Francezilor le place să-și spună, sau să se lase numiți de alții, La Grande Nation și după modesta mea părere, acest lucru are o anumită justificare. Eu le acord cu mărinimie acest titlu de noblețe, pentru că francezii au dat omenirii un număr impresionant de genii, atât în termeni absoluți, cât și per capita. Printre aceștia se numără nu doar Jean-François Champollion, descifratorul hieroglifelor, sau Louis Pasteur, cel care a prelungit considerabil durabilitatea laptelui, dar și numeroșii scriitori, filosofi și enciclopediști care au făcut posibil iluminismul occidental… Nu mi-ar ajunge o seară întreagă ca să-i enumăr. Și totuși, în Olimpul suprapopulat al corifeilor francezi există și câteva personalități mai puțin cunoscute, care, datorită meritelor lor speciale, merită cu prisosință să fie descoperite.

Unul dintre geniile mai puțin cunoscute ale secolului XX a fost poetul și scriitorul extraordinar de talentat Raymond Queneau. Acest mic eseu este o privire de ansamblu asupra omului și a operei sale, pe care doresc să le aduc pentru o clipă în centrul atenției.

Raymond Queneau a văzut lumina palidă a Normandiei la Le Havre, în 21 februarie 1903. Părinții fiind comercianți foarte ocupați, el a fost crescut mai ales de bone, iar lipsa de afecțiune a părinților a compensat-o cu o mare dragoste pentru cărți. La 17 ani s-a mutat la Paris, unde s-a dedicat studiului filosofiei. După serviciul militar în coloniile nord-africane, a făcut diverse munci de ocazie, inclusiv cea de funcționar la o bancă. Dar interesul său pentru folosirea limbii și a textului l-a determinat să devină traducător și jurnalist. Printre altele, a lucrat la ziarul L‘Intransigeant scriind articole pentru rubrica intitulată Connaissez-vous Paris? În 1939, la izbucnirea războiului a fost înrolat ca rezervist și, după o participare nespectaculoasă la înfrângerea din 1940, a fost demobilizat. De atunci și-a început activitatea de scriitor, redactor și critic literar pe care a continuat-o până la moartea sa în 1976, la Neuilly-sur-Seine. A fost căsătorit cu suprarealista Janine Kahn, cu care a avut un fiu, Jean-Marie, care a devenit un pictor cunoscut.

Să revenim acum la Raymond. Încă din tinerețe, el a fost fascinat de suprarealismul care era în vogă la acea vreme. În anul 1949 s-a alăturat unui grup de artiști rebeli care inițial s-a numit Collège de Pataphysique. Împreună cu Italo Calvino și alți camarazi a fondat platforma literară OuLiPo (acronimul pentru L’Ouvroir de Litterature Potentielle sau Atelierul de literatură potențială). Grupul și-a propus să facă experimente nemaiauzite până atunci cu limba franceză. Unul a fost scrierea de texte supuse unor constrângeri cât mai absurde, de exemplu o întreagă lucrare în proză fără litera „e”.

Un prim succes literar remarcabil al lui Raymond Queneau a fost romanul Zazie dans le Metro, apărut în 1959 la editura Gallimard. După un succes răsunător, el a fost ecranizat de Louis Malle. Chiar primul cuvânt al acestui roman este un neologism tipic pentru Queneau. Eroina cărții, tânăra Zazie, explorează limbajul local și folosește cuvântul inexistent Doukipudonktan. Nu este nimic altceva decât transcrierea fonetică a întrebării D’où qu’ils puent donc tant? (De unde naiba put ei așa?) Zazie petrece un weekend la unchiul ei la Paris și este prinsă într-un vârtej de întâmplări din ce în ce mai absurde. Călătoria ei cu metroul are loc abia la sfârșitul romanului și este, în esență, un detaliu minor. Autorul este mai interesat de utilizarea variată a limbii vorbite din perspectiva unei fetițe naive. Romanul se remarcă printr-un umor verbal debordant, diverse citate și aluzii literare, precum și prin utilizarea mai multor stiluri de limbaj. Toate acestea sugerează faptul că Queneau vedea limba ca pe un material pe care îl poți modela, răsturna, completa, scurta sau reinterpretă după bunul plac.

