În dex.ro, cuvântul senzualitate este definit ca: 1. Înclinare spre plăcerile trupești (erotism), sau 2. Sensibilitate senzorială. Iar senzoriu este definit ca “Punct cerebral considerat de unii filosofi și psihologi centrul comun al tuturor senzațiilor”. Conform concepției atribuite lui Aristotel, există cinci simțuri de bază: văzul, auzul, mirosul, gustul şi simţul tactil. Dar cu timpul medicina a descris și alte simțuri. Acestea sunt:

– Sensibilitatea proprioceptivă sau propriocepţia ne ajută să simțim poziția corpului cu ajutorul unor receptori aflați în măduva spinării.

– Echilibrocepţia are un rol important în menținerea echilibrului (la care participă și propriocepția).

-Termocepţia recepționează temperatura mediului înconjurător și a obiectelor care vin în contact cu pielea și cu mucoasele

– Nocicepția este simțul durerii, și

– Cronocepția este un simț complex prin care omul percepe trecerea timpului.

În final, există și simțuri interne sau interocepţii care ne informează prin receptori specifici ce se întâmplă în interiorul organismului nostru. Astfel simțim, de exemplu, distensia intestinală (balonare), cea a vezicii urinare pline, lipsa de aer, când nivelul oxigenului în sânge scade sau există anumite patologii pulmonare sau cardiace grave.(1)

Două lucruri m-au provocat să scriu despre senzualitatea nasului. Primul a fost că (spre rușinea mea de medic) am auzit pentru prima oară de la mezinul nostru despre feromoni și al doilea, articolul doamnei Medrea, “Toamna, distilări” (https://baabel.ro/2024/10/toamna-distilări/) care descrie în mod fermecător mirosurile toamnei.

Când spunem că ne-a plăcut supa, friptura sau prăjitura, spunem că ea are un gust bun, dar, de fapt, gustul este dat nu numai de receptorii din gură (cald, rece, sărat, acru, dulce, amar, iute), ci, mai ales, de informațiile transmise spre creier de receptorii mirosului, aflați în mucoasa nazală. Nu e suficient ca o ciorbă să fie caldă, sărată și acrișoară; la gustul ciorbei contribuie și mirosul diverselor ingrediente precum zarzavaturile, carnea, condimentele etc. Fără ele, ciorba ni s-ar părea fadă. La fel, nu e suficient ca prăjiturile sau înghețata să fie numai dulci. Deci calitățile alimentului, deși le atribuim gustului, în realitate sunt determinate de o combinație între gust, miros și chiar termocepție. De fapt, senzația de gust este și mai complexă. Se adaugă textura alimentului (tare, moale, cremos, crocant etc.) și chiar impresiile vizuale: o prezentare atrăgătoare contribuie și ea la „gustul” mâncării.

Subiectul principal al acestui articol este mirosul. Există persoane care nu pot simți mirosuri – această tulburare este numită anosmie. Ea este destul de frecventă la cei care suferă de rinită alergică și sinuzită cronică. Anosmia este un fel de infirmitate: ne împiedică să ne bucurăm de parfumul florilor, de aroma mâncărurilor… Singurul ei avantaj este că nu ne supără mirosurile neplăcute la care suntem expuși uneori. Anosmia ne poate periclita chiar viața, atunci când nu simțim mirosul de fum, de ars sau de gaz în apartament. Din păcate, spun aceste lucruri din proprie experiență. Ani de zile am fost anosmic din cauza sinuzitei cronice. Simțul mirosului mi-a revenit numai după un tratament chirurgical.

Multor bărbați le face plăcere să simtă mirosul unui parfum feminin, dar se pare că femeile sunt mai puțin încântate de parfumurile folosite de bărbați. Atracția față de o persoană, senzualitatea, poate fi afectată și de mirosuri specifice ale partenerului/ei. Acest lucru se face prin intermediul unor substanțe numite feromoni. Deci nu ar fi o exagerare să afirm că nasul este un auxiliar al senzualității, unii îl numesc chiar un organ sexual.

