Spitalele în care am lucrat

Jun 30, 2022By

Am trecut întâmplător în fuga mașinii pe lângă unul din spitalele în care am lucrat un timp foarte scurt și mi-a trecut prin minte un subiect pe care aș vrea să-l împărtășesc cititorilor. Sunt amintiri, unele chiar de peste 70 de ani. În anul IV, când m-am transferat de la Iași la București, am dat concursul de externat, iar după doi ani cel de internat, și am lucrat în multe spitale de care astăzi îmi amintesc cu plăcere. Unele dintre ele nu mai există, mulți nu le mai știu nici numele, deși la timpul lor erau spitale importante. Din păcate, la concursul de externat am avut medie mică și nu am putut alege inițial decât spitalul Central (astăzi Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia) care nu era dorit de niciun extern, deoarece era amplasat foarte excentric și se ajungea la spital numai după o lungă călătorie cu tramvaiul. Am fost repartizată tocmai la pavilionul cel mai îndepărtat. La început chiar îmi era frică de pacienții pe care i-aș fi putut întâlni, abia mai târziu am realizat că cei periculoși nu se plimbau liberi. Șeful secției era doctorul Lichter, un psihiatru renumit. Tot el era și președintele sindicatului, activitate care îl solicita foarte mult. M-a primit bine și m-a sfătuit să învăț mai întâi din activitatea zilnică a surorilor (pe atunci nu existau asistente). Ca studentă nu știam decât puțină teorie, deși luasem un concurs pe atunci destul de greu. Am învățat cum să mă port cu bolnavii psihic, să fac injecții, să fac puncții lombare și să cer puținele analize care se făceau pe atunci. În 1948 Penicilina era un medicament modern, foarte scump, iar eu credeam că vindecă orice, chiar și tetanosul. Dacă privesc în urmă, cele șase luni petrecute la acest spital mi-au fost de folos în cariera mea de medic. Nu știu cum arată spitalul în prezent, dar am auzit că este un spital modern, bine utilat și secția de psihiatrie și neurologie are un renume bun.Read more…

Jun 30, 2022 8 comments

Cannes 75 (II). Nu cumva dansăm pe un Titanic?

Jun 30, 2022By

Cu patru ani în urmă, la conferința de presă a minunatului film Leto (Vara), scaunul pe care ar fi trebuit să stea autorul, Kirill Serebrennikov, era gol. În dreptul lui, numele absentului, scris cu litere mari pe un carton. Nonconformistul, provocatorul Serebrennikov, denunțător al presiunilor exercitate asupra creatorilor, cunoscut mai ales ca om al scenei – din păcate, noi îl știam doar ca regizor al filmului Ucenicul – se afla arestat la domiciliu, ridicola acuzație fiind o așa-zisă sustragere de fonduri din avutul Centrului Teatral Gogol, înființat și condus de el. În plină filmare a amintitului Vara, a fost ridicat, procesul sfârșind cu exilarea în propria locuință. La amintita conferință de presă, colaboratorii cineastului, operatorul, co-scenariștii, monteurul, au povestit chinuitoarea naștere a filmului: au lucrat singuri pe platou, urmând indicațiile regizorului, după care, în casa cineastului, montau materialul. Nu ai cum să nu te miri, cunoscând tot acest parcurs dureros, cum de a ajuns pe peliculă atâta explozie a bucuriei de a trăi, de a iubi, de a-ți asuma o libertate de nimeni acordată, de a respira numai și numai prin muzică.Read more…

Jun 30, 2022 3 comments

Patriarhul Avraam și “cuiul din talpă”

Jun 30, 2022By

Eram deja de vreo 10 ani în Israel; locuiam în municipiul Beer-Șeva, într-un apartament primit de la Ministerul Absorbției. Împreună cu soția am hotărât să cumpărăm o căsuță individuală. Am găsit ceva frumos, nestandardizat, cu o curte spațioasă, în partea veche a orașului, pe strada Hagar. L-am întrebat pe vânzător ce semnificație are numele străzii. Mirat că nu știu (aveam, și mai am încă, destule lucruri pe care nu le cunosc), mi-a răspuns: e numele concubinei Patriarhului Avraam. Mda, anumite elemente de cultură generală – din Biblie, istorie biblică, etc., nu erau compatibile cu învățământul practicat în socialism…Textul Genezei se referă la o societate patriarhală, în care bărbatul juca un rol predominant în viața comunității, femeia având un rol secundar. Descendența era stabilită în linie paternă…În general, căsătoria era monogamă. În lipsa unui moştenitor natural, soţia îi putea ”împrumuta” soțului pe sclava ei. Aceasta devenea „soție secundară” (Geneza 16:1), iar fiul ei devenea moștenitorul de drept – dar numai cu consimțământul soţiei legitime, nicidecum atunci când bărbatul își permitea o soţie secundară după bunul său plac.Read more…

