Când ne uităm la harta României, colorată aproape în totalitate în portocaliu, culoarea voturilor pentru extremistul George Simion, ni se conturează o imagine îngrozitoare. Cum s-a putut ajunge ca o foarte mare parte a populaţiei României să accepte ideile absurde răspândite de “gurul” Călin Georgescu şi preluate apoi cu succes de George Simion? Aceasta în condițiile în care partide naționaliste, extremiste nu au fost prezente în parlamentul român de cel puțin 20 de ani, România Mare, în pofida țipetelor propagandei vadimiste, fiind respinsă de alegători.

Este adevărat, lumea s-a schimbat în ultimul deceniu, mai ales după pandemia de coronavirus, o boală practic necunoscută, unde oamenii de știință și medicii au bâjbâit și au recomandat vaccinuri noi, care, dacă la majoritatea au fost eficiente, la unii au provocat reacții neașteptate, chiar decese. A fost un teren favorabil pentru a se multiplica teoria conspirației care avea o istorie de mii de ani. Cum nici după terminarea pandemiei nu au existat explicații plauzibile, ea a proliferat în cele mai diferite domenii.

Din păcate, nici după pandemie nu a urmat o perioadă de liniște. A început războiul din Ucraina, la care nici până acum nu s-a găsit o soluție și care a pus față în față foști aliați. Deși la început Uniunea Europeană a avut o poziție comună, prelungirea războiului a erodat unitatea statelor membre, iar cireașa de pe tort a fost victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA și incertitudinea care s-a instalat, inclusiv în problema războiului, ținând cont de caracterul imprevizibil al deciziilor președintelui american, atât politice cât și economice, care au aruncat în haos întreaga lume. La aceasta s-a mai adăugat capacitatea crescândă a mijloacelor tehnologice care au reușit să manipuleze mari grupuri de populație, răspândirea și absolutizarea știrilor false de pe rețelele de socializare, foarte greu contracarate de cei conștienți de pericolul pe care le reprezintă.

Nici România nu a fost ferită de influența acestor elemente, care s-au adăugat la nemulțumirea crescândă a populației.  Clasa politică, din cauza modalității și soluțiilor găsite pentru a aplica lozinca asigurării stabilității, nu a putut oferi niciun fel de perspectivă generațiilor mature și tinere. Corupția endemică, răspândirea teoriei ”statului paralel”, a diferitelor conspirații, au determinat o profundă neîncredere a populației în conducători, în ”sistem”. În concluzie, la alegeri, oricine a lansat acuzații împotriva ”sistemului” și a propus cele mai aberante soluții, de-a dreptul periculoase pentru viitorul țării, a fost privit ca un salvator, mai ales că, deși atenționată, clasa politică fie nu a înțeles, fie dorea să se agațe cu orice preț de putere, nu a reacționat, nu a reușit, de fapt nici nu a în cercat să dea un răspuns problemelor care îi frământă pe români.

Cred că nu este cazul să intru în detalii cum a evoluat situația alegerilor prezidențiale, toată lumea știe ce erori s-au făcut. Este absolut de neînțeles cum partidele, desigur, bine intenționate, care au format o coaliție pentru a apăra valorile europene, nu și-au dat seama că oamenii nu vor nimic de la „sistem”, că nici măcar nu sunt atenți la argumentele prezentate (destul de anemic) și că preferă discursul plin de lozinci, adesea ceaușiste, ale liderului AUR, cu promisiuni care la o a doua gândire e clar că nu pot fi împlinite. Succesul lui Nicușor Dan, o persoană cu reale calități intelectuale și politice, se datorează, cel puțin în diaspora, nu atât programului lui rațional, fără promisiuni deșarte, ci faptului că nu face parte din sistem, mai mult, că este în conflict cu acesta.

Nicușor Dan este ultima noastră speranță de a salva democrația din România, de a rămâne alături de Europa. Am străbătut un drum lung, adesea dificil ca să fim recunoscuți ca membri egali în familia europeană, ca să ni se recunoască rolul și importanța în relațiile cu Statele Unite. Din păcate, din motivele pe care le-am prezentat, o mare parte a alegătorilor se lasă amăgiți de narativul Simion-Georgescu. Ei nu-și dau seama ce îi așteaptă dacă acest grup ajunge la putere, deoarece nu citesc printre rândurile interviurilor și mesajelor președintelui AUR. Dar el a obținut aproape 41%, de două ori mai mult ca Nicușor Dan. Se poate depăși acest obstacol la 18 mai? Sincer, nu cred, dar, cum se spune, speranța moare ultima. Ar fi frumos dacă cei care nu au ieșit la vot, jumătate din alegători, să formeze, așa cum s-a întâmplat în Franța, un zid împotriva populismului și extremismului. Nu-mi dau seama exact de ce nu au ieșit la vot, a fost minivacanța de patru zile sau dezamăgirea față de oferta candidaților, ideea că toți sunt la fel, dar poate că, văzând rezultatele, vor conștientiza pericolul care ne așteptă. Speranța mea este în tineri, în studenți, Nicușor este simpatizat de ei dar a est lucru nu este suficient. El trebuie să găsească modalitatea în care să se adreseze tinerilor, dar nu numai lor, ci tuturor nehotărâților, să încerce să-i convingă că nu trebuie să ne abatem de pe drumul ales acum 35 de ani, că cei care au murit în decembrie 1989 nu vor fi dați uitării din cauza unor persoane de succes care nu se deosebesc cu mult de cei împotriva cărora au luptat și și-au dat viața.

De obicei nu-mi plac cuvintele mari, dar cred că aici se potrivesc. Nu cred că am exagerat și, cu toate că sunt o sceptică, în fundul sufletului mai am o fărâmă de speranță pentru salvarea democrației.

Eva Galambos