Poveşti despre costumaşul de marinar

Îmi amintesc, parc-ar fi fost ieri – deşi au trecut mai bine de şaizeci de ani de atunci – ziua de început de vară când urcam împreună cu mama scările Magazinului Universal de pe strada Doja (actuală Regele Ferdinand), cel mai impozant magazin al Clujului din acea vreme, pentru a îndeplini rugămintea tatii. Într-una din scrisorile trimise de la Moscova, el spunea: „Te rog cumpără-i lui Julika un costum de marinar”. Tata, care era la aspirantură[1] la Institutul Bauman, urma să sosească în vacanţa de vară şi până atunci avea să mi se îndeplinească o dorinţă veche.

Nu-mi puteam imagina cum de ghicise tata cât de mult îmi doream să pot îmbrăca şi eu minunatul costumaş de stofă bleumarin, cu fustiţă plisată mărunt şi bluză cu guler mare, tighelit cu alb şi legat în faţă cu fundiţă albastră (sau albă) de mătase, pentru că nu vorbisem niciodată de asta. Ştiam că „hainele de gata” costă scump şi noi ne descurcam doar din leafa mamei.

Îmi adoram tatăl, iar vacanţele mari petrecute împreună cu el (mama se ducea zilnic la servici şi uneori stătea până târziu) erau nişte răstimpuri de vis. Hoinăream prin parc, ne dădeam cu barca, ne duceam la Ştrandul Mare şi la Grădina Botanică, tata îmi citea poezii de Petőfi, Arany şi, uneori, chiar de Ady, mă învăţa să joc şah, să sar cu coarda, să joc ping-pong. La ştrand tata nu era cunoscut ca asistent universitar şi aspirant la titlul de candidat în ştiinţe, ci ca fost polisportiv: înotător, poloist şi… boxer. Eram tare mândră de el. Râdeam mult împreună şi făceam tot fel de şotii, spre disperarea mamei.

Cumpărături în rate

Dacă în anul anterior tata îi scrisese mamei „Julika trebuie să înveţe să înoate până când sosesc eu în vacanţă” şi am îndeplinit sarcina aceea cu chiu cu vai (dar asta e o altă poveste), de data asta dorinţa lui coincidea cu a mea şi iată-mă urcând, de mână cu mama, scările Magazinului Universal de pe strada Doja[2], unde se afla raionul de confecţii.

Magazinul Universal de pe strada Doja din Cluj

Am zărit o mulţime de haine – de damă, bărbaţi şi copii – atârnate pe umeraşe de lemn. Am început să căutăm costumaşul de marinar de stofă bleumarin, cu fustiţă plisată şi bluză cu guler mare-mare, cu tighel alb, dar nu aveau decât varianta pentru băieţi. „Deocamdată nu avem costumaşe de marinar pentru fetiţe, veniţi luna viitoare” – ne-a spus vânzătoarea, dar mama a refuzat. „Luna viitoare nu se mai poate, îmi expiră aprobarea”, a spus ea. Eu am încercat să-mi pledez cauza, argumentând că tata va înţelege şi va fi de acord să revenim peste o lună, dar mama mi-a spus că este vorba de o altă „aprobare” şi să-mi aleg repede ce rochiţe doresc, pentru că şi ea vrea să-şi cumpere câteva haine. Deci puteam să-mi aleg mai multe rochiţe! De mult îmi doream o rochiţă de catifea bordo cu guleraş alb de mătase sau dantelă, aşa că m-am îndreptat către şirul de umeraşe cu haine pentru copii, dar în afara unor rochiţe de stofă în carouri, în culori închise, nu am găsit nimic. M-am uitat dezamăgită la mama: „Nici rochiţă de catifea bordo nu este.” „Atunci alege-ţi altceva”, m-a îndemnat mama şi văzându-mă descumpănită, mi-a ales ea o rochiţă de vară cu buline.

Probabil că am stârnit simpatia (sau poate compasiunea) unei vânzătoare mai vârstnice care ne-a chemat de o parte şi ne-a spus că ne poate aduce din depozit un costumaş de marinar „de vară” şi o rochiţă de catifea roz, dar să aşteptăm puţin. Nu mai văzusem „costumaş de marinar de vară” cât despre catifeaua roz, nu eram încântată, dar era totuşi catifea[3].

