Număr vizualizări 1099 ori
Din cauza lipsei de cadre de la începutul regimului comunist, conducerea superioară de partid și de stat a recurs la serviciile minorităților naționale oprimate în timpul regimului carlist și fascist, în special a celei evreiești. În marea lor majoritate, evreii erau ştiutori de carte, mulţi trăiau în mediul urban, cunoșteau limbi străine și înainte de toate suferiseră crunt, mai ales în timpul regimurilor legionar și antonescian. Partidul Comunist se putea baza pe loialitatea, ba chiar entuziasmul lor cu privire la instaurarea unui nou regim politic care promitea deplina egalitate a cetățenilor.
Voi trece în revistă câteva personalități conducătoare din această categorie, chiar dacă în cazul primilor doi există dubii cu privire la originea evreiască a acestora.
VASILE LUCA
Date biografice esențiale
Nume la naștere: László Luka (în unele documente Luka László).
Nume folosit: Vasile Luca.
Data nașterii: 8 iunie 1898.
Locul nașterii: Szentkatolna (Sâncrai), comitatul Trei Scaune, Austro-Ungaria (azi Covasna, România).
Data și locul decesului: 23 iulie 1963, Aiud, R.P. România (în detenție).
Origine și formare
Provenea dintr-o familie maghiară, dar există ipoteze (neconfirmate definitiv) privind o ascendență evreiască parțială prin mamă.
A absolvit doar școala elementară și a lucrat ca muncitor feroviar.
În Primul Război Mondial a servit în armata austro-ungară; în 1918 s-a alăturat mișcării comuniste din Transilvania.
Activitate politică (până în 1944)
Membru fondator al Partidului Comunist din Ungaria și, ulterior, al celui din România.
A fost arestat și închis în repetate rânduri în perioada interbelică pentru activitate comunistă ilegală.
În anii ’30–’40 a activat în URSS și în teritoriile controlate de sovietici; în 1940–1944, în urma ocupației sovietice a Basarabiei, a ocupat funcții administrative și politice în RSS Moldovenească.
În 1944 a revenit în România împreună cu trupele sovietice și cu grupul de comuniști basarabeni și moscoviți.
Rol în conducerea PCR și în stat (1944–1952)
Membru al Biroului Politic al CC al PCR (1945–1952).
Ministru de Finanțe al României (decembrie 1947 – iulie 1952), cu rol central în naționalizarea economiei și implementarea politicilor financiare de tip sovietic.
Responsabil direct pentru reforma monetară din 28 ianuarie 1952 care a dus la pierderi masive pentru populație.
Susținător fervent al colectivizării și al politicilor de industrializare forțată.
Linie politică, controverse și epurare
Considerat unul dintre cei mai influenți lideri ai „grupului moscovit” (alături de Ana Pauker și Teohari Georgescu).
Rivalitatea cu Gheorghiu-Dej și acuzele de „deviere de dreapta” au condus la căderea sa în iulie 1952.
Arestat în august 1952, judecat și condamnat în 1954 la închisoare pe viață pentru „trădare” și „sabotaj economic”.
A murit în detenție la Aiud în 1963, în circumstanțe considerate suspecte de unii istorici (boală netratată, posibilă eliminare politică).
Aport, moștenire și percepții istorice
Figura lui Vasile Luca este asociată cu măsurile economice drastice din primii ani ai regimului comunist, în special reforma monetară din 1952, percepută ca o confiscare masivă a economiilor populației.
Este adesea caracterizat ca un executant fidel al modelului economic sovietic, lipsit de flexibilitate, dar cu o eficiență organizatorică remarcabilă în implementarea politicilor partidului.
După moarte, numele său a fost menționat în istoriografia oficială doar ca exemplu negativ de „deviaționist”.
ALEXANDRU MOGHIOROŞ
Date biografice esențiale
Nume la naștere: Mogyorós Sándor.
Nume folosit: Alexandru Moghioroș.
Data nașterii: 8 octombrie 1911.
Locul nașterii: Salonta, comitatul Bihor, Austro-Ungaria (azi județul Bihor, România).
Data și locul decesului: 26 octombrie 1969, București, R.S. România.
Origine și formare
Provenea dintr-o familie de etnie maghiară din vestul Transilvaniei; numele de familie („Mogyorós”) înseamnă „alun” în limba maghiară.
Originea sa evreiască este disputată: unele surse indică doar originea maghiară, fără componentă evreiască; altele sugerează existența unei ascendențe evreiești parțiale printr-o ramură maternă, însă lipsesc dovezile documentare ferme.
A absolvit școala primară și a lucrat ca muncitor tipograf și apoi în industria lemnului.
Activitate politică (până în 1944)
În 1930 a aderat la Partidul Comunist din România (PCR), aflat în ilegalitate.
A fost implicat în organizarea mișcărilor muncitorești din zona Bihorului.
Arestat de mai multe ori pentru propagandă comunistă; a petrecut perioade lungi în închisori precum Caransebeș și Doftana.
În detenție a intrat în nucleul „grupului din închisori”, fidel lui Gheorghiu-Dej.
Rol în conducerea PCR și în stat (1944–1969)
În 1944, după eliberarea din închisoare, a intrat direct în conducerea partidului ca unul dintre oamenii de încredere ai lui Gheorghiu-Dej.
A fost membru al Biroului Politic al CC al PCR și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954–1965).
Responsabil pentru agricultură și, în special, pentru ounerea ăn aplicare a colectivizării forțate (1949–1962).
A coordonat acțiunile represive împotriva țăranilor care se opuneau intrării în gospodăriile colective, inclusiv folosirea forței și a detențiilor.
Linie politică, controverse și declin
Considerat un executant dur al liniei Dej, lipsit de ezitări în aplicarea măsurilor coercitive.
După venirea lui Ceaușescu la putere (1965), a fost menținut în funcții înalte pentru o perioadă scurtă, dar influența sa a scăzut.
Moartea sa prematură, în 1969, a survenit în contextul unei stări de sănătate degradate, pe fondul stresului și al vârstei relativ tinere pentru un lider politic de top.
Aport, moștenire și percepții istorice
Moghioroș rămâne în istoria comunismului românesc ca omul colectivizării, fiind direct implicat în una dintre cele mai radicale transformări socio-economice ale țării.
Pentru istoricii contemporani, este un exemplu de lider fidel lui Dej, fără inițiative proprii majore, dar extrem de eficient în aplicarea politicilor partidului.
În memoria publică rurală, numele său este asociat cu represiunile împotriva țăranilor din anii ’50.
GHEORGHE GASTON MARIN (Gheorghe Grossman)
Date biografice esențiale
Nume la naștere: Gheorghe Grossman.
Nume folosit: Gheorghe Gaston Marin.
Data nașterii: 24 aprilie 1918.
Locul nașterii: București, Regatul României.
Data și locul decesului: 10 februarie 2010, București, România.
Origine și formare
Provenea dintr-o familie evreiască din capitală, cu situație materială modestă.
A urmat cursurile Facultății de Științe Economice și Comerciale din București, pe care le-a absolvit în 1940.
În timpul studenției a fost activ în cercurile marxiste și antifasciste.
Activitate politică (până în 1944)
Membru al Partidului Comunist din România (PCR) din 1936, aflat în ilegalitate.
Arestat în 1942 pentru activitate comunistă și închis la Târgu Jiu, apoi eliberat în august 1944.
În timpul războiului a participat la acțiuni de sprijin pentru mișcarea de rezistență și pentru rețeaua comunistă urbană.
