În aceste zile în care tot mapamondul, mai ales ”mapamondul meu”, e (pre)ocupat cu/de subiecte extrem de serioase, aș zice vitale, pentru viitorul țării m-am gândit că merită să schimbăm puțin direcția și poate că, îndepărtându-ne de prezent, vom uita măcar o clipă cât de urât și de amenințător este.

Și încă o mențiune:  nu sunt zaharisit, nu am (încă) semne de Alzheimer și nu uit(decât în parte!) despre ce am scris în trecut. Îmi amintesc bine că în urmă cu câțiva ani am dezvoltat în Baabel povestea cafelei ”mele”. https://baabel.ro/2021/11/cafeaua-noastra-cea-de-toate-zilele/  Am recitit textul și voi încerca să nu mă repet.

Dar să ne întoarcem la subiect.

Ideea de scrie din nou despre cafeaua mea mi-a fost inspirată de poezia alăturată, primită de la un bun prieten. Autorul mi-e necunoscut.

Subiectul, așa cum l-am mai prezentat, e foarte aproape de sufletul meu, aș zice că face parte componentă din cine sunt eu și de aceea poezia alăturată a venit ca o mană cerească, pentru că, alături de propriile mele opinii despre tot ce vrei, politică, artă, literatură, climă, psihologie umană ș.a.m.d, eu am o părere foarte clară despre cafea și puțin îmi pasă dacă tot mai puțini sunt de acord cu mine, sau dacă vor găsi în cele ce urmează ”urme” din eseul publicat deja, sau simptome clare de senescență înaintată.

Și dacă nu mă înșel, subiectul cafelei negre merită a fi rediscutat și asta din cel puțin două motive.

Primul este că băutul cafelei e un fenomen ubicuitar: în întreaga lume aproximativ un miliard de indivizi beau zilnic cafea, consumul ridicându-se la aproximativ 2 miliarde de cești în fiecare zi.

Dar mai există încă ceva: scăderea evidentă a numărului partizanilor concepției mele despre coffea arabica (și înlocuirea ei cu diverse surogate, așa cum se va vedea mai jos) se datorește apariției unor generații noi, cele care, după cum scrie în Vechiul Testament, ”nu l-au cunoscut pe Iosef” – o expresie care denotă cât de repede trece gloria mundi și cât de repede sunt uitați (ca și cafeaua neagră!) cei care odinioară erau cei apreciați și adulați.

Dar să trecem la ideea de bază care susţine că singura formă de cafea care poate fi numită ”cafea” este cea neagră, adică (ce se ne mai învârtim în jurul degetului celui mic), cafeaua turcească – nu numai neagră, dar și pregătită după un tipic pe care nu l-am găsit scris nicăieri (pentru că nu nici l-am căutat!), dar pe care l-am descris deja. Pentru cei interesați în rețeta mea (o fi doar a mea?!) recomand eseul amintit.

Restul vine ca un addendum de informații, de exemplu câte cești de cafea se recomandă zilnic? Dacă ești sănătos și nu ai probleme, cum ar fi hipertensiunea arterială, se spune că până la 240-250 mg cafeină (sau patru cești din cele preparate după rețeta de mai sus) nu ți se poate întâmpla nimic grav.

Dar despre asta mai târziu. Acum a venit timpul să discutăm surogatele.

Cappuccino, de exemplu, este un fel de cafea (espresso) cu lapte. Aparent e mai mult lapte decât cafea, dar conținutul de cafeină e dublu față de lingurița mea ”clasică”, iar gustul e de fapt greu de definit, ceva între lapte și cafea. Iar numele provine de la culoarea sutanelor călugărilor capucini.

Când beau totuși cappuccino? Când sunt în oraș și cafeaua care îmi place mie nu e de găsit. (De fapt, nici o mai caut, e inutil!! Poate doar în cafenelele arăbești.) În plus, în majoritatea prăvăliilor, băutura e doar călduță, ca și când vânzătorul n-ar fi avut timp pentru mine.

În armata israeliană se bea de obicei așa-numita cafea boț (noroi!). Prepararea e simplă: un pahar (cești nu sunt), o linguriță de cafea așa-zisă naturală, zahăr și apă fierbinte din ceainic, turnată peste praful de cafea. Nimic interesant, pur și simplu un lichid fierbinte cu un gust de cafea care nici măcar nu seamănă cu cafeaua mea, cea despre care scriam mai sus.

