Aoleu! Caracatițe!? De ce tocmai caracatițe?? Mie mi-e frică de caracatițe – și nu numai mie! În țările scandinave exista o legendă despre un monstru marin numit Kraken, o caracatiță uriașă, înspăimântătoare, care era în stare să răstoarne corăbii. Și poate că nu e numai o legendă, se cunosc exemplare care măsoară până la 18 metri… Se pare că Jules Verne s-a inspirat de acolo atunci când a conceput caracatițele uriașe care au atacat submarinul căpitanului Nemo din 20.000 de leghe sub mări. În orice caz, în copilărie, când am citit cartea, am avut coșmaruri…
Dar caracatițele pentru bebeluși nu sunt nici pe departe atât de înspăimântătoare, din contră… Sunt niște păpuși croșetate, cam de o palmă. Eu am aflat despre ele acum vreo 2-3 ani. De la o vreme, oricând are o clipă liberă, fiica mea croșetează caracatițe. Sunt atât de simpatice, încât soțul meu a cerut una drept cadou de ziua lui (chiar dacă a depășit oarecum vârsta!) și acum păpușa atârnă pe lampa de noapte, deasupra patului.
Originea acestei idei nu este foarte clară, se știe doar că ea a apărut în Danemarca în 2013. Se pare că personalul secției de terapie intensivă pentru prematuri a spitalului universitar din Aarhus avea probleme cu bebelușii din incubatoare care erau neliniștiți și nu o dată apucau cu mânuțele și trăgeau de tuburile care îi conectau la aparate. O asistentă căreia îi plăcea lucrul de mână a croșetat o păpușică cu mai multe tentacule și a pus-o în incubator, lângă un bebeluș prematur. Și să vezi minune: în loc să apuce tuburile, bebelușul a apucat păpușa. Mai mult, tentaculele păreau să-i amintească de cordonul ombilical, prezența lor i-a dat o senzație de bine. Bebelușul s-a liniștit vizibil, inima îi bătea regulat, respira mai bine, concentrația de oxigen din sânge s-a îmbunătățit. A fost un succes instantaneu și, bineînțeles, era de dorit ca toți prematurii să poată beneficia de asemenea păpuși… Dar nu e chiar atât de simplu!
Conform jurământului lui Hipocrate, prima îndatorire a medicului este să nu dăuneze pacientului și prematurii sunt atât de sensibili, încât ar putea să le dăuneze chiar mărunțișuri, lucruri la care nici nu ne-am gândi. S-au formulat o serie de reguli pe care toți cei care vor să croșeteze caracatițe trebuie să le urmeze. Păpușa nu trebuie să se fie prea mică și să se piardă, dar nici să ocupe prea mult loc în incubatorul care oricum nu e mare. Tentacule prea lungi ar putea să-l sufoce pe bebeluș, așa cum se întâmplă uneori cu cordonul ombilical. Materialul trebuie să fie lavabil în apă fierbinte, să nu aibă scame, să nu fie alergen, să nu aibă decorații care ar putea să se desprindă, confecționarea trebuie făcută în condiții igienice, etc.
În Danemarca s-a organizat un grup de voluntari care să croșeteze caracatițe. Vestea s-a răspândit și până în câteva luni mai multe spitale au adoptat această metodă. Dar proiectul și-a câștigat cu adevărat notorietatea în 2017, când a fost adoptat la Poole Hospital, în sudul Angliei. Ei au pus pe internet îndrumările pentru croșetat și au primit atât de multe caracatițe, încât au fost nevoiți să-i oprească pe voluntari. În scurt timp aceste jucării au cucerit cea mai mare parte a țărilor europene, dar și SUA, Canada, Australia, Israel și multe altele.
Cine mă cunoaște nu se va mira că eu sunt cam sceptică. S-au făcut oare cercetări serioase asupra efectelor benefice ale caracatițelor sau sunt numai povești? Pe internet am găsit foarte puțin material.
Un articol din 2022 a studiat nou-născuți (la termen) care au fost nevoiți să suporte proceduri medicale dureroase. Unii dintre ei au primit caracatițe, alții nu. S-a observat că bebelușii care aveau caracatițe s-au oprit mai repede din plâns și oxigenarea sângelui a fost mai bună. Dar rezultate asemănătoare pot fi obținute și fără caracatițe, de exemplu alăptând bebelușul sau oferindu-i o suzetă înmuiată în apă cu zahăr.
La un spital din Dublin s-a încercat o evaluare obiectivă a efectului caracatițelor. Studiul, făcut pe 28 de bebeluși, compara ritmul inimii și oxigenarea sângelui când bebelușii țineau sau nu tentaculele unei caracatițe. Și nu s-a găsit nicio diferență! În schimb impresia părinților a fost cât se poate de pozitivă. Și voluntarii (adică voluntarele) croșetau cu mare plăcere, astfel încât proiectul caracatițelor continuă, chiar și fără a avea avantaje dovedite.
Poate că cele mai importante efecte ale caracatițelor nici măcar nu sunt asupra bebelușilor, ci asupra celor care le croșetează? S-a dovedit că tricotatul și croșetatul relaxează, unii chiar le-au comparat cu yoga. De când cu războiul din Gaza, mii de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele. Statul le asigură cazare și hrană, dar oamenilor le lipsește o activitate, un mod de a-și petrece timpul. Mai multe voluntare ale proiectului au adus refugiaților materiale și i-au învățat să confecționeze caracatițe pentru bebeluși. Refugiații s-au apucat de treabă și mai târziu au declarat că dintre toate ajutoarele pe care le-au primit, acesta le-a dat cea mai mare satisfacție.