Rol în conducerea PCR și în stat (1945–1982)
După 1945, a ocupat funcții importante în domeniul economic și industrial: Președinte al Comitetului de Stat al Planificării (1955–1966) și Ministru al Comerțului Exterior (1969–1978).
A condus elaborarea planurilor cincinale și a fost responsabil pentru integrarea economiei românești în cadrul CAER.
A fost implicat direct în negocierea unor contracte comerciale și tehnologice majore cu țările occidentale în anii ’70.
Linie politică, controverse și retragere
Considerat un tehnocrat loial, cu mai puține implicări în conflictele ideologice interne.
A beneficiat de încrederea atât a lui Gheorghiu-Dej, cât și a lui Ceaușescu.
Retras oficial în 1982, a continuat să fie consultant economic informal al conducerii statului.
Aport, moștenire și percepții istorice
Figura lui Gaston Marin este văzută ca a unui „manager comunist” mai degrabă decât a unui ideolog, fiind implicat în proiecte industriale de mare anvergură.
Este una dintre puținele figuri de origine evreiască din PCR care au avut o carieră de lungă durată fără a fi epurate în anii ’50.
După 1989, a acordat interviuri și a publicat amintiri despre perioada sa de conducere.
SILVIU BRUCAN
Date biografice esențiale
Nume la naștere: Saul Bruckner.
Nume folosit: Silviu Brucan.
Data nașterii: 18 ianuarie 1916.
Locul nașterii: București, Regatul României.
Data și locul decesului: 14 septembrie 2006, București, România.
Origine și formare
Provenea dintr-o familie evreiască de clasă mijlocie din București; tatăl său era contabil.
A urmat cursurile Liceului „Matei Basarab” și apoi a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București, fără a-și finaliza studiile.
Încă din tinerețe s-a apropiat de cercurile marxiste din capitală și a activat în mișcarea comunistă ilegală.
Activitate politică (până în 1944)
În perioada interbelică a fost implicat în presa de stânga și în propaganda comunistă clandestină.
În anii 1940–1944 a colaborat cu rețeaua comunistă susținută de Uniunea Sovietică.
Nu a avut o perioadă de detenție lungă, fiind mai degrabă implicat în activități publicistice și de organizare în mediul intelectual.
Rol în conducerea PCR și de stat (1944–1956)
După 23 august 1944, Brucan a devenit redactor-șef adjunct (1944–1947) și apoi redactor-șef al ziarului Scânteia, organul central al PCR. În această calitate a fost unul dintre principalii vectori ai propagandei comuniste în primii ani postbelici, participând activ la campaniile de presă împotriva opoziției democratice.
Între 1955–1956 a fost ambasador al României la ONU, având un rol de reprezentare în contextul Războiului Rece.
Linie politică, controverse și declin
A fost asociat cu propaganda dură din anii stalinismului, însă după moartea lui Stalin și evenimentele din Ungaria (1956), Brucan a fost retras din funcțiile majore și trimis în posturi diplomatice.
În 1962–1966 a fost ambasador în SUA, apoi a revenit în țară într-un rol mai puțin influent, în Consiliul de Stat.
Din anii ’70 a intrat treptat în conflict cu politica lui Nicolae Ceaușescu, devenind o voce critică în cercurile restrânse ale aparatului.
Activitate disidentă și perioada postcomunistă
În 1989, Brucan a fost unul dintre autorii „Scrisorii celor șase”, document de protest împotriva regimului Ceaușescu, difuzat la Europa Liberă.
După Revoluția din decembrie 1989, a devenit membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale și un influent comentator politic.
A lansat teoria celor „20 de ani” necesari pentru învățarea democrației în România, formulă care i-a adus atât notorietate, cât și critici.
A continuat să scrie articole și să participe la emisiuni TV până aproape de moarte.
Aport, moștenire și percepții istorice
Figura sa este controversată: pentru unii, Brucan rămâne un exponent al aparatului propagandistic comunist; pentru alții, un disident care a avut curajul să critice regimul Ceaușescu din interior.
Istoricii îl plasează în categoria foștilor lideri comuniști care au încercat o repoziționare democratică în perioada tranziției.
Rolul său în consolidarea propagandei comuniste din anii ’40–’50 este însă incontestabil.
George Vigdor
Bibliografie selectă
Silviu Brucan, Generația irosită. Memorii, Editura Univers, 1992.
Vladimir Tismăneanu, Stalinism for All Seasons, University of California Press, 2003.
Lavinia Betea, Partea lor de adevăr, Editura Compania, 2008.
Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente 1948–1989, Editura Polirom, 2002.
Gheorghe Gaston Marin, Note și amintiri, Editura Enciclopedică, 1996.
Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, 1997.
Lavinia Betea, Viața lui Gheorghiu-Dej, Editura Adevărul, 2011.
Ioan Scurtu (coord.), Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, 2003.
51 Comments
Trebuie să recunosc că toate aceste comentarii de o agresivitate virulentă m-au speriat și m-au întristat. În ultimul timp nu am scris și nu am citit nimic, fiind plecată într-un tărâm de poveste , în Bhutan („Țara Fericirii ”) Este un vis mai vechi de al meu pe care mi l-am văzut în sfârșit împlinit. Primul meu impact la întoarcere au fost aceste „atacuri”dn „Baabel” Oare chiar așa de rău am decăzut ? În curând sper să reușesc să împătășesc din experiența înălțătoare pe care am trăit-o care este total opusă impresiei pe care aceste „violențe” mi le provoacă. Am simțit mai mult antisemitism în comentarii decât într-un articol care încearcă să dezvăluie mai mult sau mai puțin obiectiv un adevăr cunoscut. De ce suntem așa de sensibili, oare? Evreii sunt și ei oameni ca toți ceilalți, unii au crezut într-o anumită conjunctură într-un ideal care s-a dovedit apoi o farsă. De ce nu acceptăm acest lucru? Unii au profitat de poziție. Da, și ce-i cu asta? Cu cât ascundem „adevăruri ”sub preș, cu atât stârnim mai multe resentimente. Cu cât vrem să ne desprindem de „restul lumii ” cu atât devenim un subiect controversat și renegat.
Vă dau un exemplu pe care l-am trăit în Bhutan și care poate deveni edificator pentru a încerca de a vedea lucrurile puțin altfel. Am participat la un congres al Păcii la care au venit cei mai mari masteri budhiști din lume. Erau adunați mii de oameni care se rugau pentru Pacea Lumii (cu referire în special la Ucraina și la Israel ) Nu erau preocupați de propria persoană și de propria soartă ci a întregii lumi și când am vorbit cu oameni , nu ascundau faptul că și la ei există corupție sau violență domestică dar fiind conștienți de existența lor, iau măsuri de combatere. Și printre evrei ca și printre toți „goyim” cum ne place să îi numim pe „ceilalți”,există toate categoriile de oameni
Desigur ca ma voi inscrie cu prima ocazie intr-o excursie in Buthan, o tara cu un Sultan, asta e tot ce stiu despre aceasta tara, si in trecut am si stat de vorba – in Noua Zeeland – cu doua doamne “buthaneze”.
Interesant daca asta o fi cu adevarat Tara fericirii?
Cu parere de rau, dar cred ca nu ati inteles “poanta” criticilor aduse articolului lui G.V.
Iar expresia “ascunde adevaruri sub pres” imi arata clar ca sunteti complet in afara subiectului.