Jun 30, 2022 8 comments

Peter Rosenthal: În capcana timpului (5)

Jun 30, 2022By

23 August – Hegyeshaloimes. De vină erau mititeii, o mâncare națională românească, care însă în perioada lui Ceaușescu, în târgurile de provincie se găsea numai cu ocazii speciale.  Dacă aveai norocul să dai peste o tarabă, înfulecai la mititei ca un apucat, cu mult muștar.  În Germania se vând sub numele de „cevapcici românești”, dar au tot atât de puțin în comun cu cevapcicii din Balcanii de Vest, cât are în comun pizza turcească cu cea italiană. Da, gălbenarea ni se trăgea de la mititei.  Am priceput acest lucru când ne-am reîntâlnit la biroul de internări, toți cei cinci prieteni care fuseserăm împreună la taraba cu mici de lângă tabăra Moneasa, de 23 August.  Iar patru săptămâni mai târziu, după perioada de incubație, ne-am regăsit cu toții la spital, galbeni ca gutuile.  Eram bolnavi, dar măcar nu eram singuri! Virusurile își au și ele rânduiala lor, m-am gândit.  Eu însumi mă aflam în perioada de incubație de „maipuțindedoiani”, timpul care mă despărțea de plecarea în Germania, la părinți – cel puțin așa speram. Faptul că eram împreună ne mai potolea teama și speram să petrecem perioada de carantină în modul cel mai plăcut posibil.  Dar din intențiile noastre nu s-a ales nimic. Peste zi eram la pământ, abia ciuguleam câteva linguri de iaurt, iar noaptea ne revenea frica, cu gândacii cât podul palmei, a căror promenadă trecea de-a curmezișul prin salonul nostru.  Exact sub noi se afla spălătoria spitalului și se zice că gândacii preferă locurile calde și pe bolnavii cu febră…Read more…

Jun 30, 2022 4 comments

Anul acesta Sărbătoarea Sfântului Grigore Iluminatorul a avut loc… fără Liturghie

Jul 3, 2022By

Gherla, 2 iulie 2022, cea de a patra sâmbătă după Rusaliile catolice – Sărbătoarea Sfântului Grigore Iluminatorul. Un număr mare de enoriaşi locali şi de pelerini sosiţi din ţară şi de peste hotare s-au adunat în faţa bisericii armeano-catolice din centru. Ar dori să intre în incinta maiestuosului edificiu care domină oraşul şi se zăreşte din depărtare, vestind gloria de odinioară a Oraşului Armenesc (Armenopolis), dar nu pot trece de vestibul. Prin geamul uşilor ferecate se zăresc în semiîntuneric rândurile de bănci goale. Mulţi se întreabă: „Cum de e închisă biserica? Chiar nu se va oficia Liturghia în sărbătoarea închinată Sfântului Grigore Iluminatorul, creştinătorul poporului armean?” Biserica nu a fost mistuită de flăcări (aşa cum se mai întâmplase de câteva ori în istoria ei triseculară) şi nu mai bântuie nici pandemia. E o zi minunat de senină, dar umbrită de absenţa serviciului divin. Lumea uimită, tristă şi resemnată rosteşte în cor Tatăl Nostru în trei limbi: maghiară, română şi armeană.Read more…

Jul 3, 2022 17 comments

Nu despre avort e vorba, ci despre încălcarea dreptului femeii de a decide

Jun 30, 2022By

Recenta decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite de a abroga dreptul constituţional la avort m-a impresionat profund determinându-mă să reiau tema unui articol mai vechi, pe care l-am scris în urma unei întâmplări. Articolul se întitula: „Un avort în camera alăturată” şi a apărut în publicaţia electronică Acum. S-a întâmplat acum câţiva ani, în după-amiaza controlului ginecologic de rutină pe care-l fac în fiecare primăvară. Sosisem la ora programată, cuprinsă de emoţia şi stânjeneala caracteristică acestui demers neplăcut, dar necesar. Pe coridorul policlinicii private m-am întâlnit cu doctoriţa – o veche cunoştinţă din generaţia mea, un specialist competent şi eficient, cu un zâmbet încurajator. „Mai aveţi de aşteptat vreun sfert de oră. Am de făcut un chiuretaj şi apoi vă iau pe D-voastră” – mi-a spus ea. Dincolo de compasiunea pe care o simţeam pentru această soră mai tânără a mea, pentru durerea din vintre şi din suflet pe care i-o bănuiam, încercam şi un sentiment de uşurare că nu avea vârsta mea şi n-a trăit sub imperiul Decretului 770 / 1966 – într-un stat unde nu se putea procura pe căi legale niciun medicament sau dispozitiv contraceptiv, iar educaţia sexuală era practic inexistentă. Atunci ar fi fost nevoită să recurgă la un avort clandestin sau auto-provocat prin manevre promiscue şi periculoase, cu riscul de-a fi prinsă şi deferită justiţiei, ori de a-şi da duhul în urma septicemiei, asemeni prietenei mele M., mamă a doi copii… Sau să dea naştere unui copil nedorit, pe care să-l abandoneze într-un orfelinat….Read more…

