Joi, 14 noiembrie 2024, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă din Cluj – un spaţiu cunoscut şi pentru interesantele prezentări de carte – a avut loc lansarea cărţii Străinul din interior. ”Dosarul” versus biografia personală, scrisă de istoricul Victor Neumann[1].
La prezentarea-dezbatere iniţiată de istoricul Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă din Cluj, au fost prezenţi atât autorul cărţii, cât şi profesorii universitari Florin Lobonţ de la Universitatea de Vest din Timişoara şi Miodrag Milin de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Prezentarea amplă, la care au luat cuvântul cei patru distinşi profesori universitari, nu a mai continuat cu o dezbatere, probabil din cauza publicului puţin numeros (în aceeaşi zi avuseseră loc simultan mai multe prezentări de carte), a temei complicate şi sensibile, precum şi – cred eu – a insuficientei cunoaşteri a cărţii care abordează această temă atât prin prisma istoricului, cât şi a experienţei personale.
Cartea, prefaţată de Armin Heinen[2] şi apărută în acest an (2024) la editura timişoreană Datagroup, este menită să demonteze verdictul de colaborator al Securităţii, confirmat de hotărârea definitivă din 5 decembrie 2023, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. În ciuda tuturor argumentelor şi probelor prezentate de apărare, acţiunea în instanţă prin care Consiliul Naţional pentru Studiere Arhivelor Securităţii solicita Curţii de Apel Bucureşti, în februarie 2021, stabilirea calităţii de colaborator al fostei Securităţi pentru Victor Neumann, a avut câştig de cauză[3].
Străinul din interior, dincolo de a fi o pledoarie pentru dovedirea nedreptăţii care i s-a făcut şi risipirea acuzaţiilor din spaţiul public care au ştirbit respectabilitatea autorului, cuprinde o analiză complexă a celor petrecute, pe multiple planuri: biografic, istoric, sociologic şi memorialistic.
Cele patru capitole principale ale cărţii – 1. Ambiguitatea atributelor identitare, 2.„Născut din tată evreu”. Culturalism, naţionalism şi rasism înainte de 1944 şi după 1971, 3.„Polyxenianu” străinul şi duşmanul şi 4. Biografie, memorie şi istorie – sunt urmate de al cincilea, întitulat: În loc de concluzii. Eu şi Polyxenianu din „Dosar” sau continuitatea discursului epurării.
Citind cartea, mi-am făcut o idee despre Banatul multiconfesional şi multietnic care şi-a pus pecetea asupra formării lui Victor Neumann, dar şi despre modul în care s-a schimbat profilul acestei regiuni în urma instaurării regimului totalitar şi virarea către regimul naţional-comunist. Relaţia majoritate-minorităţi şi persistenţa antisemitismului în România sunt alte subiecte tratate în carte.
Urmărind firul traiectoriei profesionale sinuoase a autorului, am pătruns, într-o oarecare măsură,în mediul restrictiv şi impregnat ideologic al instituţiilor de cultură (muzee şi biblioteci) din perioada totalitară, dar şi al comunităţii evreieşti timişorene.
Nu am putut să nu remarc determinarea tânărului istoric de a-şi împlini vocaţia de cercetător, tenacitatea şi aplecarea permanentă spre studiu chiar dacă, uneori, obiectivul era aproape de neatins din cauza obstacolelor întâlnite în cale. Potrivit autorului, piedicile de care s-a lovit de-a lungul acestui drum dificil ar fi fost cauzate, în primul rând, de condiţia sa de minoritar dublu (evreu după tată şi român după mamă) dar şi de concepţia sa europeană, aflată în răspăr cu orientarea principală, protocronistă a vremii.
Compromisul semnării unui angajament cu Securitatea a adus după sine atribuirea mai multor nume conspirative, printre care şi cel de Polyxenianu – o trimitere la „străinul din interior”, privit cu neîncredere şi tratat cu adversitate de-a lungul regimurilor politice care s-au succedat de-a lungul secolului XX.
