Da, știam, doar am doi ochi și două urechi și pot citi în mai multe limbi. Știam că nu toată omenirea trăiește după același tipic și că nu toți au acces la tot ce și-ar dori. Știam toate acestea, pentru că le vedeam (și încă le văd) în jur și pentru că media nu te lasă să trăiești în ignoranță și-ți pune deseori în față niște știri care în niciun caz nu-ți pot crea o stare de bine. Dar nu știam că sărăcia merge atât de departe.

Un articol publicat recent într-un distins jurnal medical american, cunoscut în întreaga lume, mi-a pus în față o realitate de care nu eram conștient.

Dar după ce-am citit articolul, mi-am spus: te miri?! De ce te miri? Adică, ce credeai, că sărăcia se simte numai în alimentarea insuficientă, în îmbrăcămintea ponosită și în temperatura scăzută în casă în lunile de iarnă? Sărăcia atinge orice parte a existenței, ea nu face deosebiri între ce trebuie să se afle în frigider și ce trebuie cumpărat copilului pentru a face față nevoilor zilnice. Dar de aici și până la neputința de a acoperi costul absorbantului menstrual e un drum extrem de lung și, de fapt, inacceptabil.

Iată ce scriu autorii susmenționatului articol: Un sondaj național efectuat în anul 2023 [în Statele Unite] arată că aproximativ 25% din adolescente și o treime din femeile tinere nu-și pot permite achiziționarea de absorbante menstruale!

În zilele respective fetele nu merg la școală (sondajul efectuat a găsit un procent de 61%!) și, oricum, ele nu se pot concentra în timpul lecțiilor dacă nu sunt protejate. Cele mai afectate de această lipsă de igienă elementară sunt persoanele de sex feminin care răspund la definiția de homeless. Nu e de mirare că în rândurile acestor fete și femei procentul de infecții de origine ginecologică e foarte ridicat, pe lângă senzația de stigmă și rușine, două elemente care afectează mentalitatea și personalitatea acestor nefericite victime ale sărăciei.

Nu am nici cea mai mică idee privitor la magnitudinea acestei situații care face rușine oricărei societăți umane, nu știu dacă e vorba numai de Statele Unite sau și de alte țări în care, chiar dacă bogăția națională e imensă, nu toți cetățenii beneficiază de pe urma unui buget național echilibrat și eficient. Îmi închipui că o asemenea situație și altele similare, poate fi întâlnită în lumea a treia sau chiar a patra. Dar acest atentat la minima bunăstare a individului (în cazul de față a individei) nu poate fi acceptată azi, în secolul 21, nicăieri în lume.

Departe de mine dorința de a face apologia sistemului ”anticapitalist”, acela în care am trăit o treime din viața mea de până acum. Sper că numărul celor care regretă dispariția regimurilor comuniste în Estul Europei e minim, neglijabil și nu merită o atenție deosebită.

Dar, în același timp, cred că există anumite aspecte ale vieții într-o lume liberă (sau cum se spunea pe vremea mea: ”liberă să moară de foame”!) care sunt o stigmă nu pentru cetățean, ci pentru societatea în care trăiește. Nicio societate nu ar trebui să se împace cu o situație în care individul este lipsit de minimul necesar pentru asigurarea unei existențe cât de cât normale.

Știu, astea sunt vorbe cu care îți poți adormi conștiința. Ne liniștim la gândul că statul sau societatea ar trebui să preîntâmpine asemenea situații deplorabile. Dar articolul cu pricina ne oferă un exemplu elocvent și edificator.

Spitalul de Copii din Philadelphia a încercat să remedieze situația la nivel local, prin înființarea proiectului MHEI (Menstrual Health Equity Initiative).
Cum acest fenomen se datorează în mare parte lipsei de educație elementară a tinerelor fete ajunse la vârsta pubertății, campania le-a oferit mai întâi noțiunile necesare pentru înțelegerea nevoii de protecție individuală. Abia după aceea a urmat căutarea fondurilor necesare pentru acoperirea nevoilor lunare.

Ca de obicei în societatea nord-americană, inițiatorii proiectului nu au apelat la ”autorități”, fie ele locale, statale sau federale, ci au decis să găsească singuri soluția, iar succesul a fost fenomenal. La un sondaj efectuat după un an pe 133 persoane, 98% (!) au răspuns că aprovizionarea cu absorbante menstruale le-a permis să participe la programul de învățământ obișnuit.

Mi se va spune că în cele de mai sus am exploatat o situație ieșită din comun ca să umplu câteva pagini ”scrise” pe calculator. Dar eu cred că povestea absorbantelor este, de fapt, un simptom al unei boli sociale care afectează pături îndeajuns de largi ale societății pe care o numim ”de consum”. Despre această ”maladie” se vorbește și se scrie foarte puțin. Cei care ar putea să inițieze o discuție serioasă și aprofundată au un contact cu totul întâmplător cu acei membri ai societății care nu-și pot acoperi un minim de existență decentă.

Un recent sondaj în Israel arată că aproximativ un milion de copii trăiesc în sărăcie și sunt convins că acesta e doar un exemplu solitar, într-o lume care se consideră civilizată, avansată și grijulie pentru cei în nevoi.

Sunt perfect conștient că acest text, care se vrea semnal de alarmă, e departe de a fi suficient pentru a deschide un front larg de luptă împotriva sărăciei.

Eu am încercat doar să-mi fac datoria (s-o numim) cetățenească…

Gabriel Ben Meron