Prima anestezie reușită din istoria medicinei moderne este considerată cea efectuată de William T.G. Morton (1819-1868) la Boston, în 16 octombrie 1846. Era o tehnică revoluționară care utiliza eterul. Demonstrația memorabilă a lui Morton a avut loc în sala de conferințe din Massachusetts General Hospital și care, în onoarea acestui eveniment, este numită și astăzi Etherdome, a devenit un loc de pelerinaj pentru cei interesați de istoria medicinei.
Totuși, gloria lui Morton a fost contestată de alți doi pionieri ai anesteziei. Cu doi ani înainte de Morton, dentistul Horace G. Wells (1815-1848) a efectuat analgezii cu protoxid de azot pentru extracții dentare. Iar Charles T. Jackson (1805-1880) susținea că laurii i se cuvin lui. În calitate de mentor al lui Morton, el îi recomandase să folosească eterul. Jackson susținea că de ani de zile făcuse experimente reușite pe animale și chiar pe oameni, dar nu avea dovezi convingătoare. Pretențiile lui Morton se bazau pe două puncte esențiale: demonstrația încununată de succes din Etherdome, care a fost recunoscută cu entuziasm de marele chirurg Bigelow (“Gentlemen, this is no humbug – Domnilor, asta nu este o farsă!”), precum și folosirea unui aparat creat de el însuși care permitea ca doza de eter să poată fi controlată.
Cei trei protagoniști, Morton, Wells și Jackson, au fost implicați în dispute legale amare, fiecare pretinzând că a inventat anestezia indusă farmacologic. În cele din urmă succesul a fost al lui Morton, dar procesele l-au ruinat. Ceilalți doi au avut și ei o soartă tragică. Wells a devenit dependent de droguri, a fost întemnițat și la închisoare s-a sinucis. Jackson și-a sfârșit zilele într-un azil de nebuni, unde, cu aprobarea casei, a mai făcut unele experimente de anestezie pe ceilalți pacienți.
Niciunul dintre cei trei nu știau că pretențiile lor la prioritate fuseseră anticipate cu peste patru decenii de chirurgul japonez Hanaoka Seishū (1760-1835), care, începând din 1804, a efectuat diverse proceduri chirurgicale, mai ales mastectomii pentru cancerul de sân, sub sedare profundă administrată oral, mai exact sub o comă indusă farmacologic.
Acest fapt a fost și a rămas în mare parte necunoscut din cauza izolării Japoniei din acea perioadă. Medicina japoneză de atunci se baza în mare măsură pe tradițiile chineze, dar unii medici aveau acces și la literatura occidentală. Influența acestor două surse, împreună cu experiența proprie, uneori dobândită experimental, a dus la o medicină pragmatică și rațională, dar care a rămas aproape necunoscută în restul lumii. Izolarea aproape totală (Sakoku) decretată de șogunatul Tokugawa a durat între 1630 și 1853, având un rol de protecție împotriva colonialismului agresiv al lumii occidentale. Abia după Tratatul de la Kanagawa din martie 1854, impus de amiralul american Matthew C. Perry, a avut loc deschiderea forțată a țării și a început schimbul de bunuri și idei cu lumea exterioară – dar era deja la aproape un deceniu de la prima anestezie reușită din America.
Hanaoka Seishū, pionierul anesteziei japoneze, s-a născut în mijlocul secolului al XVIII-lea în orășelul Kii din prefectura Wakayama. Tatăl său era tot medic și se pare că își dobândise cunoștințele medicale din surse spaniole și portugheze. Crescând sub influența tatălui său cosmopolit, Hanaoka a studiat întâi la Kyoto, la o școală medicală care – spre deosebire de medicina chineză a vremii predominant esoterică – se îndrepta spre observație și experimentare. Deschiderea spre gândirea rațională, neobișnuită la acea vreme, i-a dat acces la literatură din surse occidentale, cărți primite de la profesorul său, Yamato Kenryū. Tratatele chirurgicale ale lui Caspar Schamberger (1623-1706) au avut un impact semnificativ, în special după demonstrațiile tehnicilor sale în timpul unei vizite în 1649 la Nagasaki și Edo (actualul Tokyo), în cadrul unei delegații olandeze. De atunci japonezii au numit aceste tehnici “Kasuparu-ryū geka – Chirurgia Caspar”.
După ce Hanaoka și-a însușit aceste cunoștințe, el s-a specializat tot mai mult pe tratamentul cancerului de sân. La întoarcerea în orașul natal a preluat cabinetul tatălui său și a început să experimenteze cu diverși alcaloizi de origine vegetală, precum scopolamina, hiosciamina, atropina, aconitina și angelicotoxina, cunoscute deja pentru proprietățile lor psihotrope. A încercat amestecuri de extracte din diferite plante, testându-le pe pisici.
Majoritatea experimentelor au avut rezultate fatale, dar el a ajustat dozele și a continuat, ba mai târziu i-a implicat și pe membrii familiei: a convins-o pe soția și pe mama sa să guste din elixirele sale. Cererea era cam discutabilă, dar probabil că a fost acceptată fără protest în contextul societății strict patriarhale de atunci. În cazul soției sale, experimentul a dus la o comă prelungită din care s-a trezit abia a doua zi, dar și-a pierdut vederea. Efectele asupra mamei sale nu sunt cunoscute.
În cele din urmă a reușit să găsească o doză tolerabilă și eficientă și prima sa anestezie a fost efectuată cu succes, în 13 octombrie 1804.
