Dacă am povestit despre trenul din Ierusalim, urmarea logică este să povestesc și despre trenul electric din Arad, mai ales că este un subiect aproape necunoscut în afara împrejurimilor imediate ale orașului și localnicii se laudă că acesta este primul tren electric din Europa de Răsărit și al optulea din lume – o adevărată piesă de muzeu.  În zilele noastre el este denumit „Săgeata verde”, dar primele garnituri erau gri; culoarea verde a apărut mai târziu, ca un mijloc de camuflaj în timpul războiului.  Oricum, eu mi-l amintesc numai ca „trenul electric din podgorie”, iar fratele meu îl numea în zeflemea: „trăcăneața”.  Era ideea lui, așa un cuvânt nu există în limba română, o onomatopee care imita țăcănitul molcom al roților pe șine – teoretic viteza maximă era 45 km pe oră, dar cu atâtea opriri, un drum de 20 km dura în jur de o oră.  Ce rost avea un tren care mergea atât de încet?  Ei bine, avea rost!  Era strămoșul transportului suburban modern.

În jurul Aradului se află un număr de sate mari și bogate, mai ales cele de la poalele munților Zărandului, unde de ani și ani se cultivă vița de vie și pomii fructiferi – Podgoria Aradului.  Până azi îmi amintesc vinul de Miniș, vișinele de Mâsca…  Locuitorii aveau nevoie de un mijloc de a ajunge la oraș și de a-și aduce marfa la piață într-o vreme când încă nu prea erau mașini. 

Ideea construirii unui tren suburban a fost propusă de primăria Aradului încă din 1896, dar au mai trecut ani buni până s-a găsit finanțarea.  În 1905 s-a constituit societatea Căi Ferate Arad-Podgoria S.A.  Ea a angajat Societatea Henning & Hartwich din Berlin care a construit infrastructura.  Inaugurarea festivă a avut loc în 10 noiembrie 1906.  Trenurile porneau din Arad spre est, pe valea Mureșului, până la Ghioroc, unde linia se bifurca – o parte continua spre Radna și una se îndrepta spre nord, spre Șiria și Pâncota.  Întregul traseu avea cca. 60 km.  Este adevărat, trenul mergea încet, dar el trecea prin centrele satelor, ceea ce îl făcea foarte accesibil și practic.  Și localnicii povestesc că mergea cu precizia unui ceas elvețian.

De fapt, la început nu era decât un automotor și era atât de ineficient, încât la urcuș uneori era nevoie să se aducă o locomotivă cu abur ca să-l ajute.  Nu e de mirare că s-a pus problema electrificării.  După ce s-a asigurat finanțarea – erau sume destul de însemnate – proiectul a fost realizat de firma Ganz din Budapesta, aceeași care construise și Uzina Electrică din Arad.  Firma Ganz a electrificat linia și a livrat vagoanele cu tracțiune electrică; vagoanele-remorcă erau produse local, la uzina Johann Weitzer, precursoarea actualei uzine de vagoane Astra Arad.  Trenul electric a fost dat în folosință în aprilie 1913.  La început avea și vagoane de marfă, dar în anii 1960, când l-am cunoscut eu, trenul transporta numai pasageri, mai ales navetiști. 

Adevărul este că eu nu prea aveam ce căuta prin sate și nu am călătorit mult cu trenul electric.  Îmi amintesc de o excursie făcută cu școala, prin clasa a VII-a, la ruinele cetății Șiria.  A fost o excursie de neuitat… pentru că la scurt timp după ce am pornit a început să plouă și nu s-a mai oprit toată ziua.  Am încercat să urcăm totuși pe dealul cetății, profesorul de istorie ne-a povestit despre trecutul ei glorios – dar în amintire mi-a rămas numai ploaia.  Și e păcat, pentru că podgoria Aradului este o zonă minunat de frumoasă, valea Mureșului amintind oarecum de cea Rinului sau a Mosellei.  Nu lipsesc nici cetățile care au apărat trecătoarea în vremuri demult apuse: Șiria, Șoimoș, Covăsânț…  Din păcate în zilele noastre au rămas numai ruine.

Zilele de glorie ale trenului electric au fost în perioada interbelică și în anii 1950.  Era principala cale de acces a sătenilor spre Arad, dar și a arădenilor care ieșeau „la iarbă verde”, în drumeții pe dealuri, la cetăți sau la cramele din zonă.

Pe vremea mea era deja un fel de „fosilă” și în continuare starea lui a devenit tot mai precară.  În anii 1960, pentru a face loc construcției unor blocuri, gara a fost întâi mutată la marginea orașului și apoi a fost demolată cu totul.  Retrospectiv a fost o hotărâre nefericită, pentru că clădirea avea un anumit farmec, era una din cele care defineau atmosfera Aradului, iar blocurile standardizate ar fi putut sta tot atât de bine în orice alt loc.  Acum a rămas numai o machetă care să amintească de vremurile de altădată. 

Nici trenul nu putea funcționa la nesfârșit.  Materialul era uzat, întreținerea devenea tot mai dificilă, piese de schimb nu se mai găseau.  În mijlocul anilor 1980 s-a elaborat un plan de modernizare, dar de fapt întreaga infrastructură trebuia reînnoită și așa cum era situația economică de atunci, bineînțeles că planul nu a fost aprobat.  Pe traseul Arad-Ghioroc au fost introduse tramvaie urbane, restul așezărilor au fost deservite de autobuze, iar trenul electric a fost închis definitiv la 1 octombrie 1991.  Câteva vagoane au fost adăpostite în depoul de la Ghioroc, restul au fost lăsate să ruginească pe linii moarte.  Au mai rămas ca amintire câteva gări și o parte din stâlpii electrici…

Dar arădenii erau nemulțumiți și au pornit o campanie de salvare a trenului electric.  În 1995 Uzina Astra a recondiționat două vagoane, unul cu motor electric și unul remorcă, pe baza datelor obținute de la Muzeul Tehnicii și Transporturilor din Budapesta.  Iar depoul de la Ghioroc a fost amenajat ca muzeu.  De atunci „Săgeata verde” (care e din nou gri) a fost repusă în funcțiune, la început numai cu ocazii speciale sau pentru grupuri, dar în 2017 ea a fost redată turismului și în duminicile de vară se fac călătorii de plăcere de la Arad la Ghioroc și înapoi. 

Bineînțeles că m-am bucurat și aș reface cu drag această călătorie nostalgică, dar… m-am și întristat.  În zilele noastre, când lumea suferă de aglomerație pe șosele și de poluare, s-a văzut că soluția ideală este dezvoltarea transportului în comun pe șine.  În Israel se investesc sume enorme în această direcție, recent s-a dat în folosință sistemul de transport suburban din Tel Aviv.  Și iată că Aradul care s-a bucurat timp de aproape un secol de unul din primele sisteme de acest fel din lume, în loc să-l modernizeze și să-l exploateze, a făcut din el o „jucărie”.  Păcat…

Hava Oren

Bibliografie:

http://sageata-verde.uv.ro/

https://www.arad.zone/blog-ar/a-pornit-la-drum-s%C4%83geata-verde-calea-ferat%C4%83-arad-podgoria

https://miscarea-aradeana.ro/manifest-pentru-salvarea-sagetii-verzi/