Ziua de 15 Șvat (T”U biȘvat sau Hamișa-Asar biȘvat; în idiș: Hamișusăr) din calendarul ebraic este Anul Nou al Pomilor. Această dată este menționată în Talmud. Anul Nou al Pomilor era celebrat în Ereț-Israel în antichitatea biblică. Talmudul vorbește despre Anul Nou al Pomilor în ziua considerată ca început al ploilor din noul an, înaintea ei sfârșindu-se ploile din anul precedent. Se considera că roadele pomilor fructiferi, legate până la 15 Șvat, aparțin anului precedent, iar cele legate începând din această zi aparțin noului an. Ideea era bazată pe situația meteorologică din Ereț-Israel în perioada redactării Talmudului: majoritatea ploilor cădeau până la 15 Șvat. De asemenea, apa ploilor de după 15 Șvat începe să se încălzească, față de apa ploilor care cad iarna, înainte de această dată. Astfel se explică și tradiția plantării de puieți în această zi. Ea s-a pierdut în perioada galutiană, când 15 Șvat a căpătat aspecte diferite, ca urmare a despărțirii evreilor de Ereț-Israel. Totuși amintirea acestei sărbători agricole s-a păstrat în mențiuni halahice ale rabinilor gaonim din Irak (Babel) și ale unor rabini din Germania și regiunile vecine (Așkenaz).

Această zi a căpătat un sens nou în secolul al XVI-lea, când rabinul Ary Hakadoș (Așkenazy Rabi Ițhak) din orașul Safed (Țfat) atribuindu-i un aspect cabalistic. Celebrată și cu acest aspect de către evreii sefarzi, ea a fost preluată de evreii așkenazi prin filiera hasidică în secolul al XVIII-lea. A apărut obligația consumului de fructe din anul precedent, a unor fructe uscate și zaharisite aduse din Ereț-Israel, sau asemănătoare cu ele. Era ceea ce se numea „a mânca Hamișusăr-ul”, obicei încetățenit în toate comunitățile evreiești central-est europene. Este un obicei pe care mi-l amintesc din copilărie – în această zi, bunica mea, Rașela Bujes din Galați, îmi dădea smochine, curmale și portocale. Ea făcea sacrificii pentru a le procura, dar voia ca eu să știu ce este Hamișusăr. În rândul evreilor sefarzi (acum și al evreilor așkenazi) există tradiția unei mese de „Seder” (ordine) în seara de ajun de 15 Șvat, când se consumă toate fructele, în funcție de poziția sâmburelui în fruct, precum și câteva feluri de vin. O carte cuprinzând toate normele halahice și obiceiurile legate de această masă de „Seder” a fost publicată de rabinul profesor universitar Hillel Henri Bakis în ebraică și franceză.

Mișcarea sionistă a preluat data de 15 Șvat pentru plantarea de puieți în Israel. Această tradiție s-a încetățenit. Excepție este atunci când 15 Șvat cade într-o sâmbătă (Șabat) sau într-un an sabatic (Șnat șmita, ca anul acesta). Tradiția plantării de puieți pentru refacerea pădurilor din Țara lui Israel a apărut în perioada mandatului britanic și a continuat după întemeierea statului Israel. Ea a căpătat o coloratură romantică în literatura ebraică modernă, în poezie și proză, atât pentru copii și tineret, cât și pentru adulți. În acest sens ne putem referi la poezia „Farfurie pentru cincisprezece” (în sens de 15 Șvat) de Abraham Regelson.

Poetul și publicistul ebraic și idiș Abraham Regelson s-a născut la Hlusk, în Belarus (atunci în Imperiul Rus) în anul 1896. La vârsta de 9 ani a emigrat împreună cu familia în Statele Unite ale Americii. A învățat la heider, primind o educație tradițională, precum și la școli publice, dar niciodată nu a terminat învățătura formală. Dar el iubea studiul și s-a format ca autodidact. A lucrat ca bibliotecar și ca profesor de ebraică – și a început să scrie poezii și povestiri în limba ebraică, precum și să facă traduceri în această limbă, pe care le-a publicat în reviste din Statele Unite și din Palestina mandatară. În anul 1933 a emigrat în Palestina și a lucrat la ziarul Davar, devenind redactor al suplimentului pentru copii al acestuia, Davar leyeladim. Abraham Regelson era și scriitor pentru copii, devenind cunoscut pentru aceasta. În anul 1936, după decesul celui mai mic copil al său, s-a întors în Statele Unite împreună cu restul familiei. În Statele Unite a continuat să scrie în ebraică și idiș. În anul 1949 a revenit în Israel, unde a devenit redactor la editura Am Oved și colaborator permanent la ziarul Al Hamișmar. De asemenea, el a tradus literatură de limbă engleză în limba ebraică. Critici literari afirmă că poezia lui este influențată de poezia de limbă engleză. Abraham Regelson a încetat din viață în anul 1981 în Israel.

În continuare adaug o traducere a poeziei „Farfurie pentru cincisprezece” pe care am tradus-o din ebraică în română. Poezia, aparent pentru copii, este potrivită și adulților. Ea reunește tradiția consumului de fructe uscate și zaharisite de 15 Șvat cu dragostea pentru Țara lui Israel. Fructele uscate sunt un simbol al faptului că pământul țării dă roade. Poetul vede Sionul – în special nordul, zona așezării agricole din perioada interbelică – sub forma acestei farfurii. Fructele sunt ca oamenii, ca evreii așezați în nordul țării ca agricultori. Ele sunt rezultatul acestei așezări, ale acestei renașteri. Migdalele simbolizează marginea țării, granița ei, luptătorii care o păzesc. Roșcova apare ca un turn de pază. Tot în nordul țării, la Metula, apar strugurii ca simbol, poate ca lucrătorii pământului. Aroma portocalei vine din apa Iordanului, iar coaja portocalei e precum soarele Canaanului, adică al Țării lui Israel. Sucul pur al rodiei crescute la Tel Hai amintește de sângele celor opt eroi în frunte cu Iosef Trumpeldor, căzuți în anul 1920 pentru apărarea acelui loc. Poezia a fost scrisă probabil în perioada în care autorul ei s-a aflat în Palestina mandatară. Versurile sunt scurte, ușoare. Poezia are trei strofe. Nu am putut reda rima în versuri scurte și am trebuit să prelungesc uneori versurile, păstrând însă prezentarea populară romantică față de Țara lui Israel.

Farfurie pentru cincisprezece

De: Abraham Regelson (traducere de: Lucian-Zeev Herșcovici)

Pe această farfurioară

Tot Sionul l-am văzut,

De la capul lui migdale, roșcova turn de pază, privind înăuntru și în afară,

Strugurii de la Metula au apărut.

Voi lua o portocală în mână

Și-o voi coji și-o voi deschide –

Aroma ei vine din apa Iordanului, ce-i e stăpână,

Coaja ei – soarele Canaanului o prinde.

Și o rodie voi lua, o voi legăna,

Sucul ei roșu e atât de pur, de curat!

Rodia venea de la Tel Hai, acolo creștea,

Iar sucul ei e ca sângele eroilor ce au luptat.