În numărul din 25 iulie 2022 publicam în revista Baabel (https://baabel.ro/2022/08/intalnire-virtuala-dupa-decenii-cu-nou-nascuta-salvata-in-lagarul-nazist/)despre împrejurările salvării lui Julika Rachel Feldman şi a mamei ei, în lagărul de la Oberhohenelbe. Consider că prezintă importanţă şi relatarea parcursului şi încercărilor prin care a trecut tatăl ei şi câteva persoane care au conexiune cu povestea iniţială.

Tatăl ei, Tibor Feldman, născut la Püspökladány în 1925, nu a putut urma medicina la Budapesta din cauza legilor antievreieşti. În martie 1944, ocuparea Ungariei de către Germania nazistă l-a găsit ca student la Institutul Rabinic. A fost internat în lagărul de muncă din Horthyliget, de pe insula Csepel, lângă Budapesta, unde a cunoscut-o pe Helen Jakubovits, sora medicală din uzinele Weiss Manfred, cu care s-a căsătorit în aprilie 1944. În urma unei razii germane, Helen a fost deportată la Auschwitz, iar apoi la Oberhohenelbe.

La Horthyliget, Tibor Feldman a fost înrolat tocmai înainte de sosirea socrului meu, Miklós Steinberger, cu un alt detaşament de muncă, venit de la Baia Mare-Cluj-Satu Mare, după desfiinţarea şi curăţarea ghetourilor. Tibor a fost trimis la lucrări de fortificaţii în Ucraina subcarpatică, de unde a reuşit să evadeze şi să se refugieze la Casa de sticlă (Üvegház), de pe strada Vadász, aflată sub protecţia diplomatică a Legaţiei Elveţiei. (Despre Casa de sticlă s-a mai scris nu demult în Baabel  https://baabel.ro/2022/04/moshe-krausz-si-casa-de-sticla/) Aici l-a întâlnit pe Paul Herman Ornstein, un fost coleg de liceu de la Debrecen, fugar și el dintr-un detaşament de muncă. Lor li s-a alăturat și socrul meu, Miklós Steinberger, în decembrie 1944, după ce timp de câteva luni a trăit cu acte false întocmite de Hashomer Hatzair, adăpostindu-se într-un beci de pe strada Rózsa. Cei trei erau ascunși la subsolul Casei de sticlă, deoarece fiind fugari, la o razie a Crucii cu săgeţi ar fi fost executaţi pe loc.

După eliberarea de către unităţile Armatei Roşii, Feldman şi Ornstein s-au întors acasă, dar nu au mai găsit pe nimeni în viaţă. Sovieticii i-au luat la completare de efectiv şi i-au dus într-un lagăr de prizonieri germani şi maghiari. Din fericire au reuşit să evadeze de acolo în scurt timp. La fel s-a întâmplat şi cu Miklós Steinberger la Budapesta: după două săptămâni a fost lăsat să plece de un soldat kirghiz aflat de gardă. Ajuns acasă, la Satu Mare, a aflat și el că toţi cei din familia lui au pierit în deportare. În august 1945, Miklós s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe Naturale a Universităţii Bolyai din Cluj. Tibor şi Paul, sosiţi în România în februarie 1945, aveau intenţia să emigreze mai târziu în Palestina britanică, dar deocamdată s-au înscris la Facultatea de Medicină, tot la Cluj.

După câteva luni de studiu, cei doi au fost anunţaţi că rudele lor sunt în viaţă și se află la Budapesta. În același timp au fost somaţi de autorităţi să părăsească România, fiindcă nu aveau cetăţenia română. Ei au plecat în toamna lui 1945, ascunşi într-un tren marfar.

Paul și-a continuat studiile la Budapesta, dar odată cu lăsarea Cortinei de fier, a plecat în Occident împreună cu tatăl său şi cu soţia. A studiat la München și Heidelberg, pentru ca apoi să se stabilească în Statele Unite, unde a ajuns un psihanalist de renume şi profesor la universităţile Cincinnati şi Harvard.

Sub auspiciile organizației Hashomer Hatzair, Tibor cu familia a fost angajat în toamna anului 1945 la Centrul de primire a orfanilor evrei de la Warburg-Blankenese, lângă Hamburg. Familia Feldman s-a stabilit în Israel în 1948. Tibor Feldman a urmat o carieră în domeniul învăţământului, până la moartea lui timpurie, survenită în timpul Războiului de Şase Zile.

Miklós Steinberger și Ecaterina Zelig și-au unit destinele în august 1946. Miklós și-a făcut o mică firmă producătoare de produse electrotehnice, care a fost naționalizată după 1948. După acel an a fost timp de aproape patru decenii directorul tehnic al unei întreprinderi de utilaje și componente pentru industria chimică. În ultimii ani ai vieții a fost președintele Comunității Evreilor din Satu Mare, fiind pentru toți cunoscuții un model de profesionalism, cinste, devotament și bunătate. Ecaterina a lucrat ca și cosmeticiană, iar după nașterea târzie a fiicei lor Susana, a fost casnică, fiind o mamă iubitoare și grijulie, o veritabilă jiddische mamme, transmițând aceste valori și generațiilor următoare.

Întâmplările relatate în acest „Post-scriptum la salvarea fetiţei nou-născute din lagărul de la Oberhohenelbe” relevă modul cu totul deosebit în care s-au împletit destinele persoanele care – în timpul războiului – au fost în proximitatea fetiţei nou-născute, a mamei sau a tatălui ei.

Paul Dancu