Mă numesc Babatha, fiica lui Șimon al lui Menachem și de loc sunt din Maoza, de pe malul sudic al Mării Moarte. E tocmai la granița dintre Iudeea și Arabia Petrea. Pe vremuri aparținea Regatului Nabatean, dar când eram eu de-o șchioapă au intrat și acolo romanii. Ca în toate așezările de graniță, e o lume pestriță: nabateeni, evrei, romani, și toți vorbesc mai multe limbi. Tata era din Iudeea, din Ein Ghedi, și când s-a însurat, s-a stabilit la Maoza și a cumpărat o plantație de curmali de la guvernatorul Archelaus. Apoi a mai cumpărat încă vreo trei și, ca primă născută, pe toate mi le-a lăsat mie – deci sunt dintr-o familie distinsă și am avut parte de o copilărie lipsită de griji.
La 12 ani, când am ajuns la majorat (bat mițva), m-am trezit deodată că sunt „fată de măritat”. Aș fi preferat să mai aștept, dar nu era să mă fac de râs, să mă bârfească lumea de fată bătrână! Noroc că tata mi-a găsit un soț pe cinste, Ieșua al lui Ieșua. I-am dăruit și un fiu, pe care l-am numit tot Ieșua. Dar fericirea noastră nu avea să dureze mult. Soțul meu, săracul, a închis ochii și m-a lăsat, la 20 de ani, văduvă cu un copil. Ce era să fac?
După un an, când s-au mai liniștit lucrurile, m-am măritat din nou. Al doilea soț, Iuda al lui Eleazar Ketușion, era și el crescător de curmali și avea trei plantații la Ein Ghedi – dar nici eu nu am venit cu mâna goală, i-am adus o zestre de 400 de denari. Numai că… Iuda era deja însurat cu Miriam a lui Beianus și avea o fiică, Șelamțion. Era perfect legal să aibă două soții, dar, credeți-mă, aș fi preferat să fie altfel… Și apoi nici nu era chiar atât de bogat precum părea, pentru că trei ani mai târziu, atunci când și-a măritat fata, mi-a cerut să-i împrumut niște bani ca să-i dea de zestre, în plus față de plantația pe care i-o lăsase prin testament. Cum puteam să-l refuz?
Nici cu Iuda nu mi-a fost dat să trăiesc multă vreme. După cinci ani a închis și el ochii – și a lăsat în urmă o groază de datorii. După contractul de căsătorie ar fi trebuit să primesc înapoi zestrea, plus ce i-am împrumutat la nunta lui Șelamțion, împreună 700 de denari. Numai că nu am primit nimic. Ba mai mult, mai avea și alte datorii și rudele lui nu au mișcat un deget. Până la urmă nu am avut încotro și i le-am plătit eu, dar atunci plantațiile lui mi se cuvin mie! Nu-mi rămâne decât să o dau în judecată pe Miriam, prima lui soție, în fața procuratorului roman. E adevărat că nu știu carte, dar pe mine nu mă duce nimeni de nas!
Chiar dacă acestea sunt cuvintele mele, povestea este reală. Babatha (nume arameic care înseamnă „Lumina ochilor”) a trăit cam între 104 – 132 e.n. Cunoaștem toate aceste amănunte (și multe altele) dintr-o descoperire arheologică extraordinară făcută de Yigael Yadin în 1960, despre care am aflat în urma unei vizite la Muzeul Israel.
La vreo 5 km spre sud de Ein Ghedi se află Nahal Hever, o vale adâncă săpată de puhoaiele venite din munți, după rarele ploi. (O hartă a regiunii poate fi vizualizată aici: https://library.biblicalarchaeology.org/sites/default/files/bsba240203001l.jpg) Pe pereții abrupți ai văii se află mai multe peșteri foarte greu accesibile și în două dintre ele arheologii au găsit urme de ocupație umană, iar lângă intrarea fiecăreia s-au găsit urmele a câte unei tabere militare romane. Una a fost numită „Peștera groazei”, pentru că înăuntru erau 40 de schelete de bărbați, femei și copii. Se știe că ele datau din perioada revoltei lui Bar Kochba, pentru că s-au găsit și monede ale vremii. Iar cealaltă e cunoscută ca „Peștera scrisorilor”. Și aici erau 20 de schelete, multe obiecte și, mai ales, documente scrise. Printre altele s-a găsit o gentuță de piele cu întreaga arhivă a Babathei, 35 de foi de papirus cu contracte, testamente, acte de proprietate, hotărâri judecătorești etc., scrise în greacă, arameică sau nabateană, pe o perioadă de peste 30 de ani. Așa se face că cunosc atâtea amănunte despre viața femeii care a trăit acum 1900 de ani.
