Perioada verii, în special lunile iulie și august, este cea a vacanțelor, când lumea planifică, apoi efectuează, ca mai apoi să rememoreze momentele vacanței, toate aceste faze făcând parte integrantă din plăcerea estivală. Eu mă aflu într-o perioadă de planificare, dar și una de rememorare a unor vacanțe mai vechi când, cu destul de mulți ani în urmă, am fost în insule grecești, nu foarte multe și nu neapărat cele mai vizitate. Este vorba despre Creta, Zakyntos și Rodos, de unde am câteva amintiri simpatice și o mare admirație care m-ar face să mă întorc oricând cu mare plăcere în oricare dintre ele.

Creta a fost prima insulă pe care am fost vreodată, acum 20 de ani. Ea este cea mai mare și cea mai sudică insulă grecească, la distanță egală de Africa și de Europa, leagănul civilizației minoice și al celei europene, cu o istorie consemnată de peste patru mii de ani, un loc magnific de întâlnire a istoriei antice cu cea modernă, precum și a mitologiei cu realitatea. De-a lungul multor veacuri, peste Creta au trecut diverși stăpânitori care au lăsat diferite urme și ale căror influențe sunt încă prezente, așa încât insula este o îmbinare între moștenirea ei culturală și frumusețea naturală care o caracterizează.

Aici sunt porturi venețiene cu influențe ale arhitecturii egiptene sau turcești, faruri legendare, plaje cu steag albastru și nisip roz unde e interzis șamponul, golfuri liniștite, ascunse de stânci, plantații de bananieri, muzee maritime sau arheologice, grădini botanice pline de calm și răcoare, sate tradiționale în care timpul s-a oprit parcă din curgerea lui, cafenele și restaurante pitorești cu bunătăți care au ajuns și pe la noi cu veacuri în urmă, via Fanar.

La începutul secolului trecut, arheologul englez Arthur Evans a scos la iveală Palatul din Knossos al legendarului rege Minos, și pe parcursul a trei decenii a contribuit la restaurarea palatului. Rezultatul muncii lui de restaurare mi s-a părut oarecum forțat și caracterizat de o anume stângăcie, dar ne dă o imagine a felului în care era organizată viața în cetatea-palat care putea adăposti până la 80.000 de oameni și care se pare că a fost construită cu mai bine de 5000 de ani în urmă. Civilizația minoică este considerată ca prima verigă a lanțului civilizației europene, situată chiar la baza ei. Palatul este legat de mitul lui Tezeu și al Minotaurului – ființa mitică jumătate om jumătate taur, ascuns într-un labirint. Tezeu s-a luptat cu Minotaurul și l-a ucis, reușind apoi să iasă din labirint cu ajutorul firului pe care i l-a dat Ariadna, fiica regelui Minos, care se îndrăgostise de curajosul erou atenian. Labirintul care îl ținea captiv pe Minotaur fusese construit de Dedal, tatăl lui Icar, primul zburător al tuturor timpurilor… Se pare că încep să divaghez, dar asta este din cauza admirației mele față de legendele Olimpului pe care le-am citit cu imensă plăcere pe la 11 sau 12 ani. Legende sau nu, minotauri sau nu, palatul din Knossos a existat și a găzduit centrul administrativ, religios și cultural al insulei Creta, iar civilizația minoică a fost de necontestat impresionantă.

Palatul din Knossos era construit din lemn de chiparoși, așezați cu rădăcinile în sus, ca să nu dea lăstari. Băile palatului aveau apă curentă și, probabil, unul din primele sisteme de canalizare din istorie. Străinii care veneau pe insulă trebuiau să-și schimbe toate hainele de pe drum și petreceau un timp în carantină. În apartamentele regale pereții erau împodobiți cu splendide fresce, iar doamnele se răsfățau în răcoarea piscinelor, îngrijindu-se cu produse cosmetice. Se practicau adesea întreceri sportive, frumusețea trupului fiind cultivată alături de cea a spiritului și a minții. Minoicii nu erau războinici ci călători, comercianți și constructori și frescele îi reprezintă ca fiind nu prea înalți și cu pielea arămie. Femeile umblau cu pieptul dezgolit, probabil un elogiu al maternității.

Pe una dintre frescele palatului se vede un tânăr cu capul împodobit cu pene de păun și înconjurat de flori de crin. I se spune ”Prințul cu crini” și este reprodus pe ilustrate, magneți de frigider și alte fel de fel de suveniruri. Prințul are grația și frumusețea unui adolescent și pășește maiestuos, cu o mână în dreptul inimii și cu cealaltă parcă chemând să fie urmat. Ce s-o fi ales de el, m-am întrebat, o fi fost oare iubit cum se cuvine? Nu l-am uitat nici până azi. El îi așteaptă pe turiștii din toată lumea să vină să-i admire crinii. Pe insula Creta vin anual cam cinci milioane de turiști.

