Suntem la început de decembrie și iarna noastră întârzie, poate mai mult decât de obicei. Afară sunt 22 de grade celsius la prânz și se anunță o vreme și mai caldă.

Pe vremuri, când lucram la Toronto, am învățat că anotimpurile în acea țară sunt două: vara – iulie și iarna – restul anului. Mai era și indian summer, adică vreo câteva săptămâni cu temperaturi acceptabile, aproape fără intemperii, copaci cu frunze ruginite, un peisaj realmente impresionant.

Eu, locuitor temporar al acelor locuri, eram revoltat că nu se poate face nimic pentru a schimba clima locală, dar ”băștinașii” priveau lucrurile cu cea mai impertinentă nonșalanță: era cald, totul e în ordine; se făcea frig, era zăpadă, dar înăuntru era cald, circulația publică nu prea avea de suferit, metroul circula normal ș.a.m.d.

Dar aici, în Israel, treburile stau complet altfel.

N-am idee cine a copiat pe cine: natura a preluat ”tradițiile” vieții de zi cu zi, sau din contra, viața noastră e o copie fidelă a vremii.

Am petrecut mult timp prin locuri străine și știu că nicăieri schimbările de anotimp nu se petrec cu precizia caracteristică științelor exacte, dar am senzația că aici, la noi, parcă totul e cel mai aiurea și mai alandala… Pe scurt, mai tot ce se întâmplă aici nu are nicio legătură cu ceea ce ar trebui să se întâmple.

S-o luăm de la început.

În primul rând poporul care trăiește în Țara Sfântă a decis că la noi nu există iarnă, nu e frig, nu e nevoie de căldură în casă, în consecință nu există încălzire centrală (decât, poate, la Ierusalim…). Cu alte cuvinte, în mod cu totul paradoxal, aici frigul este mult mai stânjenitor decât în acele părți ale lumii unde iarna e iarnă și frigul… frig! Fiecare trebuie să găsească o soluție; există nesfârșit de multe soluții, dar cele mai multe doar parțial eficace. Uneori ai senzația (care nu e departe de adevăr) că afară e mai cald decât în casă!

În schimb canicula este preîntâmpinată cu toate măsurile necesare. Aerul condiționat funcționează peste tot: ieși mata din apartamentul prevăzut (în fiecare cameră!) cu un aparat care funcționează cea mai mare parte a zilei (în unele locuri chiar și noaptea), intri în automobilul sau autobuzul prevăzut cu aer condiționat, ajungi la orice instituție, magazin, loc de muncă și găsești o temperatură plăcută, nici prea cald și nici prea rece. La cinema, la teatru, la policlinică, totul funcționează. Și de ce?! Pentru că, spre deosebire de atitudinea zeflemitoare față de iarnă, israelianul dă caniculei un loc de cinste – pentru a rezolva problema temperaturilor în jur de 35-40^o (la umbră), se cere mult discernământ și încăpățânare.

După această descriere sumară a unei realități care mi se pare oarecum diferită de a multor altor locuri pe această planetă, imprevizibilul nu poate fi ignorat.

De exemplu, când vine la noi vara?

Unii dintre concetățenii mei susțin că și noi avem doar două anotimpuri: vara și (așa-zisa) iarnă israeliană, un fel de toamnă europeană rece.

Dar uneori așa-zisa vară începe în aprilie, alteori (ca anul acesta) vremea se încălzește doar spre mijlocul lui mai. Ești în aprilie, e cald, scoți șezlongurile pe verandă, te bucuri de o seară plăcută cu un film interesant pe Netflix, zici că ești deja în plină primăvară, dar a doua seară e rece, chiar foarte rece, readuci scaunele în casă, închizi ușile și cauți în pod păturile călduroase pe care tocmai ieri le-ai depozitat cu grijă, pentru peste câteva luni bune…

Și cum să privim luna noiembrie?! E toamnă? Depinde cum definești toamna, pentru că afară e senin mai tot timpul și pe stradă vezi oameni îmbrăcați cu o cămașă subțire și pantaloni scurți!

Și acum vine punctul cel mai important, și anume ploaia.

În Israel, prima ploaie a anului se numește Hayore, cuvânt care apare în Tora. De obicei ea nu este foarte puternică, dar reușește totuși să curețe frunzele copacilor de praful adunat peste vară.

