Citeam zilele trecute articolul “Dezertorul” Ițic Ștrul. Comentarii pe marginea nuvelei lui Liviu Rebreanu; autor: Andrei Corbea-Hoișie.

Articolul – apărut în Revista de Istorie a Evreilor din România, editura Hasefer 2020, (pg. 219-227), cu titlul “Discurs și violență antisemită în România modernă”, editor: Adrian Cioflîncă – analizează relevanța uneia dintre cele mai cunoscute nuvele ale prozatorului român Liviu Rebreanu, “Ițic Ștrul, dezertor” din perspectiva momentului istoric de după Primul Război Mondial, moment când evreilor din România li s-a acordat în mod colectiv cetățenia română. Umanitatea profundă a evreului simplu, care nu înțelegea de ce societatea românească l-a respins, se află în conflict cu prejudecăți antisemite, brutale și, în cele din urmă, criminale.

Materialul, expus cu deosebit profesionalism, îmi era bine cunoscut.

Dar și nuvela-mi era bine cunoscută. Pentru mine, Strul, ea a reprezentat o tentație pe care nu mi-am refuzat-o. Chiar dacă în liceu, nuvela n-a fost prevăzută în programa de învățământ, eu deja o citisem. Domnii Lică Aclipei și Izia/Ițhac Șvarț de la librăria din centru mă ”alimentau”; dar și biblioteca orășenească era bine aprovizionată. Iar prima ”audiție” a nuvelei a avut loc la ora de idiș cu prof. Reicher; eram prin clasa a IV-a primară.

Pe mine însă, articolul domnului Corbea-Hoișie m-a condus către un alt cotlon de curiozitate: poate izbutesc să primesc un oarecare răspuns la întrebarea care însoțește titlul subiectului meu: cum au ”aterizat” numele Strul, Ștrul, Srul în onomastica limbii române? Unica frază din articol ”semantica numelor proprii: „ghioagă” versus Ițic (de la Itzhak) Ștrul (de la Israel, Isrul), nume cu rezonanță tipică idiș, preferate în anecdotele depreciative la adresa evreilor…” nu mi-a adus mai multă lumină. Și pe drept cuvânt: articolul domnului Andrei Corbea-Hoișie nu avea nicio tangență cu nișa pe care o căutam.

Am răsfoit destule publicații românești, însă fără succes. Și discuțiile avute cu filologi universitari din România au rămas fără răspuns: subiectul constituia și pentru dumnealor o noutate.

Încerc în continuare să mă axez pe tripletul din titlu – Strul, Ștrul, Srul cu rezonanță tipică idiș – și să prezint o variantă de răspuns.

STRUL

Cam la un an după revenirea părinților din iadul Transnistriei, m-am născut eu, la Dorohoi, fiind înscris Strul în certificatul de naștere. După vreo 24 de ani, ofițerul de la Starea civilă, aceeași persoană care a emis actul de naștere, emitea certificatul de căsătorie. Aș menționa că ambele certificate sunt caracterizate printr-un identic și frumos scris caligrafic; posibil că astăzi, în era computerelor, și această reminiscență, scrisul caligrafic, e pe cale de dispariție.

În urmă cu 44 de ani, în 14 iunie 1977, aterizam pe aeroportul internațional Ben-Gurion. Una din formalități era biroul Ministerului de Interne și al Ministerului de Imigrație pentru înscrierea în acte. Nu înțelegeam ce ni se spune, însă am fost ajutați. Una din întrebări a fost „ce nume e Strul Moisa?”, propunându-mi-se să-l ebraizez. Aici m-am revoltat, rugând să fie tradus: în România nu trebuia să-mi dau jos pantalonii pentru a demonstra ce/cine sunt, iar aici, în Israel, sunt întrebat ce nume e acesta. În consecință, sunt STRUL MOISA și în Israel. E un nume deosebit, încărcat cu semnificații deosebite.

ȘTRUL e al doilea nume din titlu. Posibil că numele s-a încetățenit în România datorită bine-cunoscutei nuvele a lui Liviu Rebreanu Ițic Ștrul, dezertor (apărută în anul 1919 în revista „Sburătorul”, condusă de Eugen Lovinescu).

SRUL e al treilea nume din titlu. Recent am regăsit numele și în cartea domnului Dorian Galbinski Memoriile unui reporter BBC, editura Humanitas, 2021; Israel, Srul (Galbinski) era prenumele bunicului autorului din partea tatălui.

Strul, Ștrul, Srul: sunt nume diferite?

Răspuns: Strul, Ștrul, Srul NU sunt nume diferite, Israel fiind numele de numitor comunâ; Israel e nume de persoană; (prenume, sau nume de familie; pentru persoană de sex feminin, prenumele poate fi Israela), dar e și numele Statului Israel.

”Problema” perechii Strul-Ștrul o reprezintă două litere ebraice, care se scriu identic, unica diferență fiind punctul de sus: stânga/ שׂsau dreapta/שׁ:

stânga S = שׂ (sin)                          dreapta Ș = שׁ (șin)

Două cuvinte exemplificatoare în acest sens:

• ירוּשָׁלִָם…=…Irușalaim (Ierusalim în limba română)
• יִשְׂרָאֵל   =   Israel

Pentru o analiză intermediară a ”perechii” Strul-Ștrul aș nota astfel:

• se poate observa că există o relație de egalitate între numele Israel și S(t)rul.
• ar mai fi și litera t, aterizată în mijloc – S(t)rul, Ș(t)rul – care n-are însă nicio legătură cu Israel, originea numelui.
• INegalitatea dintre numele Israel și Ștrul e certă: Ișrael ≠ Israel, cuvântul Ișrael fiind inexistent.