Autorul trece în revistă cauzele acestei atitudini care continuă şi în prezent, fiind – după opinia lui – şi la originea „vânătorii de vrăjitoare” la care a fost supus, la peste treizeci de ani de la schimbarea de regim din România.
Aflat la apogeul carierei sale profesionale, reputat istoric cu o operă solidă, recunoscută pe plan naţional şi internaţional, profesor universitar, fondator de şcoală doctorală, director al Muzeului de Artă din Timişoara, unul dintre artizanii proiectului câştigător al titlului de Capitală Culturală Europeană, Victor Neumann a avut surpriza de a-i fi scos la iveală dosarul de Securitate. Pe baza documentelor cuprinse în dosar, CNSAS a cerut şi a obţinut în instanţă decizia definitivă de fost colaborator al poliţiei politice.
Cititorul poate urmări argumentaţia lui Victor Neumann pentru a demonta acuzaţia de a fi colaborat cu serviciilor de securitate comunistă.
Eu am reţinut, din cele afirmate de el şi întărite şi de opinia istoricului Armin Heinen, faptul că „dosarele Securităţii nu trebuie citite în niciun caz ca protocoale, ci mai degrabă ca puncte de vedere ale serviciilor secrete care trebuie descoperite, analizate şi interpretate în funcţie de prejudecăţile şi interesele lor.” Susţin ideea istoricului german că a sosit momentul ca (după modelul Germaniei şi al altor ţări din fostul „lagăr socialist”) arhivele fostei Securităţi să fie predate arhivelor statului pentru a fi studiate de istorici, altfel existând riscul ca CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) să preia necritic informaţiile existente în dosarele fostei Securităţi şi să scrie istoria vremii potrivit viziunii regimului totalitar. În plus, instanţele de judecată care nu caută să confrunte dosarele din arhiva fostei Securităţi cu alte surse (documente, memorii, mărturii) riscă să emită verdicte bazate strict pe conţinutul “dosarului”, întocmit sau “ticluit” de către securiştii sârguincioşi (chiar zeloşi) să-şi îndeplinească planul.
În final, menţionez că – făcând parte din aceeaşi generaţie cu Victor Neumann – eram curioasă de conţinutul cărţii. Am trăit aceeaşi perioadă sumbră şi lipsită de perspectivă a regimului totalitar şi pot confirma unele dintre amintirile sale.
Provin dintr-o familie evreiască vorbitoare de maghiară. În anii 1960 ai copilăriei mele, la Cluj convieţuirea interetnică era relativ armonioasă, majoritatea copiilor vorbeau atât româneşte, cât şi ungureşte, străzile aveau inscripţii bilingve, ba chiar şi filmele erau subtitrate în ambele limbi.
Treptat această atmosferă s-a schimbat, au dispărut inscripţiile maghiare, a scăzut numărul claselor cu limbă de predare maghiară şi al grupelor maghiare de la universitate, se vorbea tot mai puţin ungureşte şi cele două comunităţi etnice se distanţau din ce în ce mai mult.
Am absolvit Fizica la Universitatea Babeş-Bolyai (în acelaşi an cu autorul cărţii), citeam revista Echinox şi am avut prilejul să întâlnesc în acea vreme, dar şi mai târziu, istoricii de marcă ai anilor 1970-90, evocaţi în carte. Totuşi, unele dintre amintirile mele sunt diferite[4].
Pe de altă parte, am avut norocul – ca să spun aşa – de a nu fi fost nevoită să dau ochii cu fosta Securitate…
Titlul cărţii lui Victor Neumann m-a dus cu gândul şi la străinul din interiorul meu, al fiecăruia dintre noi (cred), cel care poate acţiona diferit de principiile proprii, dar ale cărui acţiuni trebuie asumate.