Dar nu trebuie să fii refugiat(ă) pentru a croșeta cu plăcere și din ce în ce mai multe persoane contribuie. În Israel există coordonatoare regionale care obțin materialele la preț redus, îi învață pe cei doritori cum să lucreze (cu toate că internetul este plin de indicații, modele și filmulețe care demonstrează tehnica de lucru). Iar o dată la două-trei luni, voluntarele se adună în casa coordonatoarei, își aduc noile creații și se face „clacă”: păpușile sunt frumos ambalate pentru a fi trimise în maternități și între timp voluntarele sporovăiesc și petrec o seară plăcută. Multe prietenii s-au format cu aceste ocazii…
Cu timpul, caracatițele confecționate de fiica mea sunt tot mai pline de fantezie, cu jocuri de culori, cu căciulițe, cu fundițe, cu floricele… Una chiar a primit un plasture negru pe un ochi, ca un pirat. Există însă și un soi cu totul special de caracatițe, confecționate de adevărate artiste. Unele chiar au o personalitate proprie: The Beatles, Marx Brothers, Bob Marley, The Simpsons, Spider-Man, Moș Crăciun… Creativitatea nu are limite! Una dintre aceste artiste este Vered Skelker – merită să intrați pe pagina ei de Facebook pentru a-i admira creațiile – caracatițe și nu numai.
https://www.facebook.com/profile.php?id=100005059398952
Cine are chef să participe se poate adresa ONG-ului din țara sa, link-urile se află mai jos.
Hava Oren
Bibliografie:
Caracatița uriașă: https://wilderutopia.com/traditions/myth/behold-the-kraken-destroyer-from-the-depths-of-the-sea/
Octopus România: https://octopusromania.blogspot.com/2017/02/motivatia-initierii-proiectului-octopus.html
Caracatițe în Israel: https://pagim.net/octopus/
Articole științifice: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36525534/
https://imj.ie/tentacles-for-tinies-the-many-arms-of-the-crocheted-octopus /
11 Comments
Mulțumesc pentru acest crâmpei de senin. Există atâta cenușiu în jur, încât un astfel de articol e ca o compresă răcoroasă pe un trup chinuit. Îl voi recomanda cu mare bucurie prietenilor indemânatici și doritori să ajute.
Exact de aceea l-am și scris, ca să mai uităm de grijile zilnice.
.Articol foarte omenos, interesant și frumos scris. Cum scria și Hava, fie apă cu zahăr sau caracatiță, important este să ne dăm silința să le ajutăm bebelușilor.
Vorbind despre caracatițe, în afară de cele otrăvitoare, ele sunt niste ființe deosebite. În special foarte inteligente. Un documentar de pe Netflix “My octopus teacher – caracatița – învățătoarea mea” descrie prietenia care s-a legat între o persoană aflată după o tragedie personală și o caracatiță. La un moment dat cei doi s-au obișnuit să înoate sub apă împreună. Caracatița i-a dat persoanei respective o lecție despre ce înseamnă prietenie. De asemenea, caracatița este din ce în ce mai frecvent amintită în media medicală la persoanele post-traumatice (din păcate foarte multe în Israel). Poți să fii perfect sănătos și la un momendat stresul iți produce “sindromul inimii frânte” – the broken heart syndrome care poate fi foarte grav și chiar fatal prin lezarea inimii din cauza excesului de adrenalină produsă de stress. Despre acest sindrom în anestezie am publicat și un articol. Dar legătura cu caracatița este că acest sindom se mai cheamă Takotsubo (în japoneză caracatiță) syndrome, fiindcă inima lezată primește forma vasului în care pescarii japonezi țin caracatițele. Aceste vase au gâtul îngust și baza largă, de aceea sindromul se mai cheamă și apical balooning fiindcă vârful inimii (apexul) se dilată.
În primăvara asta am primit de la o nepoată de soră o băsmăluță tricotată sub formă de triunghi micuț. Se poartă în jurul gâtului, în anotimpul rece și e viu colorată, asortându-se la orice. Nepoata e cu familia în Danemarca unde elevii sunt încurajați să execute astfel de lucruri: pentru relaxare, pentru socializare. Nu știu cine pe cine a inspirat, dar nu pot decât să apreciez astfel de inițiative. Mamele și bunicile noastre au avut astfel de preocupări, transmise din generație în generație, fără prea multe studii anterioare de impact. Felicitări pentru articol, doamnă Hava Oren!
Perfect de acord. Lucrul de mână avea avantaje care s-au pierdut odată ce tinerii stau toată ziua cu nasul în telefonul celular. Dar ce să spun? Și eu făceam lucru de mână în tinerețe, dar acum îmi petrec timpul la calculator…
Totdeauna aflu de la dvs despre inițiative, realizari, proiecte frumoase. Ce imi ridica moralul.
Vreau sa va felicit pentru fiica dvs talentată şi atīt de bună la suflet.
Si muziciana si cu o inzestrare artistica manuală
Simpatice caracatițe, oare tentaculele nu pot fi periculoase pentru un prematur care duce totul la gură ?
Bineînțeles că nu! Păpușile sunt spălate împreună cu hăinuțele copilului, deci sunt curate, sunt de bumbac, nu are ce să fie periculos.
Cel mai natural e cel mai apreciat -referitor la opțiunea dintre tuburi și împletituri!
Nimic nou sub soare.
Apreciez în mod special această acţiune internaţională de sprijinire a sugarilor prematuri aflaţi în incubator. E incredibil cum nişte omuleţi de câteva sute de grame fac diferenţa dintre tuburi şi tentaculele moi ale jucăriei, alegând-le pe acestea din urmă!
Chiar așa, creativitatea umană nu are limite! Admir extrem de mult, întotdeauna, capacitatea oamenilor de a se ajuta între ei fără ”coordonare” din partea unor autorități formale. Ce articol excelent!