Ne îndreptăm spre intrare. Annie cunoaşte bine drumul, nu e prima oară că vizitează acest loc. Am încredere deplină în călăuzirea ei şi o urmez îndeaproape, precum Dante pe poetul Virgiliu. Numai că ţinta noastră nu este lumea subterană a umbrelor, ci universul sclipitor al viselor şi al dorinţelor. E o lume aparent mult mai accesibilă celor vii decât cea imaginată de Dante. E vorba de lumea supermagazinelor.
Supermagazinul Auchan este situat în Cergy, o suburbie din nord-vestul Parisului. Annie îl frecventează de mai mulţi ani, de când evită agitaţia şi atracţiile din inima metropolei, preferând atmosfera molcomă a suburbiilor care îi oferă liniştea necesară creaţiei literare.
Dacă, din întâmplare, ajungi aici după ora închiderii, după ora 10, mă avertizează Annie, tăcerea şi întunericul sunt atât de profunde, încât te simți ca într-un cimitir.
Greu de închipuit acest lucru, acum, când supermagazinul freamătă de activitate. În vorbele călăuzei mele, sub ochii noştri se desfăşoară un adevărat spectacol uman: cumpărătorii şi vânzătorii în rolul de actori completează spectacolul mut – dar nu mai puţin atrăgător – al obiectelor de pe rafturi.
Farmacia, asemenea raionului de produse organice pe care l-am vizitat cel dintâi, ne îmbie cu promisiuni miraculoase de îmbunătăţire a vieţii. Preţuri reduse afişate peste tot. Alte produse, alte promisiuni, dar același limbaj care te învăluie într-o atmosferă de miraj specifică basmelor.
La doi paşi de produsele bio, într-un colţ al supermarketului, se află o secţie gourmet, de care nimeni nu îndrăzneşte să se apropie. În aceste mini “pivniţe de uleiuri”, mirodenii etc. preţurile sunt exorbitante. Oare la raison d’être a acestui raion cu denumiri pompoase şi fără cumpărători este de a ridica prestigiul supermagazinului Auchan? Posibil, din punctul de vedere al şoarecilor care uneori țâșnesc de sub rafturile de gemuri şi dulceţuri. Comentează Annie: „Rozătoarele evită mult mai uşor aparatele de supraveghere decât noi, oamenii!”
Pitită în spatele raionului de accesorii pentru animale se află secţia de lichidări pentru cumpărătorii mai săraci. Dacă nu ai un câine sau o pisică, nici nu ai bănui existenţa acestei secţii. Un adevărat spectacol al contrastelor! Aici mărfurile, în pachete mari sau în lăzi de lemn, sunt stivuite neatrăgător. Alături, dosită şi ea ca să nu lezeze estetica magazinului, descoperim secţia en gros, unde îndeşi produsele într-o pungă și apoi o cântăreşti. Dusă este frazarea seducătoare cu promisiunile ei de fericire. În locul ei, te ești avertizat într-un limbaj ameninţător: „Consumul în incinta supermagazinului este strict interzis” şi „Greutatea produselor poate fi monitorizată la casă.” Acesta se adresează unei populaţii socotite periculoasă, clasată într-o categorie aparte, diferită de cea din restul supermagazinului.
*
Încerc să găsesc o punte de legătură între Annie Ernaux, cunoscută pentru scrierile ei, în care caută numitorul comun între identitatea ei actuală şi cea de acum câteva decenii, şi autoarea acestei incursiuni în lumea tăcută a obiectelor. Constat aceeaşi atenţie şi insistenţă clinică cu care îşi disecă personalitatea în relatările ei autobiografice, acelaşi stil de neconfundat pe care autoarea îl numeşte écriture plate, un stil minimalist în care “zorzoanele” stilistice nu au ce căuta şi care, sub suprafaţa sa calmă, netulburată, ascunde un univers al pasiunilor pe care îl poţi numai intui. O puternică prezenţă emotivă subliniată prin însăşi absenţa ei.
Descopăr că între noiembrie 2012 şi octombrie 2013, Annie a ţinut un jurnal detailat al vizitelor ei la supermarketul Auchan din complexul Trois Fontaines din Cergy unde locuieşte, vizite repetate des şi la diverse ore ale zilei. Jurnalul a fost întotdeauna metoda ei preferată de a-şi înregistra senzaţiile, care apoi, prelucrate într-o formă literară, vor conferi un sens însemnărilor impresionistice de moment.
