Premierul Naftali Bennett împreună cu premierul alternativ și ministrul de externe Yair Lapid au anunțat decizia guvernului de a dizolva Knessetul și de a organiza alegeri legislative anticipate, în octombrie sau noiembrie. Va fi cel de-al cincilea tur de scrutin în trei ani și jumătate, Israelul deținând recordul în organizarea alegerilor. Atunci când s-a instalat noul guvern de coaliție, tocmai în urmă cu un an, unul dintre motivele principale pentru care cele opt partide au acceptat să formeze cabinetul a fost evitarea alegerilor care pe de-o parte costau milioane de șekeli, pe de-altă parte activitatea guvernului, respectiv a țării, era paralizată.
Crearea acestui guvern de coaliție a fost un experiment îndrăzneț care, din păcate, a avut o viață scurtă. Este adevărat că gurile rele au susținut că singurul numitor comun care i-a adunat pe reprezentanții partidelor de pe întregul eșichier politic israelian – de la dreapta la stânga, de la religioși la laici, de la evrei la arabi – ar fi fost profunda antipatie față de Benjamin Netanyahu, pe care nu-l mai doreau la conducerea țării. Totuși, această aserțiune nu este cu totul adevărată. Coaliția a vrut să facă niște lucruri și a și făcut. Din păcate, prea puțin. Dar, practic, nu avea cum să facă mai mult decât prin încălcarea propriilor principii, ceea ce nimeni nu dorea, cu gândul la alegători.
A fost o experiență îndrăzneață. Am putea afirma că pentru prima dată de la crearea Israelului a existat o largă reprezentare a populației israeliene. De fapt, cabinetul reflecta structura demografică a statului și aici trebuie subliniată prezența, pentru prima dată în 74 de ani, a unui partid arab în cabinet. Ra’am este cum este, dar a încercat și în parte a reușit să se preocupe de interesele arabilor israelieni, (nu a palestinienilor!), care reprezintă 20% din populație și care de-a lungul anilor s-au confruntat cu mari probleme legate de nivelul de trai, pregătire profesională, locuri de muncă și probleme de securitate, în localitățile cu populație majoritară arabă criminalitatea fiind cea mai ridicată din Israel. În afara partidului arab, în guvern și-au găsit loc și reprezentanți ai druzilor, ai mizrahimilor, un mare număr de femei, există un ministru gay și unul cu handicap – un spectru extrem de larg nu numai din punct de vedere uman ci și politic și, așa cum am arătat mai înainte, oricâte compromisuri au încercat să facă membrii cabinetului, a fost imposibil ca până la urmă să nu se ajungă la conflicte de principiu și de interese care au dus la dezertări. Cum acest guvern dispunea de o majoritate dată de un singur vot, plecarea a doi parlamentari a făcut ca guvernul să se găsească în imposibilitatea de a mai trece legi prin parlament. Aici trebuie menționate alte două aspecte: imensa presiune exercitată de opoziție asupra unor parlamentari din coaliție a căror orientare nu era departe fie de cea a Likud, partidul lui Netanyahu, fie de unele dintre partidele religioase, precum și faptul că dorința opoziției de a răsturna guvernul era atât de puternică încât parlamentarii ei au votat chiar și împotriva propriilor legi, a căror valabilitate guvernul voia să le prelungească.
În pofida acestor dificultăți, în anul în care a condus Israelul, guvernul de coaliție a avut câteva realizări remarcabile. În primul rând a reușit să prezinte un buget modern, eficient, propunându-și ca obiectiv continuarea dezvoltării țării, în condițiile în care în ultimii doi ani dinaintea formării acestui cabinet, Israelul nu a avut buget și țara se afla într-o stagnare continuă. Au fost votate și alte legi care vizau reformarea unor sectoare rămase în urmă și s-au alocat fonduri pentru populația arabă. S-a continuat cu succes îmbunătățirea relațiilor cu o serie de state arabe prietene, începute odată cu semnarea Acordurilor Abraham de către guvernul Netanyahu. State din Africa și Asia, dar și din Europa s-au apropiat de Israel și se conturează și reluarea relațiilor diplomatice la nivel de ambasadori cu Turcia.
