Preambul

Pornind de la nuvela lui Liviu Rebreanu Ițic Ștrul Dezertor, am scris articolul Strul, Ștrul, Srul, apărut în revista Baabel https://baabel.ro/2021/08/strul-strul-srul/. De fapt, articolul prezenta opinia mea [1] referitoare la modul în care tripletul de nume Strul-Ștrul-Srul a ”aterizat” în limba română[2]. Desigur, în articol am menționat că expresia depreciativă la adresa evreilor Ițic Ștrul Dezertor ”a prins”; mai ales în rândul celor ce n-au citit nuvela, sau n-au citit-o până la capăt.

Deci, la întrebarea din titlu, răspunsul este NU.

În prezentul articol, alături de drama lui Ițic Ștrul, apare un nou personaj real: colonelul Mauriciu Brociner.

1. Iţic Strul

Nuvela lui Liviu Rebreanu, Ițic Ștrul, dezertor, o amplă dramă sufletească cu final tragic, a apărut în anul 1919 în revista Cenaclului literar Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. În anul 1921, nuvela a fost inclusă în volumul Catastrofa, la editura Viața românească.

Contextul nuvelei Ițic Ștrul, dezertor

În anul 1914 începe Primul Război Mondial, părţile aflate în conflict fiind Puterile Centrale (în principal Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman) respectiv Antanta (în principal Imperiul Rus, Franța și Regatul Unit al Marii Britanii).

În anul 1916, urmare a presiunilor din partea Antantei, România declară război Puterilor Centrale.

Pentru trupele române, prima etapă a războiului a fost marcată de un un număr de eșecuri; în consecință, armata germană a ocupat Muntenia, inclusiv capitala țării, București. În acest context, autoritățile statului și familia regală au părăsit Bucureștiul, stabilindu-se la Iași, capitala istorică a Moldovei. La momentul respectiv Moldova era unicul teritoriu românesc liber; era și teritoriul spre care se retrăgea armata română.

Trupele germane se îndreptau spre Moldova pentru a o cotropi, scopul final fiind cel de a impune capitularea României.

Atunci au avut loc bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz, acțiuni militare esențiale, datorită cărora teritoriul Moldovei nu a fost niciodată ocupat de către inamic.

Naraţiunea din Ițic Ștrul, dezertor este plasată la sfârșitul primei etape a conflictului. Drama soldatului evreu Ițic Ștrul este că nu izbutește să înțeleagă de ce societatea românească îl respinge. În consecință, Ițic Ștrul se spânzură, gest suprem de refuz față de cei ce doreau să-l ”taxeze” dezertor, față de societatea cu prejudecăți antisemite, brutale și, în cele din urmă, criminale[3].

Colonelul Mauriciu Brociner

În 2 septembrie 2022, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti a avut loc o ceremonie militară care marca împlinirea a 145 de ani de la numirea primului ofițer evreu din Armata Română, Mauriciu Brociner.

Ați auzit despre el?

Acțiunea la care s-a făcut remarcat Mauriciu Brociner se petrece în anul 1877, în Războiul de Independență al României; cu 42 de ani înainte de publicarea nuvelei lui Liviu Rebreanu în revista Sburătorul.

Mauriciu Brociner s-a născut la Iași în anul 1854. Licențiat în studii comerciale la Viena, în 1874 a revenit în România, înrolându-se ca voluntar în Armata Română[4]; a devenit sergent în 1876.

În perioada 1877 – 1877 România a participat la Războiul Ruso-turc, desfășurat pe actualul teritoriu al Bulgariei, război ce avea să devină pentru România „Războiul de Independență”. Sergentul Mauriciu Brociner a participat la aceste operaţiuni militare.

La 30 august 1877[5], în luptele care au dus la cucerirea celor două redute la Grivița[6], după căderea comandantului de batalion, căpitanul Valter Mărăcineanu, sergentul Mauriciu Brociner, deși rănit, a preluat comanda asaltului; în final, steagul român a fost înfipt pe una din redute[7]. Când prim-ministrul României de atunci, Brătianu, l-a vizitat în spital, acesta a remarcat că „a adus cinste poporului său”[8].

A fost avansat la gradul de sublocotenent, fiind primul evreu român care a primit grad de ofițer în timpul războiului.

Victoriile de la Plevna, Grivița, Rahova și Smârdan încheie participarea victorioasă a armatei române la Războiul ruso-turc din 1877-1878, prin care România și-a câștigat independența de stat. Cucerirea Plevnei a deschis drumul trupelor ruse spre Istanbul, cucerirea oraşelor Filipopol şi Adrianopol determinând Turcia să capituleze (23 ianuarie/4 februarie 1878).

Prin tratatele de la San Stefano şi Berlin (1878), România a obţinut independenţa de stat şi Dobrogea.

Datorită eforturilor conduse de Familia Regală pentru integrarea minorităţilor în societatea românească, în anul 1879 Constituția a fost revizuită, permițând evreilor români să obțină cetăţenia română. În acest context, prin Decretul Regal nr. 255, 883 de etnici evrei care au luptat în Armata Română în timpul Războiului de Independență au primit cetățenia română; printre ei și sublocotenentul Mauriciu Brociner.

