Dacă cineva, ea era persoana care trebuia să ajungă printre stele și să ne privească de acolo cu surâsul ei fermecător, dintotdeauna, Eva Țuțui Szmuk, prietena mea de 25 de ani și una dintre autoarele talentate ale revistei noastre. Avea o bunătate pe care toată viața a împărțit-o cu alții, făcându-i fericiți pe cei din jur – familie, prieteni, colegi.

Apoi umorul ei. Rar mi s-a întâmplat să râd atât de mult ca atunci când eram cu ea. Sigur, a fost norocul nostru să fim într-un fel „suflete-perechi” – ce îi plăcea ei îmi plăcea și mie. Oricum, acele sute de ore petrecute împreună mi le amintesc ca pline de veselie.

A fost un lucru extraordinar, deoarece Eva a trecut prin multe perioade grele, care poate pe alții i-ar fi marcat pe viață. Eva a fost o supraviețuitoare a Holocaustului în adevăratul sens al cuvântului, a trecut prin momente care puteau să o coste viața. Chiar dacă nu a fost deportată și nu a stat nici în ghetou, s-a ascuns sub un nume fals, a trăit într-o comunitate de neevrei la Budapesta, cu acte false, expusă nu numai bombardamentelor, ci și controlului frecvent al nyilașiștilor. Faptul pe care nu și l-a putut ierta niciodată din acea perioadă a fost moartea fratelui ei care se ascundea în același loc cu ea, într-un hotel unde ambii erau angajați cu acte false. Fratele nu a rezistat stresului controalelor și a încercat să treacă în zona ocupată de-acum de armata sovietică. A dispărut și niciodată nu s-a aflat ce s-a întâmplat cu el. Ea nu a reușit să-l împiedice să plece, dar nu se știe dacă acea alternativă l-ar fi salvat. Mai târziu, ea a evocat toate aceste amintiri în paginile revistei Baabel.

Eva era inteligentă, cu o cultură multilaterală, vorbea cinci limbi. Nu avea niciun fel de prejudecăți, era conștiincioasă dincolo de limita raționalului, muncea nu numai pentru ea, ci și pentru alții care îi exploatau cunoștințele, mai ales cele de limbi străine. Abia târziu și-a folosit pentru ea această calitate, traducând mai multe cărți de succes.

Și-a iubit familia, întreaga ei viață a fost apropiată de soțul pe care l-a îngrijit în ultimii ani ai vieții cu multă atenție, de cele două fete, de nepot și de strănepoată (a apucat și acest moment), de nepoții din State. A menținut legături de prietenie și cu cei plecați din țară și a suferit când ei au dispărut. Până târziu și-a păstrat o curiozitate față de evenimente și locuri și, deși nu mai era tânără, depășise 80 de ani, nu a pregetat să călătorească, să viziteze locuri frumoase. Ani de zile a făcut drumul România – SUA și înapoi numai să fie alături de un prieten drag.

Despre prietenia mea cu Eva nu este cazul să intru în detalii, cei care ne cunoșteau își dădeau seama cam cum era. Una dintre cele mai frumoase amintiri cu Eva a fost aniversarea ei de 90 de ani, petrecută la Borsec, cu două torturi și cu grupul de prieteni cu care ne întâlneam an de an. Am în fața mea lumânarea (nu erau 90) a cărei strălucire i se reflecta pe față. Anul acesta ar fi împlinit 100.

Nu vreau să-mi amintesc de ultimii ei ani. Vreau să-mi păstrez în memorie pe Eva pe care am știut-o aproape 25 de ani, care mă suna zilnic să mă întrebe ”Și azi ce program avem, unde ne ducem?” Dar a plecat fără mine într-un loc unde, cel puțin deocamdată, nu o pot urma. De aceea, repet ceea ce am scris în titlul articolului: ”Drum lin printre stele, prietena mea!”

Eva Galambos