Feromonii

Cuvântul provine din limba greacă și înseamnă purtător de hormon. Feromonii sunt substanțe chimice, biologic active, secretate de unele insecte, pești, batracieni, mamifere, chiar și de om, care influențează procesele de dezvoltare și comportamentul altor indivizi din aceeași specie.

Spre deosebire de hormoni, care acționează în interiorul organismului, feromonii acționează în afara lui, asupra altor membri ai aceleiași specii. Efectele depind de tipul de feromon, deci de compoziția chimică. La animale, unele substanțe produc avertizare (alarmă), altele indică sursa de hrană, iar altele produc atracție sexuală.

Acțiunea feromonilor a fost studiată în detaliu mai ales la insecte care trăiesc în colonii, ei reprezentând principalul mod de comunicație între indivizi și de coordonare a vieții comunității. De exemplu când furnicile găsesc o sursă de hrană, ele se întorc în mușuroi și pe drum secretă feromoni care marchează drumul, permițând altor membri ai comunității să ajungă la hrană. Într-un stup de albine, feromonii coordonează aspecte precum orientarea, apărarea, reproducerea și roirea.

Feromonii au o mare importanță biologică pentru animalele de pradă care au nevoie de teritorii întinse pentru a vâna și un partener trebuie adesea căutat la mari distanțe. Astfel lupii, leii, tigrii, panterele, leoparzii etc. își marchează teritoriile cu ajutorul urinei care conține feromoni. Aceștia sunt recunoscuți de alți membri ai speciei lor care recepționează mesajul: „Aici stau eu. Pleacă!” Dar în perioada rutului (a împerecherii), mesajul recepționat este: „Aici stau eu. Caut partener.” Interesant că acest mod de comunicare s-a păstrat și la speciile domesticite: câini și pisici.

Feromonii la om

În afară de stimuli vizuali și psihologici (sentimente), mirosul partenerului/ei are și el un rol în atracția sexuală. Dar cercetările făcute în acest domeniu nu au dat rezultate concludente, pentru că participanții, „oameni civilizați”, se prezintă la experiment spălați și dați cu deodorant.

Substanțele despre care se crede că ar avea proprietăți de feromoni se află în mod normal în transpirație (sub braț) și în secrețiile vaginale. Substanțele mirositoare din transpirație sunt produse în testicule, în ovare și în glandele suprarenale, dar numai începând de la pubertate. Substanțele produse de bărbați atrag femeile, mai ales în timpul ovulației. Ele au și un efect pozitiv asupra stării de spirit a femeilor. În mod asemănător, substanțele din secrețiile vaginale atrag bărbații și secreția maximă are loc în timpul ovulației.

Mulți cercetători s-au ocupat de acest subiect, dar trebuie subliniat că încă nu s-a găsit nicio substanță despre care s-a putut dovedi până la capăt că ea acționează ca feromon și ne putem baza doar pe ipoteze. Efectul afrodiziac al feromonilor umani, la fel ca al diferitelor sprayuri cosmetice care încearcă să le imite, rămâne controversat. (2)

Și totuși, alții consideră nasul ca pe un organ sexual.(3) Există și atracția sexuală la o formă specifica a nasului (nazofilia) și dorința de a include nasul partenerului în jocurile actului sexual, legate de fanteziile erotice ale unor persoane.(4)

În concluzie, nasul poate împlini nu numai funcții olfactive legate de mâncare, ci el este și un organ de simț, receptiv la substanțe numite feromoni, care produc atracție sexuală nu numai la animale, ci probabil și la om.

Tiberiu Ezri

Bibliografie:
1.https://www.descoperă.ro/știință/9697033-cate-simțuri-au-oamenii

2.https://en.m.wikipedia.org/wiki/Pheromone

3.https://www.sciencemusings.com/the-sex-organ-we-call-a-nose/

4.https://en.wikipedia.org/wiki/Nose_fetishism

Sursa imaginii:
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Fort_Ross_Elena_wearing_Traditional_Russian_Costume_(cropped).jpg Franco Folini, CC BY-SA 2.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0>, via Wikimedia Commons