Eliberat din serviciul militar activ în anul 1879, Brociner a lucrat mai întâi la oficiul vamal din Galaţi, iar apoi ca funcţionar în Ministerul de Război. În 1882 a intrat în serviciul Casei Regale, ajungând director al Mareşalatului Palatului şi secretar al Reginei Elisabeta.

Ca rezervist în armata română, Mauriciu Brociner a fost înaintat până la gradul de colonel (1913).

A fost distins cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, Medalia „Virtutea Militară” clasa I, Ordinul rusesc „Sfântul Stanislav” cu spade și Ordinul „Coroana României”.

În anul 1937, la parada organizată pentru celebrarea a 60 de ani de la Războiul de Independență, Mauriciu Brociner – eroul de la Grivița – a defilat în fruntea veteranilor din 1877; avea aproape 83 de ani.

Începând cu anul 1938, în timpul guvernului Goga-Cuza s-a promovat legislația care restrângea drepturile evreilor, măsuri antisemite care au continuat până la 23 august 1944. În anii 1940-1944 aceste măsuri s-au înăsprit (masacre, pogromuri, atrocități, jafuri, lagărele de exterminare din Transnistria, etc).

Atât Regele Mihai, cât și Regina-Mamă Elena au intervenit în apărarea evreilor din România, în cazurile în care acest lucru a fost posibil. În ceea ceea ce îl privește pe Brociner, deja în etate, Curtea Regală nu l-a uitat. Astfel, în mai 1941, administrația Casei Regale s-a adresat Ministerului de Finanțe pentru scutirea de impozit a pensiei colonelului Brociner. Răspunsul venit: scutirea de impozit se va aplica numai dacă acesta nu primește deja o altă scutire pentru pensia de veteran de război[9] … (sic!).

După cel de-al Doilea Război Mondial, Brociner a rămas singurul în viață dintre veteranii români de origine evreiască ai Războiului de Independență din 1877-1878. A decedat la 18 iulie 1946 (92 de ani); este înmormântat în cimitirul evreiesc Filantropia din București.

Coincidenţa care dă un plus de înţeles acestui articol, în care am alăturat două personaje (unul literar şi altul istoric) este că tocmai în perioada în care e plasată acţiunea nuvelei Iţic Ştrul, dezertor, în anii 1916-1918, Maurciu Brociner a fost însărcinat să administreze propietăţile regale aflate sub ocupaţie germană.

Strul Moisa

---

[1] La care – eu, autorul – precizez: nu sunt specialist în lingvistică (nici de limbă română și nici de limbă ebraică)

[2] Unele comentarii mi-au fost trimise direct pe adresa electronică. Printre altele, din partea unui filolog universitar de prestigiu de la Universitatea A.I. Cuza din Iași, primesc următoarele: ”Dragă Srulică, păcat că articolul tău, care mi-a dezvăluit multe, nu a apărut mai devreme. La următoarea ediție a cărții mele, te citez la Bibliografie”. La momentul când scriu aceste rânduri, din păcate, eminentul Prof. Univ. Dr. nu se mai află printre noi. Fie-i memoria binecuvântată !!!

[3] Pentru cei ce n-au citit integral nuvela, în continuare sunt inserate ultimele fraze, în care Rebreanu devoalează actul de NEdezertare: Ițic atârna sub creanga nemișcată, ca un viteaz în poziție reglementară. Doar că în loc de capelă avea un strat de zăpadă proaspătă peste părul zbârlit și că bocancii erau despărțiți de pământ cu vreo două palme. Ochii lui umflați și ieșiți din orbite priveau și acuma speriați în zare spre tranșeele companiei. Lumina albă însă îi săruta fața învinețită, ștergând urmele suferințelor și netezind cutele imputării. În văzduh, peste capul lui Ițic Ștrul, războiul vâjâia mai furios, mai nesăturat, ca o uriașă pasăre de pradă.

[4] A fost unul dintre cei aproape o mie de voluntari etnici evrei care s-au înrolat.

[5] Situația de pe front era destul de precară. La 19 iulie 1877, marele duce Nicolae I al Rusiei, comandantul suprem al armatelor rusești, i-a adresat principelui Carol I al României cererea de ajutor militar. Răspunsul prompt a fost de accept. Principele Carol I a acceptat și propunerea marelui duce Nicolae să devină comandantul suprem al trupelor ruso – române de la Plevna.

[6] În timpul Războiului Ruso-Turc din 1877–1878, redutele 1 și 2 de la Grivița au fost importante puncte strategice otomane din jurul complexului de fortificații al Plevnei. Câștigarea bătăliei de la Grivița, în care pierderile unităților militare românești au fost cele mai numeroase din tot războiul, a permis deschiderea drumului către Plevna.

[7] https://commons.wikimedia.org/w/index.php?search=Henryk+Dembitzky&title=Special:Search&ns0=1&ns6=1&ns12=1&ns14=1&ns100=1&ns106=1#/media/File:Grivita_1877.jpg

[8] https://peoplepill.com/people/mauriciu-brociner

[9] https://studium.ugal.ro/ARTICOLE_STUDIUM/ARTICOLE_STUDIUM13/13008_VI%C8%98AN-MIU.pdf, pagina 18