Jun 30, 2022 17 comments

Scarlatina

Jun 30, 2022By

Curând după sosirea noastră în Israel, băiatul nostru s-a îmbolnăvit de scarlatină, (o boală infecțioasă caracterizată prin febră, amigdalită, erupție măruntă, cauzată de streptococul beta hemolitic, tratabilă cu antibiotic, cu prognostic foarte bun). L-am luat la dispensarul din cartierul unde locuiam. Medicul era tânăr, originar din Canada. Ebraică încă nu vorbeam, eram doar de două săptămâni în țară, și-am vorbit în sărăcăcioasa mea limbă franceză. Spre norocul meu ne-am înțeles perfect. – O boală banală în secolul douăzeci, mi-a spus medicul, când a văzut întristarea de pe fața mea. O boală banală?? În toamna lui 1944, într-o baracă de la Auschwitz, deținutul cu numărul A23784, mama mea, s-a îmbolnăvit. Avea febră și o erupție roșie, măruntă, pe tot corpul. – Clara, să știi că ai scarlatină, a spus cu groază Eva, kapo-ul barăcii. Dacă nemții descoperă că ești bolnavă, te trimit la camera de gazare.Read more…

Jun 30, 2022 6 comments

Duioşia amintirii…Pe un portativ romantic

Jun 30, 2022By

De multă vreme nu mai sunt o împătimită a cronicariatului muzical. L-am exersat cu pasiune nişte ani, atunci când, cele două rubrici săptămânale de la radio şi revistele de cultură la care publicam îmi impuneau o prezenţă continuă în sălile de concert – de regulă ale capitalei. După pragul anilor ‘80, când condiţiile s-au înăsprit de aşa natură încât interpreţii erau siliţi să cânte cu mănuşi tăiate în dreptul buricelor degetelor, când instrumentele se dezacordau de la frigul din sală, când clapele pianului “frigeau” de îngheţate ce erau, iar pe scenă numărul radiatoarelor electrice îl concura pe cel al pupitrelor, când publicul uitase să mai frecventeze “garderoba” încălzindu-se doar la aplauze sau suflându-şi în palme – abia atunci m-am declarat învinsă; am pus jos pana cronicarului pe care acum o ridic de plăcere, din când în când, doar cu ocazia vreunui eveniment ce se detaşează dintre atâtea oferte…Am probat recent acest sentiment, căruia i s-a adăugat şi unda de duioşie a unui binevenit remember: Iancu Ţucărman – omul a cărui pasiune a fost dintotdeauna muzica şi căutarea frumuseţii ei în sufletul tinerilor care, odată ajunşi la porţile măiestriei, merită investiţia capitalului sentimental, merită căutarea şi găsirea de Mecena care să le dubleze propria muncă şi efortul susţinut în şlefuirea talentului. Iancu – numit cu aceeaşi duioşie pe numele mic de toţi cei care l-au cunoscut sau i-au fost în preajmă decenii la rând – ştia cum să o facă.Read more…

Jun 30, 2022 16 comments

Israel. Sfârșitul unei experiențe îndrăznețe

Jun 30, 2022By

Premierul Naftali Bennett împreună cu premierul alternativ și ministrul de externe Yair Lapid au anunțat decizia guvernului de a dizolva Knessetul și de a organiza alegeri legislative anticipate, în octombrie sau noiembrie. Va fi cel de-al cincilea tur de scrutin în trei ani și jumătate, Israelul deținând recordul în organizarea alegerilor. Atunci când s-a instalat noul guvern de coaliție, tocmai în urmă cu un an, unul dintre motivele principale pentru care cele opt partide au acceptat să formeze cabinetul a fost evitarea alegerilor care pe de-o parte costau milioane de șekeli, pe de-altă parte activitatea guvernului, respectiv a țării, era paralizată. Crearea acestui guvern de coaliție a fost un experiment îndrăzneț care, din păcate, a avut o viață scurtă. Este adevărat că gurile rele au susținut că singurul numitor comun care i-a adunat pe reprezentanții partidelor de pe întregul eșichier politic israelian – de la dreapta la stânga, de la religioși la laici, de la evrei la arabi – ar fi fost profunda antipatie față de Benjamin Netanyahu, pe care nu-l mai doreau la conducerea țării. Totuși, această aserțiune nu este cu totul adevărată. Coaliția a vrut să facă niște lucruri și a și făcut. Din păcate, prea puțin. Dar, practic, nu avea cum să facă mai mult decât prin încălcarea propriilor principii, ceea ce nimeni nu dorea, cu gândul la alegători.Read more…