Era pentru o mastectomie la o femeie de 60 de ani dintr-o familie cu o incidență accentuată de cancer la sân. Amestecurile sale de alcaloizi, pe care le-a numit Tsūsensan și Mafutsusan, trebuiau luate cu două până la patru ore înainte de începerea operației și dădeau rezultate timp de mai multe ore, uneori chiar o zi întreagă. Acest efect prelungit aborda parțial și problema durerii postoperatorii imediate, devenind astfel un tratament foarte căutat, unic pentru acea perioadă. După acest debut reușit, Hanaoka a efectuat 153 de mastectomii sub anestezie administrată oral. Din păcate nu se știe nimic despre rezultatele finale ale acestor intervenții.
În retrospectivă putem spune că Hanaoka Seishū a fost practic cu mai mult de un secol înaintea vremii sale. La fel ca primul val de anesteziști occidentali, el s-a afirmat atât ca şi chirurg, cât și ca anestezist, acceptând provocarea de a pune anestezia pe o bază practică și științifică solidă. Desigur, se poate discuta dacă o comă reversibilă produsă de alcaloizi administrați oral constituie sau nu o anestezie autentică. Profunzimea inconștienței încă nu putea fi controlată, efectele farmacologice fiind rezultatul în mare măsură imprevizibil al interacțiunii dintre doza administrată și absorbția, metabolismul și eliminarea acesteia. Anestezia prin inhalare, în schimb, oferea posibilitatea eliminării active a anestezicelor prin expirație, furnizând un anumit grad de control, în special cu ajutorul aparatului lui Morton. Cu toate acestea, Hanaoka Seishū, în mare măsură neînțeles și aproape necunoscut în istoria medicinei occidentale, poate fi considerat adevăratul pionier și inventator al anesteziei generale.
În jurul casei și cabinetului lui Hanaoka s-a creat un parc cu un muzeu numit Seishu-no-Sato. Este un loc destul de izolat, la vreo 100 km sud de Kyoto, și atrage doar un număr modest de vizitatori interesați de istoria medicală. Cu toate acestea, eu cred că este la fel de semnificativ ca celebrul Etherdome din Boston.
Peter Biro
Tradus din engleză de către autor și editat de Hava Oren.
Surse
https://de.wikipedia.org/wiki/Hanaoka_Seish%C5%AB
6 Comments
Felicitări pentru articol. Hanaoka Seishu, medicul japonez a folosit “total oral anesthezia ” iar Wiliam Morton a aplicat metoda de “inhalatonal anesthesia .Au urmat în secolul 20 “total intravenous anesthesia ” (administrare a medicației anestezice numai pe cale intravenoasă ) și de “balanced anesthesia ” (folosirea combinației între anaestezia intravenoasă și inhalațională cu scopul de-a induce o anestezie generală sigură și cu reducerea efectelor secundare a fiecărei metode în parte).
Multumesc, draga Peter, nu știam de începuturile anesteziei in Japonia. Tema mecanismelor de acțiune ale anestezicelor este fascinanta și încă, in continua cercetare, dar atrage interesul nu numai specialiștilor din domeniul biologiei, medicinei și farmaciei. Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România in 2011 a fost atribuit cărții “Istoria narcoticelor in cultura romană: istorie, religie și literatura”, scrisă de Andrei Oișteanu, carte ce a fost tradusă și in limba germana.
Întotdeauna m-a uimit curajul celor care s-au încumetat pentru prima oară să utilizeze anestezicele, să inducă somnul şi să-l stăpânească, readicându-l pe pacient în starea de trezie. Chiar şi în timpurile actuale când tehnica anesteziei e atât de bine pusă la punct, responsabilitatea medicilor ATI e uriaşă atât faţă de medicii chirurgi cât şi faţă de pacientul care le încredinţează…conştiinţa.
Un articol interesant și informații noi pentru mine. Însă despre cine a fost primul anestezist sunt de acord cu Hava. Alcaloizi, opiu și alte plante de acest gen au fost folosite Încă în antichitate de chinezi, de Romani și de alte popoare. De amintit faptul că primele experimente cu eter au fost făcute de englezul John Snow, la începutul anilor 1840. El a fost și primul care a calculat dozele efective ale eterului și cloroformului. Dar cel care a transformat în 1846 anestezia într-o specialitate medicală de sine stătătoare a fost într-adevăr William Morton. Meritul lui a fost recunoscut pe plan mondial și prin faptul că ziua internațională a anesteziei se celebrează anual pe data de 16 octombrie, data în care Morton a anesteziat cu eter un pacient căruia i s-a extirpat o tumoare cervicală. Și spre deosebire de multe anestezii înainte cu diferiți alcaloizi, bolnavul lui Morton s-a trezit, fiindcă eterul a fost un anestezic relativ safe. La începutul rezidențiatului meu în Israel în 1979, noi mai foloseam câteodată eter combinat cu halotan ca anestezice la bronhoscopii la copii.
Foarte interesant, Peter, doar o mică corecție.
Cel care se pare ca a folosit eteul pentru prima oara pt o operație pe om a fost Crawford Long, in orășelul Jackson, Georgia la 30 Martie 1842.
De aceea, in ciuda faptului ca cel cunoscut e Bill Morton, americanii au decis că Doctor Day este ziua de 30 Martie, sărbătorită în toată America.
GbM
Toată stima medicului japonez – dar și tuturor celorlalți care au lucrat și continuă să lucreze pentru a alina durerea și suferințele.
De fapt, cearta pentru „laurii gloriei” mi se pare cam ridicolă. Nici nu știu dacă se poate vorbi despre o premieră, ci mai degrabă despre un continuum, pentru că anestezia cu alcaloizi se practica și în Europa medievală (spongia somnifera).