SRUL e al treilea nume din titlu. Numele Srul = שׂרול își are originea normală de la cuvântul ebraic יִשְׂרָאֵל, respectiv Israel. ”Naștere” normală, fără forceps, fără amputări forțate (litera Ⱦ), fără triolet consonant (STR/ȘTR), fără litere metamorfozate (S » Ș), fără alte artificii suplimentare conjuncturale. Ai mei – părinții; dar și colegii de primară și liceu – mă strigau simplu: Srulică/שרוליק).

Din cele trei cuvinte în analiză, se pare că Srul = שׂרול ar fi numele corect în limba română.

Însă eu, Strul, nespecialist în lingvistică, mi-am exprimat doar o părere …

Pentru cel interesat, fiecare din cele cinci litere componente ale numelui ebraic יִשְׂרָאֵל (Israel) prezintă o semnificație deosebită:

י = יצחק (IȚHAK)    שְׂ = שרה (SARA)     ר = רחל (RAHEL)

א = אברהם (AVRAAM)     ל = לאה (LEA)

Această semnificație a fost deosebit de frumos accentuată de către Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, P.S. Florentin Crihălmeanu – onorat prieten și distins coleg de breaslă inginerească, trecut mult prea devreme la Casa Tatălui Ceresc – în Cuvânt introductiv la ediția a doua/Hasefer 2015 a cărții mele Biblia și Metalurgia.

Revenind la titlul nuvelei Ițic Ștrul, dezertor, personal aș fi înclinat să cred că greșeala nicidecum nu aparține marelui umanist Rebreanu, ci ”consilierea” de limbă acordată Maestrului Rebreanu, atunci când și-a intitulat nuvela Ițic Ștrul, dezertor. Însă ambele, numele și atributul Ițic Ștrul, dezertor au prins, mai ales în rândul celor care nu au citit nuvela…

Addendum

1. Au existat situații când, încă în România fiind, am auzit aruncată săgeata ” Ițic Ștrul dezertor”. Personal, nu am avut parte de asemenea ”săgeți”; respectă și vei fii respectat.

Însă pardon (excepția întărește regula): în Israel, fiind deja de vreo patru decenii, mi-a fost aruncată o asemenea ”săgeată”, de către unul dintre ai mei, care se consideră și grăitor de limbă română (sic!): mă considera vinovat că fusese demascat uzurpator de titlu academic (acest aspect constituind chiar act penal), analfabet (publicarea articolului ”x” în analul universității ”y” din România), numeroase greșeli gramaticale impardonabile în CV-ul impostorului analfabet (posibil că mulți/puțini cititori al acestui CV s-or întreba dacă toți intelectualii din Israel, originari din România sunt analfabeți), etc, etc.

N-am răpuns ”săgeții”: mi-am dat seama că nu-l citise pe Rebreanu (posibil că nici nu auzise de acest nume); adevărul e că nuvela e mult peste nivelul de intelect al respectivului. În ipoteza că va citi cumva acest articol (mă îndoiesc: Revista Baabel se adresează totuși unui anumit nivel intelectual), înserez ultimele fraze din nuvelă, în care Liviu Rebreanu devoalează actul de (NE)dezertare: Ițic atârna sub creanga nemișcată, ca un viteaz în poziție reglementară. Doar că în loc de capelă avea un strat de zăpadă proaspătă peste părul zbârlit și că bocancii erau despărțiți de pământ cu vreo două palme. Ochii lui umflați și ieșiți din orbite priveau și acuma speriați în zare spre tranșeele companiei. Lumina albă însă îi săruta fața învinețită, ștergând urmele suferințelor și netezind cutele imputării. În văzduh, peste capul lui Ițic Ștrul, războiul vâjâia mai furios, mai nesăturat, ca o uriașă pasăre de pradă.

Căprarul pleacă înapoi, iar Ițic se spânzură, refuzând trǎdarea.

2. Mă refer în continuarea la ediția întâi a lucrării Biblia și metalurgia, autor Strul Moisa, fără a intra în amănunte inutile, jenante (chiar enervante).

Prin luna mai a anului 2010, după analiza de rigoare a compatibilității materialului Biblia și metalurgia trimis, a fost înaintat către editură manuscrisul lucrării. Planul de redactare-tipărire a cărții era acordat cu programul conferinței internaționale de Știința și Ingineria Materialelor BRAMAT 2011; lansarea festivă a cărții era planificată în deschiderea conferinței: 24 februarie 2011. Pe scurt, prin luna octombrie, realizez că din luna mai nu se mișcase absolut nimic. Am înaintat o notă către editură Motivul de divorț l-a constituit propunerea primită din partea directorului editurii semnată Ștefan (numele nu-l rețin: Vijelie, Futună, sau ceva asemănător): să fiu de acord ca autorul să fie Dr. S. Moisa. E non-sens să redau textul răspunsului meu.

Cert este că, după două zile de la adresa mea către editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuș, primesc răspuns de accept.

Anterior evenimentului BRAMAT 2011/24.02.2011, pe data de 22.02.2011, la inițiativa Domnului Prof. Ioan Vida-Simiti, Decanul Facultății de Știința și Ingineria Materialelor din cadrul UTCN (Universitatea Tehnică Cluj-Napoca), a avut loc lansarea festivă a ediției întâi a cărții ”BIBLIA ȘI METALURGIA”, în Sala de conferinţe „Ioan Muşlea” a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”din Cluj-Napoca. Cu acest prilej l-am întâlnit ”în premieră” pe domnul director al editurii Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuș: Preot Silviu Hodiș. Cu acest prilej, mi-a expus motivele acceptului lucrării ”BIBLIA ȘI METALURGIA”: noutatea incitantă a subiectului și numele autorului STRUL MOISA pe copertă.

Strul (precum e înscris în actul de naștere) Moisa