La această întrebare pe care o completez cu ”și Holocaustului”, răspunsul meu –  și  bănuiesc și al altora – este  un categoric ”da”. Avem nevoie din foarte multe motive, unele pozitive, altele negative. Vreau să mă explic: cele pozitive se referă la contribuția substanțială a evreilor din toate provinciile românești la dezvoltarea economică, socială, culturală a țării căreia i-au aparținut de-alungul istoriei și mă gândesc aici nu numai la România, ci și la Imperiul Austro-Ungar sau Rusia. Iar aceste referiri trebuie să existe, într-un fel sau altul, în cadrul noului muzeu. Federația Comunităților Evreiești din România, de pildă, are printre altele, la sinagoga Unirea Sfântă din Mămulari, locul unde la ora actuală există un muzeu al evreilor, în curs de reorganizare, afișe cu contribuția evreilor din Vechiul Regat la dezvoltarea industrială a României din secolele 19 și 20. Noul muzeu ar trebui să cuprindă, așa cum am arătat mai sus, și celelalte provincii, cu sublinierea asemănărilor și diferențelor în politica față de evrei. Iar când am vorbit de elementele negative, m-am gândit la pogromuril, la acuzațiile antievreiești din secolele 19 și 20 și la Holocaustul care s-a manifestat în diferite forme în România perioadei 1940-44 și în Ardealul de Nord, ajuns vremelnic sub administrație ungară. A fost Transnistria inclusiv Vapniarka, Auschwitzul și lagăre pe teritoriul românesc despre care se știe prea puțin, poate noul muzeu va stimula cercetarea în acest domeniu. ”Startul” s-a dat la CSIER, Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România, directorul acestuia, istoricul Adrian Cioflâncă. menționând că s-au început cercetări în această direcție. El a găsit multe documente  la CNSAS.

Interiorul clădirii viitorului Muzeu de Istorie a Evreilor din România

Am amintit doar câteva domenii dar ele pot fi îmbogățite pe diferite subiecte -viața de cult, cu un tezaur deosebit de bogat,  cultură, artă – de asemenea foarte bogată, amintesc numai pictorii avangardiști și nu numai,  scriitori, teatru, actori, posibilitățile sunt nenumărate pentru a ilustra istoria și soarta unei comunități importante din sud-estul Europei și de a pune, prin acest muzeu, la dispoziția celor care vin să viziteze România. De ce să nu recunoaștem, nu prea suntem cunoscuți în lume și n-ar fi rău ca acest hiatus să dispară.

Și aici revenim la o altă problemă care pe mine mă frământă: ce va cuprinde până la urmă acest muzeu? Ni s-a dat, prin grija autorităților române, a Primăriei Municipiului București, o clădire minunată, o frumusețe arhitectonică deosebită, o clădire din secolul al XIX-lea, fostul sediu al societății de asigurări Dacia. Spațiul este imens și trebuie umplut. Nu sunt muzeograf și, probabil din această cauză, am o imagine conservatoare asupra a ce trebuie să-mi ofere un muzeu. Eu vreau în primul rând obiecte specifice care să ilustreze toate domeniile enumerate. Vreau concretul, vreau să admir obiectele de cult care odinioară s-au găsit și au fost fololsite în sinagogi, picturi sau, ca să menționez partea mai tristă a muzeului, amintiri din Holocaust, din deportări, din munca forțată – haine, legitimații, eventual schițe, pagini de jurnal – de fapt ceea ce am văzut în mai multe muzee din străinătate despre istoria evreilor și despre Holocaust. Specialiștii în muzeografie mi-au explicat că azi nu acestea sunt cele mai importante aspecte ale unui muzeu ci filme, înregistrări audio, tot felul de aranjamente tehnice moderne care evocă trecutul. Muzeul de la București va avea astfel de săli, va avea și bibliotecă, centru de documentare dar și o parte muzeistică, să zic eu, clasică. Problema este de unde vor proveni aceste obiecte. Și aici vreau să mă refer la partea mai sensibilă a chestiunii. După părerea mea, pe care multă lume nu o împărtășește, cele mai ilustrative obiecte, care la ora actuală se găsesc prin comunități, ar trebui să figureze în acest muzeu.

Interiorul clădirii viitorului Muzeu de Istorie a Evreilor din România

În România, la ora actuală, foarte multe comunități, inclusiv cel de la București, au muzee sau o imporvizație pe care o numesc muzeu, eventual cu câteva obiecte valoroase. Nu vreau să le enumăr, ar fi prea multe. După câte-mi dau seama, aceste comunități țin morțiș la ele. Mai mult, comunitatea București vrea să organizeze trei muzee cu diferite tematici. Directorul general al Institutlui ”Elie Wiesel” care are în custodie organizarea Muzeului de Istorie a Evreilor, a lansat un apel comunităților să sprijine inițiativa, să caute și să doneze artefacte importante. În paranteză, vreau să menționez că multe obiecte au fost donate, de-alungul timpului, fie Muzeului Holocaustului de la Washington, fie la Yad Vașem, dar atunci nimeni nu și-a imaginat că în România se va realiza un astfel de muzeu care există doar în câteva țări din Europa sau din lume.

Am scris acest articol ca să atrag atenția că, din cauza unor orgolii prost înțelese, am putea rata această șansă unică și ar fi păcat. Și așa, de la anunțarea înființării muzeului, au existat atacuri răuvoitoare, antisemite împotriva inițiativei. Dacă cumva ea eșuează sau nu se va ridica la nivelul pe care ar trebui să-l aibă, am da apă la moara acestor ”prieteni” de-ai noștri care ar putea argumenta că, de fapt, nici evreii nu prea doreau un astfel de muzeu. Eu sper că toată lumea înțelege importanța acestuia. Nu doresc ca pe plan local să dispară istoria comunităților respective, ci să fie sprijinită așa cum trebuie crearea muzeului care nu este al comunității evreilor ci aparține statului român. Ar fi o mare victorie față de cei care minimalizează sau doresc să ignore valoarea contribuției de sute de ani a evreilor din România.

Eva Galambos