Jun 30, 2022 16 comments

Trei arhitecți din Ierusalimul interbelic: 2. Austen St. Barbe Harrison

Jun 30, 2022By

Englezul Austen St. Barbe Harrison (1891-1976) a fost practic cel care a stabilit înfățișarea fizică a mandatului britanic din Palestina – și totuși numele lui este aproape necunoscut, atât în Anglia, cât și în Israel.  Înainte de a începe acest proiect nu îl cunoșteam nici eu. Era un englez cât se poate de „neaoș”.  Provenea dintr-o familie înstărită din Kent și numele de Austen l-a primit în amintirea scriitoarei Jane Austen, cu care se înrudea.  În 1913 a absolvit arhitectura în Canada apoi studiat urbanism la Londra.  În Primul Război Mondial a suferit îngrozitor.  Fiind pacifist, conștiința nu i-a permis să contribuie la măcel, dar refuzând să lupte, risca să intre la închisoare, sau chiar să fie împușcat pe loc ca dezertor. Până la urmă a activat ca brancardier, cărând morți și răniți de pe câmpul de luptă.  Este aproape un miracol că a supraviețuit, iar greutățile prin care a trecut l-au marcat pe viață: era un om introvertit, trăia ca un pustnic, nu se știe nimic despre vreo relație cu o femeie.  Nu s-ar putea spune că nu a avut și el câțiva prieteni, dar evita mulțimile și petrecerile, la ședințe și la festivități nu se simțea în largul lui.  Cu adevărat fericit era numai când făcea drumeții lungi în natură. Primul post l-a primit în Grecia, la Salonic, unde a participat în reconstrucția de după război.  Atunci s-a îndrăgostit de orient, de peisaje, dar și de cultura locală.  A fost la Istanbul, la Cairo și chiar o vreme în India.  Arhitectura bizantină și cea islamică, pe care le-a studiat cu interes, aveau să influențeze construcțiile sale de mai târziu. În 1923, guvernatorul britanic al Palestinei i-a telegrafiat lui Winston Churchill, pe atunci ministru al coloniilor, că are nevoie de un arhitect calificat.Read more…

Jun 30, 2022 9 comments

Experienţa unei drastice schimbări de viaţă

Jun 30, 2022By

Au trecut cinci ani de când viața mea s-a schimbat total, dintr-un om sănătos, energic și independent am devenit o persoană cu o dizabilitate serioasă, permanentă. Chiar dacă am rămas cu mobilitate redusă, medicii îmi spun că eu reprezint un succes, fiind în stare să-mi continui o viață relativ normală. Totul a început în primăvara anului 2017. Aveam 68 de ani, de trei ani eram pensionar, băieții erau deja la casele lor, iar soția mea și cu mine ne bucuram de viață, zburând în toate colțurile lumii. Din aprilie au apărut primele semne că ceva nu e în regulă. Uneori picioarele îmi erau mai slăbite, îmi pierdeam echilibrul, iar munca fizică mă obosea mai repede. Doctorul credea că de vină e un medicament, a zis să-l întrerup și să așteptăm două-trei luni, să vedem. În 17 iunie 2017 urma să plecăm la Gherla, la întâlnirea de 50 de ani la liceu. Am făcut întâi un tur de o săptămână prin Italia (Roma-Florența-Pisa-Veneția) cu familia fiului nostru Thomas și cu cei trei nepoți. Tot timpul mă simțeam obosit. Nu am reușit să urc în turnul Catedralei din Florența, pe care îl urcasem de mai multe ori în trecut; pe la mijloc am fost nevoit să renunț. În schimb în turnul din Pisa, care este mai puțin înalt, am urcat cu nepoții. Veneția, unde se merge peste tot pe jos, m-a obosit foarte mult. După sejurul în Italia, copiii s-au întors acasă, iar noi am plecat la București. O colegă de liceu cu soțul ei ne-au așteptat la Otopeni și după două zile de teatre și restaurante la București am plecat cu toții cu mașina prin țară, admirând peisajele frumoase din Carpați. Am petrecut câteva zile la minunatele mănăstiri din Moldova. Plimbările mă cam oboseau, dar mă odihneam la restaurante sau în mașină. Am ajuns la Gherla în 16 iunie și întâi de toate am urcat la cimitirul de pe deal, la mormântul mamei. Urcușul mi-a fost foarte greu. Mă simțeam tot mai slăbit.Read more…

Jun 30, 2022 22 comments