O scurtă istorie a evreilor din Italia
Evreii italieni aparțin de cel puțin cinci categorii etnice: evrei italici sau tiberieni (numele vine de la râul Tibru care curge prin Roma), evrei greci sau romanioți, sefarzi sau conversos (cei alungați din Spania și Portugalia în 1492 și 1495), evrei din Libia care pe vremuri era ocupată de Italia (tatăl cuscrei mele aparținea acestei categorii și vorbea bine italiana) și evrei așkenazi, majoritatea ajunși în Italia după Holocaust.
În Italia trăiau evrei încă din secolul al II-lea î.e.n., din epoca romană pre-creștină. Ei erau negustori și vorbeau mai ales limba greacă. Aveau sinagogi și cimitire proprii. Inscripțiile de pe morminte erau în greacă, ebraică, arameică și latină, însă pe toate era desenată o menora. Se crede că Iuliu Cezar era prieten și apărător al evreilor. După eșecul revoltelor din Iudeea, în secolul I e.n., evreii au fost aduși ca robi la Roma. Evreii s-au stabilit și în alte părți ale imperiului, în special în Sicilia și Calabria.
După anul 313 e.n., când împăratul Constantin a declarant creștinismul drept religia oficială a Romei, situația evreilor s-a înrăutățit simțitor. În următoarele secole însă, în Evul Mediu, situația evreilor era relativ bună și în general papii respectau iudaismul ca pe una dintre cele mai vechi religii. Mulți dintre ei aveau medici evrei. dicționare ebraice, precum și traduceri din limba arabă, printre care și lucrările lui Maimonide sau Rambam (Rabi Moshe Ben Maimon), filozof și medic evreu din Cordoba, care apoi s-a autoexilat în Egipt și a fost înhumat în orașul Tiberias (Tveria) din actualul Israel.
Papa Inocențiu al III-lea (1198–1216) a fost cel care a dus la degradarea situației evreilor în Statul Papal, obligându-i să poarte ca semn distinctiv o banderolă galbenă. Creștinilor din Roma le era interzis să facă afaceri cu evreii și să se trateze la medici evrei, cei care încălcau legea fiind amenințați cu excomunicarea. În restul Italiei însă, evreii excelau în comerț, unii au devenit bancheri faimoși, alții practicau medicina la curțile înalților conducători. În secolul al XVI-lea, evreii din Neapole și Genova, foști refugiați de Inchiziția Spaniolă, au fost din nou alungați. În 1516 a fost creat ghetoul din Veneția, iar în 1555 papa Paul al IV-lea a creat ghetoul din Roma. Cucerirea Italiei de către Napoleon le-a restituit evreilor anumite libertăți, care însă au fost anulate odată cu îndepărtarea de la putere al lui Napoleon. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la fel ca în restul Europei Occidentale, evreii italieni au obținut o emancipare totală.
Fascismul italian și nazismul german
Înaintea promulgării legilor rasiale din 1938, câteva sute de evrei erau simpatizanți ai fascismului italian. Membri ai rezistenței evreiești din Palestina mandatară se antrenau în Italia, punând bazele marinei militare evreiești. Sprijinind sionismul, Mussolini spera să obțină influență în Orientul Mijlociu în locul britanicilor.
În favoarea italienilor trebuie menționat faptul că până în 1943, când Italia a fost ocupată de Germania, evreii nu purtau steaua galbenă și nu au fost deportări masive. Dacă papa Pius al XI-lea a condamnat antisemitismul, urmașul său, Pius al XII-lea (1939 – 1958) a fost o personalitate controversată, care se pare că nu a făcut nimic sau prea puțin ca să condamne Holocaustul și să salveze evrei. Deportările masive de evrei au început în 1943 sub comanda germanilor și cu cooperarea fasciștilor italieni. Spre deosebire de atitudinea dușmănoasă și chiar criminală a multor ucraineni, lituanieni, unguri, etc., mulți italieni au ascuns evrei, sau i-au ajutat să fugă. Și totuși, mulți au terminat la Auschwitz. Din cei 44.500 de evrei italieni, 7680 au fost exterminați, mai ales la Auschwitz. Pe acest subiect recomand călduros vizionarea filmului italian Life is beautiful (Viața este frumoasă), pentru care actorul Roberto Benigni a primit premiul Oscar. Melodia din film a fost interpretată de cântăreața israeliană Noa – Achinoam Nini.
