În zorii zilei de 7 octombrie 2023, denumită Sâmbăta neagră, o haită imensă de bipezi sălbatici a atacat o serie de așezări evreiești situate la granița cu fâșia Gaza; nu intenționez să intru amănunte referitoare la bestialitățile la care s-au dedat liotele de fiare și la ceea ce au lăsat în urma lor.
Această zi, 23 Tișrei în calendarul ebraic, are o valoare spirituală importantă: era ajunul sărbătorii Simhat Tora (Sărbătoarea Torei), zi în care se citește ultima pericopă din ciclul celor 54 de pericope anuale care compun Pentateuhul, concomitent reluându-se imediat citirea de la început a Pentateuhului cu pericopa Geneza. Acest aspect simbolizează spiritul de continuitate a Torei.
Decalogul (Cele Zece Porunci), parte constituentă din Tora, prezintă o importanță deosebită pentru întreaga omenire, nu doar pentru evrei. Iar cel care a primit acest Cod de legi, prin Revelația de pe Muntele Sinai, nu era altul decât personajul principal din întregul Pentateuh: Moise, Profetul Domnului.
Să fie o pură întâmplare că atacul bestial, Sâmbăta neagră, a fost planificat exact în această zi?
Subiectul dezvoltat în continuare prezintă modul în care este ”văzut” profetul Moise de către doi titani ai artelor plastice: Michelangelo și Rembrandt.
MICHELANGELO: coarnele lui Moise
Textul biblic nu o acuză pe Țipora, soția lui Moise, de adulter; într-o societate poligamă, bărbații își puteau permite ”luxul” mai multor soții, nu însă și invers. Atunci de unde titlul Coarnele lui Moise?
Figura 1 reprezintă capul lui Moise din faimoasa sculptură a lui Michelangelo (1475-1564)[1]. Privind cu atenție, observăm un amănunt neobișnuit: eroul biblic este înzestrat cu două cornițe… Oare cum au ”aterizat” ele pe fruntea lui Moise?
Primul pas către elucidarea misterului.
Versetul biblic Exodul 34:29 surprinde momentul când marele profet cobora de pe muntele Sinai cu cele două Table ale Legii, după patruzeci de zile petrecute cu Dumnezeu. Fața lui radia de bucurie, doar se întâlnise cu El:
ומֹשֶׁה לֹא-יָדַע, כִּי קָרַן עוֹר פָּנָיו[3].
În românește[4]: … și Moise nu ştia că faţa sa strălucea[5].
Apariția ”implantului” coarne a fost cauzată de cuvântul קרן (K-R-N). Scrierea semitică antică fiind nevocalizată, se notau doar consoanele, vocalele fiind intuite în conformitate cu contextul[6]. Iar rădăcina K-R-N stă la baza a două noțiuni diferite, în funcție de vocalele intercalate:
KaRaN (a strălucit, a radiat), precum și
KeReN (rază sau… corn!)
Evident că termenul ”coarne” a apărut din cauza traducerii greşite a textului ebraic.
Contextul istoric al traducerilor
În anul 70 d.Hr. – este deja perioada evenimentelor descrise în Noul Testament – romanii au cucerit regatului de sud, Iudeea[7] și au devastat Ierusalimul. Pentru a șterge orice legătură a evreilor cu pământul lor, Ierusalimul a fost rebotezat Aelia Capitolina, iar Iudeea a devenit Palestina (chiar dacă filistinii dispăruseră de mult ca popor, încă înainte de exilul babilonian din 587 î.Hr.). Anul 70 d.Hr. a fost începutul diasporei totale a evreilor. Romanii – asemeni babilonienilor de odinioară – au distrus Templul din Ierusalim și au exilat majoritatea populației.
În condițiile risipirii geografice, multe popoare au dispărut complet odată cu dispariția statului lor.
Pare un miracol că, lipsiți de o patrie politică, evreii și-au păstrat totuși identitatea națională de-a lungul secolelor. Explicația este că evreii și-au creat o PATRIE SPIRITUALĂ: oriunde se aflau, ei erau uniți prin Legea străbună unică, Tora.
