Chiar dacă nu suntem deloc superstiţioşi (ceea ce e o raritate, cred eu) şi considerăm că, potrivit proverbului, „norocul şi-l face omul cu mâna lui”, nu putem tăgădui existenţa lui (şi, inevitabil, a ghinionului) care, la prima vedere, (dar nici la o cercetare mai profundă) nu pare a fi rezultatul unor acţiuni şi fapte pe deplin raţionale, călăuzite de mintea şi voinţa umană. De aici şi zicerile „A dat norocul peste el.” sau „Prost să fii, noroc să ai.”.
Ce este norocul? Potrivit DEX: „Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe” sau „soartă, ursită, destin favorabil”. În cea de a doua ipostază, norocul figurează în majoritatea covârşitoare a urărilor şi dorinţele noastre, una dintre cele mai cunoscute fiind mazel tov-ul evreiesc care coincide cu urarea tradiţională a minerilor români „noroc bun!”.
De unde vine norocul, cine îl împarte (din păcate, în mod inegal) nu ştim, dar cu toţii tânjim după el, aşa cum spune un vechi cântec ardelenesc:
Când s-o-mpărțit norocu’,
Fost-am eu dus la lucru
Şi la tăți le-o dat cu caru’,
Numa’ mie cu paharu’
Nici acela n-o fost plin,
Jumătate-o fost venin
Nici acela n-o fost ras,
Jumătate-o fost năcaz.
Cred că norocul poate fi comparat cu un câmp care se manifestă prin intermediul unor receptori şi-l poţi capta atâta timp cât ai acces la dispozitivele potrivite (amulete, mascote, talismane). Dacă le pierzi, “te paşte ghinionul”.
Neîndoielnic, atunci când ai noroc, trebuie să ai mare grijă să nu-l alungi, să baţi în lemn şi să nu te lauzi cu el (ungureşte se spune el ne kiabáljam – adică să nu strig în gura mare că am fost norocos).
Cred că majoritatea oamenilor (aproape toţi) au asupra lor un obiect purtător de noroc, fie că e un medalion purtat la gât, o brăţară sau o jucărie de pluş agăţată de rucsac şi nici nu fac vorbire despre obiectele tradiţionale, existente la toate popoarele şi religiile, menite să alunge spiritele rele şi să reverse norocul asupra casei.
În prag de 1 Martie m-am plimbat prin Clujul ticsit cu vânzători de mărţişoare. Oferta foarte bogată, pe toate gusturile, abunda în elementele tradiţionale purtătoare de noroc: coşarul, trifoiul cu patru foi, potcoava şi buburuza, în cele mai clasice sau insolite reprezentări. De-a lungul anilor primisem şi eu astfel de mărţişoare, dar nu mi-am pus întrebarea de ce tocmai ele sunt (sau se spune că ar fi) aducătoare de noroc.
Coşarul (hornarul)
Încă din clasele primare am aflat (de la o fetiţă din vecini) că un coşar întâlnit în cale îţi aduce noroc, dar nu aşa… pur şi simplu. Norocul nu “se prinde” decât dacă ţii cu mâna al treilea nasture de la bluză (jerseu, paltonaş) şi nu-i dai drumul până nu întâlneşti un… cal alb! Dar întrucât chiar şi pe vremea aceea caii albi erau o raritate (cam la fel cu caii verzi de pe pereţi) exista şi o derogare: dacă nu întâlneşti un cal alb, te ţii de nasture până când vezi prima fereastră deschisă. Acum coşarii sunt tot mai rari, ferestre deschise sunt cu duiumul, dar nu prea mai avem haine cu trei nasturi.
Să vedem de ce tocmai coşarul aduce noroc. Se pare că credinţa aceasta este legată de faptul că odată cu funinginea, coşarul alunga şi spiritele rele cuibărite în horn. El era întâmpinat cu bucurie, pentru că umbla pe la multe case şi aducea veşti din depărtări. O altă legendă face referire la legătura dintre coşar şi… rodnicie (fertilitate). Se spune că boierii cei bogaţi şi bătrâni îşi luau neveste tinere şi le ţineau în odăile din catul de sus al conacului. Din cauze mai mult sau mai puţin obiective, moştenitorii întârziau să apară, însă, ca prin minune, după vizita coşarului care avea acces în toate odăile încălzite, tinerele soţii rămâneau grele.
Am găsit o explicaţie chiar şi pentru prinderea celui de al treilea nasture de la haină. Pe vremuri nasturii erau scumpi (din aur, argint, perle sau fildeş) şi pierderea lor era o pagubă mare (aducătoare de ghinion). Dar de ce tocmai al treilea nasture? Probabil e vorba de numărul magic trei, foarte răspândit în poveştile şi legendele tuturor popoarelor. Cât despre calul alb… E posibil să fi fost rar, astfel încât triada: coşar, nasture, cal alb – avea şansa de a aduce norocul care – după cum se ştie – nu era prea uşor de captat.
Trifoiul cu patru foi
După cum îi spune şi numele (în limba română, dar şi în latină trifolium) trifoiul are trei frunze, cel cu patru frunze fiind foarte rar. Potrivit studiilor, un trifoi cu patru foi se iveşte o dată la zece mii de plăntuţe obişnuite – adică e rar precum norocul.
Se mai spune că foile trifoiului reprezintă triada: credinţă, nădejde şi iubire, la care – în cazul trifoiului cu patru foi – se adaugă norocul, toate acestea reprezentând atributele unei vieţi împlinite.