Cu parere de rau 🙁
Dna. Delia B. Iacob – Cînd un comentator oarecare aflat departe condamnă fără să cerceteze “violențele” Israel vs. Gaza, el are un interes să pună, pentru început, semnul de egalitate între cele două părți. Ce interes aveți dvs. de a condamna fără a cerceta ceeace numiți dvs. “violențe în Baabel” ? Credeți cumva că rugăciuni pentru pace rostite în Bhutan sînt mai eficente decît unele la fața locului, în Israel? Poate atunci ar merita să se asigure transportul în Bhutan al celor dispuși să se roage acolo – acolo n-ar avea nevoie să-și întrerupă rugăciunea pentru a fugi în adăpost. Afirm fără “violență” că adevărurile dvs. despre evrei nu sînt și ale mele. Aștept să citesc articolul dvs. despre Bhutan.
Stimate domnule Vigdor,
Aratati foarte “chique” cu palaria aia si ati ales o poza buna. Am observat de-a lungul anilor ca articolele dumneavoastre, scrise in general bine si cu talent, au starnit multa controversa, animozitate si uneori ostilitate. Aici, vreau sa dau creditul cuvenit doamnei Andrea Ghita, care a hotarat sa va mentina un membru activ si publicabil, bazat pe meritul dv.de a atrage atentia cu mai multe lucruri originale si interesante, decat cu chestii iritante si dubioase. Deci proportia dintre aceste extreme v-a fost favorabila si ati gastigat lupta de a ramane relevant (right or wrong)
Motivul pentru care am hotarat sa trimit si eu un comentariu (la noi in America de Nord se spune “to put in my two cents) este ca mi-a placut foarte mult inceputul articolului d-voastra, citez:”Din cauza lipsei de cadre de la începutul regimului comunist, conducerea superioară de partid și de stat a recurs la serviciile minorităților naționale oprimate în timpul regimului carlist și fascist, în special a celei evreiești. În marea lor majoritate, evreii erau ştiutori de carte, mulţi trăiau în mediul urban, cunoșteau limbi străine și înainte de toate suferiseră crunt, mai ales în timpul regimurilor legionar și antonescian. Partidul Comunist se putea baza pe loialitatea, ba chiar entuziasmul lor cu privire la instaurarea unui nou regim politic care promitea deplina egalitate a cetățenilor.”
Foarte bine descris si sintetizat. Asta a fost exact situatia tatalui meu. Un om absolut stralucit, care a ajuns sa vorbeasca 11 limbi straine, a terminat doua facultati, ambele la Cluj, a fost ilegalist, a fost si arestat, a crezut profund si sincer in idealul comunismului, provenea dintr-o familie foarte saraca si a cunoscut mizeria si lipsurile materiale, si-a autofinantat studiile cu lectii de limbi. A prins vremurile cand i s-a “iertat” olriginea evreeiasca si a ajuns director la Ministerul Comertului Exterior, apoi Consilier Economic la Ambasada Romana din Praga. Era clar cu pur si simplu nu aveau inca oameni capabilisa faca asta, iar cei care ar fi fost, au plecat cum au putut in vest. In 1959, a inceput epurarile staliniste ale evreilor din diplomatie (intre timp au mai aparut muncitori si tarani romani cu ceva educatie, mai ales de partid) si a fost rechemat in Romania.Au incercat sa gaseasca “ceva” sa-l puna la inchisoare, dar n-au gasit nimic. A lucrat apoi ca Director la CEC, apoi ca profesor the comert exterior la facultate. Partea din aritcol pe are am citat-o mi-a reimprospatat aceste amintiri. Nu voi comenta restul articolului deoarece s-a comentat deja destul.
Dl. George Kun – 1 -“Nu voi comenta restul articolului “- în interpretarea mea, elegant spus, că nu merită. – 2 – ” s-a comentat deja destul. ” – nu înțeleg dorința dvs. de a fi ultimul comentator.
D-le Kun. Pe mine m-a impresionat povestea tatălui Dvs.M-am întrebat :dacă a făcut facultatea la Cluj înseamnă că a făcut-o deja în regimul comunist, pentrucă în timpul ocupației naziste era NUMERUS CLAUSUS. De asemenea m-am întrebat dacă îl cunoștea pe scriitorul-ziaristul Szilagyi Andras din Cluj, unchiul meu, care a fost și el ilegalist, arestat și apoi deportat la Dachau. În era comunistă nu a ocupat funcții înalte .A fost un ziarist printre ceilalți la ziarul UTUNK.
Nu puțini din familia mea au crezut că ideologia comunistă va aduce egalitate pentru minorități. Unii au avut funcții mai înalte. Alții au fost doar atașați la idee și au crezut în ea un timp.
Probabil tatăl Dvs a fost o generație mai târzie decât unchiul meu din Cluj, care s-a născut în 1904 , a făcut facultatea de medicină în Praga în anii 30. Deci există o coincidență și cu faptul că tatăl Dvs, trebuia să știe limba cehă, fiind numit consilier economic în Praga. Oare a făcut studii și în Praga.
Relatare despre tatăl Dvs pentru mine a fost aducătoare de amintiri.
Draga d-na Grosz,
Mi-ati facut o mare bucurie prin aratarea unui interes pentru ce am scris si gasirea unor subiecte de interes comun. Deci cateva detalli importante. Tatal meu Tiberiu Kun s-a nascut in 1913 la Sighisoara (Schessburg) si a facut scoala primara si liceul in germana. A crescut printre sasi. Acasa la el se vorbea nemteste, desi ambii parinti vorbeua foarte bine maghiara. Tata a mai prins vremurile bune cand nu conta ca erai evreu si nici nu se vorbea prea mult de asta. Tata a devenit foarte popular la liceu, cand a fost ales in rolul lui Theseus, din piesa Shakespeariana “Visul unei nopti de vara”. “Hitleraiul” tocmai incepuse si pe acolo, si familia s-a mutat la Cluj unde tata s-a inscris la facultatea de Drept, dar intr-a devar dupa vre-o doi ani s-a aplicat “Numerus Clausus” asa cum ati mentionat, si nici nu l-au lasat sa termine. Dar atunci a continuat cu facultaea de comert, pe care a terminat-o si a devenit licentiat in economie. De atunci era deja fluent (in afara de romana, germana si maghiara) in engleza, franceza, spaniola si latina la care s-a mai adaugat si rusa si Italiana. Italiana a invatat-o de la Consulul italian din Cluj (Corrado de Montelongo). In schimb consulul era foarte interesat in germana, asa ca au luat lectii unul de la celalat, si in 6 luni au devenit suficient de fluenti. Tata si-a pus sandalele si rucsacul pe spate si a pornit-o la drumetie prin nordul Italiei si Toscana pe vre-o 3 luni. A visitat o multime de manastiri si a stat de vorba cu abatele (staretul), la inceput prin gratiile portii, dar apoi cand au vazut ce bine vorbea italiana si cat e de cult, l-au invitat la masa, inauntru si se intindeau la vorba cu orele.
