Număr vizualizări 817 ori

Eram la San Francisco. Am ieșit din hotel pe Union Square, ca să-mi scot bani dintr-un bancomat, dar mi-a ieșit în cale o demonstrație pro-palestiniană. Nu voiam să mă amestec în mulțimea de demonstranți “înarmată” cu drapele palestiniene și ale Hamasului, așa că am intrat în prima cofetărie care mi-a ieșit în cale. În local era multă lume. Mi-am comandat o cafea, m-am așezat la o masă cât mai departe de fereastră și m-am uitat în jur. Majoritatea consumatorilor erau tineri; cei câțiva oameni cu părul cărunt păreau să fie turiști. La un moment dat, privirea m-a fost atrasă de un tânăr cu keffieh, care bea un ceai. Un demonstrant care face o pauză scurtă, mi-am spus, și am început să-mi consult harta turistică.

– Puteți să-mi dați un plic cu zahăr brun, am uitat să-mi iau, mi s-a adresat demonstrantul.

L-am servit și m-am întors la harta mea.

– Dumneata ești turist? – l-am auzit pe omul cu keffieh într-o engleză fără accent.

– Da, i-am răspuns scurt. Nu aveam niciun chef să stau la taifas cu el. Ultimul lucru care mi-l doream era să intru într-o discuție cu un demonstrant pro-palestinian.

– De unde ești? – nu s-a lăsat omul.

Am tăcut o vreme, nu știam dacă să-i răspund sau nu.

– După înfățișare pari grec sau italian, mi-a spus omul cu keffieh. Sau poate că ești verișorul meu evreu?

O pereche de tineri care stăteau vizavi de mine ne priveau cu interes. Eram pe punctul să mă ridic și să plec, dar coloana de demonstranți trecea exact în dreptul cofetăriei. Am mai rămas, dar am continuat să tac.

– E clar, a spus interlocutorul meu, ești israelian.

– Da, i-am spus, sunt israelian, dar acum te rog să mă lași să-mi beau în liniște cafeaua.

– Nu vreau să mă angajez cu dumneata într-o polemică legată de conflictul dintre Israel și palestinieni. Mi-am luat o pauză de la demonstrație, a spus tânărul. Eram doar curios de unde ești. Unde locuiești în Israel?

– La Beer Șeva, am răspuns.

– În urmă cu zece ani, tatăl meu a fost internat la spitalul Soroka pentru o intervenție chirurgicală.

– Se simte bine acum? – l-am întrebat.

– Da, mi-a răspuns. Dumneata nu cumva ești medic?

– Ba da, sunt anestezist, i-am răspuns. Dar dumneata de unde ești?

– Din Gaza, dar de la vârsta de patru ani trăiesc la San Francisco.

– Cu ce te ocupi? – l-am întrebat.

– Sunt proprietarul unui restaurant cu specific arăbesc, sunt căsătorit cu o americancă și am trei copiii, mi-a spus într-o suflare Amir, interlocutorul meu.

I-am povestit și eu despre familia mea.

– Ai prieteni arabi? – m-a întrebat Amir.

I-am povestit de Ibrahim, fostul meu coleg din Nazaret.

– L-ai invitat la tine acasă? – m-a întrebat Amir.

– Sigur că da, am fost și eu în casa părinților lui, la Haifa.

– Interesant, mi-a spus, păcat că nu putem continua, dar trebuie să mă întorc la demonstrație. Cred că e mult mai bine să ne cunoaștem unii pe alții, ca niște verișori normali, decât să ne războim, a spus omul cu keffieh și a ieșit din cofetărie.

Nu pot decât să-i dau dreptate…

Andrei Schwartz

24/11/2025

Povestirea se bazează pe întâmplări reale.