Apa mării e caldă și plajele sunt pe alese, pentru diferite activități și diferite gusturi. Consemnez aici câteva amintiri pe care le-am strâns și pe care le prețuiesc. Ele se leagă mai cu seamă de oameni și de interacțiunea cu ei, fiindcă iubesc să comunic și să observ ce ne leagă și ce ne desparte. De obicei sunt mult mai multe cele care ne leagă, lucruri omenești, firești, decât cele care ne despart.

În sate, pe marginea drumului, cretanii vând banane cultivate de ei înșiși, dar când le ceri un kilogram, îți dau câteva bucăți în plus la același preț. La fel am pățit cu minunații struguri de masă de care mi s-a făcut poftă; voiam doar doi ciorchini, însă am primit o cantitate dublă, fiindcă așa e obiceiul lor, îți dau mai mult decât ceri pentru aceiași bani.

Din hotelul meu de pe malul mării plecam zilnic cu taxiul sau autobuzul în câte un orășel sau la Heraklion, capitala insulei. Într-una din zile am prins o grevă a taximetriștilor, dar o femeie taximetrist m-a luat totuși. O avea cu ea pe fetița ei de zece ani – ca să nu apară ca spărgătoare de grevă, putea spune că își transportă doar rudele.

În primele zile pe insulă am fost extrem de mirată de abundența de magazine care vindeau blănuri, frumoase și desigur scumpe. Mă gândeam, Doamne, iartă-mă, cine are nevoie de blană pe insula asta caldă? Abia atunci am observat cât de mulți turiști ruși erau în Creta. Blănurile erau pentru ei. Cretanii se orientaseră perfect în acest comerț. De altfel era de așteptat, doar făcuseră întotdeauna negoț pe mare.

Pe oriunde merg în lumea asta mă informez de la început cum se spune ”te rog, mulțumesc, la revedere” și alte câteva lucruri utile. Oamenilor le place foarte mult să le vorbești în limba lor și deși cretanii vorbesc fluent engleza, întotdeauna am primit zâmbete când am spus ceva în greacă.

N-o să uit în veci scena dintr-un magazinaș de unde îmi luam apă minerală: i-am spus casieriței Efharisto poli! (mulțumesc mult). Eu fiind înaltă, zdravănă, blondă și fata auzindu-mă probabil spunând ”da” încoace și încolo, ea mi-a răspuns amabilă pe rusește pajaluista (cu plăcere). Am râs copios, căci era cu mulți ani înainte ca odiosul criminal Putin să înceapă măcelul european… Acum nu aș mai râde, ci m-aș supăra să mă ia cineva drept rusoaică. Presupun că în Creta nu mai vin turiști ruși și magazinele de blănuri nu își mai au rostul.

Înainte de plecare mi-am cumpărat un mic medalion de argint în formă de labirint stilizat care să-mi amintească de Minotaur și de Ariadna cea salvatoare cu firul ei. Am obiceiul să iau cu mine doar câte un singur obiect de pe unde merg, unul cât mai mic care să sintetizeze cele mai puternice impresii și care să-mi vorbească mai cu seamă mie. Regret doar că nu am luat o pietricică de pe o plajă sau o scoică. Obiceiul acesta l-am deprins abia mai târziu.

Nikos Kazantzakis, marele scriitor și creatorul lui Zorba, era originar din Creta, de la Heraklion. Și mormântul lui se află acolo și pe piatra de căpătâi e scris ”Nu sper nimic, nu-mi este frică de nimic, sunt liber.” Măcar de-aș putea și eu!

Anca Laslo

Sursa imaginilor:

!. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Crete_relief_map.svg Crete_relief_map-fr.svg: Eric Gaba (Sting – fr:Sting)derivative work: Xfigpower (pssst), CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons

2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Arthur_Evans_portrait_(frameless),_1907,_by_William_Richmond,_Ashmolean_Museum,_Oxford.jpg William Blake Richmond, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons

3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Knossos_-_North_Portico_02.jpg Bernard Gagnon, CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons

4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Knossos_%E2%80%94_Prince_of_the_Lilies.jpg Heraklion Archaeological Museum, CC0, via Wikimedia Commons

5. Photo credit Anca Laslo