Cred ca ocupatia nazista propriu zisa, a fost cativa ani mai tarziu. Nu-mi aduc aminte ca tata sa-l fi cunoscut pe Szilagyi Andras, dar de fapt nu stiu daca am stiut vreodata. Ceha s-a adaugat la colectia poliglota a lui tata, de abia cand si-a inceput misiune diplomatica la Praga, la inceputul anilor ’50. Dar a invatat repede si bine. Tata nu a studiat in mod formal la Praga. Totusi noi copii, am invatat ceha la perfectie si vorbeam fara accent strain. Soala am facut- in limba rusa, as ca am invatat-o si pe aia la nive :nativ: Orofesorri erau rusi din Moscova iar colegii mei coppi de militari, diplomati si alt “ocupanti “rusi, Mai erau si refugiati din Grecia, de la regimul fascist temporar, care au vanit la “mama ceha” sa suga putin lapte comunist. De fapt si azi la 76 de anisor, vorbesc ceha foarte bie,si mentinerea ei s-a datorat mai ales activitatilor mele de ghid la ONT si BJT, la Marea Neagra, mai ales la Mamaia si mai ales cu turisti cehi. Am facut treaba asta vreo 10 veri.
Va multumesc pentru atentie si pentru trezirea in mine a unei unde nostalgice in sufletul si inima mea, Au fost cei mai frumosi 9 ani din viata mea,.
Acest comentariu amplu poate fi completat cu un articol mai vechi, publicat de dl. George Kun în Baabel, pe care vi-l recomand:
Răsfoind arhivele Kunilor
https://baabel.ro/2020/01/rasfoind-prin-arhivele-kunilor/
Îi propun d-lui George Kun (care a mai publicat de-a lungul timpului şi în revista evreilor timişoreni bjt) – dacă doreşte – să revină în Baabel cu scrieri inedite, amintiri sau alte subiecte de interes.
Multumesc Andrea pentru invitatie. Acceptata. Voi reveni cu placere din “exil”. Am avut multe satisfactii in perioada in care am fost activ. Am cunoscut multe persoane interesante si de valoare, si m-am simtit acasa si in elementul meu.Din Decembrie pana in Aprile voi fi in Europa, mai ales in Romania, deci ar putea sa fiu mai putin productiv in perioada aia, dar n-au intrat zilele in sac 🙂
Mulțumesc D-lui Kun și Andreei pentru răspunsul dat la întrebările mele.
D-ul Kun, unele date care coincid cu viața unchiului meu , dar și cu influența pe care a avut-o regimul nazist și apoi comunist, două regimuri totalitare ,m-au făcut să pun acele întrebări, de asemenea episodul legat de Praga. Cum am ghicit, diferența de vârstă între unchiul meu și tatăl Dvs. era de 9 ani, tatăl dvs. fiind cel tânăr. Curiozitatea vine din nostalgie pentru cei care mi-au fost apropiați și vârsta mea de 82 de ani o accentuează. Mulțumesc din suflet pentru răspuns. Am să citesc și “Răsfoind prin arhivele Kunilor.”
Cand publici un articol o faci fiindca vezi contributia originala,gandirea,interpretarea intelectuala unica a unui subiect de catre autor. Daca vrei sa afli despre cei pomeniti in articolul in discutie ii pui pe Google si ii obtii gata coptzi! Care e ideia originala a autorului? Nu e de mirare ca cititori de calibrul lui Veronica Rosenberg Ivan Klein Hava Oren Lucian Herscovici Peter Singer sunt de aceiasi parere negativa despre
insirarea de nume si informatii “googabile” .Nimeni nu e perfect totusi trebuie sa ne gandim la urma urmelor sa invatam pt viitor din greseala de a accepta un articol si neoriginal si inexact si provocator de antisemitism. Si poate sa ridicam stacheta in acceptarea articolelor publicabile.
Stimată doamnă Riri Manor, am înţeles criticile Dvs, mai ales că le-aţi expus de câteva ori. Criticile cât de aspre privind conţinutul şi nu persoana autorului sunt bine-venite oricând. Ceea ce nu înţeleg este motivul pentru care daţi indicaţiile privind criteriile de publicare (sau nepublicare) la persoana întâia plural! Politica editorială a revistei – deocamdată – ţine de viziunea redactorului fondator şi responsabil /sau şef adică a mea şi a acelor persoane din colegiul de redacţie cu care mă sfătuiesc. Am explicat opţiunea publicării deşi nu eram obligată s-o fac şi nu am de gând să retrag articolul din revistă. În consecinţă, din punctul meu de vedere, acest dialog e încheiat.
O anectodă muzicală care se potrivește :
„E oribil”, a remarcat Marele Critic, căci orice altceva decât noblețe îl făcea să tremure.
Verdi s-a ridicat de la pian și l-a îmbrățișat pe Marele Critic cu o bucurie memorabilă.
„Ce înseamnă asta?”, a întrebat Marele Critic.
„Dragul meu prieten”, i-a spus Verdi, „am scris o operă populară – o operă pentru public, nu pentru puriști, clasiciști și judecători solemni, ca tine. Dacă ți-ar plăcea această muzică, nimănui altcuiva nu i-ar plăcea. Dar dezgustul tău îmi asigură succesul. În trei luni, Il Trovatore va fi cântat, fluierat și interpretat în toată Italia!”
Autorul, George Vigdor, are mult talent – îl manifestă perfect și prin paragraful “În marea lor majoritate, evreii erau ştiutori de carte, mulţi trăiau în mediul urban, cunoșteau limbi străine și înainte de toate suferiseră crunt, mai ales în timpul regimurilor legionar și antonescian. Partidul Comunist se putea baza pe loialitatea, ba chiar entuziasmul lor cu privire la instaurarea unui nou regim politic care promitea deplina egalitate a cetățenilor” , citat mai jos de dna Ghiță, paragraf cu a cărui idee sînt total de acord. Dar discuția nu e despre paragraf ci despre conținutul articolului menit să ilustreze titlul – indicînd o alegere discutabilă ca atare -, conținut neobiectiv, incomplet și incorect. Articolul apare în l. Romînă pentru cine? Pentru evrei originari din Romînia, baabeliști de generația a III-a sau pentru “…laude în particular de la mulți neevrei, personalități de anvergură…..”. Nu am nici-o îndoială că neevreii amintiți sînt rezidenții Romaniei, făcînd parte din acei nu puțini ce au convingerea că evreii au adus comunismul în Romania iar un articol ca acesta e muzica pe care doresc s-o asculte. Nu m-ar deranja să citesc un comentariu favorabil articolului scris de un neevreu, personalitate de anvergură.
Domnule Klein, citind cu atenţie comentariul dvs. am întâlnit un cuvânt care – poate – explică modul în care vă raportaţi la acest articol, dar şi la altele din Baabel. Cuvântul BAABELIŞTI. Pe oamenii apropiaţi de Baabel (autori sau cititori) nu-i numim BAABELIŞTI, pentru că nu există un curent sau o doctrină definită ca BAABELISM. Îi numim BAABELIENI, pentru că Baabel este UN SPAŢIU (o planetă, dacă-mi pot permite să spun aşa ceva) al diversităţii de idei, de întâlnire a unor persoane care acceptă această diversitate sau măcar sunt curioşi să afle mai mult despre cei care sunt diferiţi de ei. Asta nu înseamnă că acceptăm şi ideile toxice şi nu le combatem cu argumentele noastre.
Acest comentariu , Andrea, îl consider ca cea mai frumoasă idee care rezumă felul de a înțelege Revista Baabel. Foarte frumos spus. Și binevenit în același timp.
