A minți este poate un caracter înnăscut al personalității umane. Minciuna este atât de răspândită printre oameni încât l-a determinat pe celebrul filozof, logician și scriitor britanic, laureat al premiului Nobel, Bertrand Russell să scrie: If we were all given by magic the power to read each other’s thoughts, I suppose the first effect would be to dissolve all friendships. (Dacă printr-o minune ni s-ar da puterea de a citi gândurile altora, presupun că primul efect ar fi anularea tuturor prieteniilor). Cu alte cuvinte, sinceritatea nu este partea tare a ființei umane. Asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm, sau chiar să încurajăm minciuna și pe mincinoși, cu excepția unor minciuni “albe” care uneori ne ajută să supraviețuim, să ne apărăm familiile, sau să ne îmbunătățim unele relații inter-umane.
Culmea ipocriziei însă este să fii un celebru cercetător al fenomenului minciunii în societate, dar în același timp să publici date false în studiile tale referitoare la minciună. Am mai scris despre un subiect asemănător: https://baabel.ro/2019/07/de-ce-mint-oamenii-7-8-despre-moralitatea-minciunii-și-minciunile-animalelor/
Dan Ariely, un cunoscut cercetător în domeniul studiului minciunii, descrie dilema etică între dorința unei persoane de a câștiga prin înșelăciune şi speranța că o minciună măruntă nu îi va afecta caracterul onest. Această ambiguitate este, de fapt, echilibrul dintre satisfacţia câştigului obţinut prin înşelăciune şi păstrarea conştiinţei împăcate. Acest subiect a fost abordat de Dan Ariely și colaboratorii săi în mai multe articole și cărți. Autorii dau mai multe exemple, precum: intuiția ne sugerează că ne este mai ușor să furăm stiloul unui prieten, decât să-i furăm din portmoneu suma de bani pentru a cumpăra același stilou. În prima variantă, prietenul va povesti că i-am luat stiloul, dar probabil va preciza că între prieteni, “împrumutul” unui stilou este un lucru obișnuit.
Ariely s-a născut în 1967 la New York. La vârsta de trei ani, familia lui a emigrat în Israel. La vârsta de 18 ani a suferit de arsuri grave, dar după trei ani de chinuri și după multe spitalizări și operații, și-a revenit. A studiat întâi matematica și fizica, apoi filozofia, dar a făcut carieră în psihologie, obținând un doctorat în Statele Unite. Un al doilea doctorat l-a obținut în Administrație și Afaceri. La numai 31 de ani a început să predea psihologia, devenind apoi profesor la celebra universitate MIT. Acolo a predat economia comportamentală, o ramură a economiei care studiază efectele factorilor psihologici, cognitivi, emoționali, culturali și sociali asupra deciziilor indivizilor și instituțiilor. În 2008 a devenit profesor de psihologie și economie comportamentală la Duke University(1).
Una din cărțile sale de succes pe care am savurat-o și eu a fost The Honest Truth about Dishonesty (Adevărul curat despre necinste). În 2015 a apărut și în filmul documentar (Dis)Honesty: The Truth About Lies ([Lipsa] de onestitate. Adevărul despre minciuni) pe care îl atașez.
Fără discuție, este o personalitate cu capacități intelectuale deosebite, însă… În 2008 a primit împreună cu colegii lui rușinosul premiu IgNobel în medicină pentru lucrarea “științifică“ High-priced fake medicine is more effective than low-priced fake medicine (Un medicament falsificat scump este mai eficace decât unul ieftin).
Mai rău, în 2021 Ariely a fost acuzat de fraudă în cercetări. Încă în 2006, pe când lucra la MIT, i s-a interzis să facă cercetări, fiindcă a făcut un studiu pe oameni fără aprobarea comisiei de etică. În 2021 s-a demonstrat că Ariely a publicat un studiu bazat pe date falsificate. (2)
La acest studiu el a colaborat cu Francesca Gino, o cercetătoare harnică și talentată. Originară din Italia, ea a emigrat în SUA și a devenit profesor la facultatea de Business la Harvard. În 2020 și ea a fost acuzată de a fi publicat date falsificate în diferite studii. Unele din publicațiile ei au fost retrase și în 2023 Harvard a concediat-o. (3)
În 30 septembrie 2023, revista The New Yorker a publicat articolul lui Gideon Lewis-Kraus They Studied Dishonesty. Was Their Work a Lie? (Ei studiau necinstea. Să fi fost studiul lor o minciună?) Astăzi amândoi sunt acuzați că au falsificat datele studiului. Autorul descrie câteva din experimentele lui Ariely, care au demonstrat că majoritatea oamenilor mint când au ocazia, dar de obicei înșelătoriile sunt modeste.
Ariely și-a câștigat faima prin studiile sale despre necinste. Unii susțin că temele studiate reflectă frământările sufletești ale autorului însuși. De exemplu, un om fricos are tendința să studieze asumarea unui risc. Oare preocuparea lui Ariely pentru necinste era oglinda firii lui?