Sindromul K
Chirurgul Giovanni Borromeo (1898-1961) a salvat viața a peste o sută de evrei din Roma în timpul Holocaustului.
Fiind un antifascist convins, el a avut dificultăți să găsească un post, până când a fost numit la spitalul Fatebenefratelli. Sub conducerea lui și cu sprijinul starețului Maurizio Bialek, acesta a devenit în scurt timp cel mai modern și mai bine dotat spital din Roma.
Odată cu introducerea legilor antisemite în Italia în 1938, spitalul, care se afla la numai 200 de metri de ghetoul din Roma, pe insula Tibrului, a devenit un refugiu pentru evrei. Unul dintre primii salvați a fost medicul evreu Vittorio Emanuele Sacerdoti, căruia i-au procurat acte false și l-au angajat în spital. (Poate că mai înainte se numea Kohen, pentru că în italiană sacerdote = preot = kohen.)
După ocuparea Italiei de către trupele germane, în septembrie 1943, doctorul Sacerdoti a încercat să salveze viața unor evrei din ghetou. Cu încuviințarea lui Borromeo și a starețului, au fost internați întâi bolnavii evacuați din spitalul evreiesc aflat în apropiere, apoi și refugiați din ghetou, precum și antifasciști și partizani. În subsolul spitalului se afla un aparat de emisie-recepție radio, prin care se ținea legătura cu partizanii.
Când au început raziile și deportările, spitalul a fost asaltat de evrei disperați și toți au fot „internați”. Dar nu era decât o chestiune de timp până când nemții ar fi venit să inspecteze spitalul. Pentru a nu fi descoperiți, toți evreii au fost adunați într-o secție de izolare și au primit un diagnostic fictiv: sindromul K, sau în italiană il morbo di K (după numele lui Kesserling, comandantului nazist al Romei). Ideea a fost a doctorului Adriano Ossicini. Doctorii au propagat zvonul că este o boală infecțioasă, extrem de contagioasă și extrem de periculoasă, care produce convulsii, demență, paralizie și asfixie și este adesea mortală. „Pacienților” li s-a spus să se prefacă bolnavi și să tușească, pentru a-i speria pe inspectori.
Șiretlicul a reușit. Întregul personal al spitalului, precum și părintele Maurizio, au sprijinit acțiunea. Timpul trecea și nemții nu îndrăzneau să se apropie! „Naziștii fugeau de ei ca niște iepuri” – a povestit mai târziu doctorul Sacerdoti. În felul acesta au fost salvate cel puțin o sută de persoane, poate și mai multe! Între timp, tot mai mulți pacienți cu „sindrom K” au părăsit spitalul, fiind duși la diferite adrese sigure, unde se găseau oameni dispuși să-i ascundă. Când germanii au intrat în sfârșit în spital, după mai bine de șase luni, nu au mai găsit acolo decât cinci evrei!
După război, doctorul Giovanni Borromeo a fost onorat de statul italian cu Ordinul de Merit, cu Medalia de Argint pentru Vitejie și a fost numit cavaler al Ordinului de Malta. S-a stins din viață în anul 1961, chiar în spitalul căruia și-a dedicat întreaga viață. În 2004 el a fost recunoscut de institutul Yad Vashem ca „Drept între popoare”, iar Fundația Raoul Wallenberg a onorat spitalul cu titlul „House of life – Casa vieții”. Prin aceste fapte eroice, personalul spitalului a salvat evrei de la moarte, chiar dacă și-a periclitat astfel propria viață.
În anul 2019, realizatorul de filme american de origine italiană Stephen Edwards a produs un film documentar pe acest subiect, al cărui trailer îl prezint mai jos, împreună cu câteva comentarii furnizate de regizor.