Multe probleme au rămas însă în suspensie, unele chiar s-au acutizat. De pildă, deși s-a prevăzut construirea de locuințe ieftine, timpul a fost prea scurt, iar prețurile acestora au crescut vertiginos. De la bun început guvernul a convenit să nu se ocupe de problemele în care punctele de vedere ale partidelor sunt radical diferite, cum ar fi de pildă relațiile israeliano-palestiniene, mai ales negocierile de pace. Dar ele nu pot fi despărțite de aspecte ce privesc politica internă israeliană, cum este cea a rezidenței palestinienilor căsătoriți cu israelieni, sau situația din teritoriile palestiniene. Din punct de vedere religios s-au soluționat numai parțial, sau chiar deloc, aspectele legate atât de practicarea iudaismului (de pildă dreptul femeilor de a se ruga la Zidul Plângerii, convertirile la iudaism) sau a cultului musulman – situația Muntelui Templului. Soluția de a mătura sub preș aceste probleme nu s-a dovedit viabilă, ci dimpotrivă, a provocat nemulțumiri atât în rândurile evreilor cât și a arabilor israelieni. Sunt doar câteva aspecte pe care le vede o persoană care urmărește din afară evenimentele din Israel și care, de ce să nu recunosc, a privit cu bucurie experimentul israelian, deși spera, dar de fapt nu credea, că va izbuti. Cetățenii israelieni au alte opinii, sau altfel abordează modalitatea în care a condus țara guvernul de coaliție. Sondaje de opinie arată că o mare parte a israelienilor nu susține guvernul de coaliție, poate că timpul a fost prea scurt pentru a-și dovedi eficacitatea, cel puțin în unele domenii.
Ceea ce mă întristează este că deși opoziția israeliană jubilează și așteaptă cu nerăbdare alegerile, perspectivele nu par să fie luminoase. Analiștii situației israeliene nu văd posibilitatea ca opoziția să câștige alegerile cu o majoritate care să-i permită să formeze un guvern. Și atunci Israelul se va scufunda în haos, așa cum s-a întâmplat în anii dinaintea formării guvernului de coaliție, în condițiile în care oricum situația internațională este dramatică și chiar dacă Israelul caută să se îndepărteze de războiul din Ucraina, nimeni nu va scăpa neafectat de consecințele acestor tensiuni globale.
Eva Galambos
16 Comments
Utopia cand devine experiment poarta riscuri
Partid arab.
Tot ce ați scris in acest articol e adevărat. Totuși un cetățean Israelian cum sunt eu își aduce aminte ce fel de “alegeri” erau in România comunista înainte cu ani de zile (azi am 75 de ani). De aceea eu cinstesc foarte mult democrația noastră in Israel unde s-a putut ridica așa un guvern care a reprezentat majoritatea cetățenilor Israelieni înainte cu un an și 17 zile. Acum vreau sa doresc succes celor care vreau sa continuE ce a început acest guvern.
La fel ca D-ul Avni Iosef, doresc același lucru , dar am o presimțire că acest guvern care a făcut imposibilul ca să existe va fi înlocuit cu un guvern de dreapta extremistă, sprijinit de partidele religioase extremiste, care nu au deloc ce căuta în politică, dar care își impun dogmele asupra întregii populații . Cine nu a fost mulțumit cu acest guvern va primi unul de care va fi mult mai nemuțumit. Teama este de a ajunge la anarhie ,la agresivitate și provocări . În loc să încercăm să ne înțelegem între noi. .
Veronica, să știi că citesc toate comentariile, răspund la cele cu care nu sunt de acord. Celelalte le înregistrez și țin cont de ele. Julika, am și scris că israelienii văd altfel lucrurile decât noi dinafară dar nu sunt de acord că nu au făcut nimic, am și enumerat realizările lor. Dar problmele Israelului sunt foarte mari și greu de soluționat.
Asa o fi, dar tacerea este mai curand expresia unei absente. Personal, lipsa de comentarii ma face adeseori sa ma gandesc la a ignora articolele celor care nu au timp sa comenteze.
Dragă Veronica,
Eu cred că ignorarea unui articol nu e în detrimentului autorului (care nu ştie cine l-a citit şi cine nu) ci a cititorului (care poate ratează informaţiile sau frumuseţea unui text). deci s-ar putea ca cititorul care ignoră un text pentru a “sancţiona” autorul, se “pedepseşte” pe sine însuşi. Comentariile nu sunt neapărat dialoguri sau polemici. Pot fi observaţii pe care autorul le ia la cunoştinţă, îl pot face să reflecteze, dar nu e sigur că doreşte să le aprobe sau să le conteste.
Guvernul nu a cazut pentru ca majoritatea israelienilor nu il voiau. In democratiile moderne lucrurile sunt mai complicate. Guvernul a cazut pentru ca era paralizat. Nu putea nici sa suporte legiferarea llegilor propuse nici sa execute conducerea currenta a tarii. Criza este mare masura rezultatul lipsei de maturitate a corpului politic si in mare masura al populatiei. Dar situatia este mult mai buna ca acum 20 de ani. Si insusi crearea acestui guvern acum un an este o dovada de progress real si ireversibil.