Am cateva probleme cu acest articol.Primul e :Dece l-am citit? Pacat de timp.Cuvantul cenzura pe care cineva l a pomenit nu trebuie confundat cu discernamant in a aproba sau nu publicarea de articole demne de o revista in care apar.Bine scrise.Macar bine intitulate.Chiar titlul e nu rau ci foarte rau formulat pentru vorbitorii /posesorii nuantelor corecte ale bogatei limbi romane.By the way e atat de ciudat ca pomeneste de doua numiri care chiar dupa autor aveau origine evreiasca foarte indoielnica (dece o face?Ca sa starneasca un antisemitism si mai mare decat este? Sa creeze senzatia ca svreii erau” potentati “comunisti si sa ignore pe marea majoritate a evreilor care de comunisti ce erau au parasit in masa Romania comunista sau au fost inchisi ca sionisti ?)si ca nu pomeneste de Ana Pauker (tatal ei era de meserie taietor cusher de capete la gaini sau cum se spune pe idish).Daca intre cele doua razboaie mondiale au fost si cazuri de evrei romani de buna credinta care au aderat la Partidul Comunist acestia au facut-o din credinta naiva ca s ar putea ca in comunism sa se rezolve problema discriminarii rasiale. Cand au trait sub comunism s-au scuturat de el cu groaza pt eroarea comisa si numai foarte putini ,cei oportunisti,si au spus ca daca tot au fost in inchisori sa profite de regim si sa ii cante in struna chiar daca nu mai cred in comunism.In romanul meu autobiografic “Bucuria de a nu fi perfecta” Humanitas sau in ebraica להתראות פליני ידיעות ספרים descriu un om extraordinar intalnit la Afula (Povestea lui Iosef-pag 277-281)care dupa ce a fost batut ca jidan la 16 ani a fost recrutat intr o celula de ilegalisti comunisti si a fost incarcerat de nenumarate ori la Doftana si alte inchisori, a facut greva foamei, s a simtit vinovat de moartea prematura de durere a mamei sale , a fost deportat la Vapniarca si ca evreu si comunist, dupa razboi a fost facut secretar de partid si a inteles ca si a pierdut cei mai frumosi ani din viata pentru o farsa ,a reusit sa paraseasca Romania si in Israel a lucrat la constructia de sosele multi ani cand in Romania ar fi putut sa aibe o functie inalta Un anumit timp cel putin.”Acum in Israel sunt bine situat-mi a spus- oamenii ma stimeaza, nu ma doare capul pentru nimic dar in mine a murit ceva. Nu mai am dorinti..Nu-mi trebuie nimic.Daca as putea numai sa ma reintorc la acei ani pierduti,sa-i schimb,sa-i traesc.Sa-i iau inapoi!”Iosef a fost ca mii de alti evrei un om cinstit ,a fost recrutat de comunisti crezand in construirea unei societati cu egalitati rasiale.Si a parasit ideia comunista vazand realitatea.Iar cei care au mintit ca au ramas comunisti traind sub regim comunist si au profitat au fost exceptii nu regula .Si nu mai trebuie adaugati si cei cu origine evreiasca mai mult decat indoielnica.Dar nu numai ca e pacat de timpul citirii dat iata ca a luat din timpul celor care pe buna dreptate si au manifestat indignarea ca un astfel de articol a fost publicat in Babel. Cenzura? Nici decum. Selectare in alegerea articolelor demne de publicat.Scuze pentru sinceritate.
Acest articol este în trena unei serii întitulate “Evreii, ca victime ale comunismului” şi le găsiţi aici https://baabel.ro/2025/07/evreii-ca-victime-ale-regimului-comunist-din-romania-1948-1989-i/
https://baabel.ro/2025/08/evreii-ca-victime-ale-comunismului-2/
https://baabel.ro/2025/08/evreii-ca-victime-ale-comunismului-3/
https://baabel.ro/2025/10/evreii-ca-victime-ale-comunismului-4/
Într-unul dintre aceste articole este pomenită şi Ana Pauker. Diferenţa este atât cronoigică, cât şi în faptul că “potentaţii” aceştia nu au fost chiar victime. În calitate de redactor-şef al revistei Baabel, nu l-am refuzat pentru că iată: a stârnit o dezbatere intensă. Comuniştii evrei, activiştii comunişti evrei au fost o realitate a vremii, la fel cum au fost şi activiştii români şi maghiari. De ce i-am trece sub tăcere, atâta timp cât toată lumea vorbeşte despre asta?!
Da, asta m am gandit si eu acum: ca a fost f comentat ceace e bine.Dar insasi titlul e neexact ‘pompos si starnitor de antisemitism. “Potentat inseamnă un conducător puternic, suveran, autocrat, stăpân sau o persoană cu o mare autoritate și influență, adesea folosit pentru a descrie un monarh, un dictator sau un conducător militar de rang înalt, un “stăpân mare”.Cand scrii Evreii ca “mari stapani”faci o generalitate si dai impresia ca e o calitate sau o parte din firea unui evreu .Acea calitate a lor de a fi potentati.Daca trebuia folosit cuvantul potentat care oricum nu e bine ales ar fi trebuit scris Cativa evrei care au fost potentati in regimul comunist.Si iar ,numarul potentatilor nu trebuia inmultit adaugand evrei indoelnici de tot ! In tot cazul am trait in Romania atunci si marea majoritate a evreilor erau necajiti speriati vroiau sa evadeze aveau rude arestate si erau dati afara din slujbe .Iar in 1958 cand au reinceput sa vina plecarile,evreii au stat intr-o coada uriasa care incepea de pe bulevardul Regina Elisabeta mult inainte de Cismigiu pana la Politie ca sa se inscrie sa plece in Israel.O demonstratie de oameni care taceau si asteptau de cu noaptea in cap , femei barbati copiii poate vor reusi sa introduca cererile in acea zi.O demonstratie de demnitate umana si o ridicare tacuta si curajoasa a evreilor in masa impotriva regimului .Evreii ca evrei nu erau potentati in afara de extrem de rare exceptii si pana si acei potentati au fost coborati destul de repede de comunistii de la putere.Oricum potentatii sunt in numar foarte mic prin insasi definitia citata mai sus.
Vă mulţumesc pentru comentariu. Trebuie să acceptăm că au existat evrei potentaţi (Om puternic, influent (datorită poziției sale politice ori sociale) DEX.) influenţi, aflaţi la vârful conducerii de partid şi de stat (am cunoscut şi eu), alături de mult mai mulţi oameni potentaţi, influenţi de naţionalitate românnă şi de alte naţionalităţ. Ceea ce prezentaţi Dvs. privitor la emigrare e alt subiect, unul deschis tocmai de articolul scris de dl. Vigdor. Vă invit să scrieţi un articol despre acest episod din 1958, mai ales dacă aveţi informaţii personale, eventual amintiri. Eu nu cred că cele două subiecte se exclud, ci că se completează între ele pentru a da o imagine veridică, ne-edulcorată, a evreimii din România.
Cine au fost acei oameni la varful piramidei comuniste, in afara Anei Pauker?
Niciunul nu a fost in varful piramidei precum definitia din diferite locuri o arata foarte clar.
Toti directorii de intreprindere sau cei cu pozitii academice au fost oameni de influenta, inclusiv parintii nostri. Asta nu-i face “potentati” ai regimului.
Si in plus, bibliografia folosita de autor este artificiala, pentru ca in cel putin o parte din ea nu exista nici o referinta majora sau legata de cele scrise la persoanele numite. Este o maniulare care nu corespunde realitatii, facuta de o pesoana care nu are nimic comun cu istoria Romaniei Comuniste, despre care exista zeci si sute de carti relevante care nu i-ar sustine afirmatiile. De altfel afirmatiile sunt superficiale , fara profunzime, o trecere in revista copiata si in plus cu informatii MINCINOASE, IREALE, de care care din pacate tu faci abstractie.
