze, cu un salariu mult diminuat, până în decembrie 1941. Între 1942-1944 a lucrat sporadic, ilegal, dar nu specifică unde. Tot din cauza persecuţiei rasiale a fost înlăturat din asociaţia (Camera) Inginerilor.

În 1943 a fost convocat în detaşamentul de muncă pentru evrei al armatei ungare. A servit 90 de zile în cadrul Companiei 110/66 din Hajdúböszörmény, apoi a fost mutat la Batalionul X din Baia Mare, unde a mai servit încă 150 de zile, muncind câte 10 ore pe zi, atât munci tehnice cât şi cu sapa.

Din acelaşi chestionar aflăm că soţia, născută în 1915, la Năsăud, şi fiul Raoul Fedor Malek, născut în 1937, au pierit la Auschwitz. József Malek nu a fost deportat. M-am întrebat cum o fi scăpat de deportare?

Răspunsul l-am găsit tot în cartea lui Daniel Lőwy, A Kálváriától, a tragédiáig. A kolozsvári zsidóság története. Iată traducerea:

După deportarea evreilor, inginerul Malek a mai lucrat vreo două luni în Uzina Dermata.[2] În răstimpul premergător eliberării Clujului, inginerul Malek a stat ascuns într-o cabană de pe strada Donáth. Nimeni nu ştia de el, aşa că nu avea ce mânca, în afară de nuci. (potrivit mărturiei lui Renner, 1998).

E interesant de menţionat că în acelaşi chestionar sunt trecute pagubele materiale suferite de József Malek în perioada persecuţiilor rasiale. Inginerul, care în 1940 avea un venit lunar de de 24.000 de penghei, în 1944 abia obţinea 600. Pierderea locului de muncă, confiscarea ceasului, bijuteriilor şi altor obiecte de preţ, distrugerea mobilei, hainelor, articolelor casnice, însuma circa 500.000 de penghei. De asemena locuinţa sa a fost ocupată ilegal de către locotenentul Szilágyi J, locuitor în Cluj. Probabil că din acest motiv, pe chestionar scrie că ultimul domiciliu era str. Rákóczi nr. 6, dar el locuia pe strada Apáczai Csere János (actuala stradă Argeş) nr. 29

Despre soarta inginerului József Malek după război am găsit puţine informaţii. În urma unei căutări suplimentare şi extinse, pe Internet, mi-a surâs norocul. Am descoperit numele său într-un anunţ din cotidianul Erdély, organ al Partidului Social Democrat. Iată traducerea acestui text, scurt, apărut pe pagina a 3-a a ediţiei de joi, 5 iulie 1945 (numărul 90, din al II-lea an de apariţie a ziarului):

„SISTEME DE ORGANIZARE A MUNCII, DE LA TAYLOR LA STAHANOVISM  –  prelegere susţinută de inginerul József Malek în 7 iulie 1945, la ora 6 după amiază, în sala de muzică a Casei Studenţilor, în cadrul seriei de conferinţe ştiinţifice ale asociaţiei culturale Józsa Béla Atheneum. Astăzi, când clasa muncitoare îşi asumă cu spirit de sacrificiu înnoirea economică a societăţii, această prelegere, care abordează printr-o prismă socială teoria plusvalorii, poate stârni interes în rândul tuturor categoriilor de public. Intrarea e liberă”.

Tema prelegerii nu era întâmplătoare dacă ne gândim că József Malek se înscrisese în Partidul Comunist Român, cu doar două zile înainte: în 3 iulie 1945. Acest lucru l-am aflat dintr-o altă căutare pe Internet, în care am utilizat numele Iosif Malek. Acest nume apare în două documente, păstrate la Arhivele Naţionale, Biroul de Arhive Contemporane. Primul este documentul cu nr. inventar: 3382, Fondul Comitetul Central al Partidului Comunist Român – Colegiul Central de Partid Inventar Literele M-O 5.491 u.

Al doilea document este întitulat: Colecţia Dosare de Partid ale membrilor de partid cu stagiul în ilegalitate, care au încetat din viaţă. Nr. de inventar 3.137 u.a.

Din acest document aflăm că Iosif Malek, născut în 29 decembrie 1904, a decedat în 21 ianuarie 1977. A trăit 73 de ani…

Un alt jalon al activităţii sale – de astă dată ştiinţifice – l-am găsit, tot pe Internet, în baza de date a autorilor revistei de cultură Korunk. În numărul 2 din 1962, p. 209-213, József Malek publica articolul întitulat: Kutatás és műszaki tervezés. Ankét a kutatómunka és a termelés kapcsolatáról [ Cercetare şi proiectare tehnică. Anchetă despre legătura dintre munca de cercetare şi producţie].