La prezentarea cărţii de la Cluj dezbaterea anunţată nu a mai avut loc. Mi-aş dori o discuţie pe marginea acestei cărţi în care să se caute răspunsuri la întrebări precum: ce te putea determina, în regimul comunist, să semnezi un angajament cu Securitatea şi care sunt motivele trecerii sub tăcere a acestui episod? Oare a sosit vremea să se depolitizeze cercetarea arhivelor Securităţii şi care ar trebui să fie obiectivele acestei cercetări? De ce prevalează şi astăzi protocronismul în studiul istoriei? Şi – văzând rezultatele năucitoare ale primului tur de scrutin prezidenţial – care este explicaţia revirimentul naţionalismului extremist, cum de s-a conservat (şi consolidat) suspiciunea faţă de minoritar, străinul din interior?
Andrea Ghiţă
[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Neumann
[2] https://de.wikipedia.org/wiki/Armin_Heinen, https://humanitas.ro/autori/armin-heinen
[3] http://www.cnsas.ro/documente/rapoarte/Raport%20CNSAS%202023.pdf
[4] Unele dintre amintirile mele sunt diferite. De pildă, repartizarea absolvenţilor pe posturi se făcea în ordinea mediei generale, Absolvenţii cu activitate obştească meritorie (unul sau doi dintr-o promoţie) beneficiau de o bonificaţie de 50 de sutimi la media generală. În anul când am absolvit noi existau nişte facilităţi pentru studenţii căsătoriţi şi cei care aveau domiciliul în oraşul unde se afla postul repartizat (Decretul nr. 54/30 mai 1975). De asemenea, pentru a ocupa un post în cercetare sau în învăţământul superior era necesar să fi îndeplinit un stagiu de trei ani în învăţământ sau producţie.
11 Comments
Ca un facut, sau ca o coincidenta, am urmarit asta seara la TVRi filmul Metronom, realizat in 2022.
Aici, se poate vedea de ce era capabila Securitatea cu toate ca nu am auzit ca asemenea situatii ca cele descrise in film, sa se fi petrecut in timpul anilor mei de studii.( elevide liceu sunt surprinsi de Securitate in timpul unui ceai, muzica formatia Led Zeppelin, sunt dusi la biroul Sec si obligati sa semneze o declaratie privind ce s-a intamplat cu toate datele personale; una din fete refuza sa semneze, este amenintata pana accepta s o faca).In cele din urma colonelul de Sec incearca s-o atraga in a semna pt o viitoare colaborare, deci inainte de bacalaureat, ii promite sprijin pe toate liniile legate de facultate si viitosrea profesie, fata refuza. S a dovedit ca grupul compusese o scrisoare destinata Europei libere, unul dintre liceeni insa o predase securitatii cu promisiunea ca familiei sale i se va aprobarea de plecare din tara.
Povestea continua chiar langa Academia Militara, la capatul str. Sf Elefterie de unde tatal meu a fost ridicat in 1961 de Securitate.
Trecusera anii, dar practic, la meme Jeanette era autrement coiffee.
Iată că treptat – din păcate numai noi două – am reuşit să dezbatem o parte a subiectului, aici în Baabel. Poate că cineva va comenta şi partea cu cercetarea arhivelor CNSAS. Istoricul Armin Heinen nu a scris în necunoştinţă de cauză despre metodele de cercetare ale CNSAS, despre faptul că e politizată şi că ar trebui ca, în sfârşit, să se schimbe regimul arhivelor fostei Securităţi (după modelul german). Mai rămâne de dezbătut modul în care tratează justiţia acest subiect. Cât de profesionişti sunt cei care judecă şi dacă apelează la consultanţi. Desigur, cred în continuare, că informatorul – în orice condiţii a ajuns în această situaţie – ar trebui să-şi asume ceea ce a făcut.