Mama şi-a ales un loden şi un costumaş englezesc, după care vânzătoarea cea simpatică ne-a adus confecţiile promise, gata împachetate. Apoi ne-am îndreptat către casierie. Mama nici măcar nu întrebase cât costau toate aceste haine, ceea ce mi se părea o neglijenţă de neiertat. Vânzătoarea a informat-o pe casieriţă despre marfa pe care am cumpărat-o, mama i-a întins buletinul şi mai multe foi de hârtie bătute la maşină, s-a întocmit o listă cu cumpărăturile, mama a semnat, am luat toate hainele şi am pornit către ieşire. „Putem să le luăm fără să plătim?” am întrebat eu în gura mare, iar mama m-a asigurat: „Da, sunt ale noastre.” „Dar nu le-am plătit!”, am ripostat eu. „Am primit aprobare ca să cumpăr în rate. Le voi plăti timp de un an, la fiecare salariu” mi-a explicat mama. Atunci am auzit pentru prima oară cuvântul „rate” care avea să devină o constantă a vieţii mele, din copilărie până la pensie.

N-a fost un costumaş de marinar „adevărat”

Ajunsă acasă, am desfăcut cu nerăbdare pachetul în care se afla rochiţa de catifea roz şi costumaşul de marinar „de vară”. Ambele m-au dezamăgit crunt. Rochiţa de catifea roz-spălăcit, brodată cu floricele bleu, era cam fadă şi (după părerea mea de atunci) nici croiul nu-mi stătea bine, iar costumaşul de marinar „de vară” era cusut din pichet alb, un material care se şifona foarte repede, astfel încât fustiţa plisată trebuia călcată foarte des şi nici nu avea ţinuta celor de stofă. E drept că bluza avea gulerul mare, tighelit cu albastru, şi fundă legată în faţă, dar nu arăta nici pe departe atât de bine precum costumaşele de marinar adevărate, de stofă bleumarin, de care nu am mai avut parte. Nici tata nu a fost prea mulţumit de achiziţia noastră, dar a înţeles că în condiţiile date era maximum ce s-a putut face. Am purtat rar costumaşul alb, din pichet, şi apoi am crescut depăşind vârsta pentru această îmbrăcăminte îndrăgită.

Peste ani, când fiul meu a împlinit vârsta costumaşului de marinar, tata s-a dus cu el la magazinul de confecţii pentru copii, dar ca un făcut – erau anii 1980 ai penuriei generale – nu a găsit nicăieri costumaş de marinar „adevărat” de stofă bleumarin, ci doar unul de pânză bleu.

M-am întrebat oare de ce şi-a dorit tata să port atât eu, cât şi fiul meu, costumaş de marinar şi mi-am spus că probabil acest costumaş îi amintea de anii copilăriei, dinainte de criză şi mult înainte de războiul devastator, când familia lui o ducea bine şi purta şi el costumaş de marinar,  aşa cum o dovedeşte fotografia păstrată – ca prin miracol – după Holocaust.

Tata, în costumaş de marinar, alături de părinţii lui, în 1924

Copii în costumaş de marinar, de-a lungul istoriei

Costumaşul de marinar a căpătat popularitate începând de la mijlocul veacului al XIX-lea, mai exact din anul 1846, când, cu prilejul unei călătorii pe Royal Yacht, micul Albert Edward de Wales, în vârstă de patru ani, a purtat un costum de marinar în miniatură. „Ofiţerii şi marinarii adunaţi pe punte pentru a-l vedea au fost fascinaţi de apariţia micului prinţ şi au izbucnit în aplauze şi ovaţii” – consemna Regina Victoria, mama viitorului rege Eduard al VII-lea.

Imaginea copilului regal, îmbrăcat într-o reproducere perfectă a uniformei marinarilor englezi din acea epocă, a fost imortalizată de pictorul Franz Winterhalter, aducând popularitate acestui ansamblu vestimentar care avea să capete un rol important atât în moda pentru copii, cât şi – mai târziu – în cea feminină, introdus de către Coco Chanel şi alţii[4]

În perioada interbelică, dar şi după război, costumaşele de marinar erau foarte răspândite atât la băieţi cât şi la fetiţe, aproape neexistând albume de familie fără o astfel de fotografie. Mulţi, foarte mulţi copii pieriţi în Holocaust au rămas în amintiri, fotografiaţi în costumaş de marinar.

