Duminică, 11 iunie 2023, la evenimentul inaugural al Sălii Margot şi Egon Lövith, profesorul Ladislau Gyémánt a exprimat în câteva cuvinte şi sentimentele mele şi cred că ale multora dintre cei prezenţi: Egon Marc Lövith – al cărui centenar îl marcăm în acest an – se află printre noi, chiar dacă de aproape 14 ani odihneşte în Cimitirul Evreiesc Neolog din Cluj.

Pe pereţii sălii multifuncţionale, care tocmai îşi căpătase numele, regăsesc lucrările din ciclul Holocaust şi Iudaica.

Ciclul Holocaust este chintesenţa grafică a unei tematici constante din creaţia artistului supravieţuitor al lagărului de la Dachau. A fost expus o singură dată integral, în anul 2000, la Muzeul de Artă din Cluj, când Egon Marc Lövith mi-a explicat semnificaţia mai multor lucrări, într-un interviu pe care aveam să-l întitulez Simboluri şi mărturii.

Apoi majoritatea lucrărilor au fost expuse la Dachau, în 2005, şi au rămas în colecţia muzeului de acolo, iar altele au fost achiziţionate de colecţionari şi galerii, însă Deportarea , Holocaust şi Robul cărător de piatră fac parte din donaţia pe care artistul a făcut-o Comunităţii Evreilor Cluj.

David şi Moise sunt personajele biblice reprezentate în diferite ipostaze în ciclul Iudaica. Figura artistului şi politicianului David a fost prezentă vreme îndelungată în gândurile artistului care îşi amintea şi un cântec despre David, învăţat în Mexic, în anii copilăriei[1].

Unele dintre aceste lucrări le-am văzut născându-se în atelierul artistului, pe altele le-am admirat în expoziţii.

Egon Marc Lövith era un spirit neliniştit, iscoditor, un perpetuu experimentator şi inovator. Revenea adesea asupra temelor care-l preocupau, pentru a le pătrunde esenţa şi a o reprezenta în stilul lövithian.

Înţelepciunea sa era în simbioză cu un umor amărui, acel râsu-plânsu profund evreiesc. În multe din creaţiile sale descopăr o nuanţă de ironie, un filon ludic, abia perceptibil, care se poate desluşi şi în autoportretul cu fes, din material compozit, aflat la loc de cinste în sala care poartă numele cuplului Lövith.

Tot în partea din faţă a sălii, simetric cu Autoportretul, ar fi trebuit să fie aşezat Dublul portret care simboliza desăvârşitul cuplu pe care l-au alcătuit, pe parcursul întregii vieţi, Margot şi Egon Lövith – după care şi-a primit numele sala multifuncţională din Centrul Cultural Evreiesc din Cluj. Din păcate această lucrare, realizată după decesului lui Margot, a dispărut… Povestea ei am relatat-o într-un articol anterior. (https://baabel.ro/2022/06/amintiri-cu-egon-lovith-iv-dublu-portret/ )

Înainte de a relata despre evenimentul inaugural al Sălii Margot şi Egon Lövith, aş rezuma povestea donaţiei făcute de artist către Comunitatea Evreilor Cluj.

Margot Lövith a plecat din această lume în vara lui 1999, după câteva luni de boală în care Egon a îngrijit-o cu devotament şi cu disperare. Absenţa ei cumplit de dureroasă a fost atenuată, într-o oarecare măsură, de un răstimp activ care l-au conectat pe sculptor la viaţa aristică clujeană şi internaţională. În aceşti ani au avut loc ampla expoziţie de la Muzeul de Artă din Cluj (2001), expoziţia aniversară de la Galeria Korunk din Cluj (2003), au fost publicate albumele care i-au fost dedicate de două personalităţi marcante ale criticii de artă: Alexandra Rus şi Júlia Németh. În 2006 a avut loc cea mai importantă expoziţie pentru sufletul fostului häftling: cea de la Muzeul Lagărului de Concentrare Dachau.

