Suntem în al doilea an al sângerosului război din Ucraina, cu mii de victime, civile de partea Ucrainei, militari din partea ambelor părți. Ca și alții, admir curajul poporului ucrainean, abnegația lui de a nu părăsi câmpul de luptă chiar când poate știința militară ar recomanda o altă strategie, capacitatea președintelui Zelensky de a insufla curaj poporului și de a-i cere sacrificii pentru cauza țării. Într-un cuvânt, am susținut și susțin cauza lor, este o țară agresată fără motiv, deoarece argumentele Rusiei sunt puerile și sper că se va ajunge la un moment dat la o pace rațională. Subliniez cuvântul rațional, deoarece chiar dacă îți propui obiective maximaliste, trebuie să fii realist și să-ți dai seama ce se poate și ce nu. Concret, cel puțin după opinia mea, eliberarea întregului teritoriu ucrainean, inclusiv Crimeea, este o himeră. Niciodată Rusia nu va fi de acord, iar eu nu cred că la ora actuală Ucraina are capacitatea de a o cuceri militar, sau dacă da, cu niște sacrificii imense, cu numeroase victime colaterale. Teoretic, Crimeea ar putea fi recăpătată printr-un tratat de pace în condițiile spulberării armatei ruse și ale existenței unor imense presiuni internaționale, ceea ce în prezent nu este cazul, deoarece, din păcate, nu întreaga lume consideră războiul din Ucraina un casus belli global, ci o problemă între Europa, SUA și Rusia, iar Moscova mai are dacă nu chiar prieteni, susținători din varii interese.

În continuare, Ucraina ar trebui să mențină marea simpatie de care s-a bucurat de la începutul războiului și să nu se afle în situații care i-ar înstrăina prietenii. Războiul nu trebuie folosit ca un argument pentru măsuri care ar afecta într-un fel sau altul pe cei care susţin cauza Ucrainei, să provoace prin anumite gesturi așa-zise victime colaterale. Președintele Zelensky și cercul lui ar trebui să se gândească în perspectivă, că războiul se va termina, iar la negocierile de pace și după aceea, la reconstrucție o să aibă nevoie în continuare de prieteni, de susținători. De aceea ar trebui să fie foarte atenți în atitudinea lor față de aceștia. Și ca să nu mă mențin numai pe tărâmul teoriei, vreau să mă refer la câteva aspecte care ar ilustra ideea mea, repet, a unui om pe deplin convins de justețea cauzei ucrainene.

În plin război, parlamentul ucrainean votează o lege extrem de defavorabilă drepturilor minorităților, inclusiv celei românești, ale căror țări au oferit din suflet ajutor refugiaților ucraineni. Cunosc argumentul principal, că aceste legi ținteau minoritatea rusă, a cărei influență și dezvoltare voiau să le atenueze. În acest context, victimele colaterale au fost celelalte minorități. O astfel de abordare nu este admisibilă într-o lume democratică. Știm că există o puternică orientare naționalistă în Rada ucraineană, stimulată de atmosfera războiului, dar asta nu înseamnă să arunci copilul din copaie odată cu apa în care s-a scăldat. Nuanțarea acestei legislații nu este o problemă imposibilă și legiuitorii ucraineni ar trebui să privească mai atent la viitor.

Mai sunt încă două probleme care pot produce victime colaterale, ambele cu consecințe directe pentru România și nu numai. Una este dragarea canalului Bâstroe care ar afecta Delta Dunării și navigația pe Dunăre. Cu câțiva ani în urmă se părea că ea a fost soluționată, s-a ajuns la o înțelegere de a opri lucrările și acum ele sunt reluate. Oare este în interesul Ucrainei să creeze acum conflicte cu o țară care o sprijină? Nu cunosc avantajele pe care le-ar obține Ucraina prin acest canal și chiar dacă ar exista, nu cred că ele îndreptățesc prejudiciile pe care le-ar aduce relațiilor dintre cele două țări.

O altă problemă foarte sensibilă, poate mai puțin cunoscută, este cea a exporturilor de cereale ucrainene. România a pus la dispoziția părții ucrainene tot ce a putut pentru buna desfășurare a acestora. Dar s-a aflat că o parte destul de generoasă a cerealelor nu a ajuns la destinație, ci s-a valorificat la noi, ceea ce i-a afectat puternic pe agricultorii români, producându-se un dumping al cerealelor, o concurență neloială, mai ales că acordurile dintre cele două țări se refereau la tranzit, nu la vânzarea pe teritoriul românesc. Nu cunosc situația din alte state prin care s-au efectuat exporturile, poate și acolo există ceva asemănător.

Ultimul aspect la care vreau să mă refer, dacă se dovedește că e adevărat, ar putea fi și mai periculos pentru partea ucraineană. El este legat de sabotarea conductei Nord Stream 2 din septembrie anul trecut. Deși se fac investigații internaționale, deocamdată nu s-a stabilit cine au fost autorii. S-au vehiculat mai multe ipoteze, iar ultima, lansată în urmă cu doar câteva săptămâni de surse americane, este că acțiunea ar fi fost organizată de un grup pro-ucrainean și anti-Putin. Ele au precizat că nu există nicio dovadă de implicare a conducerii ucrainene, iar consilierii președintelui Zelensky au și respins ideea. Dar americanii au afirmat și că adesea partea ucraineană nu este suficient de transparentă în relațiile cu partenerii americani și că a ținut secret o serie de acțiuni militare cu care americanii nu erau de acord, pe care le considerau inutile și care nu au modificat favorabil situația de pe front. Printre exemplele date a fost și asasinarea Dariei Dughina, demers care, potrivit părții americane, ar fi fost sprijinit de unii membri ai cercurilor guvernamentale ucrainene. Mai mulți analiști nu exclud posibilitatea ca astfel de acțiuni să înstrăineze aliații europeni ai Ucrainei. Pe de altă parte, încercarea de a implica pro-ucraineni nu exclude nici ipoteza de fake news, tocmai pentru a submina relațiile Ucrainei cu aliații europeni.

Așa cum am arătat, sunt aspectele colaterale ale acestui război, dar nu trebuie neglijate. Există zicala ”buturuga mică răstoarnă carul mare”. Ar fi păcat ca în calea ei spre libertate și democrație, Ucraina să se împiedece de astfel de obstacole.

Eva Galambos