E interzis de a scrie minciuni, chiar daca ele nu sunt intentionate, dovedesc NESTIINTA SI SUPERFICIALTIATE.
Doamnă Veronica Rozenberg, nu m-am exprimat cel mai corect, nu mă refer exclusiv la “vârful conducerii de partid şi de stat”, unde încăpea o singură persoană, dar în aparatele de conducere ale partidului, statului (diferite ministere) unde – oricum am lua-o, erau influenţi. Mulţi dintre ei erau oameni competenţi şi dedicaţi, dar asta nu exclude puterea şi influenţa lor la momentul respectiv.
Andrea, nu are importanta daca te-ai exprimat corect sau aproximativ, si indiferent de toate raspunsurile pe care le-ai dat tuturor comentatorilor un lucru este absolut important si ar fi bine sa nu se mai repete:
DEOARECE, NIMENI DIN COMITETUL DE REDACTIE NU ARE HABAR IN DETALIU DE CEEA CE SI-A PERMIS SA SCRIE AUTORUL ACESTUI ARTICOL, AU FOST PUBLICATE IN REVISTA BAABEL.RO, REVISTA DE CALITATE SI RENUME, MINCUNI, INEXACTITATI POLITICE SI PERSONALE</strong? si acest fapt, nu numai ca nu l-ai mentionat, dar l-ai trecut cu vederea, spre deosebire de toate situatile anterioare in care m-am aflat eu de cand contribui la aceasta revista.
I-ai dat "lumina verde" unei persoane care doreste sa faca din baabel un podium de la care sa-si expuna teoriile personale, lipsite de orice documentare reala (precum spuneaM, a citat surse din care cu siguranta nu a citit un rand) si mai ales de orice baza de cunoastere in domeniul istoriei.
Acest lucru nu este justificat pentru ca a generat dezbateri. Debaterile au loc atunci cand oamenii vin cu pareri, dar in acest articol nu sunt PARERI, sunt fraze copiate si in parte gresite.
Este trist ca nu ai sesizat acest aspect, nu e vorba de nici o dezbatere, ce de a bate apa in piua.
Stimată Doamnă Silvia Manor, Constat cu regret că, legat de articol, părerea noastră e minoritară. Nu cred că e cazul să fie cerute scuze pentru exprimarea sinceră a unei opinii defavorabile articolului.
Ceea ce mă miră e că se trece cu vederea faptul că mulți evrei, între cele două războaie, au văzut în comunism rezolvarea problemei lor ca cetățeni ce se voiau cu drepturi egale. Asta s-a întâmplat in mai multe țări, dar în Romania ea a avut o justificare perfectă, dacă ne gândim la lunga campanie antisemită din acei ani, care a culminat cu guvernul Cuza-Goga. Răposatul meu bunic, directorul gimnaziului TARBUT din Soroca basarabeană, a scris si trimis o scrisoare spre Palestina, in anul 1938, despre cumplita atmosferă antisemită din acele timpuri.
Iar ceea ce s-a întâmplat cu evreii comuniști după război e o poveste care, cred, ar trebui scrisă.
GbM
Dl. Dr. Gurman – adaug mica mea poveste – Mama mea a absolvit gimnaziul Elena Ghiba Birta din Arad a doua din promoție ( îmi pare că i-au scăzut nota la purtare ca să nu fie o evreică prima din promoție – era anul 1938 ). Mulți ani a crezut așa de convins în idealul comunist că nu se putea discuta cu ea pe acest subiect – mi-a fost spus în Israel prin anii 90 de persoane care au cunoscut-o.
Tocmai pentru motivul pe care l-ați menținut D-ul G.G un text ca cel scris mai sus este o părticică din părticica unui lanț de evenimente uriaș .
Scos din context, are o cu toată altă semnificație.
Nu din rea voință,dar trebuie avut atenție -când și despre ce scriem.
Visul evreilor de a fi după iadul pe care l-au trecut, cetățeni cu drepturi egale predomină toată scena.Fără ea nu înțelegem nimic.Vă amintiți de Mihail Sebastian, care vedea și nu înțelegea… “evreul de la Dunăre”….de ce era numit astfel, de către mentorul lui, pe care îl stima , iubea.
Cred că în stilul lui succint, G. Vigdor explică motivul pentru care evreii erau loiali noului regim. Citez: “În marea lor majoritate, evreii erau ştiutori de carte, mulţi trăiau în mediul urban, cunoșteau limbi străine și înainte de toate suferiseră crunt, mai ales în timpul regimurilor legionar și antonescian. Partidul Comunist se putea baza pe loialitatea, ba chiar entuziasmul lor cu privire la instaurarea unui nou regim politic care promitea deplina egalitate a cetățenilor”. Deci nu se poate spune că ar fi scos din context.
Așa este. Este scris.
IN LEGATURA CU VASILE LUCA AS AVEA O COMPLECTARE.CEL CARE A CONDUS DE FACTO MINISTERUL FINANTELOR IN ACEI ANI A FOST JAKAB ALEXANDRU ZIS SANYI, EVREU MAGHIAR FOST PRIM -SECRETAR LA CLUJ DUPA ELIBERARE APOI MINISTRU ADJUNCT LA MINISTERUL FINANTELORINTRE1948 SI 1952 RESPONSABIL PTR REFORMA MONETARA DIN 1952.ARESTAT IN 1952 SI CONDAMNAT LA 20 DE ANI DE INCHISOARE A FOST ELIBERAT SI REABILITAT IN 1964. A EMIGRAT IN SUEDIA. ESTE SOCRUL SCRIITORULUI FRANCEZ ALAIN PARUIT.SOTIA LUI SANYI, MAGDA FARKAS, A FOST SI EA INCARCERATA LA AIUD SI SE PARE CA ACOLO S-A SINUCIS.EA A FOST OAIA -NEAGRA A VESTITEI FAMILII FARKAS PROPRIETARI SI CONDUCATORI AI FABRICII DERMATA DIN CLUJ.DE ACEASTA FAMILIE MA LEAGA SI PE MINE CITEVA FIRE INDEPARTATE DE ACEEA AM SCRIS COMENTARIUL FELICITARI SI MULTUMIRI PENTRU ARTICOL.
Sugestia mea către moderatori. – Pentru cazul că G.V. ( varianta lungă/scurtă ) va continua seria de articole începută de cel de față, recomand trimiterea anticipată a articolului, deci înaintea publicării, la baabeliști interesați să-și dea cu părerea. Moderatorii păstrează drept de veto. Pentru articolul de mai sus am o lungă serie de întrebări emanînd din “cui prodest? “. Articolul, așa cum e scris, îmi pare material antisemitic începînd de la titlu. Sînt prezente inexactități – G.G.M. a fost în Franța în perioada 1936-1945 (luptător în Rezistență) și nu închis la Tg.Jiu (1942-1944) cum e scris în articol, care îl numește “manager, tehnocrat” deși titlul îl desemnează “potentat”. Despre alt “potentat”, S.B., autorul omite să menționeze că fiind numit în FSN în 1989, “potentatul evreu” S,.B. a demisionat după nici trei luni. Parcă G.V. (varianta scurtă/lungă) ar fi avut sarcină de sus să creeze o listă cu persoane desemnate ca potentați evrei iar autorul s-a conformat. Dintre articolele cu iz antisemitic/antiisraelian amintesc O întîlnire neobișnuită/April 16,2020. Este adevărat că autorul are multe articole foarte bune scrise cu mult talent. Acestea însă nu pot contracara daunele provocate de cele cu caracter antisemitic a căror apariție trebuie împiedicată.