Volumul de poezii extrem de excentric al lui Raymond Queneau Cent Mille Milliards de Poèmes (O sută de mii de miliarde de poezii) din 1961 este de o originalitate aproape de neegalat. Volumul include într-adevăr acest număr colosal de poezii și totuși nu trebuie să ne imaginăm un raft de cărți lung de kilometri, ci mai degrabă un volum destul de subțire care conține 10 sonete de câte 14 versuri fiecare, ca materie primă pentru un experiment lingvistic și matematic. Fiecare pagină a cărții este tăiată în fâșii orizontale înguste, de câte un singur vers. Astfel putem citi primul vers dintr-un sonet, al doilea din altul și așa mai departe, continuând la întâmplare. Rimele și ritmul sunt aceleași, prin urmare oricare vers poate fi luat din orice sonet. Toate versurile se potrivesc perfect și rezultă mereu un flux coerent. Acest lucru face posibil numărul incredibil de mare de combinații. Dacă am putea citi neîntrerupt câte o poezie în fiecare 30 de secunde, plăcerea lecturii ar dura aproximativ 95 de milioane de ani.

Un alt opus al lui Queneau care s-a bucurat de un succes extraordinar este Exercices de style (Exerciții de stil), apărut în 1947, o colecție de vreo sută de variante ale aceleiași povești, fiecare prezentată într-un format, stil și limbaj diferit. Tema centrală este o scenă banală dintr-un autobuz parizian, descrisă de narator la persoana întâi. Naratorul are o discuție la fel de banală cu un pasager cam ciudat. Mai târziu, naratorul îl reîntâlnește la gara Saint-Lazare și observă anumite neregularități în vestimentația lui. Asta este tot, povestea nu ocupă mai mult de jumătate de pagină. Urmează apoi 99 de reinterpretări ale acestei povești, unele complet absurde, ceea ce produce efectul amuzant. Oricare ar fi transformarea aplicată textului, se poate recunoaște mereu legătura cu povestea inițială și distorsiunile sale adesea acrobatice sunt o adevărată delectare.

Adevărul este că în urmă cu câțiva ani, exercițiile de stil ale lui Queneau m-au inspirat să creez un text oarecum asemănător, deși poate nu la fel de virtuoz: o rețetă bulgărească numită Tarator, o supă rece de castraveți care se prepară din câteva ingrediente simple și este o adevărată încântare în zilele toride de vară. În stilul lui Queneau, am variat textul scurt în diverse moduri, atât din punct de vedere al conținutului, cât și al stilului, imaginându-mi cum ar fi fost redactat de un muzician, un inginer, un naționalist, un ezoteric, un sado-masochist etc. — toate variantele fiind desigur umoristice. În total, am creat peste 150 de variante, dintre care o duzină au fost traduse din germană de Hava Oren și pot fi găsite aici: https://baabel.ro/2018/08/bucataria-de-vara-taratorul-bulgaresc-in-diverse-stiluri/

Pentru cititorii interesați există și traduceri ale unor lucrări ale lui Queneau în limba română, printre care se numără romanele Sfântu’ Așteaptă (Saint Glinglin) și Florile albastre (Les fleurs bleues).

Aici se poate vedea cum arată și cum funcționează cartea cu 10¹⁴ poezii diferite:
https://youtu.be/2NhFoSFNQMQ?t=13

Peter Biro

Surse:

https://de.wikipedia.org/wiki/Raymond_Queneau

https://de.wikipedia.org/wiki/Hunderttausend_Milliarden_Gedichte

https://literaturkritik.de/queneau-stiluebungen-hommage-an-die-sprache-und-ihre-moeglichkeiten,23725.html

Sursa imaginilor:

1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Raymond_Queneau_S.jpg  Jean-Max Albert, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons

2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Plaque_comm%C3%A9morative_appos%C3%A9e_sur_l%27immeuble_o%C3%B9_v%C3%A9cut_Raymond_Queneau.jpg Henry de Chambernac, CC BY 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by/4.0>, via Wikimedia Commons

3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Queneau_sonnets.jpg  Thomas Guest, CC BY 2.0 <https://creativecommons.org/licenses/by/2.0>, via Wikimedia Commons