Israelul a înscris trei goluri spectaculoase în poarta frontului pan-terorist islamic din jurul granițelor sale: atacul aerian masiv asupra portului Hodeidah din Yemen, fortăreața strategică a houthi-lor, eliminarea șefului statului major al organizației pro-iraniene Hezbollah, Fuad Shukr la Beirut și lichidarea liderului politic al Hamas, Ismael Haniyeh la Teheran a fost un hat trick care a uimit întreaga lume. Utilizez termeni din fotbal, deoarece încerc să diminuez voit încărcătura tragic-dramatică a acestor evenimente-limită deosebit de grave. Israelul riscă enorm cu acest trio de operațiuni spectaculoase de mare succes, care însă de moment îi conferă un avantaj strategic și operațional. A lovi cu brio Hamasul în epicentrul puterii teocratice de la Teheran este un succes militar greu de depășit. Practic mesajul Statului Evreu către Iran este că îi putem lovi crunt, oricând și oriunde, chiar în țara lor, suntem în stare să anihilăm orice lider care dorește și acționează pentru lichidarea noastră ca stat. Analog este și mesajul trimis către temuta organizație Hezbollah, aripa înarmată a Iranului din Liban și Siria, prin scoaterea definitivă din scenă a liderului militar al acesteia. Merită menționat că în cursul conflictului de uzură cu Hezbollah, demarat imediat după operațiunea Hamas din 7 octombrie 2023, Israelul a eliminat, rând pe rând, mai mulți conducători militari ai Hezbollah.

Bineînțeles că aceste asasinate țintite nu aduc nici pacea, nici înfrângerea acestor organizații teroriste înarmate până în dinți (dar în surdină) de Iran și de alte state arabe radicale. Ele însă le slăbesc eficiența, le dezorganizează, le demoralizează pe termen scurt și le demonstrează că Israelul va fi extrem de greu de șters de pe hartă, cu evreii aruncați în mare ori izgoniți înapoi în Europa sau America. Pe de altă parte, aceste succese operaționale îmbunătățesc moralul populației israeliene puternic afectat de chestiunea nerezolvată a ostaticilor, a populației dislocate din jurul fâșiei Gaza și de la granița cu Libanul, precum și de scăderea nivelului de trai și de problemele economice tot mai profunde datorate prelungirii stării de beligeranță.

Practic pentru prima oară în istoria sa de la 1948 încoace, Israelul nu își poate exercita suveranitatea asupra întregului său teritoriu recunoscut de tratatele internaționale. Există aproape 100.000 de refugiați interni din jurul fâșiei Gaza și încă circa 80.000 de la granița cu Libanul. Ei nu pot reveni în așezările lor care au fost în mare parte distruse și sunt mai departe expuse atacurilor directe ale Hamas sau Hezbollah. Aproape 2% din cele 9 milioane de locuitori trăiesc în provizorat, în condiții precare. În mod cert, o parte nu se vor mai întoarce la casele lor; unii s-au relocat deja sau se vor reloca în interiorul țării, alții vor părăsi țara ca să scape definitiv de ororile și de nesiguranța războiului. Această stare de lucruri nu mai poate fi prelungită multă vreme nici din punct de vedere uman, nici economic sau politic.

Israelul va fi obligat, chiar cu prețul unui război devastator, să împingă prezența fizică și cinetică a adversarului său de moarte, organizația teroristă proiraniană Hezbollah, dincolo de râul Litani, aflat la aproximativ 30 de km la nord de granița israeliană. Hezbollah este principala amenințare strategică la însăși existența Statului Evreu, pentru că arsenalul balistic estimat al acesteia este de cca 150.000 de rachete. Mai mult, organizația dispune de un contingent de 30-40.000 de luptători cu o temeinică pregătire militară, superioară unor trupe regulate din țările europene de pildă. Ofensiva de 9 luni împotriva Hamas va fi o alergare de sănătate în comparație cu o eventuală campanie militară împotriva Hezbollah.