Andrea, ma indoiesc, desi poate gresesc, privind cercetarile de la CNSAS si faptul ca at corespunde celor scrise de acel domn Heinen. Stie dl. limba romana, precum Denis Deletant? Dosarele, enorm de multe preluate de CNSAS nu sunt cercetate fiecare de istoricii de acolo per se. Ori exista petenti, sau cercetatori externi (cum am fost definita eu, sau oricare alta persoana, care vine oficial cu un scop definit si autorizat)
care au solicitat dosare, acelea sunt aduse, dar ii folosesc doat pe solicitanti, si asta reprezinta o parte a dosarelor, altfel pt. ca sa fie cercertate de personalul CNSASeste necesar un scop precis pt care le abordeaza, fie articole pt publicatii interne, poate externe si carti.
Exista de ex doua dintre revistele lor, despre minoritatea evreiasca, una despre cea germana, mai mult n am verificat.
Eu n am spus asa ceva, am spus ca multi evrei, desigut telativ la ponderea lor in populatie au semnat acel pact.
In loc sa se feresca, daca ar fi putut, au acceptat acel servici. Dar n au fost singurii. Si eu sunt de aceeasi parere, fiecare natie isi are falitii sai.
Posibil ca, in imaginea avuta o data, in tinerete, confruntarea cu aceasta carte cat si cu dosarele a fost un soc, spargerea unei iluzii.
Menţionez că semnificaţia numelui Polixeniu ( Polixenia) este explicată în două moduri:
– alcătuit din cuvintele greceşti polis – cetate şi xenos – străin ( străinul din cetate)
– alcătuit din cuvintele ( tot greceşti) poli – mult şi xenos (care poate fi atât străin cât şi oaspete). În dicţionarele de onomastică se consideră că semnificaţia acestui prenume (Polixeniu sau Polixenia) este iubitor de oaspeţi, ospitalier. https://dexonline.ro/definitie/Polixenia, https://www.behindthename.com/name/polyxena.
Este surprinzator ca acesta a putut fi un nume conspirativ, dat de Securitate. Dar, am observat in miile de pagini care mi-au trecut prin maine, nenumarate dovezi de “inteligenta” a acestora.
In plus, pe langa cele scrise anterior privind motivele pentreu care erau semnate intelegeri cu Securitatea, trebuie sa stii cati evrei au facut-o, nu numai ca colaboratori, informatori, dar in mod tragic ca tortionari. Evreii si Securitatea, cartea in doua volume, scrisa de Tesu Solomovici -fara pic de referinte bibliografice si documentare vizibila – mi-a facut pielea ca de gaina.
Într-adevăr, iniţial, numărul lucrătorilor de origine evreiască din Securitate (dar un timp foarte limitat) era mai mare decât ponderea lor numerică în populaţia ţării. Şi nu era de mirare. Îm acea vreme, imediat după război, evreii care nu fuseseră legionari şi fascişti,ci victime, erau oameni de încredere şi nu conta că erau evrei. Mai târziu i-au eliminat, înlocuindu-i cu români. Nu am citit cartea lui Teşu Solomovici şi nu-mi pot imagina pe ce se bazează dacă e “fără referinţe bibliografice şi documentare vizibilă”. Cred că documentarea nu este imposibilă, dat fiind că există Centrul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
CNSAS a aparut in1999, iar cartea in 2003. Te-ai intrebat ce i-ar determina pe unii sa intre in pact cu diavolul. Pactul era determinat si de un anume fel de personalitate, dar nu toti cei care au legat pactul, au provocat si rau direct. Au fost pritnre ei tortionari de-a dreptul in perioada cea mai grea a totalitarismului comunist, pana in 1952-1953.(Misu Dulbergher este un exemplu, dar au fost multi si feluriti).
Dintre primele persoane care au reusit sa “puna mana” pe materialul fostei Securitati a fost jurnalistul/scriitorul Mihai Pelin, una dintre sursele de informatie ale lui Solomovici. In primii ani de existenta a CNSAS-ului accesul era inca destul de complicat. Am fost acolo prima oara in iarna lui 2002.
