„Aici Radio Cluj.”

Aceste cuvinte au fost rostite pentru prima oară acum 70 de ani, în 15 martie 1954, dintr-un studio situat într-o vilă frumoasă de pe strada Rákóczi. Înființarea acestui post de radio, eveniment deosebit în viața culturală a Clujului, este legată de conferențiarul universitar Dr. Ludovic Rațiu.

Dr. Rațiu s-a născut în 1915 la Satu Mare, într-o familie mic-burgheză. La sfârșitul anilor 1930 s-a înscris la Facultatea de Medicină din Padova. În timpul primei sale vizite acasă, la Satu Mare, după ce Transilvania de Nord a fost anexată Ungariei, a fost arestat de către poliția hortistă pentru activitate antifascistă și închis la penitenciarul din Someșeni.

În 1944 a fost deportat în lagărul de la Buchenwald unde a luat parte activă în rezistenţa subterană. În 11 aprilie 1945 a fost eliberat şi a revenit în Transilvania. Părinţii lui au pierit la Auschwitz, dar sora lui, Clara, a supravieţuit.

După război Ludovic Raţiu s-a dedicat construirii unei societăți noi, drepte, egalitare, antifasciste. În momentul în care i s-a încredinţat conducerea Studioului de Radio Cluj, şi-a pus în slujba acestui scop toată toată priceperea şi energia, toată zestrea intelectuală – era un om citit, poliglot şi iubitor de cultură. Nu avea experiență în domeniu, ca de altfel toţi angajaţii tinerei instituţii de presă audio, dar şi-a însuşit cunoștințele de bază necesare pentru această muncă. A petrecut vreme îndelungată la studiourile de radio de la București, Moscova, Praga, Berlin și Budapesta pentru a învăța din experiența colegilor din alte țări. A fost directorul instituţiei timp de aproape douăzeci de ani.

S-a înconjurat de oameni pricepuți pasionați de radio. Îmi amintesc numele lui Vasile Grunea, director adjunct, mai târziu redactor şi secretar de redacţie la revista literară Tribuna, inginerul Alexandru Halpert, adeptul noilor tehnologii radiofonice, crainici talentați precum Constantin Savu, Carmen Bordeian, Miklós Vámfalvy, Magda Muzsnay și Kovács Ferenc.

Studioul de Radio Cluj difuza programe în limbile română și în maghiară. În Fonoteca de Aur păstra înregistrări cu poezii, fragmente de romane și diferite alte texte ale marilor scriitori români și maghiari. Era foarte mândru de această fonotecă, colegii din celelalte studiouri de radio regionale l-au felicitat în repetate rânduri pentru colecția sa prețioasă. Concertele Orchestrei Simfonice din Cluj transmise în direct, precum și transmisiunile meciurilor din categoria B în diminețile de duminică au fost rezultatele ințiativelor lui. Îmi amintesc cu plăcere de meciurile de fotbal comentate de Aristide Buhoiu și de ciclurile de emisiuni cu dirijorul legendar al Filarmonicii din Cluj, Antonin Ciolan, din care am învățat să înțeleg mai bine muzica simfonică.

Eu aveam un motiv în plus să ascult emisiunile de la Radio Cluj, întrucât Ludovic Raţiu a fost unchiul meu, fratele mamei mele. Mă lega o prietenie profundă de acest om, pe care l-am considerat ca pe un al doilea tată. Citea foarte mult, în toate limbile pe care le vorbea. Pe biroul său găseam exemplare din Le Monde, l’Unità, Die Welt, l’Humanité și revistele literare de prestigiu The New Yorker, Secolul XX, Nagyvilág.

În decembrie 1967, studioul de radio s-a mutat într-o clădire nouă, la capătul străzii Donáth. Îmi aduc aminte de primul spectacol în limba maghiară în sala studioului, în cadrul programului “Acusticon”, fiind unul din cei care au contribuit la înființarea lui. La discursul de inaugurare al acestei noi emisiuni, unchiul meu, Ludovic Rațiu, era îmbujorat de emoție.