Și ce ziceți de nescafe, sau instant coffee? Încă o copie nereușită a cafelei naturale, care are marele avantaj că se dizolvă pe loc în apa fierbinte, rezultatul fiind opusul cafelei-boț. Dar cafeaua solubilă are și un avantaj. În mod normal un pliculeț sau o linguriță conțin doar 50% din cafeina unei lingurițe de cafea naturală. În plus există și o formă decafeinizată pentru cei care se tem de efectele așa-zise negative ale cafeinei.

În sfârșit a venit timpul să amintesc cafeaua espresso, sau nespresso, sau cum s-or numi toate celelalte feluri de cafea făcute ”la aparat”. Un lucru e clar: cafeaua asta și-a făcut partizani cu zecile și chiar sutele de milioane și asta din două motive. Majoritatea amatorilor nu au habar ce înseamnă o cafea neagră, naturală, ei s-au născut prea târziu! În al doilea rând, este foarte ușor de preparat, cu aparate care folosesc capsule cu conținut diferit în cafeină, de la 55 la 90 și chiar la 120 mg de capsulă. Cafeaua asta se face repede, se bea repede, uneori în picioare, de parcă o faci din obligație și nu din plăcere.

Nu vă așteptați să deschid subiectul numit: ”de ce bem cafea?” Nu sunt dispus să deschid o dizertație pe zeci de pagini într-un domeniu în care nu am niciun răspuns. Eu o beau pentru că îmi place! Soiurile de cafea pe care le beau în afara casei îmi provoacă și diureză, un efect de care trebuie să țin cont atunci când sunt pe drum.

Unele studii arată că în doze moderate cafeina acționează ca un excitant al activității intelectuale, scade riscul de depresie nervoasă, previne într-o oarecare măsură diabetul, insuficiența cardiacă și (scriu unii) chiar cancerul de intestin gros și vizita precoce a doctorului Alois Alzheimer!

În ultima vreme în literatura de specialitate se scrie despre efectul favorabil al unei combinații între două activități, în aparență complet opuse ca efect.

În primul rând este așa-numitul power nap, o ațipeală de 20-25 minute în timpul unei activități profesionale de noapte (și nu numai în mediul medical). S-a dovedit (și nu e nevoie de studii sofisticate, mulți cunosc acest fenomen) că o scurtă pauză petrecută în pat, în care omul închide ochii și chiar adoarme, îi oferă în continuare câteva ore de activitate alertă, ca și cum ar fi dormit ore întregi.

Dar, imediat înainte de a pune capul pe pernă pentru acele puține minute, se recomandă (da! nu e greșeală) ingurgitarea unei cești de cafea! Explicația e simplă: cafeina își face simțită efectul stimulant asupra sistemului nervos central doar după 25-30 minute. Așa se face că în momentul trezirii, efectele se completează unul pe altul și omul poate să-și continue activitatea ore în șir. Ce ziceți de asta?!

Nu, n-am uitat: mai există și intoxicația cu cafeină, la o doză diferită de la un individ la altul. Ce e prea mult, strică! Intoxicația se manifestă cu dureri de cap, hipertensiune, insomnie, irascibilitate, arsuri la stomac și uneori tremur muscular.

O mențiune interesantă: în ciuda a ceea ce se scrie privitor la durerea de cap legată de consumul exagerat de cafea, un cunoscut profesor de medicină (religios) cu care am colaborat mulți ani susține că explicația durerii de cap la cei care postesc de Yom Kippur e tocmai lipsa cafelei / cafeinei, așadar mulți, printre care și semnatarul acestor rânduri, își încep ziua de post cu o cafea (bineînțeles neagră, turcească!) fără niciun îndulcitor.

(Vă rog insistent să nu povestiți nimănui de unde aveți ideea asta, altminteri voi fi considerat eretic și mă vor izgoni din comunitate, ca pe bietul Spinoza – scuzați lipsa de modestie.)

Iar la urmă, o mărturisire de care nu mă rușinez: în desele mele călătorii, când petrec cel puțin o noapte în afara casei, pot uita să pun în valiză orice, numai nu trusa de cafea cu ibricul electric și cu ceșcuța mea specială! Dacă îmi spuneți că e un tabiet de om bătrân, vă liniștesc: o fac de aproape 20 ani.

Eu am început să beau cafeaua asta în adolescență și îmi amintesc goana răposatei mele mame după o cafea naturală, măcinată (acasă la părinți eu eram cel responsabil cu măcinatul) și… adevărată.

Iar ceai beau doar când sunt răcit!

Vă doresc o cafea bună, de dimineață, cu un pișcot sau fără, dar cu multă voie bună.

PS. Nu știu la ce fel de cafea se referă autorul poeziei pe care am atașat-o la textul de mai sus. Dar trag spuza pe turta mea și, personal, sunt convins că se referă la cafeaua mea.

Gabriel Ben Meron