Primele traduceri ale Bibliei
Septuaginta[8]
Context istoric: După înfrângerea perșilor la Granicus, În anul 334 î.Hr., Alexandru Macedon devine stăpânul Orientului Mijlociu. Ulterior, imensul imperiu este împărțit în două regate elenistice: cel seleucid (Asia Mică și Babilonia) și cel ptolemeic (cu centrul în Egipt). Între anii 323 – 198 î.Hr. Palestina aparținea regatului ptolemeic.
În perioada elenistică, majoritatea evreilor din diaspora foloseau limba greacă, cunoștințele de ebraică fiind limitate la casta preoțimii. Astfel a apărut necesitatea traducerii Bibliei în limba greacă: Septuaginta. Ea a fost realizată prin anii 250 î.Hr., devenind Biblia evreilor din diaspora. Acesta a fost primul contact al iudaismului cu lumea din jur, valorile sale spirituale intrând în circuitul mondial. Mai târziu, Septuaginta a fost adoptată și de primii creștini.
Revenind la versetul Exod 34:29, Septuaginta păstrează înțelesul originalului: chipul lui Moise strălucea, radia (în ebraică karan, în greacă dedóxastai).
O traducereulterioară a Bibliei ebraice în limba greacăa fost realizată de Aquila din Sinope (cca. 130 d.Hr.). Se pare că acum s-a produs prima ”fisură”: în traducere apar ”coarnele” – keren.
Vulgata
În anul 63 d.H. Palestina este cucerită de Imperiul Roman. În noua constelație geo-politică, Imperiul Roman era marea putere a lumii mediteraneene, iar limba oficială era latina. Noul Testament, canonizat în anul 395d.H., era redactat în latină. În jurul anilor 400 d.H. Biblia Ebraică, denumită acum Vechiul Testament, a fost și ea tradusă în limba latină populară: Vulgata[9]. Aceasta a reprezentat un pas istoric important pentru unificarea celor două părți ale Bibliei așa cum este ea cunoscută astăzi.
Revenind la versetul Exod 34:29, tălmăcitorul în latină s-a orientat după originalul ebraic nevocalizat; însă convins de viabilitatea versiunii grecești a lui Aquila, a optat pentru ”metamorfozare” totală: a citit keren și a tradus coarne.
Michelangelo și coarnele lui Moise.
Unde se duc cuvintele, ce se întâmplă cu o operă de artă în care cuvinte-cheie nu sunt transpuse cu acuratețe pentru a exprima trăiri, sentimente, gânduri? Oare ce text biblic a avut sub ochi Michelangelo, de a ajuns să-l reprezinte pe Moise cu coarne?
Explicația oferită de critica de specialitate este că Michelangelo a utilizat o copie a Vulgatei, artistul luând drept bună ”eroarea sacră”. De altfel, ea persistă până astăzi: ”Cumque descenderet Moyses de monte Sinai, tenebat duas tabulas testimonii, et ignorabat quod cornuta esset facies sua ex consortio sermonis Dei[10].
REMBRANDT: ”tiparul cu coarne” a rămas neschimbat?
Mulți artiști plastici, citind și interpretând corect textul biblic, nu au recidivat în greşeală; un exemplu în figura 2.
Rembrandt (1606-1669) a realizat pictura sa cam la 150 de ani după apariția monumentalei sculpturi a lui Michelangelo. Rembrandt a înțeles că interpretarea corectă a frazei biblice era: ”Moise nu era conștient că fața sa strălucea” și nicidecum că ar avea ”coarne”.
Moise, prezentat de Rembrandt în timp ce coboară cu Tablele Legii de pe Muntele Sinai, este o ființă umană normală fără vreun semn distinctiv. La cei 80 de ani ai săi are un început de chelie estompat de câteva smocuri de păr. Rembrandt a reușit să exprime cu acuratețe trăirile, sentimentele, gândurile lui Moise în momentele pline de tensiune dinaintea spargerii Tablelor, legată de furia cauzată de vițelul de aur[12]. Chiar și în acest context dramatic, Rembrandt prezintă chipul lui Moise scăldat într-o lumină divină.
