După cum am văzut în articolul despre Licoricia din Winchester https://baabel.ro/2022/07/o-femeie-de-afaceri-in-anglia-medievala/, evreii au fost izgoniți din Anglia în 1290 și nu au revenit decât prin 1650, cu permisiunea lui Oliver Cromwell.  Adică timp de vreo trei secole și jumătate în Anglia nu a mai călcat picior de evreu?  De fapt nu e chiar așa.  Când evreii din Peninsula Iberică au fost siliți să se convertească sau să plece, evident Anglia nu i-a primit.  Dar printre cei convertiți și urmașii lor, au fost unii negustori, medici etc. care s-au stabilit în Anglia.  Erau creștini cu acte în regulă, deci nu era niciun motiv să nu fie primiți.  În timpul domniei lui Henric al VIII-lea, la Londra trăiau vreo 100 de „creștini noi” care practicau în taină iudaismul.  Când Henric al VIII-lea a trecut la protestantism, aceștia au făcut la fel, ca supuși de nădejde ai Angliei.  Faptul că erau evrei era „secret”, dar despre mulți se știa…  Unul dintre aceștia, venit în Anglia la începutul domniei reginei Elisabeta I, a fost doctorul Roderigo Lopez (1517 – 1594).

Așa cum se întâmplă deseori, era fiul unui medic și chiar unul de renume, medicul regelui Portugaliei.  În 1498, când evreii portughezi au fost puși în fața alegerii de a se converti sau de a părăsi țara, familia a ales să se convertească, astfel că Roderigo s-a născut deja „creștin”.  A studiat la Coimbra și a început să practice medicina, dar cum Inchiziția îl bănuia că practică pe ascuns iudaismul, a decis că era mai bine să se facă nevăzut – și în 1559 s-a stabilit în Anglia.  A trecut la protestantism și a început să lucreze ca medic.

Fiind un medic bun, a făcut o carieră strălucită.  A fost angajat întâi la St Bartholomew, cel mai vechi spital din Londra și cu timpul și-a format o clientelă printre oamenii cei mai de seamă ai vremii, chiar și printre apropiații reginei Elisabeta, iar în 1581 a fost numit medic al curții, cu un salariu anual de £50.  Mai târziu a primit și o moșie de la un client recunoscător, episcopul de Worcester.  Devenise un om înstărit și respectat.

Lopez a luat-o de soție pe Sarah, fiica unui alt „creștin nou”, negustorul Dunstan / Gonsalvo / Benjamin Anes (Añes), stabilit și el la Londra.  Nu se știe cu siguranță dacă doctorul Lopez și familia sa practicau în taină iudaismul.  Evident el nega acest lucru care, oricum, era ilegal în Anglia de atunci.  Pe de altă parte, se știe că a donat bani pentru o sinagogă secretă la Anvers.

Aparent a fost o poveste de succes, dar realitatea era mai complicată.  Oricine se bucura de favoarea reginei stârnea invidie și își făcea dușmani.  Unul din cei mai aprigi a fost contele de Essex, un important demnitar de la curte și favorit al reginei Elisabeta.  Acesta a pus spioni pe urmele doctorului Lopez și a descoperit tot felul de lucruri suspecte… 

Lopez avea legături în Spania, în Portugalia și chiar la Constantinopol și coresponda cu tot felul de personaje importante.  Să nu uităm că Spania și Anglia se aflau pe picior de război: în 1588 Filip al II-lea a trimis Invincibila Armada să invadeze Anglia, să o detroneze pe regina Elisabeta și să reinstaureze catolicismul – dar expediția a eșuat.  Când regele Portugaliei a murit fără să lase moștenitori, Lopez a fost amestecat în lupta pentru succesiune.  Din scrisorile interceptate nu a reieșit nimic care să indice că Lopez era trădător, dar totuși el a povestit amănunte de la curte fără știrea reginei.  Printre altele, el a povestit că l-a tratat pe contele de Essex de o boală venerică.  Este ușor de imaginat mânia acestuia când a aflat!!! 

De acolo nu mai era decât un pas să-l acuze pe Lopez că ar fi participat într-un complot ca să o otrăvească pe regină.  Medicul a fost întemnițat în Turnul Londrei. La proces a fost găsit vinovat de înaltă trădare și în 7 iunie 1594 a fost executat public în modul cel mai crud cu putință – hanged, drawn and quartered – dar mai bine să nu intru în amănunte.

Vinovăția – sau nevinovăția – lui Roderigo Lopez nu a fost niciodată dovedită până la capăt.