În acelaşi timp, Egon Lövith era preocupat şi de soarta postumă a creaţiilor sale păstrate în atelierul de pe strada Universităţii. A decis să doneze Comunităţii Evreilor din Cluj o parte din creaţiile cu tematică evreiască (din ciclul Holocaust şi Iudaica). Donaţia a fost perfectată cu preşedintele de atunci al comunităţii, prof.univ. Gavrilă Goldner (1940-2009).

În acei ani comunitatea nu avea spaţii adecvate nici pentru expunerea şi nici măcar pentru păstrarea în condiţii optime a celor 29 de lucrări de grafică şi sculptură donate de Lövith. Ajutorul a venit din partea Universităţii Babeş-Bolyai, mai exact a Institutului de Studii Iudaice şi Istorie Evreiască „Moshe Carmilly”, condus în acei ani de fondatorul său, profesorul Ladislau Gyémánt, membru de vază al comunităţii evreieşti clujene.

În toamna anului 2004, în cadrul Conferinţei Internaţionale de Iudaistică avea să se inaugureze Galeria Margot şi Egon Lövith, găzduită de o sală din sediul Institutului de Studii Iudaice (fosta clădire a sinagogii Şas Chevra). Sala a fost amenajată după planurile Alexandrei Rus şi a primit girul artistului. Relaţiile excelente, bazate pe colaborare şi încredere maximă, dintre conducerea comunităţii şi cea a institutului au făcut să nu se încheie niciun acord de transfer sau dare în custodie a Donaţiei Lövith.

În 2010, de îndată ce s-a conturat proiectul Complexului Comunitar care urma să cuprindă şi un Centru Cultural Evreiesc, era limpede că aici îşi va găsi locul şi Donaţia Lövith.

Demersurile pentru readucerea în sânul comunităţii a lucrărilor donate de către Egon Marc Lövith au demarat în momentul în care a început renovarea clădirii viitorului centru cultural[2] din curtea Templului Memorial al Deportaţilor şi aveau să dureze mult mai mult decât ne-am imaginat. De-a lungul anilor situaţia se schimbase radical. Institutul de studii iudaice avea o altă conducere şi universitatea un alt rector. Nu puteam să ne bazăm decât pe actul nostru de donaţie şi buna-credinţă a celor de la universitate. La început solicitarea comunităţii, înaintată de regretatul preşedinte Robert Schwartz, nu a avut câştig de cauză (mai exact, petiţia noastră nu a fost băgată în seamă). Deznodământul favorabil s-a petrecut abia în mandatul de rector al profesorului Daniel David, iar în toamna trecută (2022) tablourile şi sculpturile au putut fi aduse în incinta Centrului Cultural Evreiesc. În semn de gratitudine pentru păstrarea acestor lucrări în spaţiul institutului, Comunitatea Evreilor Cluj a dăruit universităţii bustul lui Einstein (care făcea parte din Donaţia Lövith). Lucrarea a rămas lângă Sala Einstein, unde fusese amplasată în 2004.

Creaţiile lui Egon Marc Lövith au fost aşezate pe simezele sălii multifuncţionale cu ajutorul specialiştilor de la Muzeul de Artă (muzeograf Attila Iakob) în iarna aceasta, în prezenţa preşedintelui Robert Schwartz. Nădăjduiam ca el să fie prezent şi la inaugurarea programată în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Lövith, dar nu a mai fost să fie…

Invitat la deschiderea oficială a Sălii Margot şi Egon Lövith, istoricul de artă Sebestyén György Székely a evocat figura artistului prin prisma prieteniei înfiripate în anii 2000 între maestrul octogenar şi tânărul critic în devenire. Omul şi artistul Egon Lövith i-a predat, prin arta şi prin felul său de a fi, o lecţie de viaţă despre condiţia de evreu şi de supravieţuitor al Holocaustului, dar şi despre omenie în general. La ora actuală, Sebestyén György Székely este cel mai important promotor al artei lövithiene.