Pentru a aprecia importanța acestor descoperiri, trebuie să cunoaștem situația de atunci. Iudeea, o țară mică, a fost mai tot timpul la cheremul marilor puteri din jur, de la Egipt și Asiria, până la Roma, abia dacă s-a bucurat de vreun secol de independență în timpul dinastiei Hasmoneilor. Când evreii s-au răzvrătit împotriva unui urmaș al lui Irod cel Mare, acesta i-a chemat în ajutor pe romani și s-a dovedit că sub romani a fost mult mai rău. Ei s-au răsculat în repetate rânduri. Prima răscoală (66 – 70 e.n.) a avut ca rezultat distrugerea Ierusalimului și a Templului. Iar ultima, Revolta lui Bar Kochba (132 – 135), a fost sfârșitul definitiv al Iudeei. Sute de mii de locuitori au fost măcelăriți sau vânduți în robie în toate colțurile imperiului și însăși Iudeea a încetat să existe: numele provinciei a fost schimbat în Siria Palestina, cu capitala la Cezarea Maritima.
Și tocmai că la început răscoala părea să aibă sorți de izbândă. Forțele lui Bar Kochba au biruit trei legiuni romane, au întemeiat un stat, au bătut monedă proprie… Bar Kochba a fost numit nasi. (În ebraica modernă termenul a primit semnificația de președinte, dar pe atunci nasi însemna prinț.) Dar romanii au adus legiuni proaspete și răsculații nu au mai avut nicio șansă…
Ultimul document din arhiva Babathei este datat 19 august 132, deci din timpul Revoltei lui Bar Kochba. Pe baza descoperirilor făcute în cele două peșteri ne putem forma o idee despre sfârșitul ei și, din păcate, aici „telenovela” devine tragedie.
E greu de știut dacă pe vremea aceea Babatha locuia la Ein Ghedi sau la Maoza și venise la Ein Ghedi în urma somației de a se înfățișa la proces – de data aceasta Miriam a lui Beianus, prima soție, a pârât-o pe ea. În orice caz, evenimentele au prins-o la Ein Ghedi. Interesant că Ionatan al lui Beianus (probabil fratele lui Miriam) era una din căpeteniile lui Bar Kochba și scrisorile găsite în peșteră îi erau adresate lui, erau ordinele „șefului”. Iată deci pe cine căuta armata romană la Ein Ghedi! În această situație, Babatha și Miriam și-au pus certurile deoparte și și-au căutat refugiu în peșteri, împreună cu alți locuitori din Ein Ghedi. Așa s-a întâmplat în numeroase cazuri pe valea Iordanului în jurul Mării Moarte și unii chiar au reușit să scape. Dar refugiații din Ein Ghedi au fost găsiți sau poate au fost trădați de cineva care cunoștea ascunzătorile. La gura peșterilor au fost postați soldați romani care i-au ținut captivi până când au murit cu toții de foame și de sete.
Tot ce a lăsat în urmă Babatha se afla într-o firidă a peșterii, închisă cu o lespede. Era gentuța cu documente și câteva obiecte personale: o pereche de sandale, două basmale, niște gheme de lână, niște cuțite și vase de bucătărie, trei burdufuri pentru apă… – dar ce m-a emoționat cel mai mult a fost cheia de la casa ei. Spera, săraca, să se întoarcă.
***
Am ales să public acest articol în preajma sărbătorii de Lag baOmer, care anul acesta are loc în 15-16 mai, pentru că, după unele tradiții, sărbătoarea este legată de revolta condusă de Bar Kochba împotriva romanilor, iar focurile de tabără aprinse în această seară amintesc de focurile de semnalizare aprinse de răsculați pe culmile dealurilor.
Bibliografie:
Yigael Yadin, Bar-Kochba, Weidenfeld and Nicolson, London 1971
https://en.wikipedia.org/wiki/Babatha
https://en.wikipedia.org/wiki/Nahal_Hever
Surse imagini
imaginea de frontispiciu: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/62/Landelle.jpg
Charles Landelle, Public domain, via Wikimedia Commons
1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:BabathaScroll.jpg en:User:Nadav1, Public domain, via Wikimedia Commons
2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:NRCSAZ02021_-_Arizona_(325)(NRCS_Photo_Gallery).jpg Jeff Vanuga, USDA Natural Resources Conservation Service, part of the United States Department of Agriculture. The image is in the public domain in the United States.
(NRCS_Photo_Gallery).jpg){kind=link}
3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Cave_of_Letters_(1).jpg רשות העתיקות של ישראל Israel Antiquities Authority, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons
.jpg){kind=link}
4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Barkokhba-silver-tetradrachm.jpg Classical Numismatic Group, Inc. http://www.cngcoins.com, CC BY-SA 3.0 <http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/>, via Wikimedia Commons
5.https://commons.wikimedia.org/wiki/File:House_keys._Nahal_Hever._Israel_Museum,_Jerusalem.JPG Israel Museum, CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons
17 Comments
Excelentă poveste!!
Felicitări.
Două mențiuni:
1.termenul/festivitatea de bat mitzva a apărut-din câte știu- în secolul 19
2.așa cum se știe, în țările calde fetele ajung la maturitate hormonală mai devreme decât în Europa, așa că măritișul la 12 ani are o bază fiziologică.