Bisericii catolice și mai ales papei Pius al XII-lea i s-a reproșat că nu a luat o atitudine clară împotriva holocaustului și că la sfârșitul războiului chiar i-a ajutat pe unii naziști să fugă. Dar acțiunea de la spitalul Fatebenefratelli, care nu a fost nicidecum un caz izolat, nu ar fi putut avea loc fără știrea și fără aprobarea bisericii catolice și implicit a papei. Poate că rolul bisericii catolice în timpul celui de al Doilea Război Mondial ar trebui reconsiderat?
Bibliografie:
https://www.historytoday.com/history-matters/k-syndrome-disease-saved
https://en.wikipedia.org/wiki/Fatebenefratelli_Hospital
https://books.google.co.il/books?id=CXgiDAAAQBAJ&pg=PA36&redir_esc=y#v=onepage&q&f=false
https://www.historytoday.com/history-matters/k-syndrome-disease-saved
https://en.wikipedia.org/wiki/Fatebenefratelli_Hospital
Tiberiu Ezri și Hava Oren
17 Comments
Academia Navală Betar a fost o școală de pregătire navală evreiască înființată în Civitavecchia, Italia în 1934 de mișcarea sionistă revizionistă sub conducerea lui Ze’ev Jabotinsky, cu acordul lui Benito Mussolini
Multumesc!
Cred ca articolul este deosebit de interesant, dar introducerea, despre o istorie limitata a Crestinismului, subiect foarte interesant prin el insusi. nu cred ca isi avea locul, in contextul povestirii evenimentelor din articol.
Multumesc!
Istoria evreimii italiene este legata direct de ceea ce a urmat in timpul nazismului. Am prezentat- ca un backgroud la ceea ce urma.
La Civita Vechia ,in timpul lui Mosolini, a existat o scoala le marina pentru evreii din palestina Mandatara.
Ce senzaţie de bine te cuprinde când astfel de întreprinderi generoase, pline de omenie, dar foarte riscante reuşesc! Nu pot să nu adaug şi banalul: “Viaţa întrece ficţiunea,” dar, banal sau nu, este un adevăr.
Foarte frumos redat şi ultima frază din articol ne îndeamnă să citim afirmaţiile istoricilor (în acest caz, despre rolul bisericii catolice în timpul celui de al Doilea Război Mondial) cu un ochi critic,să nu acceptăm tot ce se spune şi se scrie, ci să cântărim noi înşine lucrurile în lumina faptelor şi a dateleor istorice.
Multumesc!
Da, câteva sanatorii din Cluj au ascuns evrei, dar – aşa după cum am arătat într-un articol anterior https://baabel.ro/2022/04/pesach-1944-in-maramures/ – şi la noi, în Maramureş, au existat două cazuri în care s-a declarat o epidemie pentru evitarea ghetoizării, numai că în final au fost trimise controale şi evreii au fost deportaţi.
Au mai fost si oameni de omenie in acea lume si perioada de salbaticie.
Felicitari pentru reușita trecere in revistă.
A propos evreii in Roma antică: recomand cu multa caldura romanul ”Captivity” al lui G.Spiro. Aproape 1000 pagini (pe internet!) cu superbe descrieri si date despre acest subiect.
GBM
Multimesc pentru recomandare.
Foarte frumos articolul vostru si ideea “sindromului K” a fost senzationala!
Multumesc!
Felicitări Tibi și Hava ! Mai veniți cu povești asemenătare . Face bine la 🧡
Fascinantă poveste ! Ce idee ! Ce curaj ! Ce oameni !
Eu îmi amintesc că Prof.-a mea de interne și cardiologie din Tg Mureș ,care a urmat studiile de medicină la Univ. din Cluj povestea că și în Spitalul din Cluj erau ascunși evrei. Andrea trebuie să știe mai bine acest lucru și poate alții care ]n acel timp au învățat medicina la Cluj .
Mulțumim Tibi . Cartea se poate procura și pentru mine este lectură obligatorie ,felul în care s-au sacrificat unii ca să salveze evrei mă fascinează .
Eu cred că dacă s-ar aduna toți oamenii care au aujutat pe evrei sacrificându-și viața ar fi plantată o pădure la Yad va Shem ! Vă amintiți de articolul meu despre Hans Fallada ,scriitor german antinazist, care a fost internat de naziști la spitalul de psihiatrie și pe deasupra i s-a interzis să scrie ?
Multumesc Evi