Conform naraţiunii din Geneză 11: 1-9, curând după Potop, o rasă umană care migra înspre est şi vorbea o singură limbă, ajunge într-o câmpie în ţara lui Shinar şi decide să se stabilească acolo şi să construiască un oraş cu un turn care să ajungă până la cer. Aşa credeau ei că îşi vor face un nume şi nu vor fi răspândiţi pe toată suprafaţa pământului. Dar Dumnezeu, văzând puterea pe care o aveau oamenii uniţi şi care vorbeau aceeaşi limbă, a coborât pe pământ şi le-a încurcat graiul, astfel încât să nu se mai poată înţelege între ei și apoi i-a răspândit pe toată suprafaţa pământului, cetatea şi turnul rămânând neterminate. Iar oraşul-turn a fost denumit “Babel”, de la verbul balal care înseamnă în ebraică a încurca sau a provoca confuzie.

În încercarea de a explica varietatea limbilor vorbite de diverse popoare, întâlnim povestiri similare – cu sau fără turn – la multe popoare. Găsim paralele în mitologia greacă, în Mexic, Nepal, Botswana, etc.

Interpretarea tradiţională a naraţiunii biblice explică povestea construcţiei turnului ca pe un act de sfidare a puterii Domnului, iniţiat de tiranul arogant Nimrod (vizibil în pictura lui Pieter Bruegel în fruntea grupului de la baza turnului). Această interpretare se datorează istoricului roman evreu Flavius Josephus (în Antichităţile evreilor, c. 94 e.n.), dar competiţia dintre Dumnezeu şi fiinţele umane are origini mult mai vechi şi ea apare tot în Geneză, în povestea lui Adam şi Eva în Grădina Raiului.

Recent, unele voci critice au contestat interpretarea clasică, punând accentul pe tematica omogenității culturale şi lingvistice menţionate explicit în textul biblic. Această interpretare nu vede în acţiunile lui YHWH o pedeapsă a aroganței umane, ci, mai curând, o etiologie a diferențelor culturale. În viziunea lor, cetatea Babel se erijează ca leagănul civilizației, iar povestea biblică, ca o avertizare a pericolului uniformizării..

***

O singură literă diferențiază Baabel de Babel, dar un simplu simbol poate marca o diferenţă majoră: în acest caz, individualitate în loc de uniformizare.

Începând cu cartea Differénce et Répétition (Diferenţă şi Repetiţie), filozoful francez Gilles Deleuze şi-a dedicat o mare parte a carierei sale studiului priorității specificului şi diferenţei – generatoare de tot ce e nou – faţă de repetiţie, adică persistenţa în obiceiuri şi ritmuri care “bat pasul pe loc”. Voi lămuri în curând cititorul nedumerit care se întreabă – pe drept cuvânt – ce legătură o fi între preocupările filozofice a lui Deleuze şi Revista Baabel.

Parcurgând cartea sa voluminoasă Mille Plateaux (O mie de platouri), scrisă în colaborare cu sociologul Félix Guattari, am fost impresionată în mod deosebit de observaţiile sale legate de compozitorul Olivier Messiaen şi tematica lui aviară (în Platoul nr. 11).

Messiaen nu este primul muzician care introduce cântecul păsărilor în compoziţiile sale, dar el este primul care îl modulează sub forma unor notaţii muzicale. Fascinaţia lui cu universul păsărilor începe sporadic în 1932, dar se intensifică şi culminează cu opera Saint François d’Assise (Sfântul Francisc din Assisi) (1975-83). El scrie şi lucrări teoretice pe această temă, clasifică şi identifică păsările de pe două continente, totul într-un efort transcendental de a căuta esenţa spirituală a fiinţei umane, eliberată de corsetul categorisirilor în rase, naţiuni, generaţii sau religii. Orientarea lui ecumenică iluminează interesele lui muzicale globale şi eclectice.

În compoziţiile lui Messiaen, procesul dinamic de transformare creatoare începe cu o pasăre care intonează un refren ca să-şi marcheze teritoriul. Dar aceasta teritorializare prin intermediul unui refren este de-teritorializată de tratarea muzicală a refrenului: timpul “pulsat” al refrenului este metamorfozat de creativitatea muzicală, care îl dezrădăcinează şi îl orientează spre o articulare cosmică a imanentului şi a eternităţii – o muzică non-imitativă, izvorâtă din lume, dar orientată spre cosmos.

În secţiunea intitulată: “A deveni muzică”, Deleuze remarcă: “pasărea devine altceva decât muzică, în timp ce muzica devine pasăre”.

Muzica rezultă din permutările simetrice între insistenţa pe teritoriu şi deteritorializare a refrenului (Messiaen se considera un “ritmician”); conform teoriei lui Deleuze, tensiunea dintre aceste două impulsuri iniţiază un proces de devenire – de “devenire-pasăre”.

***

Revenind la noi, colaboratorii revistei Baabel, şi noi suntem – asemenea materialului pe care îl prezentăm în scrierile noastre – supuşi unor transformări, unei evoluţii, unui proces de devenire.

“A deveni Baabel” însă nu înseamnă uniformizare, lipsă de diversificare în temele abordate sau în preocupările noastre a căror sursă este întotdeauna în viaţa reală, dar transfigurate de procesul de a le aşterne pe hârtie, modificate de ritmul creaţiei.

Cu ocazia aniversării a 10 ani de la înfiinţare – și peste un an de “ciripit” la Baabel – îmi exprim recunoştinţa pentru asocierea cu această revistă, pentru semnificaţia profundă pe care ea o are în viaţa mea, precum o are şi în vieţile celorlalţi cititori şi scriitori care au declarat deja acest sentiment de apartenenţă la comunitatea/revista Baabel.

Marina Zaharopol