Împăratul Franz Josef era un împătimit colecţionar de trifoi cu patru foi. În camera sa de lucru din castelul de la Bad Ischl există un vas plin cu fire presate de trifoi cu patru foi. Din păcate, însă, norocul nu i-a prea surâs…
Trifoiul este simbolul naţional al irlandezilor, care de Sf. Patrick (17 martie) îşi împodobesc locuinţele cu trifoi. Potrivit legendei, Sf. Patrick ar fi ilustrat trinitatea divină cu frunzele trifoiului. Se mai crede că atunci când a fost alungată din Rai, Eva ar fi luat cu ea un fir de trifoi cu patru foi…
Mutaţiile genetice pot da naştere şi la trifoi cu mai multe foi, numărul maxim de frunzuliţe de pe un trifoi (descoperite până acum şi înscrise în Guiness Book) este 18. Mă întreb cât de norocos a fost descoperitorul acestui exemplar?
Potcoava
Calităţile aducătoare de noroc ale potcoavei mi se par cele mai fireşti, fiind legate atât de meseria de fierar, foarte grea, indispensabilă, aducătoare de bunăstare şi, mai ales, legată nemijlocit de foc – un element sacru, magic.
În acelaşi timp, potcoava făcută din fier, trecută prin foc şi fixată fierbinte pe copita calului, nu îl vatămă, ci dimpotrivă, îl protejează la drum lung. De aici şi dorinţa omului de a se pune sub protecţia potcoavei, pe care o agaţă deasupra porţii sau… pe catargul corabiei, precum amiralul Nelson.
Ştiut fiind că potcoavele nu se găseau pe toate cărările (de aici şi zicala “umbli după potcoave de cai morţi”), o potcoavă găsită trebuie “musai” să aducă noroc.
Se spune că potcoava aduce noroc doar dacă o aşezi cu braţele în sus. Unii spun că acest obicei face referire la vitele cornute, considerate izvor de noroc şi bogăţie (ceea ce nu e de mirare).
Tot aici se cere relatată o anecdotă despre Niels Bohr. Se spune că un grup de ziarişti care l-a vizitat pe renumitul fizician danez, laureat al Premiului Nobel, ar fi observat că acesta avea o potcoavă fixată deasupra porţii. Unul dintre ei l-a întrebat uimit „Dumneavoastră, unul din cei mai mari fizicieni ai lumii, credeţi că potcoava vă aduce noroc? La care Niels Bohr i-a răspuns: „Nu, dar mi s-a spus că potcoava aduce noroc, indiferent dacă crezi sau nu în puterile ei magice”.
Buburuza (mămăruţa)
Din vremuri străvechi buburuza era considerată aducătoare de noroc şi prosperitate. Se credea că cele şapte buline de pe spinarea ei ar fi legate de numărul magic şapte. Numele ei englezesc ladybird sau ladybug ar face referire la Fecioara Maria şi credincioşii consideră că cele șapte buline ar reprezenta deopotrivă şapte bucurii şi şapte necazuri.
Dincolo de toate acestea, buburuzele sunt apreciate de agricultori pentru că se hrănesc cu o mulţime de insecte dăunătoare şi e posibil ca de aici să-şi aibă sorgintea şi calităţile lor aducătoare de noroc.
Se spune că dacă o buburuză poposeşte pe mâna unei tinere, ea se va mărita în curând şi mirele ei va sosi din direcţia unde îşi ia zborul micuţa insectă. Oricum, norocul nu se prinde decât dacă tânăra îi va fredona „Buburuză, ruză / Unde vei zbura / Acolo m-oi mărita”. Sau “Mămăruţă-ruţă / suie în căruţă / şi vino la soare / unde-i nuntă mare”.
Ceea ce e sigur – şi ştiu şi eu din copilărie – nu e voie să ucizi o mămăruţă pentru că… aduce ghinion.
Desigur, cu cele de mai sus nu am epuizat nici pe departe obiectele aducătoare de noroc, ci m-am restrâns numai la cele care sunt reprezentate şi pe mărţişoare. De ce am scris tocmai acum despre acest subiect? Pentru că sunt încredinţată că în această perioadă tulbure avem cu toţii (şi fiecare în parte) nevoie de un dram de noroc în plus, după cum spune şi un vechi şi cunoscut cântec idiş (unul dintre preferatele mamei mele).
Andrea Ghiţă
Bibliografie
https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/de-ce-este-cosarul-simbolul-norocului-dupa-o-1927642.html
https://www.timisoreni.ro/despre/trifoiul-cu-patru-foi-un-simbol-universal-al-norocului
https://ziarulromanesc.at/ce-inseamna-sa-gasesti-trifoi-cu-patru-foi-noroc
https://ro.wikipedia.org/wiki/Trifoi
Sursele imaginilor
Foto credit: Andrea Ghiţă
4 Comments
Articolul d-nei Andrea mi-a descrețit fruntea nu numai datorită subiectului ci mai ales datorită stilului savuros și al tonului vioi. Citindu-l deja m-am simțit norocoasă.
În legătură cu mărțișorul este cunoscut și în alte zone din Balcani
Poate anul viitor când va veni vremea lui voi scrie tot ce am studiat referitor la acest subiect. Poate…
Foarte, foarte simpatică evocarea simbolurilor norocoase ale mărțișoarelor! Despre coșar știam ritualul cu nasturele dar (la Marghita) el se oprea la atât, nu mergea până la fazele cu calul alb și fereastra. și nici nu trebuia să fie al treilea. Cât despre Eva și firul de trifoi cu patru foi, ei bine, poate era bine să mai stea prin Rai și să mai caute trifoi, era mai câștigată decât a fost cu mărul.
Ce obicei frumso este mărțișorul! Mă întreb de unde vine. În orice caz, nu am auzit să existe ceva asemănător nicăieri, numai în România.
Mai este în Bulgaria și Serbia, plus, evident, Moldova.