Nu cred că evreii sunt diferiţi de alte popoare şi că ar fi toţi fără prihană. Sunt la fel cu orice alt popor. Acei securişti evrei nu erau torţionari pentru că erau evrei, ci pentru că erau dispuşi să fie torţionari. Tocmai din acest motiv e incorect să judeci faptele unui om în funcţie de naţionalitatea sau religia sa. Din păcate majoritatea oamenilor judecă în acest mod.
Dragă Andrea, la articolul tău voi încerca să fac unele comentarii, deoarece cunosc destul de bine organizaţia CNSAS, unde mi-am petrecut ore nenumărate timp de cel puţin 8 ani de-a rândul.
Voi copia câteva din rândurile scrise de tine, la care mă voi referi:
Cartea,… este menită să demonteze verdictul de colaborator al Securităţii, confirmat de hotărârea definitivă din 5 decembrie 2023, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. În ciuda tuturor argumentelor şi probelor prezentate de apărare, acţiunea în instanţă prin care Consiliul Naţional pentru Studiere Arhivelor Securităţii solicită Curţii de Apel Bucureşti, în februarie 2021, stabilirea calităţii de colaborator al fostei Securităţi pentru Victor Neumann, a avut câştig de cauză.
Am văzut şi eu acel raport al CNSAS-ului şi mă întreb, care ar fi cauza pentru care CNSAS s-a luptat ca să-i divulge probabil, pe toţi (sau doar o parte) cei care au fost colaboratori (mai apar şi unii definiţi lucrători, eu ştiu că există şi categoria de informator) sau care au avut o altă legătură cu Securitatea în timpul comunismului. Voi încerca să mă informez.
Am luat legatura cu Dl Silviu Moldovan, cred ca indeplineste astazi functia de director al Sectiei de Cercetare la CNSAS. Am primit unele raspunsuri la intrebari adresate si cu permisiunea dlui o sa scriu mai jos:
1. Da, CNSAS este o instituţie a statului român.
2. CNSAS este o arhivă de stat, dar nu Arhivele Naţionale (ale Statului se numeau în perioada comunistă). Arhivele Naţionale sunt o instituţie separată, care ţine de Ministerul Afacerilor Interne. CNSAS se află sub controlul Parlamentul României.
La intrebarea mea: Este posibil ca sa i se fi facut cuiva un dosar de colaborator fara ca persoana sa fie constienta de acest lucru, cazul dlui Neuman? raspunsul interesant, care explica poate unele aspecte, posibil descrise si in carte:
3. După părerea mea da, este posibil. Din câte îmi amintesc, în cazul domnului Neuman este vorba de situaţia în care a semnat un angajament, însă notele informative, sau unele dintre acestea, nu îi aparţin, fiind redactate de un ofiţer de securitate.
Ar aparea si următoarele întrebări:
Este adevărat că Dl Neumann are un dosar de colaborator, dar în acţiunea făcută în justiţie de CNSAS, a încercat să susţină că în realitate nu a fost colaborator.
Prima întrebare, oare dl Neuman ştia că are un dosar la Securitate şi a doua,
A semnat vreodată un act de colaborare?
Din comentariul Andreei:
“Victor Neumann a avut surpriza de a-i fi scos la iveală dosarul de Securitate. Pe baza documentelor cuprinse în dosar, CNSAS a cerut şi a obţinut în instanţă decizia definitivă de fost colaborator al poliţiei politice.”
Ar rezulta că nu era conştient de acest dosar.şi că nici nu a semnat vreodată un document de colaborare, ceea ce pare foarte dificil de înţeles, dar posibil că dosarele erau uneori create fără ca persoana pe al cărui nume figura acel dosar,
Dacă nu ar fi fost o semnătură de colaborare, ar fi fost greu ca CNSAS să câştige în instanţă.
După ce a fost făcută acţiunea îmi închipui că dl Neumann a studiat acest dosar, bănuiesc că răspunsul nu poate fi negativ.
Orice colaborator, său informator avea un nume conspirativ, din cunoştinţele mele, numele acesta se puteau schimba, dacă perioadele de “colaborare” se întrerupeau şi eventual se reluau ulterior, astfel puteau să se schimbe numele.