Există și scenariul foarte probabil al unei noi confruntări directe cu Iranul, de data aceasta nu de genul celei anunțate din aprilie 2024, ci a uneia de anvergură, care va consta în lovituri alternative operate de ambele state unul împotriva altuia, timp de câteva zile. Iranul se va ține de promisiune în mod cert, a și arborat drapelul roșu de luptă și răzbunare împotriva „dușmanului sionist”. În decurs de câteva zile, Israelul va fi atacat masiv. În ciuda retoricii parțial antiisraeliene de la nivelul administrației Biden-Harris, mai ales al celei din urmă, un grup de 12 nave de război americane a pornit deja spre largul coastelor libaneze. Alte forțe strategice americane au fost puse în stare de alertă în zona Orientului Mijlociu pentru a sprijini Israelul la proximul și previzibilul atac direct iranian. S-ar putea ca de data aceasta, cu ajutor american, Israelul să profite de ocazie și să lanseze un atac aerian nimicitor împotriva arsenalului nuclear și balistic iranian.

Nici regimul iranian nu este atât de puternic precum pare, tânăra generație urbană, cu diplome, dorește și luptă pentru un nou regim democratic, neautoritar, prooccidental, care să trăiască în armonie și în bune relații cu Israelul. O serie de minorități, precum cea arabă sau azeră, reprezintă un procent tot mai ridicat din întreaga populație și își revendică drepturi individuale și colective pe măsură. De asemenea, starea sănătății liderului suprem Khamenei este tot mai precară, se apropie momentul critic al succesiunii pentru care se dă o luptă acerbă în eșaloanele superioare ale puterii. Mulți lideri din aparatul politic și militar, chiar cei ai temutei Gărzi Revoluționare, nu mai vor un control strict al elementului religios din vârful puterii de stat. În mod clar, teocrația iraniană dă semne de slăbiciune, îmbătrânire și de pierdere treptată a controlului guvernamental. Chiar în rândul teocrației au pătruns imami reformiști care realizează necesitatea unor reforme profunde a statului islamic.

Israelul, pe lângă unitatea și moralul redutabil al populației, spiritul combativ al armatei și al forțelor de securitate, are și el câteva slăbiciuni sistemice.

1. Ofensiva din Gaza încă nu are un obiectiv strategic clar. Fără îndoială că Hamas-ul poate fi distrus, dar el nu poate fi lichidat cu desăvârșire. Care este proiectul politic post-Hamas? Se vede clar că obiectivul primordial al Guvernului Netanyahu este continuarea cu orice preț a stării de beligeranță pentru a-și asigura propria supraviețuire politică.

2. Trupele combatante încep să dea dovadă de oboseală cronică, fapt observabil în Gaza, unde mulți soldați israelieni au fost lichidați din greșeală de camarazii lor. Țara nu are suficiente resurse umane, economice și financiare ca să mențină sub arme cca 300.000 de rezerviști timp de luni și ani de zile.

3. În rândurile armatei, pierderile depășesc 650 de morți și patru mii de răniți și indisponibilizați. Se pune întrebarea legitimă care au fost rezultatele, ce s-a obținut cu acest sacrificiu suprem? Hamas nu a fost cu adevărat distrus, războiul de uzură continuă, iar în cazul unui război total cu Hezbollah (de Iran nici nu mai vorbesc), pierderile vor fi mai mari cu câteva ordine de mărime.

4. Problema gravă a refugiaților interni este o bombă cu efect întârziat.

5. Pe arena internațională Israelul se confruntă cu o izolare fără precedent, singurul său aliat rămânând SUA, și poate că acesta este cel mai acut pericol la securitatea națională. Una peste alta, Israelul e la strâmtoare, duce o luptă curajoasă şi decisivă pentru simpla sa existență.

George Vigdor

Post Scriptum

Prin înlocuitea lui Haniyeh (ucis probabil de Mossad la Teheran), cu Sinwar, măcelarul din Gaza, practic comandantul aripii militare a Hamas, preia și comanda aripii politico-diplomatice a organizației teroriste. De fapt, are loc o concentrare a puterii executive în mâna unui singur terorist de frunte, al cărui prestigiu a crescut exponențial în rândul populației palestiniene din Gaza, dar și din Cisiordania, prin rezistența redutabilă pe care Hamas-ul o opune de 9 luni forțelor israeliene de ocupație.

Concentrarea puterii Hamas în mâna lui Sinwar implică un mare risc pentru organizația teroristă: dacă va fi scos din schemă de către Israel, puterea militară operațională se va prăbuși definitiv. Oricum, un lider militar aflat în clandestinitate nu-și poate comanda decât parțial organizația militară aflată în subordinea sa.

George Vigdor