După aproape 80 de ani de la redactarea scrisorii de recomandare către tatăl meu, m-am dus şi la adresa unde locuia József Malek, pe fosta stradă Rákóczi, nr. 6. Dar nimeni nu mai ştie nimic despre el. E firesc, nu-i aşa?

Căutând dovezi despre cele petrecute în viaţa tatălui meu în perioada persecuţiilor rasiale, am găsit o scrisoare de recomandare scrisă pe un petec de hârtie îngălbenită… Citind-o, am descoperit crâmpeie de informaţii despre un OM: József Malek, inginer mecanic. Mi-aş dori să aflu mai mult despre viaţa sa.

Răsfoind scrisorile vechi am reconstituit câteva fragmente din viaţa tatălui meu şi a bunicilor mei în acele timpuri de prigoană.

(Va urma)

Andrea Ghiţă

Post Scriptum: După publicarea acestui articol mi s-au adus la cunoştinţă mai multe informaţii (vezi detaliile în comentariile de la rubrica din subsolul articolului)

Maria Roth, profesor universitar emerit şi autoare în Baabel, a descoperit că în Monitorul Oficial, nr. 35, din 11 februarie 1949, Partea IB, pag. 1213, este publicată o decizie a Ministerului Industriei, potrivit căreia Malek Iosif inginer şef, (alături de directorul Stan Simion şi directorul adjunct Ţiculescu Emanoil) era delegat la Conducerea Direcţiei de Centrale a Pielăriei, cu “atribuţiile stabilite în regulamentul de funcţionare…” (https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/ae/Monitorul_Oficial_al_Rom%C3%A2niei._Partea_1_1949-02-11%2C_nr._035.pdf) Mă întreb dacă asta însemna şi mutarea la Bucureşti şi dacă inginerul Malek a mai revenit la Cluj sau nu?

O altă inormaţie interesantă a venit de la istoricul clujean József Lukács care a arătat că în perioada interbelică József Malek a fost membru activ al Erdélyi Kárpát Egyesület (Societatea Carpatină Ardeleană) organizând excursii şi drumeţii.

Iată un document care atestă că József Malek a elaborat planul de excursii pe anul 1934. http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/erdely/1934/BCUCLUJ_FP_108129_1934_003_004.pdf

Planul care acoperea lunile mai-septembrie cuprindea multe drumeţii dar şi excursii cu maşina către obiectivele turistice şi istorice atât în împrejurimile Clujului, cât şi în zone mai îndepărtate, din zona Harghitei.

O altă informaţie valoroasă a venit din partea lui Daniel Lőwy care a găsit un alt articol semnat “de inginerul Malek József, cu domiciliul la București, întitulat “Ce este calitatea?” (Mi a minőség?). A fost publicat într-un număr special al revistei Korunk (1961, Vol. XX, Nr. 11, p. 1337-1339). De ce reprezintă un “număr special”? Fiindcă pe primele pagini este sărbătorit “tovarășul iubit” Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani”.

Mă întreb dacă József Malek a rămas definitiv la Bucureşti şi a murit acolo sau a revenit în oraşul natal. Şi ce s-a ale de el?

---

[1] Probabil că angajarea tatălui meu, la Budapesta, s-a datorat şi scrisorii de recomandare a inginerului József Malek

[2] Acest lucru nu reiese din chestionarul completat de inginerul Malek în februarie 1946 decât, eventual, dacă ar fi muncit ilegal la Uzina Dermata.

Referinţe

Daniel Lőwy, A Kálváriától, a tragédiáig. A kolozsvári zsidóság története [De la Calvaria, la tragedie. Istoria evreimii clujene], Ed. Koinónia, Cluj, 2005

Daniel Lőwy, Sárga Csillag Kolozsváron. Kortanúk emlékezései. [Steaua galbenă la Cluj. Amintirile martorilor epocii], Ed. Koinónia Cluj, 2017

Gidó Attila, Solyom Zsuzsa, The surviving Jewish inhabitants of Cluj, Carei and Oradea. survey of the World Jewish Congress in 1946. https://www.ispmn.gov.ro/uploads/35%20pt%20web%20final.pdf

Erdély 1945 Július-december, http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/101362/1/1945-07-05_90.szam.pdf

https://hu.wikipedia.org/wiki/J%C3%B3zsa_B%C3%A9la_Athenaeum

http://arhivelenationale.ro/site/download/inventare/Comitetul-Central-al-Partidului-Comunist-Roman.-Colegiul-Central-de-Partid.-Literele-M-O.-Inv.-3382.pdf

http://arhivelenationale.ro/site/download/inventare/Dosare-de-Partid-ale-Membrilor-de-Partid-cu-Stagiul-din-Ilegalitate-care-au-Incetat-din-Viata.-Inv.-3245.pdf

https://adt.arcanum.com/en/view/Korunk_1962/?pg=248