Acest exemplu arată cum traducerea eronată a unei secvențe consonantice ebraice poate ”înzestra” cu coarne un profet. Astfel, în loc de un Moise a cărui față radiază o imensă bucurie, în patrimoniul mondial cultural a intrat un „Moise cu coarne”… Cam straniu, poate ilar, însă sculptura lui Michelangelo din bazilica San Pietro in Vincoli atrage un număr record de vizitatori.
Rembrandt a corectat eroarea exegetică și sculpturală comisă de Michelangelo, însă opera lui Michelangelo rămâne cea mai faimoasă sculptură din istoria artei ce-l prezintă pe Moise.
În deșertul sinaitic, fața lui Moise radia,
El nu știa că fața-i strălucea.
Cât despre coarne, nici vorbă nu era.
Addendum 1
Momentul vițelului de aur este poate cel mai problematic și mai dramatic din Pentateuh, mesajul transmis fiind profund spiritual. Este momentul în care, după marea Sa minune care a scos poporul din adâncurile robiei faraonice și l-a ridicat la nivelul cel mai înalt pe care l-a atins vreodată, Moise își găsește poporul adorând și dansând în jurul idolului vițelul de aur: scoși din Egipt cu mână puternică și braț întins de Însuși Dumnezeu, evreii Îl abandonează (Exodul 32:1-4). Pentru poporul care a adoptat monoteismul, revenirea la idolatrie era cea mai joasă treaptă de decădere morală.
Cum de s-a ajuns aici? Totul a început de la o simplă greșeală de numărătoare. Moise a spus că se va întoarce de pe munte după 40 de zile și 40 de nopți; evreii au numărat și ziua plecării. În realitate, Moise trebuia să revină după 40 de zile întregi, ceea ce a și făcut. Era însă prea târziu…
Addendum 2
Preludiul acestui articol este legat de Sâmbăta neagră și de Hamas. Stârpirea întunericului reprezentat de Hamas are valențe multiple. Asemenea zile negre – chiar săptămâni, luni, ani – sunt nenumărate în istoria poporului lui Israel. Și totuși, să încheiem cu puțină lumină.
Ne aflăm în cursul Sărbătorii de Hanuka, Sărbătoarea luminii; prima lumânărică a fost aprinsă în 7 decembrie, la exact două luni după Sâmbăta neagră.
Sărbătoarea este legată de victoria Macabeilor (165 î.Hr.) împotriva regelui seleucid Antioh al IV-lea Epifanes care pângărise Templul din Ierusalim și-i prigonea pe evrei, mai ales o prigoană spirituală. După alungarea grecilor, Templul a fost purificat și candelabrul a fost reaprins. Mai era doar un singur ulcior cu ulei sfințit, destul pentru o singură zi, dar s-a produs o minune și flacăra a rămas vie timp de opt zile – victoria luminii asupra întunericului. În amintirea acestui miracol se sărbătorește an de an Hanuka, Sărbătoarea luminii. Ea durează opt zile și în fiecare seară se aprinde câte o lumânărică în plus.
HAG HANUKA SAMEAH, SĂRBĂTOAREA LUMINII ÎN BUCURIE !!!
Strul Moisa
Pentru cititorul interesat, trei articole complementare la subiect:
*https://mosaicmagazine.com/observation/religion-holidays/2016/06/rembrandts-great-jewish-painting/
[1] Sculptura de marmură, înaltă de 2,35 m, a fost comandată pentru una dintre cele mai importante biserici ale papalității, bazilica San Pietro in Vincoli din Roma.
[2] https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Moses_San_Pietro_in_Vincoli.jpg
[3] https://mechon-mamre.org/p/pt/pt0234.htm
[4] https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=32&cap=34
[5] Pentru context, mai corect ar fi fost „fața sa radia”.