Situaţia politică din Israel e plină de suspans. Îmi pare rău că s-a destrămat coaliţia aceasta ciudată pe care autoarea o defineşte foarte potrivit ca un “experiment îndrăzneţ”. Din păcate nu a sosit încă vremea cooperării durabile pe un eşichier politic atât de larg, din fericire Israelul funcţionează şi în condiţiile crizelor politice. Să vedem ce va mai fi. Acum două luni Naftali Bennett părea un jucător sigur de sine şi în politica externă, acum e decis să se retragă şi să nici nu mai candideze. Nu înţeleg de ce este atât de rapsodic.
Eva dragă, nu gurile rele, ci într-adevăr numitorul lor comun a fost ”numai nu Bibi”! Și nu au făcut nimic remarcabil, afară de faptul că au cedat de mai multe ori în fața cerințelor membrilor coaliției lor, arabii anti-israelieni.
Bineinteles ca e nevoie sa cedezi in fata partenerilor de coalitie.
Faptul ca sunt Arabi e doar un motiv in plus de a “se stradui” sa ajunga la o intelegere.
Pentru asta e nevoie de inteligenta, de un spirit rafinat, de capacitatea de a sti sa aci compromisuri, dar poate mai presus de toate A STI SI SA CEDEZI ATUNCI CAND E NEVOIE.
Eva, desi e foarte frustrant, ca tu aproape niciodata nu citesti – sau nu dai importanta comentariilor pe care oamenii se obosesc sa ti le scrie – atitudine care personale nu ma distreaza deloc , iti multumesc pentru ca mi-ai dat un update excelent al ceea ce se intampla in Israel, unde dupa parerea mea, deseriozitate unora dintre membrii alesi in Parlament pe motive de apratenenta la zone de dezvoltare, sau de “relatii personale” cu diversi parlamnetari dedicati, le dau acestora posibilitatea sa functioneze ca o balanta in momentele grele in care guvernul ar fi trebuit sa se mentina si sa nu determine imensele neplaceri financiare si de alte naturi, pe care o a N a alegere le va produce.
Dar nu este numai aceasta, o neseriozitatea evreiasca, sau sa-i zic israeliana caracterizeaza neputinta acestor oameni alesi de a reusi sa ajunga la un modus vivendi, facandu-se practic de ras, dar pentru ca majoritatea celor “mai mari” sunt plini de bani, le pasa prea putin de problemele reale ale poputaliei care se lupta cu SCUMPETEA (mai mare astazi cred decat in orice tara europeana), cu PROBLEMATICA somajului si vesnica aducere in Israel a muncitorilor straini, care fac munca de jos, si nu in ultimul rand cu preturile ASTRONOMICE, ale locuintelor, care fac viata unei paturi mari de tineri si mai putin tineri ingrozitoare. Chiriile sunt si ele nelimitate, iar proprietarii caselor au o totala lipsa de seriozitate in a-si asuma inchirierea in conditii omenesti, si sunt adeseori in stare sa inchirieze case mizerabile la preturi exorbitante.
Jocul cerere oferta, in Israel are probabil o baza putreda pe care se cladeste, asta nu numai in domeniu locuintelor.
Un articol bazat pe realitatea actuală israeliană .
Personal cred că majoritatea cetățnilor israelieni nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă importanța unui asemenea guvern ,cu o gamă atât de variată de partide și o gamă variată din p.d.v.a personalităților. Această schimbare radicală spre democrație nu a fost acceptată. ! FOARTE TRIST și în perspectiva viitorului . Mulțumim pentru articol !
Pacat, au avut multe intentii bune si au realizat multe lucruri pozitive, inclusiv, prima coalitie din istorie cu un parotid arab.
Este cea mai rea coalitie, se irosesc bani publici in nestire, primul ministru si-a renovat casa personala cu 45 milioana sekeli, din casa statului, intr-adevar s-au sprijinit pe un partid arab care sprijina terorismul, din cauza ca n-au avut suficiente voturi, sper ca dupa alegeri sa se formeze o coalitie tionista puternica
Foarte frumos că s-au sprijinit și pe un partid arab, prima oară în istoria Israelului . Nu toți arabii sunt teroriști . Au dreptul să fie reprezentați în guvern. Cât privește banii, șeful guvernului nu avea nevoie de banii statului pentru că el însuși dispune de ce are nevoie din propria situați economică.
Învestițțile făcute din banii statului,erau doar cele obligatorii legate de activitatea și securitatea lui ca șef de stat. Restul sunt bârfe jurnalistice.
Oricum e bine să existe diferite păreri,