Fotografia lui Adalbert Berkovitz din Şimleu Silvaniei , făcută în 1942, cu doi ani înainte să fi fost ucis la Auschwitz

O fetiţă în costum de marinar figura şi în propaganda lui Stalin[5]. Era Ghelia (ortografiată şi Gelya) Markizova, fetiţa comisarului pentru agricultură din Republica Socialistă Sovietică Autonomă Buriată[6]. În 1936, fetiţa venise la Kremlin împreună cu tatăl ei. A stat ce a stat cuminte, dar la un moment dat s-a ridicat de la locul ei s-a dus aţă la dictator şi i-a întins un buchet de flori. Stalin a luat-o în braţe şi s-a fotografiat cu ea. În scurt timp fotografia, care vestea copilăria fericită din URSS, a apărut pe milioane de afişe şi chiar sub formă de statuetă de propagandă, ceea ce a dus şi la creşterea explozivă a vânzărilor de… costumaşe de marinar.

Ghelia (Gelya) Markizova în braţele lui Stalin
Statueta de propagandă

Curând, însă, povestea avea să ia o turnură dramatică. Tatăl Gheliei a fost acuzat de spionaj în favoarea Japoniei şi executat, iar fetiţa şi mama ei exilate în Turkmenistan. Următorul pas a fost distrugerea dovezilor că Stalin se fotografiase cu fiica unui trădător al URSS, numai că nimeni nu avea dreptul să distrugă afişele şi statuetele în care apărea Stalin. În final s-a ajuns la o soluţie de compromis. Numele Gheliei a fost înlocuit peste tot cu cel al unei alte fetiţe asiatice, Mamlaka Nahanganova, fiica unui stahanovist de nădejde. De-acum doar martorii trebuiau făcuţi să dispară.

Sculptorul Gheorghii Lavrov, autorul statuetei, a fost trimis în gulag. Mama Gheliei s-a stins din viaţă în Turkmenistan şi KGB-ul a primit sarcina „să scape” şi de Ghelia. Norocul fetei a fost că mama ei, presimţind că ar putea păţi ceva, a instruit-o să plece la mătuşa de la Moscova, căsătorită cu Serghei Dobriev. Ghelia a fost înfiată de familia Dobriev şi a trăit sub numele de Enghelsina Dobrieva, la Moscova. Povestea Gheliei – devenită savant orientalist – avea să fie cunoscută de public abia în 2004 (anul în care a şi decedat) datorită unui film documentar regizat de Anatoly Alai. [7]

Treptat, costumaşele de marinar au pierdut din popularitate, fiind destul de dificil de întreţinut şi cam incomode la purtat. Cine mai poartă azi haine de stofă sau de pichet, care se curăţă greu şi trebuie călcate?! Totuşi, elemente marinăreşti, mult simplificate, le regăsim pe tricotaje sau tricouri.

Nu ştiu dacă vreun copil de azi şi-ar dori să fie fotografiat într-un astfel de costum, mai ales că ani de-a rândul el a inspirat şi (nesuferitele) uniforme şcolare din diferite ţări, dar mie una mi-ar fi plăcut tare mult să am o fotografie cu un costumaş de marinar „adevărat” bleumarin, cu guler mare, tighelit cu alb, şi cu fundă de mătase…

Andrea Ghiţă


[1] Stagiu de studii la finele căruia se conferea titlul de candidat în ştiinţe – în România echivalat cu doctoratul.

[2] Nu pot ignora faptul că era fostul magazin de textile elegant, care aparţinuse bunicului colegului nostru baabelian, Johanan Vass… naţionalizat de regimul popular.

[3] Catifeaua, fie ea velur sau reiată, mi-a plăcut încă din copilărie şi o port şi acum cu plăcere. Povestea ei ar merita un articol separat.

