Fermierii din întreaga Europă și-au dus utilajele enorme, blocând și sufocând capitalele ca să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă, probleme care nu sunt puține și nici de neglijat. După cum am văzut, în unele locuri ca Paris sau Bruxelles protestul a degenerat în violențe stradale și toate aceste acțiuni au umplut primele pagini ale ziarelor. În mod ciudat, ele mi-au trezit o amintire prăfuită și decolorată din primii ani de studenție, de care aproape că uitasem. Tractoarele lor frumoase, impunătoare mi-au amintit de amărâtul tractor românesc de acum mai bine de 50 de ani, model U 450.

Cât de mult s-a schimbat lumea din vara clujeană calmă a anului de grație 1982, când eram studentă la Cluj! Sesiunea din vară se terminase și aveam practica de mecanică agricolă pe care trebuia s-o efectueze studenții la sfârșitul anului întâi de la Universitatea de Științe Agricole și medicină Veterinară din Cluj (care pe atunci se numea Institutul Agronomic).

Ca absolventă a anului I la Horticultură mă număram și eu printre ei, așadar aveam două săptămâni de practică la mecanică, după ce trecusem cu bine examenul teoretic. Profesorul nostru de mecanică, un om în vârstă deja, era tobă de carte, dar vorbea într-o manieră foarte, foarte cursivă, cu un ton absolut adormitor. Mai ales pentru noi, fetele, majoritare la Horticultură, cursul lui era foarte monoton. În sfârșit, examenul a trecut și noi eram deja la practică, în Clujul aproape golit de studenți, fără niciun chef de a învăța cum se cuplează plugul la tractor.

Orele de practică țineau de la opt dimineața până la ora unu, în curtea imensă a atelierului mecanic al facultății noastre, unde un tractor model U 450 era chinuit de studenți în fel și chip. În anul nostru eram 40 de fete și 20 de băieți. Desigur, băieții se pricepeau la mecanică și erau și la vârsta când trebuiau să se dea cocoși, atoateștiutori. Și printre fete erau câteva extrem de ambițioase care voiau și ele să exceleze în tot ceea ce era de făcut, dar eu nu mă număram printre ele absolut deloc.

Așteptând-o pe prietena mea din Franța, Émilie, care în câteva zile urma să sosească pentru prima oară la Cluj, gândul meu stătea doar la vizita ei și mă întrebam cum să fac un program cât mai reușit, pentru a face șederea ei aici de neuitat.

Nu aveam deci nici cel mai mic interes pentru mecanica agricolă, dar aceasta urma să se încheie cu un examen final, cu notă, constând în proba practică, manevra de cuplare a plugului de tractor, executată în baremul de timp de cinci minute.

În ultimele zile exersam cu toții pe rând mișcările pentru a îndeplini cât mai repede această sarcină. Totul consta în a aduce tractorul, cu roțile lui imense, cu spatele în dreptul plugului. Acesta era așezat la punct fix și avea un dispozitiv de prindere, un ax din fier cu un fel de măciucă în vârf pe care trebuia potrivită cupla tractorului, un inel din metal cu diametrul de vreo 30 cm. Axul plugului intra în cuplă așa cum intră orice băț într-un inel. Era o manevră de o oarecare finețe, pentru că cel mai mare model de tractor trebuia mișcat cu numai câțiva centimetri pentru a face corect fixarea. Asta le reușea mai ales băieților, dar nu tuturor, și foarte rar de la prima încercare. De obicei, bâjbâiau destul de mult până când inelul tractorului putea fi fixat pe cupla plugului. Când se uită la tine prea mulți ochi și când ești destul de antitalent la condusul de orice fel, totul devine și mai greu. Nu-mi amintesc să-mi fi reușit vreodată manevra înainte de examen, dar m-am consolat cu gândul că… asta e! O să-mi dea și mie o notă, mai ales pentru prezență și strădanii…

Émilie sosise deja, eu mai aveam doar o zi de practică și apoi ne puteam dedica explorării Clujului. Capul nu-mi mai stătea deloc la aplicațiile practice ale mecanicii agricole.

Vine ziua examenului… Studenții sunt examinați pe rând, în ordine alfabetică. Nimeni până la mine nu reușește să cupleze plugul la tractor în cinci minute din prima încercare. Când îmi vine și mie rândul, mă urc în tractor fără nicio emoție, pornesc motorul, dau ușor în spate, mă apropii foarte încet de plug cu măgăoaia de utilaj și, spre stupoarea mea și nu numai, așez perfect inelul peste cuplă, opresc motorul, cobor și fixez cupla pe ax exact așa cum scrie ”în cartea mare”, totul în cam 3 minute. Voilà, asta chiar n-o reușise nimeni, nici băiat, nici fată!

În curtea imensă a atelierului s-a lăsat o liniște nefirească pentru câteva zeci de secunde și apoi toți colegii mei au izbucnit în urale și râsete, cel mai tare amuzându-mă chiar eu. Mă gândeam, eu însămi uluită, iată ce înseamnă să-ți păstrezi calmul și să scoți la înaintare o atitudine flegmatică!

Sigur că nota mea a fost zece. N-am mai făcut niciodată în viața mea manevra respectivă dar nici nu mi-a lipsit…

Anca Laslo