Citez încă ceva din articol:
.” Susţin ideea istoricului german că a sosit momentul ca (după modelul Germaniei şi al altor ţări din fostul „lagăr socialist”) arhivele fostei Securităţi să fie predate arhivelor statului pentru a fi studiate de istorici, altfel existând riscul ca CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) să preia necritic informaţiile existente în dosarele fostei Securităţi şi să scrie istoria vremii potrivit viziunii regimului totalitar”
Nu cred că informaţiile sunt preluate necritic, interesul CNSAS, de ani şi ani de zile a fost să facă cât mai multe investigaţii scotocind cu seriozitate în acele vizuini arhivale. Istoricul german nu cunoaste componenta profesionala a CNSAS-ului, si de aceea poate emite acest enunt de mai sus.
La CNSAS lucreaza un numar mare de istorici cu o experienta larga si un interes pentru cercetare, se face o munca serioasa de investigare si exista rezultatele acestei munci nu numai prin volume tiparite, dar si prin mentinerea unei reviste care este luber accesibila pe siteul institutiei.
Arhivele CNSAS se află la Popesti-Leordeni, pe locul numit Arhivele Statului (nu ştiu dacă sunt exclusiv arhive care provin de la fosta Securitate, sau acolo sunt depozitate şi alte materiale. Incontestabil neputinţa de a dovedi realitatea precum domnia sa o vede, şi o consideră, prin folosirea unor persoane juridice competente este un lucru de tristă întâmplare, care face să umbrească realitatea făcând-o ambiguă..
Faptul că dl Neumann a continuat să se lupte prin scrierea acestui volum, dovedeşte atât curajul dar mai ales determinarea sa privind trecutul şi confruntarea, aş zice frustrantă cu ceea ce i s-a întâmplat.
În legătură cu confruntarea cu Securitatea în anii comunismului în România mai scrii:
” ce te putea determina, în regimul comunist, să semnezi un angajament cu Securitatea şi care sunt motivele trecerii sub tăcere a acestui episod? ”
Mi-e greu să cred că nu ştii care ar fi fost motivele ca unele persoane şi probabil nu chiar puţine, au semnat angajamente cu Securitatea. Aceasta, putea fi cauzat de criterii ca frica, personalitate slabă, teama de a nu putea să-şi păstreze postul, intimidarea şi ameninţarea cu orice s-ar fi putut imagina, de la a fi retrogradat şi până la a fi investigat, eventual arestat cu o vină prefabricată
Despre motivele trecerii sub tăcere a acestui episod, la cine te referi ?
Un articol interesant scris despre activitatea dlui Victor Neumann, scris de prestigiosul istoric roman-evreu-francez, profesor emeritus la Montpellier, Carol Iancu poate fi citit mai jos: victorneumann.com
Mulţumesc pentru acest comentariu amplu, făcut în urma unei adevărate investigaţii. De fapt, dincolo de “intriga” din titlu – biografia versus “dosarul”, cartea pune în discuţie multe aspecte interesante ale cercetării istoriei, relaţiei majoritate-minoritate, specificului multietnic şi multiconfesional al Banatului şi ale vieţii unui tânăr istoric ambiţios în anii comunismului. Intenţionat nu am adus în discuţie atacurile josnice din presă care l-au vizat pe istoricul Neumann, pentru că nu voiam să deturnez atenţia de la esenţa cărţii, deşi ele reflectă nu numai calitatea jurnaliştilor năimiţi, cât – mai ales – a celor care i-au asmuţit asupra victimei. Aveam impresia că în conjunctura electorală actuală din România, notele mele de lectură vor trece neobservate deşi subiectul este unul incitant. Să sperăm că vor mai apărea comentarii pentru că, de fapt, este o temă care ar trebui să intereseze atât generaţia noastră, cât şi pe cea actuală pentru că – din păcate – Securitatea s-a perpetuat.