Am auzit de la el și multe întâmplări comice. Într-o seară, unul din crainici a anunțat ora exactă în felul următor: “Este ora opt, cel mult opt și cinci minute.” O altă întâmplare ieșită din comun a fost transmisiunea meciului de fotbal din cadrul “Cupei Cupelor”, între Știința Cluj (azi Universitatea Cluj) și Atletico Bilbao. Ea a pus la grea încercare conducerea postului Radio Cluj. Meciul a fost preluat de către unul dintre posturile de radio din Spania lui Franco și crainicii trebuiau să încheie emisiunea cu “Trăiască Franco!”, formulă imposibil de difuzat pe posturile de radio din România. Dar cum ascultătorii din România nu puteau să audă ceea ce spunea crainicului spaniol, acesta și-a putut termina emisiunea așa cum i se cerea în țara lui.

În 1973 Dr. Rațiu a fost înlocuit din funcția de redactor șef din motive pur etnice. După mai bine de o săptămână de inspecție făcută de un activist de la CC al PCR, acesta i-a spus:

– Am căutat nereguli în activitatea dumitale, dar n-am găsit niciuna, în afara faptului că ești evreu.

În funcția de redactor șef al Studioului Regional de Radio Cluj a fost numit scriitorul Vasile Rebreanu, iar unchiul meu, Ludovic Rațiu, a devenit redactor șef adjunct.

După pensionare a rămas colaboratorul instituţiei, fiind foarte atașat de munca lui. Petrecea zile și nopți la studio. Eu îl numeam “Omul Radio”.

În 1985, studiourile teritoriale de radio din România au fost desfiinţate de pe o zi pe alta, în urma unui ordin venit de la cel mai înalt nivel. Această măsură l-a afectat foarte mult pe unchiul meu. Împreună cu alți membri ai redacției și numeroși colaboratori a scris nenumărate petiții în care sublinia importanța studioului de radio în viața culturală a orașului și a Transilvaniei, dar nu a primit niciun răspuns.

Anii de după terminarea activității la radio au fost cei mai grei din viața lui. A adunat material pentru a scrie o carte despre istoria studioului de radio Cluj, dar din păcate acest proiect nu s-a materializat.

Cum avea mai mult timp, în perioada aceasta ne întâlneam mai des. În vremurile penuriei cumplite din anii optzeci, când în România cărțile de beletristică se editau în tiraj redus, el îmi obţinea cărți în limba franceză. Așa am putut citi Dr Jivago, de B. Pasternak, O zi din viața lui Ivan Denisovici, de Soljenițân și altele. La sfârșitul anilor optzeci, vocea lui plină de indignare față de regimul ceaușist se făcea auzită nu numai la întâlnirile cu foștii colegi de radio, dar și la înmormântările prietenilor.

După ce am emigrat în Israel, la sfârşitul anilor 1980, l-am invitat la noi. N-o să uit niciodată clipele trăite cu ocazia vizitei lui în Israel, împreună cu Margareta, soţia sa. Amândoi s-au bucurat ca niște copii de tot ce au văzut!

Emisiunile de la Casa Radio au fost reluate după Revoluția din 1989, mai exact în chiar în seara de 22 decembrie. Ludovic Raţiu a fost printre primii care s-au prezentat în mod spontan pentru a-și relua activitatea, dar noua gardă de redactori şi reporteri nu l-au acceptat…

Ludovic Rațiu a avut și mulți dușmani, mai ales printre cei ale căror emisiuni nu au ajuns să fie difuzate pe post, dintr-un motiv sau altul. În acele vremuri de cenzură cumplită era foarte greu să strecori în emisiunile de radio un material care nu se încadra în curentul literar al realismului socialist, impus de regim.

Fără doar și poate a fost o persoană controversată, dar activitatea “Omului Radio” care fost Dr. Ludovic Rațiu (1915-1996) nu poate fi omisă dintr-o istorie a Radioului Cluj. Din păcate, în monografiile sau volumele festive dedicate diverselor aniversări ale Studioului Teritorial de Radio Cluj (inclusiv în cea recent apărută cu prilejul celei de a 70-aniversări a acestei instituţii), numele lui Ludovic Raţiu este omis sau amintit doar în treacăt…

Andrei Schwartz

04/04/2024