[6] La începutul anilor 600 d. H. a avut loc o reformă a scrisului în limba ebraică: notarea vocalelor cu semne diacritice este folosită până astăzi.
[7] Regatul de Nord, Israel, cu capitala la Sichem, era deja de multișor încorporat în Imperiul Asirian, iar populația exilată.
[8] De la cuvântul latin septuaginta (șaptezeci), cunoscută și sub denumirea LXX. Lucrarea a fost realizată la îndemnul regelui Egiptului, Ptolemeu al II-lea Philadelphus (308–247 î.Hr.), prieten al științei și al artei, precum și un mare colecționar de cărți în folosul vestitei biblioteci din Alexandria.
[9] Traducerea aparține Sfântului Ieronim.
[10] https://vulgate.org/ot/exodus_34.htm
[11] https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Rembrandt_-_Moses_with_the_Ten_Commandments_-_Google_Art_Project.jpg
[12] Vezi Addendum 1.
9 Comments
Fascinant subiect, Profetul Moise in arta, semnificatia coarnelor si ziua de Simha Torah transformata intr-o Sîmbātă neagră.
Ceea ce ne demonstrează cīt de actual este Moise si in zilele noastre, pentru a invinge bestialitatea cuplata cu antisemirism a dușmanilor noștri.
Freud a fost atit de captivat de Profetul nostru magnific, incît i-a dedicat un eseu, “Moise si monoteismul”, cīt si o analza profunda si admirativa a capodoperei lui Michelangelo. Poate datorita formidabilei sculpturi, Roma era orašul preferat al lui Freud. O supozitie.
De altfel, Michelangelo a fost atīt de rāvășit de propria lui creație, incīt a lovit statuia, “Hai, acum vorbește!”
Nu mai imi aduc aminte parerea lui Freud despre coarnele lui Moise, dar ele ar putea fi simbolul epocii primitive din care Moise a scos pe “copiii lui Israel” prin revelatia lui D-zeu. O noua era in dezvoltarea spiritualitātii, totuși protagoniștîi râmīn inca marcați de trecut.
Sau poate coarnele reprezinta filacteriile pe care evreii religioși le pun in timpul rugăciunii? Deși m-ați convins ca adevaratul motiv este traducerea defectuoasa a Bibliei ebraice.
Tabloul lui Rembrandt transmite si el forța lui Moise, copleșit de decepția trădării poporului sau. Coleric, nestāpînit, sever, impulsiv, in tabloul lui Rembrandt Moise sfărīmă tablele legii. Totuși Moise este acela care il implora pe D-zeu sa nu distruga intregul popor israelit, spre gloria eterna a Divinitāții.
Va felicit pentru un articol atît de frumos, care iti merge la suflet.
Marica dragă, mulțumesc pt aprecieri. Însă și ție SINCERE felicitări: ai ajuns la anumite ”forări” de adâncime provocative ale subiectului. În următoarele zile îți voi prezenta teza mea. Șabat șalom cu SĂNĂTATE, Strul
In tinerețe ma preocupa filozofia budistă, desigur ca amator. Citeam Mircea Eliade si Andŕé Malraux.
De pe la 35 de ani, ma pasioneaza Vechiul Testament si iudaismul , dar desigur , știu foarte puțin.
Paul Johnson, teolog insemnat american crestin, in cartea sa, ” The Jews”, sau ” Istoria evreilor”, scrie ca nu ar putea stabili ce cultura antica este superioara, cea greaca, sau cea iudaica.
Desi Grecii sunt celebri prin matematica, filozofie, teatru, poemele homerice, sculptura. Si Alexandru Macedon.
Ca sa revin la documentatul dvs articol, nu cred ca putem intelege arta , cultura si filozofia din Evul Mediu, Renastere, Clasicism, fara Biblia Ebraica.
Articolul m- a surprins si prin perspicacitatea dvs.
Am citit acum cīțiva ani un roman foarte scurt al lui Saul Bellow, ” Ravelstein”, despre un mare savant in filozofie politica, profesor la Univesitatea din Chicago. Numele este fictiv, protagonistul real.