Dragă domnule Klein, mulţumesc pentru aceste sfaturi. Deocamdată nu cred că e nevoie să instituim un juriu din autori, pentru că revista are o conducere editorială competentă (spun eu). După cum se vede articolul de faţă a stârnit comentarii, deci şi-a atins scopul. Nu putem ignora subiectele sensibile. Criticile şi completările au fost bine-venite şi cred că şi-au atins scopul.
Stimată Doamnă Ghiță – Eu nu dau sfaturi. Eu exprim o părere cu care aparent e de acord o minoritate ( 2 ) de comentatori. Potrivit acestei păreri articolul poate fi citat ca sursă pentru un material antisemit, deci nu trebuia să apară. Conducerea editorială e de altă părere, dreptul ei e drept de veto acceptat. Propunerea mea de aprobare prealabilă – consultativă – a pornit de la presupunerea că poate sînteți depășiți de volumul de muncă și era o ofertă de ajutor în cazuri extreme. Mi-aduc aminte de o replică de a dvs. – n-o redau, dar descria situația – care justifica într-un fel apariția unui articol care a stîrnit revolta/indignarea/furia/dezaprobarea regretatului Jack Chivo. Aștept cu îngrijorare continuarea seriei începute cu articolul de față. Sugerez autorului să continue cu o altă serie de articole care deasemenea să “se vrea o panoramă schematic-sintetică a unor realități sensibile” într-un ciclu intitulat “Copiii unor potentați romîni ai regimului comunist bine realizați după Revoluție”.
Cred că v-am răspuns destul de clar la această propunere, dar pentru că insistaţi cu ea o să fiu şi mai limpede: nu sunt de acord cu comitete de cenzură a articolelor din Baabel. Articolul a apărut. Dvs. sunteţi de părere că nu trebuia să apară. Alţi cititori – dacă urmăriţi comentariile – au alte opinii şi chiar au făcut completări la cele scrise în articol. Asta e situaţia. Nu vă faceţi iluzii că antisemiţii se inspiră din Baabel. Orice publicaţie poate fi izvor de inspiraţie pentru antisemiţi.
Răspund punctual Dlui Singer
1. Titlul articolului este absolut obiectiv, toți tovarășii enumerați au fost potentați, indiferent de biografia lor ulterioară.
2. Articolul nu conține erori biografice, e un scurt crochiu precis și sintetic al evenimentelor principale din viața politică a personalității respective, bazat strict pe documente publicate. Nu se vrea o cercetare exhaustivă sau un studiu de specialitate. Mă aștept ca intelectualii cititori să facă diferența dintre un articol gazetăresc și un studiu istoric de specialitate.
3. Lista celor vizați nu e exhaustivă, cuprinde doar personalitățile de vârf, importante și ea va continua. A o considera arbitrară e pură rea voință.
4. Contextul istoric l-am explicitat în primele două articole. La sfârșitul acestei seriii de articole, care a presupus multă documentare și sinteză, ca să nu devină plictisitor, cititorul necunoscător al acestei persoective istorice va avea o imagine clară, imparțială și corectă asupra acestei perioade istorice crunte și controversate.
Dle Vigdorovici,
Puteti raspunde punctual cui doriti, dle Vigdorovici, specialitatea dvs ramane in mod unic, scrierea de aforisme glumete privind momente ale vietii pe care le-ati surprins in decursul timpului.
Istoria, chiar si a Romaniei este un capitol pe care urmeaza sa-l studiati ca sa va puteti ridica nivelul intelegerii fenomenelor, din comunism si probabil nu numai. Sunteti cu totul in afara problemelor, si culmea indraznelii este sa publicati detalii mincinoase si neverificate despre oamenii la care va referiti.
Cred, nu numai ca nu ati invetigat serios problemele (cu toate ca sustineti ca “ati dat un context istoric”), in realitate ati prezentat lucrurile in mod superficial si nu pentru prima data, inexact, motiv pentru care va recomand sa va continuati jurnalistica aforisticasi s-o lasati pe cea istorica oamenilor care depun eforturi si fac verificari serioase inainte de a publica amanunte absurde, neadevarate si inca o faceti cu aplomb !!
De pe peluza tomnatica, Veronica Rozenberg, doctor in Istoria Evreilor
Ciclul de articole se vrea o panoramă schematic-sintetică a unor realități sensibile, făcute de subsemnatul cu detașare istorică și personală, deoarece n-am fost deloc implicat. E un gest de deschidere spre publicul larg, care e bombardat cu încercări multiple de denaturare a istoriei. Numărul de vizualizări certifică interesul și succesul articolelor precedente. Primesc laude în particular de la mulți neevrei, personalități de anvergură, care apreciază modul meu cinstit și fără tabuuri de a ilumina zone de penumbră din trecutul recent. Originile etnice ale lui Vasile Luca și Alexandru Moghioroș au fost întotdeauna neclare, nu cred că are o mare relevanță, eu am pus în lumină doar disputa. Nu cred că e cazul ca cineva să se inflameze în așa hal încât să mă facă insinuant.
Cred că titlul articolului corespunde perfect adevărului istoric. Toți tovarășii enumerați au fost potentați ai regimului comunist, ce-i drept unii au căzut în disgrație, iar unii au devenit victime. Când am pus titlul de evrei ca victime ale comunismului, tot am iscat critici virulente. Ambele aserțiuni sunt adevărate. Strigăturile de la peluză în ambe sensuri nu ajută devoalarea adevărului istoric.
Observ cu satisfacţie că acest articol dă naştere la dezbatere. Şi eu sunt de părere că includerea lui Alexandru Moghioroş şi Vasile Luca în rândul funcţionarilor superiori comunişti de origine evreiască este neştiinţifică şi se aliniază cu numărul mare de texte de pe Internet în care funcţionarii superiori comunişti sau post-comunişti sunt identificaţi cu origini evreieşti. Toată ideea de a judeca pe cineva după criteriul naţionalităţii sau confesiunii îmi repugnă… Şi eu consider că acest articol este precar ca informaţie şi argumentaţie, dar fiind asumat de un autor experimentat, nu aveam motive să nu-l publicăm în Baabel.
1. Titlul articolului este inacceptabil fiind lipsit de obiectivitate elementara. Cu excepțiile de rigoare evreii au fost orice dar nu potentați. Titlul ar putea fi interpretat si mai rău…
2. Articolul conține erori care nu sunt permise într-un text privind momente sensitive din istorie. Cu insinuări ca poate au fost sau poate nu au fost nu se scriu texte serioase.
3. Lista “potentaților” este absolut arbitrara si ca atare irelevanta. De la un titlu pompos ” evreii ca potentați la câteva nume din care numai doua sunt sigure e un drum lung….
4. Lipsește desăvârșit o explicație a contextului istoric si al motivației acelor oameni care au sprijinit sau au fost parte al sistemului,
In concluzie, abordarea unei teme de asemenea anvergura nu poate fi redusa la un articol foarte superficial.