[4] https://divany.hu/testem/iskola-divat/, https://www.lesechos.fr/weekend/mode-beaute/mode-et-vogue-le-style-marin-1389573, https://www.vanityfair.fr/mode/diaporama/ce-que-la-mode-a-herite-de-coco-chanel/39937

[5] https://kulturpart.hu/2009/05/25/egy_propaganda-fenykep_megdobbento_tortenete; https://en.wikipedia.org/wiki/Engelsina_Markizova

[6] https://en.wikipedia.org/wiki/Buryat_Autonomous_Soviet_Socialist_Republic

[7] https://es-us.vida-estilo.yahoo.com/news/el-tragico-destino-de-los-padres-de-engelsina-markizova-la-nina-que-se-fotografio-junto-stalin-074749518.html

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • eva+galambos commented on February 12, 2024 Reply

    Eu am apucat costumul de marinar, îmi plăcea grozav, aveam bleumarin, alb și o rochi de vară,-nu fustă și bluză, în dungi bleu cu alb și un mare guler alb. Existau costume și cu roșu. Iar uniformele în costum de marinar erau iubite de fetițele care le purtau, era o mândrie deoarece se știa că cele care o purtau mergeau la o școală de elită. Nu era sentimentul pe care copiii l-au avut față de uniformă pe vremea regimului socialist, deși părerea mea este că e un lucru bun și recomandabil, produce un fel de egalizare socială, nu iese în evidență diferența dintre copiii săraci și cei cu stare.

  • Marica+Le commented on February 10, 2024 Reply

    Cu povestiri despre costumaşul marinar si altele, realizati o cronica cu totul originala a României anilor 50- 60.. Nu o istorie arida, exacta, deprimanta, ci scrisa din suflet.

  • Andrea Ghiţă commented on February 9, 2024 Reply

    O căutare pe Google cu cuvintele cheie “Holocaust, copii în costum de marinar (sailor suite)” aduce multe fotografii cu copilaşi în costum de marinar. E impresionant să le priveşti! Desigur, şi moda feminină a fost influenţată de acest costum mai deosebit, mai ales gulerul mare care – se pare – a fost inventat pentru a proteja umerii personalului navigant, dintre care mulţi aveau părul lung. Alţii spun că acest guler mare putea fi transformat în glugă. Nu am văzut imagini legate de această transformare. Şi moda masculină a fost influenţată de costumul de ofiţer de marină – vezi sacourile bleu-marin cu nasturi aurii. Cred că a jucat un rol şi năzuinţa navigării, descoperirii de orizonturi noi… Sau poate doar faptul că ofiţerii de marină erau chipeşi. Cine ştie?!

  • Eva+Grosz commented on February 9, 2024 Reply

    Mie mi-a adus aminte de filmul Anchors Aweigh o comedie muzicală regizată în 1945 de George Sidney, cu actorii Frank Sinatra, Kathryn Grayson și Gene Kelly,
    De altfel moda costumului marinar s-a răspândit în anii de după război și la femei. Cred că ar merita să se scrie un articol cu moda de după al doilea război mondial mai ales în țările comuniste. lodenul pentru mine este paltonul de care credeam că nu voi scăpa niciodată.

  • klein ivan commented on February 8, 2024 Reply

    Combinarea dulce ( copilărie ) cu amar ( realitatea stalinistă ) are ca rezultat amplificarea amândurora . K.I.

  • tiberiu ezri commented on February 8, 2024 Reply

    Frumoasa poveste mi-a trezit senzație ambiguă. Pe de-o parte mi-a amintit de frageda mea copilărie în care cel mai mult îmi plăcea costumașul meu de marinar. Pe de altă parte, m-a întristat faptul că mi-a amintit de starea cognitivă a mamei mele pe care o vizitez aproape zinic și a cărei lumi interioare se învârtește în jurul fotografiei mele la vârsta de patru ani, când eram pe o tricicletă, îmbrăcat în costumaș de marinar. Dar mama nu știe că acest băiețaș eram eu, doar spune că e un băiețaș frumușel…

    • Marica+Le commented on February 10, 2024 Reply

      Sunt adînc miscata de confesiunea dvs, si- mi aminriti de mama mea, de care mi- e din ce in ce mai dor.
      Ea spunea ca imensa bucurie de a- ți
      vedea copiii crescînd este umbrita de marea durere de a- ti asista parintii , din ce in cemai slabi, fragili, incețoşați…
      Fluturînd poza baietelului in costum marinar, mama dvs va adora si acum, aşa cum a facut- o toata viata…

  • Hava Oren commented on February 8, 2024 Reply

    Costumașul de marinar (și mai ales bereta cu panglică) mă face să mă gândesc la D-l Goe…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *