Pe mine mă fascinează documentele. Mai ales pentru cele vechi, originale, nu mai este doar o pasiune, a devenit o obsesie. „De gustibus non disputandum est” spuneau latinii. Mie parcă mi-e puțin milă de cei care nu sunt în stare să mă înțeleagă.

Ca și madlena lui Proust din În căutarea timpului pierdut, doar uitându-mă la un document, din străfundurile memoriei se ridică și se încheagă în fața mea o altă lume. Scenarii cu dialoguri și acțiune, gândurile și postúrile personajelor inventate de mine mă copleșesc. Aud scârțâitul podelei din birou, simt mirosul parfumului folosit de persoana care a întocmit documentul. Dacă este datat, personajele sunt îmbrăcate potrivit epocii, dacă identific locul unde a fost emis, văd aievea nu doar încăperea, ci și clădirea, orașul și țara respectivă.

De obicei interesul meu se reduce la a înțelege ce le-a trecut prin cap persoanelor care au întocmit ori au solicitat documentul și fundalul istoric căruia le aparțin. De fiecare dată sunt surprins din nou să descopăr cât de puțin s-a schimbat natura omului de-a lungul anilor – așa cum îmi apare mie din documentele examinate.

1. Formulare guvernamentale

Aceste documente[1] sunt în posesia colonelului Edwin (Buzz) Aldrin jr., azi în vârstă de 93 de ani, astronaut american din primul echipaj care a călcat pe Lună. El le-a publicat întâi pe Facebook și Twitter în 2015 și mass media a preluat imediat imaginile.

Formularul standard 1012-A intitulat „voucher de călătorie” era folosit în armata Statelor Unite în anul 1969 pentru rambursarea cheltuielilor de călătorie plătite de angajații guvernului. Documentul a fost dactilografiat în 4 august, probabil la cererea lui Thomas P. Stafford, ofițer, pilot și astronaut, șeful de atunci al biroului pentru astronauți la NASA, și confirmat de C. W. Bird, contabil autorizat, în 26 august 1969. 

Conform documentului, în perioada 7-27 iulie, colonelul Edwin E. Aldrin și-a început traseul de acasă, din Houston, Texas, a trecut prin Cape Kennedy[2], Florida, apoi pe Lună, de acolo în oceanul Pacific (pe nava militară Hornett[3]), Hawaii, și s-a întors la Houston, Texas. Pe verso se detaliază locurile, datele, orele și minutele(!) plecării și sosirii și mijlocul de transport: automobil, avion, navă spațială, navă militară, avion militar și autovehicul. Cu excepția automobilului personal cu care a călătorit 8 mile, de acasă până la baza militară aeriană Ellington din Houston, toate celelalte mijloace de transport au fost furnizate de guvern. Asta explică de ce restituirea cheltuielilor, fără chitanță, i se cuvine doar pentru prima porțiune de drum, tariful fiind de 7 cenți pentru o milă, în total 0,56 dolari.

Guvernul a furnizat cazarea și masa (deci nimic de rambursat), dar Aldrin a folosit, cu permis, automobilul personal în împrejurimile bazei Cape Kennedy, călătorind 100 de mile pentru care i se restituie 10 dolari.

Nu am reușit să descifrez justificările, notate de mână, pentru următoarele sume (8, 19,25 și -4,50) dar calcului este corect, i se cuvin în total 33,31 dolari.

Deși pare o glumă, din sutele de comentarii (dintre care am citit doar o parte) se poate trage concluzia că în Statele Unite cererea de rambursare a cheltuielilor de călătorie, era, și continuă să fie, o practică curentă pentru salariații guvernului federal în general și a personalului militar în special. Proiectul Apollo a costat peste 25 de miliarde de dolari în banii de atunci, aici avem documentat pe ce s-au cheltuit 33,31 de dolari. Mă întreb dacă Aldrin a încasat cecul, deoarece avea nevoie de bani (azi peste 200 de dolari), altfel sunt sigur că l-ar fi păstrat.

Declarația generală destinată departamentelor guvernului federal al Statelor Unite (agricultură, vamă, imigrație și sănătate publică), semnată de fiecare membru al echipajului, consemnează că zborului Apollo 11, operat de NASA, a pornit de pe Lună și a aterizat la Honolulu, Hawaii, în 24 iulie 1969. Mai aflăm că zborul care a început la Cape Kennedy și a avut o oprire pe Lună, a avut un echipaj cu trei membri, nu a avut pasageri, iar cargoul consta din mostre de pietre și praf de pe Lună. Conform declarației, niciunul din membrii echipajului nu era bolnav.

La întrebarea privind condițiile din timpul zborului care ar putea duce la răspândirea vreunei boli se poate citi răspunsul: „rămâne de stabilit”. Nimeni încă nu călătorise pe Lună și nu se știa dacă vreo boală lunară necunoscută nu s-a întors împreună cu echipajul. NASA a planificat de la bun început o perioadă de carantină atât pentru echipaj, cât și pentru „marfă”. Acest formular a fost completat de NASA, semnat de membrii echipajului și înmânat la o dată ulterioară autorităților vamale din Honolulu. Acest detaliu a fost folosit de adepții teoriei conspirației care pretind că nu doar documentul este un fals, dar întreaga acțiune este o minciună a guvernului și în realitate nimeni nu a pus vreodată piciorul pe Lună.  

Las la latitudinea cititorului să creadă sau nu dacă aceste documente dovedesc că în anii ’70 ai secolului trecut, 12 astronauți[4] americani au fost cu adevărat pe Lună și că Aldrin a călcat pe Lună.

Tot Aldrin este citat[5] în legătură cu decontaminarea costumelor cu care astronauții au ieșit din modulul de comandă Columbia, astfel încât oamenii de pe Pământ să nu fie contaminați de posibili germeni lunari. „Întotdeauna mi s-a părut amuzant că acele cârpe folosite pentru a ne șterge și care erau acoperite cu praful de lună au fost aruncate în ocean, așa încât bietele creaturi subacvatice au primit germenii noștri lunari”, a scris el.

2. Harta

Cititorul este încurajat să valorifice specificul digital al revistei Baabel care permite mărirea imaginii pe ecran și scoaterea în evidență a detaliilor care nu ar fi accesibile în versiune tipărită.

Harta aceasta a fost produsă în 1912 de The Edinburgh Geographical Institute[6] (în partea stângă jos) sau John Bartholomew & Co. (în partea dreaptă jos). Nu este vorba de vreo societate științifică, John Bartholomew a înființat o companie dedicată producției de hărți prin 1826, pe care a numit-o John Bartholomew & Sons, nume care a fost schimbat ulterior în The Edinburgh Geographical Institute, mult mai convingător. Toată familia, cinci generații de gravori talentați și cartografi profesioniști, purtând fiecare cu mândrie prenumele de John, toți scoțieni get-beget, au activat în Edinburgh, capitala Scoției. La sfârșitul secolul trecut compania a încetat să mai fie o afacere de familie, primind numele de Collins Bartholomew și devenind doar o filială a uneia dintre cele mai mari edituri din lume, HarperCollins.

Pe acestă hartă a Oceanului Indian abundă numele țărilor europene: în partea dreaptă Indochina Franceză și Noua Guinee Olandeză, în partea stângă Somalia Italiană[7], Africa de Est Britanică, Congo Belgian, Africa de Est Germană și Africa de Est Portugheză. Oare cel care a gravat aceste cuvinte o fi observat că a mutat Europa în jurul Oceanului Indian?

Cu toată cultura mea generală cu care îmi place să mă laud, am fost în stare să numesc doar câteva dintre țările[8] de azi despre care este vorba. Imaginați-vă doar pentru o clipă că Europa noastră a fost descoperită și colonizată cu sute de ani în urmă de ei. Iată ce am putea găsi pe o hartă de epocă a oceanului Atlantic de răsărit: Europa de Vest Vietnameză, Olanda Melaneziană, Italia Somaliană, Albionul Kenyan, Europa de Vest Congoleză, Germania Tanzaniană și Europa de Vest Mozambicană. 

Mă întreb dacă cartograful, să zicem că era kenyan, o fi fost Kikuyu sau Kamba, Meru sau Nyika, doar câteva dintre popoarele[9] care populează azi Kenya. Este o întrebare pertinentă dacă am simțit nevoia să menționez că John-ii erau scoțieni, nu m-am mulțumit să le spun doar britanici sau vest-europeni.

Îl invit pe cititorul curios să încerce să înșire numele grupelor etnice băștinașe Europei astfel colonizate. Pentru ajutor încep eu: franc, saxon…

Admirând această hartă, mă gândesc că nu ne-ar strica mai multă precizie, corectitudine și mai ales modestie pentru modul în care noi, europenii, descriem alte locuri. Am citit undeva că o hartă este o poveste desenată de cel care nu știe să scrie. Termeni geografici inocenți pot să ascundă și să lase necunoscute acțiunile a milioane de oameni, cu contribuția fiecăruia la marea aventură care se numește istoria omenirii.

Andrei Herzlinger

---

[1] O simplă căutare pe Google „Aldrin voucher” va rezulta în foarte multe link-uri unde pot fi găsite copii. Eu am „decupat” imaginile din https://www.siliconrepublic.com/science/apollo-11-moon-landing-us-customs.

[2] Numit azi Cape Canaveral, vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Cape_Canaveral.

[3] Numele corect este Hornet, probabil o eroare de dactilografiere.

[4]Zelazko, A. “How Many People Have Been to the Moon? ” Encyclopedia Britannica, July 12, 2019. https://www.britannica.com/story/how-many-people-have-been-to-the-moon.

[5]https://www.nydailynews.com/2015/08/04/see-it-nasa-astronaut-buzz-aldrin-tweets-3331-travel-voucher-from-apollo-11-mission-to-the-moon/.

[6] https://collection.sciencemuseumgroup.org.uk/people/cp15078/the-edinburgh-geographical-institute.

[7] Pe hartă, în original în limba engleză: Italian Somaliland.

[8] În Asia: Vietnam, Laos, Cambodgea și Indonezia. Pe coasta Africii de est, de la nord la sud: Somalia, Kenya, Tanzania și Mozambic. Înspre vest Uganda, Rwanda, Burundi și Republica Democrată Congo.

[9] Cuvântul englez people este ambiguu pentru cititorul de limba română, însemnând popor sau oameni. Nu am reușit să disting la care dintre cele două sensuri se referă Kikuyu people.