Prin urmare, strămoșii noștri aveau grijă să cuantifice magnitudinea fenomenelor naturale, dar nici ei și nici noi nu știm să prevedem cam când vine prima ploaie a anului.

Unii leagă apariția primei ploi de sărbătorile de toamnă, adică prima ploaie e așteptată în jurul Anul Nou evreiesc. Nu am făcut statistica, dar de 52 ani, de când respir aerul sfânt al noii/vechii mele patrii, sunt convins că orice legătură calendaristică între cele două evenimente e cu totul întâmplătoare.

Pe vremuri ploaia avea aici, ca și în multe alte părți ale lumii, o importanță crucială pentru bunul mers al vieții. Anii de secetă erau întâmpinați cu multă îngrijorare, doar cei mai șugubeți abia așteptau o asemenea situație pentru a justifica nevoia/obiceiul de a face duș în doi.  

Dar de câțiva ani buni Israelul a rezolvat problema prin desalinizarea apei de mare. Mai mult, ca parte a acordului de pace cu Iordania, noi oferim anual țării vecine (și departe de a ne fi prietenă) cantități însemnate de apă, pentru a le rezolva lor, cel puțin parțial, problema insuficienței precipitațiilor naturale.

Și acum, o surpriză pentru cei neinițiați: Israelul are și zăpadă!

În primul rând la Ierusalim ninge cam de două-trei ori într-un deceniu. Chiar așa, ninge! Stratul de zăpadă atinge grosimea incredibilă de 4-5 cm, circulația publică e întreruptă, școlile sunt închise, iar copiii sunt fericiți să se joace în așa-zișii nămeți. Din toată țara sute, chiar mii de mașini particulare iau drumul spre capitală pentru ca și alții, și nu numai cei tineri, să se bucure de fenomenul natural atât de rar și imprevizibil.

În plus, de vreo 50-60 ani avem posibilitatea să ne întâlnim cu zăpada pe Platoul Golan și mai ales pe muntele Hermon. Acolo sus s-a dezvoltat o adevărată industrie a turismului: hoteluri, schi, săniuțe și tot ce e necesar pentru o adevărată vacanță de iarnă. Pentru mine însă, acest munte reprezintă doar război, răniți și multă, multă durere sufletească și fizică, dar din fericire acolo lucrurile au luat demult o altă turnură.

De ce am ales acest subiect tocmai acum?! Sper că lucrurile au fost clare de la început și dacă nu, iată că mă explic.

La fel ca fenomenele meteorologice care în această parte a lumii au un caracter cu totul aleatoriu și de obicei apar pe neașteptate, tot așa se petrece cu vecinii noștri.

De vreo 75-80 ani israelianul s-a obișnuit să-și ducă viața fie în timp de război, fie între două războaie, dar nimeni nu știa când vine următorul război. Știam că vine, îl așteptam și într-adevăr venea, dar de obicei ca o surpriză. De fiecare dată, păcătosul de el vine pe neașteptate și ne găsește complet nepregătiți, exact ca temperatura caniculară, ca prima ploaie sau zăpadă.

Și cu toate acestea, diferența e enormă. În ceea ce privește vremea, avem meteorologi, sateliți, calculatoare, deci știm din timp ce ne așteaptă. Previziunile nu prea greșesc, foarte rar avem parte de surprize.

Da, avem și ”meteorologi” militari, sateliți militari și sute (dacă nu mii) de militari care stau tot timpul cu ochii pe ce se întâmplă ”dincolo”, pentru ca nimic să nu ne găsească nepregătiți. Și totuși…

Personal, sunt foarte departe de meteorologie, iar în ultimii zeci de ani nu mai am nicio legătură cu frontul militar israelian. Dar sunt mândru că aseară, când mă pregăteam să scriu aceste rânduri, am prevăzut că azi dimineața la 7.00 vor reîncepe luptele în Gaza – și am avut perfectă dreptate.

M-aș fi bucurat ca în loc să prevăd vărsare de sânge și pierderi de vieți omenești, să fiu înzestrat cu puterea de a prevedea vremea!

Dar probabil că așa a fost să fie…

Gabriel Ben Meron