GbM
Aha! Asta se cheamă anacronism și după asemenea detalii se poate ști că un document vechi nu e autentic. În apărarea mea pot să spun doar că nici nu am încercat să-l dau drept autentic!
Despre ce document spuneți ca nu stiti daca e autentic?
Am inteles ca toate documentele din Pestera Scrisorilor au fost validate de Igal Yadin.
Babatha, deținind atîtea acte in 3 limbi diferite, inseamnå că știa carte
Păi unde apare „bat mițva”? În monologul Babathei. Nici nu am pretins că acesta ar fi autentic, sunt cuvintele mele.
Cât despre știința de carte, hârtiile nu dovedesc nimic. Știa că sunt importante și le păstra. De altfel printre ele este o scrisoare scrisă în numele ei de un oarecare Eleazar, unde el declară că Babatha e analfabetă.
Cite noutăți aflâm!
Babatha era poate analfabetă, dar o femeie foarte desteaptă.
Un sfīrşit foarte trist.
Fascinantă povestire, ca tot ce scrieți.
Informatii despre viata de zi cu zi a evreilor din primele secole ale erii actuale.
Obiceiuri care s- au păstrat in comunitatea evreiasca din Yemen de la inceputul secolului XX
Si acolo, unele fete se câsătoreau la 12 ani, fiecate bărbat putea avea 2 soții.
Nu numai în Yemen fetele se măritau la 12 ani. Dacă citiți povestea despre evreii din Mașhad, veți vedea că și în Iran era acest obicei. Dar probabil că el nu se limita la evrei, ci apărea și la multe alte popoare de pe vremuri.
Cred ca daca Babatha ar fi trait in zilele noastre, ea ar fi luptat pentru drepturile femeilor. Acs cum reiese din articol, Babatha nu prea era multumita de constrangerile societatii (de ex., cerinta de a se casatori la asa o varsta frageda.)
Este admirabila darzenia cu care aceasta femeie care nu stia sa scrie sau sa citeasca isi apara drepturile.
De fapt, Babatha se bucura de destul de multe drepturi: de a moșteni, de a avea proprietatea ei, de a și-o administra și apăra singură în fața legii. Mă tem că multe femei de pe vremea ei au dus-o mai rău. În schimb nu avea dreptul de a-și crește singură fiul – spre marea ei nemulțumire, tribunalul i-a alocat un tutore.
Am citit undeva ca in Antichitate, siruația femeii evreice in societate era mult buna decit cea a femeilor din Grecia si Roma acelor timpuri.
Doar ca in Grecia si Roma antică se practica monogamia.
Romanii aveau dreptul sa- și repudieze soțiile. Nu stiu dacă și invers.
Întrebare foarte interesantă! Se pare că da, cel puțin după secolul al II-lea e.n., spune Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Marriage_in_ancient_Rome#Divorce Dar mi-e greu să-mi închipui că multe femei făceau uz de acest drept, doar dacă se recăsătoreau imediat, pentru că femeilor le era foarte greu să se descurce singure.
Foarte interesantă poveste care ne arată printre altele cât de ieftină și scurtă era viața pe acele vremuri.
O poveste de viață foarte impresionantă care ne dezvăluie vicisitudinile cu care s-a confruntat Babatha împreună cu tot poporul evreu și care din păcate nu s-au sfârșit nici în ziua de azi. . Să sperăm că acele chei cu care Babatha nu și-a putut deschide poarta casei să deschidă poarta păcii și înțelegerii între toți locuitorii planetei Pământ.
Emotionanta poveste! Ca intotdeauna femeile au de luptat cu problemele din familie dar in vreme de conflicte ele sufera cel mai mult.
EU nu I-as spune telenovela ci doar poveste de viata!
Citind articolul imi vine sa spun in gand pentru aceasta doamna “Binecuvantata sa ii fie memoria!”
Este o telenovelă în ghilimele, pentru că știm atât de multe amănunte din viața ei. Dar a fost o viață cu multe griji și greutăți, o viață care s-a sfârșit tragic la nici 30 de ani.
M-a captivat povestea Babathei, atât prin ceea ce relatează, cât şi prin faptul că documentele legate de Babatha s-au păstrat timp de două milenii. În acelaşi timp, mi-am dat seama cât de mică e diferenţa între Babatha care-şi căuta dreptatea acum peste două mii de ani şi multe femei moderne. Diferenţa dintre problemele ei şi ale noastre e destul de mică. Îmi pare foarte rău că a fost prinsă în capcana istoriei şi îmi imaginez cum şi-a pus la adăpost documentele importante, în sparanţa că avea să se salveze…
O poveste interesantă și emoționantă care mie îmi întărește din nou părerea că femeile suferă foarte mult în cazul conflictelor, sunt mereu expuse necazurilor și durerilor și sunt atât de puțini cei care le apără.