Motto: “Trebuie să învăţăm să împuşcăm microbii cu gloanţe magice”

Paul Ehrlich

După ce am publicat în revista Baabel articolul despre societatea clujeană a medicilor evrei “Paul Ehrlich” (https://baabel.ro/2022/05/asociatia-paul-ehrlich-a-medicilor-evrei-din-clujul-interbelic/ ), mai mulţi cititori m-au rugat să scriu despre Paul Ehrlich, viaţa şi opera, ca deschizător de drumuri în medicină.

Cristofor Columb (1451-1506) s-a născut la Genova. La început a fost ţesător ca şi tatăl său, dar încă de la o vârstă fragedă a intrat în lumea navigației.

Studiind globul terestru, a ajuns la concluzia în India se poate ajunge nu numai călătorind către est, ci şi navigȃnd spre vest.

S-a stabilit în Spania şi după multe încercări, în 1492, a reușit să-i convingă pe regele Aragonului, Ferdinand al II-lea, şi pe regina Castiliei, Isabella, să-i finanţeze acest proiect temerar.

În final, navigând către vest, Columb nu a ajuns în India, ci a descoperit un nou continent: America. De acolo el a adus aur și argint, dar şi cacao, tutun, porumb, cartofi, floarea soarelui, – lucruri necunoscute de europeni. A adus şi 25 de “indieni” care au făcut senzație la Sevilla. Dar, din păcate, lucrurile nu s-au oprit aici.

Tinerii marinari, care au petrecut multe luni pe corăbii, s-au “îndrăgostit” de tinerele “indiene” de pe noul continent. Curând după ce au coborât de pe vapor, s-au dedicat celebrării zeiţei amorului, în colibele din jungla americană.

Despărţirea de frumoasele şi focoasele localnice a fost grea. Din păcate, amintirile desfătărilor de neuitat au fost estompate de suferinţele care au urmat: la revenirea în Spania natală, o mare parte din marinarii lui Columb s-au trezit cu plăgi pe corp, însoţite de dureri insuportabile. Mulţi dintre ei şi-au găsit moartea după cȃteva săptămȃni de chinuri îngrozitoare.

Cristofor Columb a fost martor ocular al suferinţei şi decesului marinarilor săi. Niciun mijloc terapeutic din acea vreme nu a ajutat. Cȃnd a sosit în Spania, a fost ovaţionat, dar lumea a văzut că idolul lor plȃngea. Unde erau tinerii lui tovarăşi de expediţie, marinarii lui?

Aşadar, Columb adusese în Europa şi o maladie îngrozitoare: sifilisul.

O parte din marinarii lui au murit pe drumul de întoarcere şi trupurile lor au fost aruncate în ocean.

În urmă cu peste 500 de ani, microbul sifilisului i-a atacat pe europeni ca un tsunami.

De-a lungul anilor, boala s-a transmis şi în Franţa, fiind numită și morbus gallicus.

Sifilisul este o boală cu transmitere sexuală, cauzată de bacteria Treponema pallidum. Boala are patru stadii, fiecare din ele mai grav ca cel precedent, iar în lipsa tratamentului, ea este mortală.

Primul focar de sifilis din Europa a fost documentat în 1494-1495 la Napoli, în Italia.

Regele Carol al VIII-lea al Franţei voia să cucerească Napoli şi nu reuşea. Ce a făcut? A luat din cartierele sărace câteva zeci de fete infectate cu groaznica boală şi le-a introdus în tabăra soldaţilor napolitani. Bucuroşi, soldaţii napolitani le-au iubit pe frumoasele şi bolnavele franţuzoiace. Cȃteva săptămȃni după aceea a izbucnit sifilisul la Napoli.

Ceea ce nu au reuşit tunurile lui Carol al VIII-lea, a reuşit infecţia cu sifilis şi în cȃteva săptămȃni, soldaţii napolitani au fost învinși.