Ariely a făcut un studiu în favoarea unor companii de asigurări de mașini care să detecteze pe cei care raportează un kilometraj redus pentru a plăti o primă de asigurare mai mică. Încă înainte de publicarea studiului el a declarat că era conștient de tendința periculoasă a oamenilor de a obține rezultatele dorite prin manipularea realității.
Precum spuneam, una dintre colaboratoarele lui a fost Francesca Gino. (3) După post-doctoratul ei la Harvard, Gino s-a implicat în numeroase studii în domeniul comportamentului economic. În 2009 ea a publicat șapte studii științifice. Colaborarea ei cu Ariely în studiul necinstei a început în 2011. Într-unul din ele, Gino susținea că însăși faptul că suntem ființe umane ne face vulnerabili la influențe subtile… Aceste studii au ajutat-o să devină cadru universitar la Harvard.
În 2020, la Harvard, ea a ajuns să câștige un milion de dolari anual, aproape cât președintele universității. Ea era apreciată pentru mintea ei extraordinară. Totuși unii erau circumspecți, spunând că nimeni nu poate să publice zece articole pe an în cele mai de seamă reviste științifice. O fostă doctorandă a ei povestea că a văzut-o copiind fragmente din alte articole, dar s-a gândit că e probabil o neînțelegere la mijloc. Apoi Gino i-a spus că are o idee cum să lege toate aceste fragmente într-un studiu complex, a scris totul și avea deja rezultatele. Doctoranda susținea că nu a participat la acest “studiu” și nici nu a văzut datele adunate de Gino.
Cât despre studiul încă nepublicat al lui Ariely despre asigurările de mașini, Gino i-a propus să scrie împreună un articol pe această temă și să-l publice într-o revistă științifică de valoare. Articolul a fost publicat în 2012 și a avut un mare succes. Cerând șoferilor să semneze un jurământ de onestitate odată cu contractul cu compania de asigurări, Ariely a găsit o scădere de 10% a înșelătoriilor.
Casa Albă și diferite guverne au adoptat studiul în speranța că vor economisi miliarde de dolari.
Dar nimeni nu poate falsifica la nesfârșit. Chiar dacă nu tot ce se publică este verificat de alți cercetători, există totuși instanțe care verifică unele publicații care par neverosimile. Una dintre ele este blogul Data Colada (Date filtrate) (4) ținut de trei profesori universitari, Simmons, Nelson și Simonsohn, interesați mai ales de publicații în domeniul științelor sociale. În ultimul deceniu ei au dezvăluit multiple cazuri de fraudă științifică. Ei au investigat studiul condus de Ariely și au ajuns la concluzia că Gino a fost cea care i-a furnizat datele false. Ea a fost pusă sub control și urmărire de Harvard și chiar de poliție.
De altfel și Zoe Ziani, o colaboratoare a lui Gino, a declarat că rezultatele acesteia nu sunt plauzibile. Ziani a fost amenințată că nu va primi doctoratul dacă nu își retrage declarația, dar ea a preferat să plece. În 2021, Ziani a încercat să reproducă studiul lui Gino, dar nu a reușit, concluzionând că acesta a fost falsificat.
Se pare că în aceste falsificări au fost implicați mai mulți colaboratori. Acest lucru a fost publicat în The New Yorker de același autor, în 9 octombrie 2023. (5,6) Deocamdată Duke University nu a luat atitudine asupra acestor informații îngrijorătoare, Ariely continuând să funcționeze ca profesor în această universitate. (7)
Minciuna în cercetări este inimaginabilă. În 2015, un grup de cercetători a încercat să reproducă rezultatele a 100 de studii publicate în marile jurnale de psihologie și au reușit în mai puțin de jumătate din cazuri. Cele mai greu de reprodus au fost studiile despre comportament.
Colin Camerer, un cercetător din California, susține că una din metodele de falsificare este manipularea datelor până când se primesc rezultate semnificative din punct de vedere statistic. (8)
Am auzit și eu de un caz asemănător de la o statisticiană din Israel. Un medic ambițios îi furniza date de la “studiile” sale. Dacă rezultatele analizei statistice erau nesemnificative, doctorul schimba setul de date spunând statisticienei că “tâmpita de secretară iar a greșit la computer”. Farsa se repeta până când rezultatele ieșeau semnificative statistic. Până la urmă frauda a fost identificată.
După cum am mai spus, frauda și falsificarea în cercetări este foarte răspândită. https://baabel.ro/2019/07/de-ce-mint-oamenii-9-10-genetica-caracterului-mincinos-minciuna-în-cercetarea-științifică/ Jurnalele de specialitate folosesc diferite metode pentru a identifica falsul și plagiatul. Însă fenomenul nu a dispărut și va persista atâta timp cât dictonul publish or perish (publici sau pieri) va fi un criteriu important pentru promovarea profesională.
Dar factorul cel mai important și cel mai greu de controlat este că oamenii sunt obișnuiți să mintă.