D. Peter Singer – de acord, bine scris.
Stimate domn Vigdor,
Cer scuze ca va atrag atentia asupra unui fapt. Este adevarat ca au fost multi evrei comunisti ajunsi in functii de conducere in Romania postbelica si in Partidul Comunist (apoi: Muncitoresc) Roman. S-a publicat mult asupra lor, desi este loc in continuare pentru studii istorice academice pe aceasta tema, ca si pentru note de memorie istorica. Trebuie insa sa mentionez ca nici Vasile Luca, nici Alexandru Moghioros nu erau evrei, ci de etnie maghiara. Ceea ce este adevarat e faptul ca ambii aveau sotii evreice: Elisabeta (Betty) Luca si Stela Moghioros. In privinta lui Elisabeta Luca, ea a vizitat Eret-Israelul, dar nu ca evreica, ci in cadrul unei delegatii sindicale, mi se pare in 1947; era in cadrul eforturilor depuse de conducerea evreiasca din Palestina Mandatara de a convinge asupra necesitatii intemeierii unui stat evreu. Vedeti asupra acestui fapt in cartea de Aharon Kohen, Romanyah hachadasha mefaleset et darkhah (citez din memorie, sper sa nu gresesc). Mai tarziu, mult dupa decesul sotului ei in inchisoare, ea a dus o viata de saracie. Regretatul Victor Rusu poevesteste in una din cartile sale (citez tot din memorie) ca odata ea a venit la redactia publicatiei “Revista Cultului Mozaic” si s-a oferit sa faca o traducere literara din idis (limba pe care o cunostea perfect) in romana; a explicat si motivul: voia sa castige o suma modica de bani pentru ca sa-si cumpere pantofi. Tragic!
In privinta lui Stela Moghioros, ea e mentionata ca ilegalista si arestata in volumul “Ultime sapte momente” de Marius Mircu.
Sper sa nu gresesc in privinta lucrarilor mentionate.
In general, dupa inceputul “romanizarii” Partidului Muncitoresc (Comunist) Roman, a trecerii la stalinismul national si apoi la nationalismul stalinist, unii dintre evreii aflati anterior in functii de conducere, dar “deblocati”, s-au indreptat spre comunitatea evreiasca. Dar le-a fost greu sa se adapteze in noua situatie, la noile coditii. Interesant ca in acea perioada (nu-mi amintesc exact anul), in “Revista Cultului Mozaic” a aparut un articol semnat “G. Miriam” despre suferinta lui Uriel da Costa, fostul maran revenit la iudaism, in Amsterdam. Mi s-a parut ca este o asemanare intre cele doua cazuri, cu toata diferenta de timp si loc.
Va urez toate cele bune, Dvs si cititorilor revistei,
Lucian-Zeev Herscovici
Domnule Herşcovici, vă mulţumesc pentru completările Dvs. care ajută cititorul să-şi facă o idee mai clară asupra celor prezentate schematic în articol.
Este chiar revoltator numele articolului si felul in care autorul prezinta pe acesti oameni numiti de el “potentati”.
Aceasta clasificare cu caracter rautacios si arogant, daca ne gandi la definitia cuvantului potentat, dovedeste o lipsa de intelegere a unor situatii complexe, o anumita sau totala intunecime spirituala si chiar ideologica, ca sa nu mai vorbim de o superficialitate puternica in prezentarea cazurilor alese.
De altfel, nu este pentru prima oara cand autorul dovedeste o neintelegere a perioadei si a situatilor care au determinat pe unii oameni – evrei sau neevrei, sa ajunga in pozitii mai inalte in cadrul comunismului romanesc.
Potentat dupa dex.ro
Suveran sau șef de stat atotputernic, care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic, influent (datorită poziției sale politice ori sociale).
Cred ca nici unul dintre cei mentionati nu poate fi incadrat in aceasta categorie.
Mai mult decat atat, este usor de inteles de ce oricare cetatean romana nascut dupa 1989 (an ales arbitrar, dar care se poate traduce in cetatean tanar) ar putea dezvolta o antipatie dusa pana la ura, catre orice personaj – cu atat mai mult evreu – care a avut un rol oficial in protipendada comunista. Intelegerea detaliilor si a atmosferei care, cel putin in unele dintre situatii, a determinat prezenta acestora, necesita o introspectie profunda si delicata in istorie, dar si in sufletul omenesc.
Capacitatea aceasta ii lipseste cu desavarsire autorului acestui articol.
De acord!
Despre primii doi nu există informații clare că ar fi fost evrei, în orice caz nu au avut nicio legătură cu iudaismul. Atunci pentru ce au fost incluși? Cât despre ultimii doi, fără îndoială că au fost figuri importante în conducerea comunistă, dar faptul că au fost evrei le-a influențat destinul? Asta nu reiese deloc din articol. Totul e mult prea schematic, sunt sigură că aceste date pot fi găsite oriunde, dar din ele nu aflăm nimic despre personalitatea lor.
Pe langa alte “tare” ale acestui articol, exista si greseli care nu ra fi trebuit sa fie permisibile, dupa parerea mea, articolul nu trebuia publicat, deoarece cercetarile asa zise sutn de o superficialitate nepotrivita pentru revista baabel:
Citez din cartea primita prin mail a istoricei Raluca Grosescu urmatorul citati, aflat ca nota de subsol referitoare al Cornel Burtica.
Cornel Burtica (né en 1931), ingénieur, il adhère au PCR en 1956. Secrétaire de l’Union de la Jeunesse communiste (1962), ambassadeur à Paris (1966) et à Rome (1966 – 1969), il est propulsé par Ceausescu au CPEx en 1972 en tant que membre suppléant et en 1974 en tant que membre. <strong?Ministre du Commerce Extérieur (1969 – 1972, 1978 – 1982), vice-premier-ministre (1977 – 1982), </strong?il est éliminé de la direction du parti en 1982. Entre 1982 et 1990, il travaille en tant que directeur d’entreprise à Ploiesti.
Raluca Grosescu, LA NOMENKLATURA ROUMAINE AVANT 1989, pg.65
Aceasta dovada obtinuta in 0 secunde, nu cred ca este unica dovada a inexactitatilor din articol. Ceea ce m-a facut sa caut in calculatorul propriu este faptul ca stiam ca Burtica a fost Ministrul Comertului Exterior si nu cel citat de autor, nu numai pentru ca am cunoscut problematica legata de Comertul Exterior (datorita doctoratului meu facut in domeni), dar si pentru ca i-am luat un interviu personal lui Cornel Burtica in casa acestuia. Scopul interviului era legat de masura inc are fusese constiente de procesele din Comertul Exterior care avusesera loc cu ani inainte de a fi avut functia de Ministru.
Si nu numai
<ins?https://evenimentulistoric.ro/burtica-omul-ales-de-ceausescu-pentru-externe-el-i-a-si-luat-locul-lui-ion-iliescu.html
Am omis sa mentionez ca referinta la Burtica este facuta pentru a dovedi ca Gaston Marin nu a avut nici treaba cu Ministerul Comertului Exterior, precum este scris in articol. Aceasta functie a fost indeplinita, dupa arata dovezile aduse de mine de catre Cornel Burtica.
Veronica – de acord – “articolul nu trebuia publicat,”
Cred că toţi cei amintiţi în articol au fost, la un moment dat, puternici şi influenţi datorită poziţiei lor politice şi sociale. Deci au fost potentaţi. Asta era realitatea.
Recunosc că e mai ușor să scrii un comentariu decît un articol. Articol interesant la care am unele mici observații făcute din goana penei. – ( 1 ) – titlul de potentat al unui regim discreditat atrage , de la început, antipatia cititorului față de persoanele citate. În condițiile acestea cred că e contraindicat , ca în Baabel, să introduci în listă (primii doi ) persoane cu origină evreiască nesigură. Cui prodest? – 2 – G.G.M. – Eu, de copil, știam altfel biografia acestuia, cam așa cum e menționată în Wikipedia.