Trebuia urgent găsită o soluţie pentru a recunoaște femeile infectate. Acele femei au fost obligate să poarte o șepcuță roşie cu un clopoţel. Dar s-au găsit și soluții mult mai crunte: au fost înfierate pe frunte cu câte o cruce.

De-a lungul istoriei s-au făcut diverse încercări de tratare şi izolare a bolnavilor. Bolnavii erau închişi în colibe ermetice. În mijlocul colibei ardea un foc, pe el se afla un vas cu mercur din care bolnavii inspirau vaporii, iar în paralel corpul era masat cu o combinaţie de ulei şi mercur.

Multe personalităţi proeminente au suferit de sifilis. Braun, în cartea sa Krankenheit und Tod, menţionează că Schubert, Shopenhauer, Donizetti, Nietzsche, Erasmus din Rotterdam, Benvenuto Cellini, Heine, Smetana, Maupassant, Édouard Manet şi alţii au suferit de această boală.

De-a lungul istoriei s-au făcut multe încercări de tratare a bolii, dar rezultatele au rămas incerte sau nule.

În 1856 s-a născut Paul Ehrlich, care avea să aducă salvarea pentru omenire prin vindecarea sifilisului.

A venit pe lume într-un sat german, într-o familie de evrei cu opt copii, dintre care el s-a dovedit cel mai inteligent. Părinții şi-au pus mari speranţe în fiul lor, dar Paul, în loc să meargă la şcoală, mergea în pădure, unde aduna păsări, animale mici, fluturi şi alte vietăţi. Apoi fura coloranți din micul magazin de lichioruri al părinţilor și úi dădea vietăților sale.

Dupa liceu, a învățat la mai multe facultăţi din Germania, aşa cum era obiceiul vremii. Dizertația sa a fost legată de tehnica de colorare a ţesuturilor.

Din 1891 a colaborat cu Robert Koch de la vestitul Institut de Boli Contagioase.

Ehrlich a avut o contribuţie majoră în descoperirea unui ser antidifteric şi a încercat să trateze malaria cu albastru de metilen.

Apoi s-a mutat la Frankfurt pe Main și, cu ajutorul unei donații făcute de o contesă, a întemeiat un institut de cercetări serologice. Institutul avea două spaţii: o fostă bucătărie și un fost grajd.

Aici a descoperit un derivat al arsenicului, pe care l-a numit “606”. Acesta acţiona asupra microbului care produce sifilisul, un microb în formă de spirală, ca un tirbuşon fără mȃner.

Ehrlich a lucrat împreună cu un cercetător japonez, Sahachiro Hata, un om foarte energic şi meticulos.

Împreună, ei au îmbunătăţit calitatea injecţiilor “606”, pȃnă la obținerea produsului final, Salvarsan.

Era în 31 august 1909, la Frankfurt. Paul Ehrlich şi Hata experimentau pe un iepure mare şi frumos. Iepurele părea sănătos, dar avea pe corp două ulceraţii sifilitice – era infectat cu sifilis. Hata i-a injectat în ureche produsul Salvarsan și în scurt timp plăgile au dispărut.

Acesta a fost “glonţul magic”.

Cei care l-au cunoscut pe Ehrlich, povesteau că era om jovial care îşi făcea uşor prieteni. Laboratorul lui era plin de cărţi şi reviste de specialitate, practic nu era loc să stai joi, iar el petrecea acolo 18 ore pe zi, fumând 25-30 de țigări de foi.

În 1908, activitatea lui Paul Ehrlich a fost recompensată cu Premiul Nobel în domeniul medicinei şi fiziologiei. Produsul descoperit de el, Salvarsan, a fost primul antibiotic din lume, primul medicament activ împotriva sifilisului. El este considerat un pionier al chimioterapiei.

Desigur că după descoperirea penicilinei şi introducerea ei în farmacii, în anii 1946-1947, Salvarsanul a fost înlocuit cu Penicilină.

Eforturile lui Ehrlich au avut drept rezultat “glonţul magic”, care a salvat milioane de suferinzi.

Johanan Vass