În cadrul programului a fost proiectat filmul-portret produs de TVR Cluj şi realizat de Emese Vig, Alin Gelmărean şi subsemnata, în ultima perioadă a vieţii lui Egon Lövith – când era internat la căminul de bătrâni şi memoria începea deja să i se deterioreze[3]. Filmul conţine şi fragmente din mai multe materiale de arhivă care relevă personalitatea complexă a artistului sensibil, poliglot, excelent povestitor, plin de umor şi de înţelepciune. În câteva secvenţe apare şi frumoasa Margot, eterna sa muză.

Apoi cei prezenţi au depănat amintiri legate direct sau indirect de figura carismatică a artistului.

Dorel-Emil Ornescu, preşedintele actual al comunităţii clujene, a povestit că a copilărit în preajma primului monument dedicat martirilor Holocaustului, o lucrare timpurie (1946) a lui Egon Marc Lövith, amplasată în curtea vilelor Petru şi Pavel din Cluj, care în anii 1945-46 îi găzduiseră pe tinerii reveniţi din lagărele naziste. Mai târziu locuinţele au fost atribuite altor clujeni, printre care se număra şi familia Ornescu. Din păcate, în anii 1970, un vecin „cu simpatii legionare sau horthiste” a făcut toate diligenţele ca să obţină înlăturarea monumentului care de atunci nu a mai fost găsit niciodată.

Nu s-a păstrat despre el nicio imagine, ci doar relatările celor care au participat la inaugurarea lui[4] şi vreo două articole din presa vremii. Curând după acest act de vandalism, inamicul monumentului Holocaustului a fost lovit de soartă, pierzându-şi unicul copil.

Gheorghe Eisikovits şi Balázs Soó-Zöld au povestit despre ucenicia lor în ale sculpturii la maestrul Egon Lövith. Întâlnirea cu el a avut un impact puternic, marcându-i pe întreaga viaţă, chiar dacă niciunul nu a mai urmat artele plastice. Judith Mureşan a vorbit despre anii dureroşi de văduvie ai artistului, iar Sulamita Socea a povestit despre concertele klezmer de la aniversări şi expoziţii. Profesorul Ladislau Gyémánt a evocat discuţiile lungi şi pline de miez pe care le-a purtat cu Egon Marc Lövith în atelierul artistului. La rândul meu am povestit despre Móka Egon (Egon Ghiduşul), cel care – pentru noi copiii supravieţuitorilor Holocaustului, orfani de bunici – era un fel de unchi adorat, jucăuş şi plin de imaginaţie. Egon şi Margot nu au putut avea copii şi îşi revărsau toată afecţiunea părintească asupra noastră.

Duminică 11 iunie 2023, la inaugurarea Sălii Margot şi Egon Lövith de la Centrul Cultural Evreiesc din Cluj, am simţit cu toţii prezenţa lui Egon Marc Lövith. De-acum încolo depinde doar de noi ca amintirea sa, spiritul său, să inspire cât mai multă lume care va trece pragul acestei săli.

Andrea Ghiţă

---

[1] Am găsit cântecul pe youtube https://www.youtube.com/watch?v=c10ryiwETHc

[2] Clădirea fostei şcoli elementare de rit neolog

[3] Amănunte în aceste două articole: https://baabel.ro/2022/05/amintiri-despre-egon-lovith-ii-ultimul-desen/ şi https://baabel.ro/2022/05/amintiri-cu-egon-marc-lovith-iii-ultimul-an/

[4] Iată cum îşi aminteşte mama despre inaugurarea monumentului în cartea ei Surica, fiica Evei: Pe obeliscul înalt de circa doi metri şi jumătate erau sculptaţi doi bărbaţi cu torţe în mână iar în partea superioară erau gravate literele „pe” şi „nun”, care se înscriu pe toate mormintele evreieşti. Inscripţia de pe soclu, vestea în limbile română şi maghiară, că monumentul era ridicat în memoria evreilor ucişi în lagărele naziste. La dezvelirea monumentului au participat membrii OTDE, prietenii noştri de alte confesiuni şi reprezentanţii Comunităţii evreieşti din Cluj. Monumentul a rămas pe loc până în anii 1970, când unul dintre locatarii pe care-l deranja prezenţa lui,  l-a făcut să dispară.