Număr vizualizări 42 ori

Expresia „nimic nou sub soare” i se atribuie Regelui Solomon. Cu 3000 de ani în urmă, el a făcut observația că este imposibil ca cineva să nu repete ceea ce a mai fost spus, scris sau făcut de altcineva anterior. Versetul Ce a fost va mai fi, ce s-a făcut se va mai face; și nu este nimic nou sub soare apare în Vechiul Testament (Eclesiastul 1:9).

Eminescu a preluat și a prelucrat acest concept, sau poate i-a venit și lui aceeași idee fără să fi întâlnit în prealabil pasajul de mai sus. Versurile „Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate…” sunt din poezia Glossă, publicată în 1883.

Dacă ar fi fost obligat să dea credit celor de la care a preluat cuvintele sau ideile pe care acestea încercau să le transmită în cele două romane, Ulysses și Finnegan’s Wake, James Joyce ar fi trebuit să adauge o notă la fiecare rând tipărit. Textul propriu-zis al romanului Ulise, în traducerea lui Mircea Ivănescu, are 655 de pagini urmate de 506 note explicative. Una dintre preocupările constante ale cercetătorilor operei lui James Joyce este identificarea surselor cuvintelor și a ideilor expuse în romanele lui.  

Cu ajutorul formulelor învățate la matematică putem calcula numărul maxim de cuvinte care pot fi create din numărul de litere pe care ni le pune la dispoziție alfabetul unei limbi. Dacă limităm lungimea cuvântului, în mod obligatoriu numărul de cuvinte va fi limitat. Cei care au învățat analiza combinatorie și își mai amintesc termenii aranjamente, combinări și permutări pot să se distreze alegând un alfabet imaginar format 3 sau 4 litere și să verifice câte cuvinte cu cel mult 5 sau 6 litere pot exista într-o limbă care ar folosi un astfel de alfabet. Pentru nostalgicii ambițioși, iată formulele:

A^k_n=n!/(n-k)!;

C^k_n=n!/k!(n-k)!;

(P_n=n!);

Alfabetele limbilor pe care le cunosc (aproximativ) și le folosesc (intermitent), ebraica, engleza, maghiara și româna, au între 22 și 44 de litere, iar cele mai lungi cuvinte sunt alcătuite din cel mult câteva zeci de litere, în funcție de definițiile adoptate de cei care le numără. Sunt foarte multe – dar numărul lor e limitat. Concluzia, mai greu de digerat, dar nu imposibil de conceput, este că și numărul combinațiilor posibile între aceste cuvinte va fi limitat.

Pentru acest articol m-am folosit de amintirile mele, de materiale publicate în cele câteva cărți pe care le am în casă și, mai ales, de informații culese, cu mai mult sau mai puțin efort, de pe internet. În cursul compunerii articolului nu am plagiat deliberat, nu am copiat cuvânt de cuvânt, integral sau parțial, texte citite sau recitite – poate oare cineva să-și amintească tot ce a citit vreodată?  Pentru un subiect oarecare, numărul de cuvinte care îmi stau dispoziție este limitat, la fel și numărul de combinații între ele. Sunt convins că la o verificare atentă, inspectorii veleitari vor găsi idei și fraze care au mai fost gândite, spuse sau scrise și în trecut de alți oameni, în alte locuri.

În urmă cu câteva luni, redactoarea revistei Baabel, doamna Andrea Ghiță, ne-a relatat șocul pe care l-a avut la primirea cererii de plată de la o companie străină pentru utilizarea unei fotografii luate de pe internet în mod inocent, fără intenție de valorificare comercială. De atunci mă preocupă subiectul notelor de subsol sau final. Sunt ele destinate să permită cititorului verificarea textului publicat – dar oare de ce nu l-ar crede pe autorul articolului? Sau ele conferă autorului posibilitatea de a nu își asuma răspunderea pentru textul scris? „Uite, vezi, nu eu am gândit, spus sau scris asta primul!” Sau poate că ele nu sunt nicidecum destinate cititorului, ci autorilor textelor care probabil / posibil au fost utilizate pentru compunerea materialului publicat? „Uite, îți dau credit, te rog, nu mă da în judecată că am folosit materialul publicat de tine!” Unii autori ar putea argumenta că din punctul lor de vedere, scopul notelor este educativ, de exemplu bibliografia este o listă suplimentară de materiale publicate pe același subiect.

Oare ce ar trebui să conțină notele potențiale ale acestui articol pentru ca să nu fiu dat în judecată pentru neacordare de credit, să nu încurc cititorul, să nu sune didactic – vreau să fie un articol atractiv, care să acapareze atenția cititorului și nu o lecție moralizatoare.

Oare să menționez ce Biblie am folosit, cine a tradus-o, în ce an, din ce limbă? Să-l amintesc pe înțeleptul rege Solomon care se pare că ar fi trăit prin anii 900-1000 î.e.n., unica dovadă a existenței lui fiind Biblia, existență neconfirmată până azi de nicio sursă științifică cum ar fi arheologia sau istoria?

Și ce mă fac cu Eminescu? Versurile lui sunt citate din memorie. Cum au ajuns acolo, din care manual sau carte le-am învățat pe din afară, sau poate le-am recitit de pe internet? Cine le-a pus acolo și cu ce drept?

În urma acestor dileme, am ales în mod deliberat să scriu acest articol fără note de subsol. Sper ca doamna redactoare Andrea Ghiță sau urmașii legali ai regelui Solomon, ai poetului M. Eminescu și ai romancierului James Joyce să nu mă dea în judecată pentru utilizarea, neautorizată în prealabil, a numelor lor.

Îi las cititorului plăcerea(?!) de a decide la care cuvinte din acest material ar fi trebuit să atașez câte o notă de subsol, informativă, explicativă sau de evitare a răspunderii?

Foto: A. Herzlinger

Andrei Herzlinger