Aflu că primii cumpărători, dis-de-dimineaţă, sunt pensionarii, adesea în cupluri. Ei nu se grăbesc şi sunt bine organizaţi, au pungi proprii pentru cumpărături şi îşi notează meticulos sumele cheltuite. La amiază sosesc femei singure sau cu copii, cu cărucioarele lor pentru alimente, semn că au venit pe jos sau cu autobuzul şi că nu au maşină. După ora 5 magazinul se umple cu cei ieşiţi de la lucru, școlari cu mamele lor, liceeni. Atmosfera se schimbă, ritmul se înteţeşte. Iar seara, între 8 şi 10 vin studenţi şi femei în rochii lungi şi basmale pe cap, întotdeauna însoţite de un bărbat.
Conform ziarului local, în regiunea Cergy trăiesc o sută treizeci de naţionalităţi diferite. Complexul Trois Fontaines din Auchan este de departe locaţia care le oferă cel mai bun prilej de a se afla în proximitatea altor etnii. Îmi amintesc de o afirmaţie de a lui Annie Ernaux în alt context: „Supermarketul ne poate oferi tot atȃt de multe semnificaţii şi adevăr uman ca şi o sală de concert.” (1) Ne oglindim în feţele celorlalţi şi ne dăm seama de umanitatea noastră comună. Ne aflăm cu toţii aici datorită nevoii de a ne hrăni şi a ne îmbrăca. Alcătuim o comunitate a dorinţelor. Textul selectiv publicat în revista The New Yorker se intitulează: A Community of Desires.
*
Supermagazinul îşi schimbă înfăţişarea nu numai după orele zilei, ci şi conform diverselor perioade ale anului. În preajma sărbătorilor de iarnă te uluieşte cu splendoarea hainelor de gală, te întâmpină cu ghirlande atârnate din acoperişul de sticlă asemenea unor şiraguri de pietre preţioase.
Pe trotuarul rulant care urcă spre lumini, o femeie tânără, radiind de fericire, se apleacă spre fetiţa ei din cărucior şi o îndeamnă să-şi ridice privirea: Priveşte luminile, dragostea mea!
Annie îşi va intitula cartea: Regarde les lumières, mon amour.
Un om în vârstă iese din Auchan, aplecat până aproape de pământ. Îi poţi vedea gâtul, dar nu şi faţa. În încălţările lui uzate, abia se târăşte cu un baston. În mâna liberă duce o sacoşă care a văzut vremuri mai bune. Ce mişcător şi admirabil e efortul lui de a aduce hrană acasă, cu orice preţ.
Aparent, decoraţiile şi luminile feerice din supermagazine nu sunt pentru toată lumea.
*
La casă, o surpriză: cumpărătoarea din faţa lui Annie insistă să-i cedeze locul la rând. Se dovedeşte că această persoană zâmbitoare îi cunoaşte scrierile. Un schimb de cuvinte amabile.
Annie îşi plasează cumpărăturile pe banda rulantă: o sticlă de şampanie, două sticle de vin, brânză organică Emmental, dulceaţă englezească… Obiecte care deodată, expuse privirii admiratoarei, dobândesc o încărcătură specială, dezvăluie un stil de viaţă. Constatarea e însoţită de un sentiment de vulnerabilitate. Rolurile s-au inversat şi e rândul observatoarei să fie observată, să devină un simplu obiect.
*
Amintirea unei seri de vară şi a unei alte surprize la casă. O coadă nesfârşită. Cumpărătorii aliniaţi, cu privirea aţintită înainte, se întreabă cam când le va veni rândul. Annie este revoltată: supermarketul face economii la personal pe spinarea clienţilor. Simte deodată o nevoie acută să protesteze. Poate, ca să-i treacă mai repede timpul, să se înfrupte din delicatesele care flanchează coada la casă?
„Suntem condamnaţi asemenea unor şobolani” meditează ea, „prinşi în capcană între rafturi după rafturi de mâncare, dar suntem mai docili decât şobolanii, fiindcă nu îndrăznim să ne atingem de aceste produse.”
Pe figurile obosite şi resemnate ale cumpărătorilor se poate citi că nimeni nu s-ar alătura gestului ei de protest. În curând vor fi afară şi totul va fi dat uitării. Se vor simţi aproape fericiţi.
Conchide Annie: „Suntem o comunitate a dorinţelor, dar nu şi o comunitate a acţiunii.”
*
Totuşi am greşi să considerăm Regarde les lumières, mon amour (publicată în 2014 de editura Gallimard) o scriere distopică. În ciuda nedreptăţilor, a discriminărilor şi a contrastelor, volumașul de nici 100 de pagini descrie şi o călătorie în lumea feerică a visurilor. Ernaux declară că vizitează Auchan cu plăcere, o întrerupere binevenită din activitatea ei de creaţie.