La prima vedere, totul pare clar: a fost judecat și a fost găsit vinovat, totul perfect legal.  Dar dovezile împotriva lui se limitau la două scrisori mai vechi.  Una pomenea de un complot: regele Spaniei, Filip al II-lea, plănuia să pună niște portughezi să asasineze pe regele Franței și pe regina Angliei.  Scrisoarea nu a fost nici scrisă de Lopez, nici adresată lui și nici nu îl pomenește.  Există încă o scrisoare în care un anume António da Veiga spune că crede că l-ar putea convinge pe Lopez să-l otrăvească pe unul din pretendenții la coroana Portugaliei, dar acest lucru nu s-a întâmplat.  În plus, a fost acuzat de așa-zișii lui complici, dar mărturiile au fost obținute, după obiceiurile vremii, prin tortură.  În aceste condiții oamenii mărturisesc orice, de aceea în zilele noastre probele obținute under duress nu sunt admise.  Este adevărat, Lopez ar fi putut să uneltească și să o otrăvească pe regină (ceea ce, evident, nu s-a întâmplat!), iar ca mobil al crimei ar putea să fi fost banii – poate că da și poate că nu. 

Există însă și amănunte care par să-l dezvinovățească.  Se pare că regina Elisabeta nu era convinsă de vinovăția medicului și timp de peste trei luni a tot amânat să semneze ordinul de execuție.  După lege, ea avea dreptul de a confisca întreaga avere a trădătorului, dar nu a făcut-o.  Din contră, ea a sprijinit-o pe văduvă și a finanțat studiile fiului ei.

***

Povestea doctorului Roderigo Lopez pune multe semne de întrebare.  Eu cred că singura lui vină a fost că a divulgat amănunte intime despre un pacient – a fost o acțiune lipsită de etică și i-a furnizat dușmanului său un pretext de răzbunare, dar nu a fost o crimă.  Contele de Essex este el însuși un personaj controversat: în 1601 a fost și el condamnat la moarte pentru înaltă trădare – a organizat o lovitură de stat împotriva reginei Elisabeta, dar planul a eșuat și el a fost prins.

După părerea mea, adevăratul vinovat a fost antisemitismul virulent al vremii.  Și dacă nu îi avea ca țintă pe evrei, pentru că în Anglia nu erau, și-a găsit o țintă alternativă în evreii convertiți, „creștini noi” sau marani.  Cu toate că s-a născut catolic și în Anglia a devenit protestant, Lopez a fost judecat nu ca om, ci ca evreu.  Iată cum îl descrie un contemporan, avocatul londonez Gabriel Harvey:

Doctor Lopus, the Queenes physitian, is descended of Jewes: but himselfe A Christian, & Portugall. He none of the learnedest, or expertest physitians in ye Court: but one, that maketh as great account of himself, as the best: & by a kind of Jewish practis, hath growen to much wealth, & sum reputation.

(Dr. Lopez, medicul reginei, este de origine evreiască, dar el însuși e creștin și portughez.  Nu e cel mai învățat, nici cel mai expert dintre medicii de la curte, dar tot făcând pe grozavul, așa cum fac toți evreii, a acumulat multe bogății și o mare reputație.)

Iar la proces, procurorul l-a numit a perjured, murdering villain and a Jewish doctor worse than Judas himself (un ticălos sperjur și un doctor evreu mai rău decât însuși Iuda).  E clar că judecat era evreul, nu omul.

Chiar învinuirea pare să fi fost inventată de contele de Essex pe baza unor zvonuri care circulau pe vremea aceea în Anglia și în Spania: că medicii evrei convertiți își otrăvesc pacienții.  Este o altă versiune a calomniei de sânge: evreii ucid copii creștini.  Ambele sunt la fel de absurde, dar cine vrea neapărat, le crede.  (De fapt, este exact același lucru ca fake news de pe rețelele de socializare de astăzi și mulți le cred.)

Istoricul William Camden, poate chiar martor ocular la execuție, relatează că ultimele cuvinte ale lui Lopez au fost: I love my queen as I love my lord and saviour Jesus Christ. (O iubesc pe regină așa cum îl iubesc și pe domnul și mântuitorul meu Isus Cristos.)  La aceste cuvinte, mulțimea a izbucnit în huiduieli și urlete: Hang the Jew! (Spânzurați-l pe evreu!)

***

Apropo, „scandalul Lopez” pare să-l fi inspirat pe Shakespeare să scrie Negustorul din Veneția și să creeze personajul Shylock – cămătarul evreu cel neîndurător.  De fapt, subiectul era demult la ordinea zilei.  Piesa Evreul din Malta a fost scrisă de Marlowe cu vreo patru ani înainte și a fost prezentată în preajma execuției lui Lopez, cu un succes enorm la public, ceea ce l-a făcut pe Shakespeare să abordeze și el subiectul.

Nici Marlowe, nici Shakespeare, nici mulți alți scriitori englezi nu au văzut vreodată un evreu, dar stereotipul s-a păstrat timp de secole.  Poate primul evreu care apare ca personaj pozitiv în literatura engleză este Rebecca din romanul Ivanhoe al lui Walter Scott, publicat în 1819.

Hava Oren

Bibliografie:

”The Jewish Conspirators of Elizabethan England”, capitol în cartea The Jews in the History of England 1485 – 1850, David S. Katz, Oxford University Press 1996

https://en.wikipedia.org/wiki/Roderigo_Lopes

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5548115

https://www.cassidycash.com/roderigo-lopez-and-jews-in-16th-century-england