Tiberiu Ezri și Peter Szmuk
Bibliografie
1. https://www.wikiwand.com/ro/Economie_comportamental%C4%83
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Dan_Ariely#Manipulated_data_in_an_experiment_about_dishonesty
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Francesca_Gino
4. https://en.wikipedia.org/wiki/Data_Colada
5. https://www.newyorker.com/magazine/2023/10/09/they-studied-dishonesty-was-their-work-a-lie
6. https://www.magzter.com/stories/culture/The-New-Yorker/BIG-LITTLE-LIES
8. https://www.nytimes.com/2023/06/24/business/economy/francesca-gino-harvard-dishonesty.html
11 Comments
Interesant ca majoritatea falsificatorilor de date stiintifice predau in universitati prestigioase..Imi amintesc ca acum un an sau doi un profesor de la Cornell a fost socotit un “guru” in materie de sfaturi, cum ar fi ce sa mananci, ce e (ne)sanatos,etc, pana ce s-a dovedit ca datele articolelor lui de cercetare erau falsificate. Dar, ani de-a randul, a dus de nas pe toata lumea!
Un articol care iti da de gandit despre firea umana…
Din păcate în România se practică mult plagiatul în vederea obținerii gloriei, este un întreg scandal aici. Nu reușesc să înțeleg cum cineva care reușește să păcălească prin furt intelectual sau prin falsificare se poate bucura. De ce anume se bucură? Nu ar fi satisfacția adevărată dacă cercetarea/lucrarea ar fi corectă? Dileme de-ale mele pe care articolul vostru excelent le-a adus în discuție.
N-aș fi crezut niciodată că spiritul științific va fi întinat de unii atât de perfid! În viața de toate zilele minciuna e, câteodată, un rău necesar. Dar să faci din asta o obișnuință, ajungi să atingi patologicul. Și tot de patologic ține și dubla personalitate în care se zbat destui. Foarte interesant articolul cu descrieri de situații reale, de care nu se prea vorbește către publicul larg. Felicitări domnilor Tiberiu Eszri și Peter Szmuk! (Sper că nu ne-ați păcălit! Ha! Ha! Ha!)
Nu sunt sgur de asta!…
Din păcate fenomenul este prezent, chiar şi în domeniul ştiinţelor exacte unde, uneori, dorinţa cercetătorului de a ajunge la un anumit rezultat îl face să ajusteze datele. Cred că în cazul revistelor cu adevărat pretenţioase, unde articolele sunt vizate de referenţi, aceste tentative pot fi stopate. Păstrând proporţiile (enorme) trebuie să mărturisesc că în studenţie am “măsluit” datele măsurătorilor de la o lucrare de laborator de optică. Ştiam precis că unghiul prismei (singura) exstente în dotare avea 60 de grade, dar – din măsurătorile mele – nu ieşea nici pe departe această valoare, aşa că am cosmetizat datele măsurătorilor în funcţie de rezultatul final cunoscut. :)) mai exact le-am modificat credibil să nu iasă chiar 60 de grade, pentru ca să nu bată la ochi. Nu eram savantă, ci o biată studentă în anul II. În schimb, în scurta mea carieră de fiziciană am întâlnit cazuri în care calculele sau rezultatele publicate în anumite articole nu le-am putut reproduce. Întrebarea e dacă eu eram neştiutoare sau autorii au făcut ajustări. Totuşi, cred că marea majoritate a cercetătorilor ştiinţifici care publică lucrări sunt corecţi.
Unii falsifică pentru glorie și alții pentru bani. În urmă cu câțiva ani, departamentul meu a participat la un studiu multinațional depre un nou medicament care accelera peristaltica intestinală după operații abdominale și deci bolnavul se putea alimenta mai repede. Noi am reușit să recrutăm doi pacienți în șase luni, fiindcă lucram lege artis. Pentru fiecare recrutare, departamentul încasa de la firmă nouă mii de dolari. La un moment dat reprezentanta firmei mi-a povestit alarmată că un departament dintr-o țară din Orientul Îndepărtat a recrutat într-o lună 100 de pacienți! Incredibil de harnici, nu? Firma a făcut o vizită inopinată la acel departament și a descoperit că toate datele erau false!
Nici nu mă mir că au fost prinși! Era chiar prea de tot!
Adevărat!
În societate asta se numeste minciuna, in stiință se numește impostură.
E periculoasă ca orice boala transmisibilă care nu are tratament.
Intrebarea care se pune: câți oameni au murit din cauza aplicării unor tratamente bazate pe studii false?
Felicitări autorilor, un articol f interesant
GbM
Mulțumim Gabi.
Este greu de calculat, dar probabil nu puțini oameni s-au complicat în urma “studiilor false”.
Plagiatul de toate felurile este un dezastru. Texte copiate sunt destul de ușor de găsit cu ajutorul lui Google – am făcut-o eu însămi de mai multe ori. Dar datele falsificate sunt mult mai greu de descoperit și folosirea acestor „rezultate” poate avea urmări dezastruoase. De exemplu când un medic își bazează strategia de tratament pe date „scoase din mânecă”, acest lucru poate costa viața pacientului.