Oare câţi dintre cititorii Baabel au privit acum 56 de ani (în 16 iulie 1969) aselenizarea la un televizor alb-negru cu tuburi, Cosmos sau Rubin?

Casa noastră devenise neîncăpătoare; mulți vecini sosiseră cu propriile scaune, se stătea și pe jos, pe covor. Transmisia începuse mai devreme. Unii veneau, priveau puțin și plecau apoi la masă sau la alte treburi.

Odată cu venirea serii eram din ce în ce mai obosiți. Eu stăteam la loc de cinste, pe singurul scaun cu mânere, vechi și confortabil, peste care mama aruncase o pătură groasă de lână și, fiind chiar în fața ecranului, nu mă înduram să mă duc nici măcar la toaletă, pentru ca, Doamne ferește, să nu-mi ocupe cineva locul.  Și când a fost totuși nevoie, am așezat-o pe mama în locul meu.

Cu această ocazie am constatat că patul meu dublu, aflat în altă cameră, era ocupat de șapte copii din vecini care dormeau înghesuiți, care cum puteau. Pe jos dormea și o femeie, mama unor prieteni de joacă. Ciudat, dar ea avea o pătură pe care nu o cunoșteam, nu era a noastră.

Era destul de cald și mama oferea periodic câte un sirop de zmeură sau caise. Eu alegeam zmeura – și acuma, când scriu, îmi lasă gură apă când mă gândesc ce bun era și cum bulele de acid carbonic ale sifonului îmi pișcau limba.

Totuși, mai spre seară, nea Ion a spus:

– Nu se poate ca totul să fie pe socoteala gazdelor!

Așa că a dat el exemplul și a adus o damigeană mică cu vin, iar tanti Lia, soția lui, a adus o tavă cu pahare. Pe scurt, se prefigura o mică petrecere. Nemulțumită era numai mama care nu suporta alte femei în bucătărie și trebuia să spele ea singură o chiuvetă plină cu vase murdare.

La un moment dat am adormit; tata sau mama mă trezeau când erau momente mai importante – desprinderea modulului lunar, pornirea motoarelor de frânare și apoi aselenizarea propriu-zisă. De fapt, părinții mei au încercat să-i trezească și pe vecinii care adormiseră care pe unde apucase, dar puțini au văzut cu adevărat ieșirea din modul a astronautului Neil Armstrong, primul om pe Lună – odihnească-se în pace! Desigur că ulterior, toți am revăzut imagini.

Dimineața, vecinii ne-au mulțumit pentru ospitalitate și au plecat pe la casele lor clătinându-se și cu ochii lipiți de somn. În bloc era o tăcere absolută. Cred că în acea zi, la prânz, cea mai mare parte a locuitorilor Europei de Est dormeau. Unii băuseră mai mult decât trebuia, de supărare că pe Lună fusese înfipt steagul american și nu cel sovietic. Comentarii de genul „Dacă Iuri Gagarin ar fi trăit, el ar fi aselenizat primul” se auzeau destul de des în spațiile de joacă ale copiilor și în jurul blocului

Vouă tuturor – să auzim numai de bine!

Florentino Himelbrand