Spre deosebire de simetria perfectă şi strict compartimentată a Divinei comedii, în viziunea lui Annie Ernaux, iadul, purgatoriul şi paradisul coexistă în acelaşi spaţiu, fără delimitări precise.
*
Conform autoarei, supermagazinul nu poate fi redus la un rol pur funcţional. El nu este nici “ţara nimănui”, nici un simplu loc de tranzit “fără rădăcini”, cum e aeroportul. “Experţii” care îl etichetează ca atare nu se bazează pe experienţa lor proprie din simplul motiv că, din lipsă de spaţiu, o asemenea construcţie nu poate fi găsită în centrele orașele mari.
Oamenii vin la Auchan și pentru că se simt singuri. Ernaux caută şi ea să se contopească cu mulţimea de cumpărători, să-şi dizolve orice identitate, dar dezideratul anonimatului poate fi realizat numai prin evitarea oricăror întâlniri cu numeroşii ei fani.
*
Ca orice fenomen istoric, acest mod de aprovizionare va fi şi el înlocuit cu altele. Deja ne putem procura obiecte prin intermediul internetului. Casierii au fost înlocuiți cu maşini automate. Spectacolul uman s-a schimbat radical.
Autoarea își începe scrierea cu relatarea unei experienţe de neuitat. Ȋn timpul unei excursii la Košice, Slovacia, la scurt timp după căderea regimului comunist, Ernaux a fost martora spectacolului tulburător al intrării colective în consumerism, captat în timp real. Un teritoriu încă necunoscut pentru societatea slovacă, supermagazinul avea un sistem de supraveghere extrem de rudimentar: o femeie cocoţată pe o platformă elevată în mijlocul magazinului își rotea privirea de la un raion la altul, iar cumpărătorii, nedumeriţi că nimeni nu-i serveşte, poposeau multă vreme în dreptul produselor, fără să se atingă de ele, apoi, timoraţi, se îndepărtau.
Când supermagazinul va dispărea, susţine autoarea – a cărei tematică e întotdeauna trecerea inexorabilă a timpului – ne vom aminti cu nostalgie de momentele petrecute în lumea obiectelor şi ne vom gȃndi cu plăcere la duminicile copilăriei, petrecute în lumea reală, deşi artificial creată, a supermagazinului.
*
Ȋn octombrie 2022, Annie Ernaux se afla în New York City ca să-şi promoveze filmul documentar Les années super 8, realizat în colaborare cu fiul ei, David Briot Ernaux. Programul ei a devenit mult mai aglomerat decât anticipase. Obţinuse recent premiul Nobel şi prezenţa ei era solicitată la numeroase evenimente, un program istovitor pentru o persoană de 82 de ani. La sfârşitul unei asemenea zile, Alexandra Schwarz, reporteră la revista The New Yorker, s-a oferit să-i arate ce s-a mai construit în oraş de la ultima ei vizită, de acum peste două decenii, bineînţeles, dacă sărbătorita nu e prea obosită.
„Nu, nu”, a răspuns scriitoarea, „numai cȃnd sunt singură mă răzbeşte oboseala.”
Annie Ernaux este o mare iubitoare de oameni.
Marina Zaharopol
(1)Exteriors / La vie extérieure (1993-1999) de Annie Ernaux, citat în articolul Joannei Biggs “The Palimpsest Sensation.” (vezi bibliografie). Traducerea în limba romȃnă a citatelor îmi aparţine.
Sursele imaginilor
- https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/d/d3/EmpressWalkLoblaws-Vivid.jpg/320px-EmpressWalkLoblaws-Vivid.jpg
- https://www.avoir-alire.com/regarde-les-lumieres-mon-amour-la-critique-du-livre
Bibliografie
Regarde les lumières, mon amour, Annie Ernaux, ed. Gallimard, 2014
https://www.newyorker.com/books/page-turner/a-community-of-desires-annie-ernaux-excerpt
The Palimpsest Sensation, by Joanna Biggs, LRB, vol.43 No 20-21, October 2021
https://www.radiofrance.fr/francecenter/podcasts/l-humeur-vagabonde/annie-ernaux-6751763
One Comment
Din scrierile lui Annie Ernaux am citit „L’evenement”, în care povestește despre avortul ilegal pe care l-a făcut în tinerețe. Tensiunea este extraordinară, poveste m-a urmărit multă vreme, mai ales că au fost și mai sunt atâtea femei în aceeași situație și lumea nu are idee prin ce trec. În comparație, cumpărăturile la supermagazin mi se par banale. Iată o carte care nu mă atrage deloc.