La fel, discutii despre Atena si Yerusalim din vechile timpuri, dar mai ales, care ar fi reactia omenirii acum, ( prin 1990) , daca ar aparea premisele unui nou Holocaust,? Mai precis, persecutarea spontana si punerea in pericol a existenței evreilor, atacarea lor? Raspunsul lui Saul Bellow nu este de loc optimist.
Si dvs scrieti despre 7 octombrie 2023, Shabatul Negru, intr-un fel situatia imaginata de Saul Bellow, dar pe care in strafundurile minții nu o considera reala.
Sa invingem in acest război!
Strul te admir pentru eruditia de care dai dovada de fiecare data.
P.S.Aureolele au fost o forma de stil pictural din epoca clasica bizantina, erau pictata in jurul lui Isus, dar si al Fecioarei si al sfintilor (se pare ca mai tarziu) Cu timpul, in perioada renascentina, si ulterior aureolele acestea nu au mai insotit imaginile figurilor sfinte.
M-am uitat intr-una dintre cele mai frumoase carti ale copilariei mele, Agonie si Extaz de Irving Stone, o biografie romantata a lui Michelangelo. Sta scris acolo urmatoarea propozitie :
“Facu un Moise, desprinzand fiecare bucla din parul bogat si cioplindu-i in fata cele doua cornite sau raze de lumina pe care Vechiul Testamente i le atribuie profetului”
Impresionanta sculptura reprezentandu-l pe Moise se afla in centrul monumentului funerar al Papei Iulius al II-lea. In wikipedia exista si explicatia ca din cauza identitatii scrise a celor doua notiuni (coarne si raze in ebraica), sculptorul a ales varianta cornitelor, mai usor de realizat sculptural decat cea a razelor.
Foarte frumos articol. Și eu așa știu că traducerea cuvintelor Keren Or ,înseamnă raze de lumină
“… și Moise nu ştia că faţa sa strălucea[5].”
Eu cred că asta se potrivește lui Moshe .
Oricum în Biserica San Pietro in Vincoli ,când ajungi în fața statuii lui Michelangelo rămâi înmărmurit.
Foarte interesant !
Artiştii nu şi-au realizat operele luând ad litteram traducerea din Vulgata. De pildă, pe un mozaic al catedralei San Vitale din Ravenna (sec.VI) Moise apare fără coarne, în timp ce în creaţii mult mai târzii – după ce tălmăcitorii Vechiului Testament au corectat eroarea înlocuind coarnele cu strălucirea – motivul coarnelor s-a păstrat. Unii au interpretat prezenţa coarnelor drept însemne ale puterii Proorocului Moise (asemeni cerbului). Alţii considerau că cele două coarne ar simboliza cele două testamente: cel vechi şi cel nou. În multe miniaturi din secolele XII-XIII şi picturi din secolele XIV-XVI Moise este reprezentat cu coarne, după cum aceste coarne apar şi în sculpturi, anterioare lui Michelangelo. În acelaşi timp există picturi şi sculpturi contemporane cu acestea unde Moise e reprezentat cu chipul strălucitor.
Dar există și părerea potrivit căreia coarnele demonizează figura lui Moise și sunt o expresie a antisemitismului.
Foarte interesant! Aș avea câteva comentarii:
1. Într-adevăr nu e simplu să te descurci cu o scriere fără vocale, dar asta nu înseamnă că nu există ambiguități și în alte limbi. Trei COȚI de pânză / COTUL Donului / mă doare-n COT reprezintă trei lucruri total diferite!
2. Sunt și unii care susțin că textul original se referea într-adevăr la coarne, pentru că în lumea antică coarnele erau un semn al divinității sau al puterii (vezi zeița egipteană Hathor, unele portrete ale lui Alexandru Macedon cu coarne de berbec, etc.) Totuși și eu cred că e mai logic ca aceste cornițe să fi apărut dintr-o traducere eronată.
3. Oare nu există o legătură între coarnele / razele lui Moise și aureolele lui Iisus și ale sfinților?